Cât, cum și cui alocăm resursele sistemului național de cercetare? Prezent vs. perspective

Articolul de mai jos este semnat de unul dintre „Mici” (Mihai), cu feedback din partea noastră.
Cu mic, cu mare și cu anc ne însușim cele spuse de Mihai și vom detalia aspectele menționate de el la final (mai ales ocuparea posturilor în sistemul românesc de cercetare) în articolele comune viitoare.

Introducere:


  • Buget

România alocă în 2019 Ministerului Cercetării și Inovării (Minister, de aici încolo) 0,17% din PIB, identic cu procentul de anul trecut. Este cel mai mic procent din PIB alocat cercetării în ultimii 10 ani, fiind chiar mai mic decât cel alocat în perioada de criză economică (0,23% din PIB în 2009).

Figura 1. (preluată de aici) Evoluția procentului din PIB alocat Ministerului/ANCSI
  • Resursa Umană (RU)

Repartizarea resursei umane pe categorii de vârstă, în sectorul public de cercetare, nu are o distribuție piramidală, normală (și sănătoasă) în orice sistem bine dezvoltat, segmentul tânăr având o pondere insuficientă. Cu alte cuvinte nu avem baza de selecție pentru viitor. 

Figura 2. Distribuția cercetătorilor din sectorul public pe categorii de vârstă
Sursa datelor: INS
  • Infrastructuri de Cercetare (IdC)

IdC-urile au multe redundanțe și nu sunt grupate în centre de excelență sau centre de servicii pentru comunitatea științifică. Două exemple: Academia Română are trei institute de cercetări socio-umane (la Tg. Mureș, Craiova și Sibiu), iar printre Instalațiile și Obiectivele Strategice de Interes Național (IOSIN) se află nu doar celebrul „Laser de la Măgurele” (ELI-NP) ci și un al doilea „laser de la măgurele” (având o putere de 10x mai mică decât primul). Asupra centrelor de servicii revin mai jos, dar este anormal ca în România să existe mai multe aparate de laborator de milioane de euro bucata, folosite la 10% capacitate, în loc să fie unul, folosit la capacitate maximă și dispunând de o resursă umană adecvată care să-l opereze.


Prezent și perspective:

  1. Buget – Cât alocăm și cât ar trebui alocat?

Ultimul raport de țară al Comisiei Europene (RIO 2019) reconfirmă faptul că suntem codașii UE în privința procentului din PIB alocat cercetării. Actuala guvernare nu a făcut decât să consolideze poziția de lanternă roșie. Procentul din PIB alocat Ministerului pentru anul în curs este cu un sfert mai mic decât cel alocat în 2009, în plină criză economică. Trecând peste declarațiile dlui ministru Hurduc, în care vorbea cu emfază despre bugetul de anul acesta, ca și cum ar fi o realizare faptul că a primit 0,17% din PIB, cât ar fi totuși necesar să alocăm Ministerului de resort? 

Ca fapt divers: în Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI) 2014-2020 (HG 929/2014) este propus un procent de 0,83% din PIB pentru anul în curs, ce include bugetul Academiei Române (470 milioane lei) și alte sume mai mici, în raport cu bugetul Ministerului (1,8 miliarde lei), gestionate de alte ministere (Ministerul Agriculturii, de exemplu, alocă aprox. 100 milioane activităților de cercetare din domeniu) sau academii de ramură. 

Procentul din PIB pe care Ministerul ar trebui să-l primească începând de mâineeste de 0,2% (detaliez mai jos), procent ce trebuie crescut an de an spre unul realist de 0,6% spre finele viitoarei SNCDI. Minim jumătate din acesta (0,1% din PIB, în primă fază) trebuie gestionat de experți în domeniu (NSB din SUA, CNRS din Franța, sau UKRI din Marea Britanie putând servi ca exemple), nu de Guvern. Acesta din urmă, prin Ministerul sau Autoritatea din Cercetare din subordinea unui viitor Minister al Învățământului Superior și al Cercetării Științifice ar urma să gestioneze cealaltă jumătate.

1.2 Buget– Cum alocăm cei 0,2% din PIB?

Îi lăsăm pe experți să ne răspundă, dar principiul care va guverna alocarea va fi transparența. Cum alegem experții? Luăm Cartea Albă a Cercetării concepută de Ad Astra în 2011 și o aducem la zi. Vom avea astfel o radiografie clară asupra calității cercetătorilor din România. Cu alte cuvinte, aplicăm filtrul „Vama Nădlac”, parafrazând un prieten, care spunea că majoritatea „savanților de renume mondial” din România își pierd valoarea imediat ce trec Vama Nădlac. Odată identificați cei mai buni, îi vom invita să ia parte (sau să facă propuneri) într-un nou Consiliu Național al Cercetării Științifice (nCNCS), cu un nou regulament, responsabilități și evident componență. nCNCS va avea obligatoriu personalitate juridică și va fi ordonator de credite. Acesta va gestiona jumătate din procentul ce-l primește Ministerul. nCNCS va aloca fondurile exclusiv în sistem competițional, limba de depunere a proiectelor va fi engleza, iar evaluatorii vor fi aleși „pe sprânceană”, preponderent din țările membre OECD (lăsând poarta deschisă celor naționali, atâta timp cât aceștia îndeplinesc standardele impuse și nu se află în conflict de interes). Unitatea executivă, aflată în subordinea directă a nCNCS, ce va distribui acești bani, va lua naștere prin reorganizarea actualei UEFISCDI și va funcționa după modelul ERCEA (Agenția executivă a European Research Council), aceasta din urmă rulând în prezent fonduri de aproximativ două ori mai mari decât execuțiile bugetare anuale ale MCI. Toți banii vor fi alocați transparent, informațiile privind competițiile, precum și rezultatele proiectelor finanțate, urmând a fi disponibile pe un site național, după modelul https://www.grants.gov.

1.3 Buget– Cui alocăm cei 0,2% din PIB?

Simplu: nCNCS va aloca 0,1% din PIB conform principiului „finanțarea urmează performanța”. De exemplu, nCNCS nuva aloca fonduri pentru deplasarea unei delegații la Salonul de Inventică de la Geneva. Aceste fonduri pot fi alocate din cealaltă jumătate, gestionată de guvernanți, aceștia decontând astfel costul politic al irosirii banului public. Tot guvernanții pot construi din „jumătatea lor” trei reactoare nucleare la Mioveni, după modelul ALFRED, sau continua finanțarea Programelor sectoriale în cercetare, unde ultima dată când am verificat era finanțat un proiect pentru monitorizarea căderii corpurilor făcute de om din atmosferă și impactul asupra vieții terestre. 

Lăsând gluma la o parte, Ministerul va trebui să asigure salariile de bază ale cercetătorilor din sistemul guvernamental de cercetare, inclusiv pentru cei aprox. 7.000 de cercetători din Institutele Naționale de Cercetare și Dezvoltare (INCD), nervii acestora fiind puși greu la încercare an de an, în funcție de bugetarea Programului Nucleu și virarea primei tranșe de bani. Nu este normal să existe discrepanțe între un cercetător din cadrul rețelei de institute ale Academiei Române (I-AR), care are salariul de bază asigurat, și un „INCDist”, lăsat în voia sorții (a se citi Program Nucleu și competiții naționale lansate mai mult în conformitate cu ce spune horoscopul zilei). Despre Academia Română, bugetul consistent pe care aceasta îl primește de la Stat și modul ei de funcționare într-un articol viitor.

Ministerul poate cere ajutorul nCNCS pentru identificarea Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (IOSIN) și finanțarea lor, din același 0,1% primit de la buget. În prezent se alocă aprox. 450 milioane lei INCD-urilor, prin Programul Nucleu, 100 milioane lei IOSIN-urilor și alte 100 milioane spre organisme internaționale, subvenționarea literaturii științifice etc. După o evaluare riguroasă și o restructurare a INCD-urilor estimez că un buget de 600 milioane (din cele 1.000, reprezentând 0,1% din PIB) va fi suficient pentru finanțarea de bază a acestora, incluzând aici și salariile cercetătorilor. 

Sumarizând secțiunea 1.3: jumătate din buget va fi alocat în mod competitiv, proces supervizat de nCNCS, iar cealaltă jumătate, gestionată de Minister, va asigura finanțarea de bază a sistemului românesc de cercetare. 

2.1 RU – Cât?

Resursa umană de care dispunem în sistemul public de cercetare (conform INS) este de aprox. 32.000 de cercetători. Mai mult de jumătate din aceștia sunt angajați în universități, iar restul în cadrul INCDurilor, I-ARurilor, institutelor de cercetare din cadrul universităților și alte câteva institute din subordinea altor ministere. Nu detaliem aici, dar România este pe unul din ultimele locuri din UE atât în privința numărului de cercetători cât și a persoanelor cu titlul de doctor, ambele raportate la mia de locuitori.  În privința numărului de cercetători români din diaspora nu sunt date clare, dar numărul este estimat la 15.000. 

2.2 RU – Cum?

Sunt cel puțin două întrebări: cum stimulăm resursa umană să rămână în țară și cum o stimulăm să performeze? Nicidecum prin programe lansate cu mare tam-tam de actuala guvernare, prin care se ofereau stimulente financiare (relativ mici, între noi fie vorba) olimpicilor români cu condiția ca aceștia să rămână în țară după terminarea studiilor de licență/master și să presteze muncă „pe plantația mioritică”. Această cerință taie tânărului orice speranță de a ieși din țară și a experimenta alte sisteme de cercetare mature, „vestice”. Apropos, eu am plecat din România imediat după terminarea masterului și m-am întors șapte ani mai târziu cu un doctorat luat la una din cele mai puternice universități americane (Rutgers). La fel și colegul de blog, Octavian, întors în țară după doctorat în SUA și postdoc în Germania. Al treilea coleg de blog a bifat și el un doctorat în Olanda, imediat după studiile universitare, și studii postdoctorale în Elveția și SUA. 

Singura cale de a stimula resursa umană nu doar să rămână, ci să se și repatrieze (obiectivul pe termen lung fiind atragerea cercetătorilor străini, nu doar români din diaspora) este să creăm un sistem național de cercetare robust, înțelegând prin aceasta o infrastructură adecvată (despre care vorbesc mai jos), dar mai ales predictibilitate în alocarea competitivăa resurselor bugetare. Cum stimulăm resursa umană să performeze? Oferindu-i stabilitate. Astfel, cercetătorul trebuie să fie sigur că în fiecare an poate aplica cel puțin la o competiție națională cu o rată de succes de 15-20%. Dacă minim cinci ani de zile reușim să facem asta, am da un semnal puternic cercetătorilor că sistemul este funcțional și atractiv pentru ei, având resurse adecvate. 

2.3 RU – Cui?

Pentru a (re)construi fundația piramidei din figura 2, o importanță vitală o au proiectele de tip „Postdoctorat” (PD). Ultimele competiții de acest tip au fost lansate în 2012 și 2016. Ca să înțelegem ce a însemnat acest lucru pentru resursa umană tânără este destul să ne uităm la evoluția numărului de titluri de doctor acordate în România de-a lungul anilor (figura 3).

Figura 3. Număr de titluri de doctor acordate în România
Sursa datelor până în 2016 aici, iar ulterior aici.

Așadar, din 2012 până în 2016 s-au acordat 21.420 de titluri de doctor, iar în cadrul celor două competiții de tip „Postdoctorat” (PD) organizate în acest interval s-au finanțat 259 de proiecte. Nu doresc să explic aici toate motivele exploziei de titluri din perioada 2012 (nici nu am pretenția să le cunosc pe toate), dar programul POSDRU constituie principala explicație. Concluzia este că prin politici guvernamentale proaste România nu a reușit să-și folosească resursa umană tânără, școlită pe bani grei europeni, în cadrul POSDRU. Ba mai mult, a făcut tot ce-a fost posibil să o trimită la cules căpșuni, prin întârzierea evaluării proiectelor depuse, nelansarea de competiții noi, bugetare insuficientă pentru proiectele câștigătoare etc. 

Mă bucur să văd că actuala guvernare reușește „performanța” deschiderii unei competiții PD la mai bine de 2,5 ani de la preluarea puterii. Sper că nu va fi nevoie de încă 5 miniștri pentru a finaliza și evaluarea acesteia, cum a fost cazul precedent.

Pentru a aduce sânge proaspăt în celelalte categorii de vârstă din figura 2, o soluție ar fi atragerea de cercetători din afara țării, prin programe de tipul celor propuse de Asociația Ad Astra aici, sau  ERA Chairs, parte integrantă a Programului Cadru al UE (Orizont 2020 în prezent). În același comunicat, Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, avansează bugetul de 600 milioane lei ca fiind necesar anual pentru asigurarea unei minime predictibilități în cercetare, ce să permită unui tânăr cercetător să-și planifice cariera. Acest buget permite lansarea anuală a competițiilor de tip PD, Tinere Echipe (TE) și Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), destinate mai ales resursei umane deja aflată în România, precum și a trei competiții destinate atragerii cercetătorilor din afara țării, pe aceleași trei paliere: postdoctorat, cercetător independente tânăr și cercetător independent senior. Toate aceste șase competiții ar urma să fie organizate și supervizate de nCNCS. De cele 400 milioane rămase din procentul de 0,1% gestionat de acesta, ar urma să fie organizate anual competiții de tip Proiect Experimental Demonstrativ și Bridge Grants (sau similare), pentru transferul cunoștințelor la operatorii economici.  

Nu pot încheia discuția despre resursa umană fără să ating și subiectul plagiatelor. Cum văd eu soluția pe scurt: achiziția celui (sau celor) mai avansat(e) soft(uri) anti-plagiat àscanarea tuturor tezelor din ultimii 30 de ani (dacă sunt pe suport letric, convertire prealabilă în format electronic) àîn funcție de setările de scanare, toate tezele ce trec de 7-10% asemănare cu bazele de date utilizate intră în filtrul 2, mai amănunțit, dar tot automatizatàdacă procentul se păstrează peste 7, teza este analizată în amănunt de experți numiți de un nou CNATDCU (reorganizat după un regulament elaborat de nCNCS) àpentru tezele la care plagiatul se confirmă se trece la retragerea titlului de doctor și recuperarea eventualului prejudiciu în instanță (de exemplu, sporul de doctorat de 15% din salariu). 

3.1 IdC – Cât?

Pentru a afla de câte infrastructuri de cercetare dispune România este destul să accesăm pagina https://erris.gov.ro. Acum sunt listate aproximativ 1.700 de IdC-uri, cumulând 23.563 echipamente mari. Numărul este unul impresionant, dar din experiența proprie și din discuții cu mulți alți colegi, o bună parte din ele colectează praful în prezent, gradul de utilizare al lor fiind în cel mai optimist scenariu de 25% (repet, doar din auzite, dar cu valoare de exit-poll).

România are deci nevoie de o concentrare a infrastructurilor de cercetare, dar nu în sensul localizării Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (IOSIN) în perimetrul Bucureștiului, cum este acum, ci în sensul organizării de centre de servicii pentru comunitatea științifică. În domeniul meu de exemplu, al genomicii-geneticii, nu este nevoie să ai în țară 5 secvențiatoare de ADN de ultimă generație, cumpărate cu câte 1 milion de euro fiecare. E destul să ai unul, unde cercetătorul să-și trimită probele de laborator și să primească datele brute. În mod similar, apropos de exemplul de mai sus, al celor 3 institute ale Academiei Române din domeniul socio-uman, întreb și eu în calitate de plătitor de taxe: de ce le finanțăm pe toate de la bugetul central? Are România nevoie de toate 3? Sau de ce nu avem unul din cele 3 în Moldova?

3.2 IdC – Cum?

Cum s-a constituit ERRIS (Registrul Infrastructurilor de Cercetare din România)? Orice entitate de cercetare ce dorește să acceseze bani publici printr-o competiție trebuie să-și înscrie infrastructura de cercetare pe ERRIS. Dar, din toate cele 1.700, în urma unei întâlniri de taină a unor „experți” aflați în vădit conflict de interes, au fost alese o parte, ce constituie în prezent IdC-urile din roadmap-ul infrastructurilor de cercetare. Acest roadmapa fost cerut de CE pentru ridicarea condiționalității ex-ante pentru cercetare și pomparea ulterioară a peste 200 milioane euro în IdC-urile alese. Detalii despre toată povestea cu roadmap-ul găsiți în scrisoarea Asociației Ad Astra spre comisarii europeni C. Moedas și C. Crețu de aici.

O a doua întâlnire de taină a altor „experți” (sau aceeași, nu se știe) s-a concretizat într-un proiect de HG prin care este dublat numărul Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național. 

3.3 IdC – Cui?

Răspunsurile la întrebările și problemelor ridicate în secțiunile 3.1 și 3.2 vor veni în urma unei evaluări independente a infrastructurilor de cercetare, proces organizat de nCNCS. Ulterior, trebuie să trecem la restructurare și finanțarea celor utile. În acest efort de evaluare este imperios necesar să includem Institutele Academiei Române (ce nu au fost niciodată evaluate independent; acum ele sunt evaluate intern) și Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare. Nici în privința INCD-urilor lucrurile nu stau prea roz. Acestea au fost evaluate pentru prima dată în 2011/2012 cu experți internaționali, iar rezultatele nu au prea fost pe placul guvernanților. Anul acesta se pornește o a doua evaluare, după reguli de joc stabilite de CCCDI, unul din consiliile consultative din subordinea MCI. Pronosticul meu: toate INCD-urile vor primi calificativele A și A+ pentru a continua să fie mufate la bugetul din ce în ce mai consistent alocat „din pix” prin Programul Nucleu. 

Dacă vrem cu adevărat să știm ce avem în ogradă și să cheltuim ulterior banul public în mod responsabil și cu profit, este necesară angajarea unui corp de evaluatori străini (de exemplu, de la https://www.scienceeurope.org) care să facă o analiză obiectivă a sistemului național de cercetare, cu accent pe modul și gradul de folosință al infrastructurilor de cercetare. Putem lua ca exemplu evaluarea pe care Germania a făcut-o anul trecut (detalii aici) pentru „Helmholtz Association of German Research Centers”, rețea ce cuprinde aprox. 30.000 de cercetători (repet, atât are România în total, în institute și universități). Și surpriză! (ar zice unii): nu au folosit experți nemți, ci 600 de experți internaționali, provenind din 27 de țări. Haideți deci să lăsăm deoparte dâmbovițenismele și să recunoaștem că nu avem de unde să scoatem evaluatori naționali pentru treaba asta, ca magicianul cu iepurașii din pălărie; sau poate vrem să facem o treabă de mântuială, care să colcăie a conflicte de interes sau lipsă de expertiză relevantă în plan internațional (vedeți criteriul „Vama Nădlac”)… 

Concluzii:

  • România trebuie să treacă la o bugetare de bază a cercetării prin intermediul Ministerului;
  • Un corp de experți în domeniu (nCNCS) va gestiona minim jumătate din bugetul cercetării în mod competitiv, transparent și conform principiului „finanțarea urmează performanța”;
  • Resursei umane trebuie să i se asigure stabilitate și predictibilitate în finanțare, iar segmentul de tineri cercetători trebuie stimulat;
  • Infrastructura de cercetare trebuie evaluată independent și ulterior reorganizată.

Ar fi foarte multe de detaliat (posturile permanente din cercetare, finanțarea multianuală a proiectelor de cercetare, atitudinea cercetătorului român, gestionarea fondurilor europene etc.) dar am încercat să fiu cât mai succint. Le voi aborda în editorialele următoare.

Amprentare genetică, hibrizi și predictibilitate în finanțarea cercetării

Ieri am discutat în cadrul emisiunii Știința în Cuvinte Potrivite, de la Radio România Cultural, cu redactorii Corina Negrea și Dan Manolache despre cercetările actuale din laboratorul meu, dar și despre sistemul românesc de cercetare și cum văd eu reforma acestuia. Înregistrarea emisiunii este mai jos.

Bugetul cercetării în cădere liberă vs. promisiunile programului de guvernare

Programul de guvernare actual, la fel ca toate cele de după guvernarea tehnocrată, prevede „Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual”.

Vă explicăm mai jos cum este de fapt vorba de o „creștere negativă” (că tot e asta formula preferată): -20%, -25% și -23% (după principiul matematic „Liviu Pop”) pentru cei 3 ani de guvernare (2017-2019).

Când actuala putere politică a preluat conducerea Guvernului tehnocrații alocaseră prin Legea Bugetului 2,17 miliarde lei cercetării și cheltuiseră efectiv la final de an 1,77 miliarde lei. Dacă vorbim de alocări bugetare, așa cum se vorbește în programul de guvernare, 30% creștere ar fi însemnat pentru 2017 un buget de 2,82 miliarde lei. În realitate în 2017 au fost alocați prin legea bugetului 1,72 miliarde, adică -20% față de alocarea din 2016. Cifra de 2,21 miliarde lei din grafic include și creditele de angajament de care a dispus Ministerul Cercetării prin legea bugetului (adică 487 milioane lei). Creditele de angajament reprezintă bani pe care Guvernul nu-i are dar le promite instituțiilor cu care are contract să-i dea înapoi din bugetul anului următor (2018). Cu toate acestea, execuția bugetară pe 2017 (i.e., cheltuieli la final de an), a fost mai mică decât banii alocați prin legea bugetului. Altfel spus, s-au utilizat credite de angajament, în timp ce banii lichizi nu au fost cheltuiți, întorcându-se la Ministerul Finanțelor. Folosirea acestor credite de angajament înseamnă că, spre exemplu, Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare s-au dus la bănci și au făcut împrumuturi, cu promisiunea că Guvernul le va da banii în 2018. Evident că dobânzile percepute de bănci nu au mai putut fi deduse din sumele primite în 2018 de la Guvern, constituind găuri în bugetul Institutelor.

Prin legea bugetului de stat pe 2018 s-au alocat cercetării 1,64 miliarde lei, adică -25% față de alocările din timpul tehnocraților și chiar mai puțin decât se alocase în 2017 (nu uitați, programul de guvernare prevede o creștere anuală cu 30% a alocărilor spre cercetare. Din cei 1,64 miliarde lei alocați, doar 1,4 miliarde lei au fost și cheltuiți anul trecut, aici fiind inclusă și plata creditelor de angajament din anul precedent (aproximativ 165 milioane lei). Deci bugetul efectiv cheltuit pentru activități de cercetare în 2018 a fost de 1,235 miliarde lei.

În proiectul de lege a bugetului de stat pe anul curent se prevede un buget pentru cercetare de 1,79 miliarde lei, adică -23% față de alocările din timpul tehnocraților. 

De remarcat și faptul că execuțiile bugetare din 2017 și 2018 au fost identice, cu toate că pentru anul 2018 s-au cheltuit în realitate mai puțini bani (vedeți paragraful de mai sus), în timp ce PIB-ul a urcat constant – deci scăderea alocărilor bugetare pentru cercetare este și mai drastică în realitate. 

Am stat totuși și ne-am gândit, poate găsim o logică pentru creșterile acestea negative. Și am găsit una, conformă cu principiul „Liviu Pop” din matematică: scade, dar de fapt crește.  Alocările bugetare pe 2019 sunt de fapt cu 27% mai mari decât execuția aia amărâtă de 1,4 miliarde lei de anul trecut 😉

În concluzie, cercetarea primește din ce în ce mai puțin de la bugetul de stat, prin alocările din lege, pierdere potențată de creșterea PIB-ului. Dacă mai încercă să vă vândă cineva gogoși cum că este respectat programul de guvernare, arătați-le graficul de mai sus și procentele roșii din el.

PS: Atunci când ieși dintr-o groapă adâncă, fiecare pas mic în sus pare ceva excepțional, însă uitându-te la imaginea de ansamblu uneori realitatea e că te deplasezi ca melcul: un an un pas în sus, după ce anul trecut ai alunecat doi pași în jos.

Proiecție asupra cercetării românești în 2019

În așteptarea reîntoarcerii din viitor a ministrului și secretarilor de stat de la Ministerul Cercetării și Inovării, precum și luând în considerare: 

  • Proaspătul raport al UE (10 ian 2019) în privința cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, ce ne plasează pe un „onorant” loc 28 între statele membre;
  • Execuția bugetară (lipsă) pe 2018 a MCI;
  • Legea bugetului de stat (lipsă) pe 2019, cu efectele sale în cercetare, așa cum punctează Ad Astra.
  • Raportul pe 2018 al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), pe care l-a întocmit Doi Mici și un Anc în locul ministrului (nu, nu am fost subcontractați pentru asta); 
  • Pamfletul de final de an, unde constatam că „neaua se așterne agale peste cercetarea românească, favorizându-i hibernarea, iar meciștii (adică cei de la MCI) taie porcul și evaluează Programul Nucleu”.

Ne-am gândit să facem o proiecție pe 2019 și să arătăm unde se vor duce cele 1 – 1,5 miliarde de lei de la bugetul de stat.Dar ca să facem proiecții trebuie să aruncăm o privire în trecut și în prezent. 

Trecutul 

  • Cei care conduc cercetarea românească de ani buni încoace nu pot cheltui puținul din punguța zvârlită lor de Ministerul Finanțelor an de an. Mai jos este un grafic comparativ preluat din comunicatul Ad Astra unde se observă alocările bugetare prin Legea Bugetului de Stat, execuția bugetului la final de an și cifrele fantasmagorice prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, sub formă de procent din PIB.
  • Majoritatea banilor din cercetare se alocă discreționar, doar un sfert din aceștia fiind alocați prin competiții naționale, mai mult sau mai puțin transparente.
  • România nu a făcut o evaluare riguroasă a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), a celor din subordinea Academiei Române (I-AR), precum și a Universităților, pe partea de cercetare, sau dacă am făcut un prim exercițiu în 2011, pentru prima categorie, nu ne-a plăcut ce am aflat și am preferat să ascundem rapoartele. 

Prezentul

  • Suntem țara din cadrul UE care alocă cel mai mic procent din PIB pentru cercetare – 0,5% din care Statul contribuie cu mai puțin de jumătate (punct care putea fi trecut și mai sus la „trecut”, având în vedere că asta se întâmplă de ani buni, cu mici variațiuni, interschimbând ultimul loc cu Malta, Cipru sau Bulgaria).
  • Nu avem buget de stat pe 2019, iar după ce acesta va fi aprobat vor trece săptămâni bune până se vor semna documentele între MCI și unitățile executive și încă câteva până vor intra primi bani în conturile instituțiilor de cercetare-dezvoltare din România. Și acest punct poate fi listat mai sus, la „trecut”, fiind deja o practică cu care ne-au obișnuit politicienii. Ciudat cum politicienii dau comandă cercetătorilor în timpul sărbătorilor de iarnă (27 decembrie) să scrie proiecte cu termen limită de depunere 5 ianuarie (vezi calendarul de aici aferent „competiției” Nucleu, din timpul domniei lui Lucian Georgescu), dar ei nu sunt în stare să facă un proiect de buget pe care pot lucra de când termină culesul strugurilor, până desfac șampania de 1 decembrie, de exemplu. Recent chiar, aceeași „competiție” Nucleu s-a lansat având termen de depunere două săptămâni, dar cu proiecte gândite pe 4 (patru) ani. Reformulăm deci întrebarea: stimați politicieni, dacă tot aveți atâta încredere în capacitățile noastre de proiecție bugetară și științifice, nu mai bine ne lăsați să ne gospodărim singuri și voi să vă vedeți pe mai departe de plimbările prin țară și străinătate, cu ale căror poze geme pagina de Facebook și website-ul MCI?
  • Schimbăm miniștri precum regina Marii Britanii mănușile în decursul unei zile.
  • Cireașa de pe tort: avem un ministru al cercetării care crede că oamenii vin din viitor și în același timp calcă în picioare teorii științifice. 

Viitorul 

Așa cum se observă în graficul de mai sus alocările și execuțiile bugetare sunt relativ constante de-a lungul anilor, deci nici pentru 2019 nu ne așteptăm la miracole, învârtindu-ne tot în jurul a 1,5 miliarde lei pe care îi va fi cheltuit MCI-ul la final de an, chiar dacă e posibil ca prin Legea Bugetului de Stat să primească inițial mai mult. Menționăm că pe lângă cele 1,5 miliarde alocate MCI, Academia Română primește, prin filă de buget, în jur de 400 milioane lei anual. Academia Oamenilor de Știință din România și alte asemenea căpușe mai ciupesc și ele câte un pic (10 milioane în cazul AOSR) din bugetul statului (că deh, cum să rămână dl Ion Iliescu doar cu pensie de fost președinte, iar Ecaterina Andronescu doar salariu de la UPB, cel de ministru, plus alte comitete și comisii din care face parte).

Când vorbim însă de alocări bugetare în cercetare ne referim în special la bugetul MCI, distribuit pe categorii de cheltuieli conform graficului de mai jos, care variază foarte puțin de la an la an. 

Cheltuirea banilor are ca bază legală în principal legea cercetării (OG57/2002) și legislația secundară, cum e HG 924/2014 de aprobare a Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), sau HG 583/2015, de aprobare a Planului Național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (PNCDI). Atât e de secundară această legislație încât nici măcar Guvernului nu-i pasă de ea – vezi graficul de mai sus, cu alocările bugetare ca procent din PIB. Ca exemplu concret, Guvernul a alocat cercetării 0,14% din PIB, în condițiile în care HG 924/2014 prevedea 0,72% din PIB

În acest context, în care Guvernul României nu-și respectă nici propria Strategie de Cercetare, ne întrebăm cum naiba va face față mandatului de 6 luni la Președinția Consiliului UE?! Și se pare că nu suntem singurii care se întreabă asta. Mai multe detalii în articolul Science|Business Can Romania deliver Horizon Europe? Kurt Deketelaere, președintele Ligii Europene a Universităților de Cercetare, ce reunește nume grele precum Oxford, Sorbona, Cambridge etc., nu se sfiește să-și declare temerea că „președenția româna va fi una ratată”.  

Ca o paranteză, mai mare, alocările bugetare ne plasează totuși pe primul loc în UE ca procent din PIB alocat cercetării de către Stat, cu 32%, în timp ce la polul opus se află state precum Danemarca (2%), Irlanda (5%) sau Marea Britanie (7%) – vezi pagina 4 a raportului recent publicat de UE. În statele date ca exemplu marea majoritate a banilor investiți în cercetare provin din mediul privat. Decidenții noștri politici vor defila probabil cu acest raport pe ecrane, la radio și presa scrisă, mândri că suntem statul cu alocarea bugetară cea mai mare din PIB. Dacă vor face asta vor da dovadă, pentru a nu știm câta oară, că nu au habar cu ce se mănâncă cercetarea. De ce? Pentru că o pondere mai mare a alocărilor de la bugetul de stat se traduce în sistem de cercetare neatractiv pentru mediul privat/de business, care nu investește în acesta. Iar acest loc fruntaș neonorant îl deținem cel puțin de 10 ani, conform raportului de mai sus. Și totuși, este foarte important ca statul să investească masiv într-o primă fază, pentru a pune în mișcare mecanismul instituțional cuplat cu cel de resursă umană care să facă sistemul de cercetare național atractiv pentru mediul privat. Să ne uităm un pic și peste ocean, unde SUA investea masiv fonduri federale în cercetare în anii 60, când ponderea acestora era dublă față de cea a mediului privat. Figura 4-4 a raportului National Science Board de aici (redată și mai jos) vă arată însă evoluția celor două componente de-a lungul anilor, în anii 80 mediul privat preluând deja prima vioară. De remarcat creșterea investițiilor federale în cercetare în anii ultimei crize financiare, compensând scăderea investițiilor din mediu privat. Chiar și acum SUA investește din bugetul federal relativ mult ca pondere din total, dar să nu uităm că SUA investește în cercetare procente bune peste media UE, iar cercetările militare sunt finanțate în principal de către Stat. 

Revenind acum la oile noastre: ce vor face guvernanții cu cei 1,5 miliarde pe care le vom primi pentru cercetare în 2019?

  1. Vor cheltui cam 400 milioane (din cele 1,6 miliarde rezervate pentru patru ani) pe Programul Nucleu. V-am povestit cum cercetătorii au avut la dispoziție două săptămâni să scrie proiecte pentru acești patru ani. Vă dați seama cum au sunat tastaturile în perioada aceasta… Iar despre Programul Nucleu și modul cum se bagă banii în el cu nemiluita v-am spus în articolul nostru Spirala obscură prin care circulă o treime din bugetul public al Ministerului Cercetării și Inovării. Pentru comparație, la nivelul UE, competițiile de proiecte sunt lansate cu minim 2 luni înainte de termenul limită de depunere, dar un termen de 6 luni este uzual. Dar deh, nu au ce să se pună ei cu românii, care conform ministrului vizionar al cercetării, dl Hurduc, au cei mai competenți cercetători în toate domeniile.
  2. Felia din graficul de mai sus destinată Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN) va crește, pentru a face loc noilor infrastructuri propuse prin PHG-ul de anul trecut. Mai multe detalii găsiți în articolul nostru Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării. Remarcăm însă că acest PHG nu a fost încă aprobat; probabil ca urmare a articolului nostru de blog 😉 Sau s-o fi gândit fostul ministru Valeca că e mai bine să-și trântească un memorandum guvernamental pentru a-și pune deoparte 50 de milioane pentru reactorul nuclear de la Mioveni (ALFRED, pentru cunoscători). * Cam așa merge, din păcate, treaba în România: se dau bani în stânga și-n dreapta fără o evaluare riguroasă a proiectelor și, mai ales, banii se alocă în mod discreționar. Spre comparație, bugetul alocat unui singur proiect (adică ALFRED) este cu 9 milioane mai mare decât cel alocat celor 166 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției naționale pentru postdoctoranzi.
  3. ALFRED, este alături de ELI-NP și DANUBIUS-RI, unul din cele 3 mari proiecte de infrastructură pe care le are în prezent România. Toate branduite ca „de viitor” și „cu potențial” de premii Nobel. Între timp însă la ELI-NP aflăm că nu s-a instalat la timp fasciculul gamma, care practic pune pe butuci 3 din cele 5 direcții de cercetare ale proiectului, iar la orizont este procesul în desfășurare cu consorțiul ce trebuia să instaleze fasciculul, acesta acuzând partea română că nu a construit cum trebuie clădirea. Și asta în timp ce chinezii construiesc un laser ce-l va face pe al nostru numai bun de jucat cu pisicile pe perete, fiind de 10x mai puternic. Mai mult, Acad Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului ELI-NP, declara (min 2:50 aici) cu nonșalanță în urmă cu o lună că implementarea proiectului e la zi…* Toate cele 3 proiecte de infrastructură sunt finanțate în bună parte cu bani europeni (mai puțin ALFRED, unde pompăm bani publici pentru moment), dar contribuțiile României nu sunt de neglijat, numai pentru ELI-NP având alocați 300 milioane lei. Contribuția românească (cofinanțarea) la mecanismele de finanțare cu bani europeni este cam 4-5% din bugetul anual al MCI (FEN, în graficul-plăcintă de mai sus). 
  4. Dacă va găsi ministerul evaluatorii mult doriți, care să lucreze pro bono, se vor evalua și finanța proiectele mamut din cadrul Programul Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), tot cu bani europeni. Am scris pe larg și despre acest mecanism în articolul Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Pe scurt, acesta este ca un borcan cu miere pentru „urșii” din cercetarea românească. Iar urșii aceștia nu s-au mai lăsat păcăliți de vulpe și au găsit 168 de evaluatori (plus panelurile secrete) care au alocat 2,6 miliarde de lei pentru cele 200 de proiecte aflate în derulare. Prin comparație, 584 evaluatori au alocat 0,035 miliarde celor 135 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției Proiecte de cercetare postdoctorală. Ceva nu pușcă aici! Care să fie explicațiile? Veți zice probabil că au fost depuse puține proiecte în cadrul competițiilor de tip POC. Sau poate sunt foarte potenți științific cei 168 de evaluatori, acoperind cu expertiza lor o gamă variată de domenii. Da, probabil … * Apropos de evaluatori și munca pe gratis pentru Înalta Poartă ne-am întrebat și încă ne întrebăm cum gândește un ministru care cere asta? Pe de o parte MCI nu e în stare să-și cheltuie banii, dovadă stând execuțiile bugetare deficitare an de an, dar vine cu cerința asta. În plus, hai să fim serioși: proiectele românești nu sunt dintre cele mai atractive pentru a „fura idei” de la aplicanți, deci ce stimulent ar putea avea cercetătorii să facă asta pe gratis?!
  5. Conform spuselor actualului ministru se va lansa o competiție națională nouă, destinată cercetătorilor tineri. Foarte bine! Asta ar trebui să se întâmple anual. Ultima competiție de acest gen a fost lansată în 2016 și au fost necesari cinci miniștri ai cercetării pentru a o finaliza, alături de altele 3, începute tot în „vremuri tehnocrate” (adică PCE, PCCF și PD). Noua competiție va fi lansată în cadrul PNCDI 3, principalul mecanism de implementare al SNCDI 3, unde este inclusă în cadrul Pilonului 1. Va fi interesant de văzut dacă MCI va alege UEFISCDI pentru a gestiona competiția sau se va alege dintre Agenția Spațială Română și Institutul de Fizică Atomică, având în vedere că Legea Cercetării (OG57/2002) a fost anul trecut special modificată pentru a scoate UEFISCDI în afara circuitului de împărțire a banilor de către UEFISCDI – probabil pentru că făceau o treabă bună (dar este loc de îmbunătățire, ca întotdeauna). 
  6. Felia „Finanțarea proiectelor CDI”, din graficul-plăcintă de mai sus, va rămâne cel mai probabil la fel, chiar dacă deschiderea competițiilor naționale a devenit o raritate, iar atunci când se lansează, se alocă bugete consistente direcționate cum se cuvine, mai nou prin folosirea exclusivă a evaluatorilor români. Se ajunge astfel în situații precum: (i) competiția de „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI”, lansată în timpul ministeriatului Georgescu (2018), când li s-a permis aplicanților să fie și evaluatori, pachetul de informații al competiției a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câștigătoare, precum și termenele de implementare, prin prelungire. Un alt exemplu vine din timpul ministeriatului Burnete (2018), când s-a lansat; (ii) competiția „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27. Iulie, luna când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li s-au dat două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei. 
  7. Din păcate acest punct șapte poate fi preluat mot-a-mot din pamfletul nostru de anul trecut: Fiecare lider de grup va avea minim un cerșetor în grupul de cercetare, acesta urmând să-l consilieze in obținerea finanțării. În mod obligatoriu 1/3 din cerșetorii angajați trebuie să aibă experiență internațională de minim un an, în corelație cu obiectivele cuprinse în Pilonul 2 al SNCDI 3: Excelenţă prin internaţionalizare. Experiența acestora la bătut cu pumnul în masa pentru mai mulți bani va constitui un plus la dosar.

În contextul celor 7 puncte de mai sus, care nu se doresc a fi exhaustive, să vă spunem ce am putea face însă cu cei 1,5 miliarde lei. Misiunea ne este ușurată de comunicatul Ad Astra din 22.08.2018. Pe scurt, dragi politicieni, ne-ați demonstrat că nu puteți gestiona banii din cercetare, sau nu vreți, pentru că e mai ușor să direcționați din pix banii cum vă convine, dar sigur nu pentru a încuraja performanța. Așa că dați cercetătorilor 50% din fondurile MCI și cu restul de 50% finanțați 15 ALFRED-uri, 30 de IOSIN-uri alese după chipul și asemănarea celor care le-au (auto)evaluat, lansați câte o competiție PCCDI anual, iar evaluatorii să încarce în platforma online și o declarație pe proprie răspundere cu acceptul soției/soțului. 

Serios vorbind acum, Ad Astra vă spune că bugetul ăsta mic pe care-l aveți vă permite lansarea anuală a unei competiții de tip Post-doctorat (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Complexe Exploratorii (PCE), precum și lansarea unui program pe 3 nivele pentru atragerea în țară a resursei umane performante din cercetare din afara granițelor țării. Totul la numai 0,6 miliarde lei! Poftim, nici măcar nu vă cer 50% din bugetul MCI. Vă rămân bani și pentru Salonul de la Geneva de unde puteți veni încărcați de medalii, și eventual pentru „Conferința Anuală de la Băicoi”, în cadrul căreia vor fi supra-premiate Invențiile de la Geneva, de care vă aminteam în pamflet. 

Lansarea anuală a celor 6 competiții de mai sus, și bugetarea lor multianuală (să nu se trezească cumva un ministru că îl lovește o criză bugetară interplanetară și să modifice din mers sumele), ar asigura o parte din mult dorita predictibilitate și stabilitate în sistem. În baza acestor scheme de finanțare cercetătorii tineri și-ar putea face planuri pentru carieră, iar cei din diaspora ar putea lua în serios posibilitatea de a se reîntoarce.

Abrambureala cu cei 448 milioane lei ai contribuabililor continuă la Ministerul Cercetării

Am început să scriem pe acest subiect anul trecut în decembrie aici. Apoi, luna aceasta am continuat să explicăm cum funcționează Spirala obscură prin care circulă o treime din bugetul public al Ministerului Cercetării și Inovării.

Să facem o recapitulare scurtă:

  • Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) a lansat cu întârziere competiția Nucleu pentru anul acesta. Anume, a fost anunțată în 27 decembrie 2017, conform calendarului competiției. Serios?! Cu patru zile înainte de Revelion, în plină perioadă de sărbători le-ați cerut cercetătorilor ca în nouă zile, incluzând sărbătorile legale și weekendul, să depună proiecte Nucleu care trebuiau să acopere cercetarea din întreg institutul și în baza cărora urmau să fie alocate cel 448 milioane lei de la bugetul central? Adică 1/3 din bugetul național cu care operează MCI? Care parte a acestui demers nu vi pare că duce la irosirea banului public? Desigur că nu spunem asta gândindu-ne că trebuia să mai amânați și să lăsați oamenii fără salarii, ci să vă faceți treaba la timp. În loc să vă ocupați de evaluarea pe repede înainte a unor competiții precum PCCDI trebuia să ședeți și să cumpătați, cum ați făcut în cazul competițiilor PD și TE la care ați început evaluarea la șase luni după depunerea proiectelor.
  • Încă de la lansarea competiției Nucleu era clar că, din vina MCI, INCD-urile urmau să rămână fără sursă de finanțare pentru luna ianuarie și o parte din luna februarie, pentru că lucrurile nu puteau fi înghesuite mai mult, iar contractarea era plănuită pentru perioada 6-12 februarie 2018.
  • A venit perioada 6-12 februarie, și a trecut la fel de grațios, fără ca evaluarea competiției Nucleu să fie terminată. Abia în data de 20 februarie, au apărut rezultatele preliminare ale evaluării pe site-ul MCI. Tot acolo a mai apărut și o nota privind modificarea calendarului propus pentru derularea competiției Programului Nucleu. În acea notă se dă vina pe CCCDI (unul din consiliile cu mulți „C” subordonate ministerului), care nu a finalizat evaluarea propunerilor de proiecte componente conform calendarului inițial, deși au fost adresate numeroase solicitări „verbale”. Ca urmare a acestor inacțiuni din partea CCCDI, Comisia proprie de evaluare a MCI nu a putut finaliza procesul de evaluare.
  • Drept urmare a faptului că CCCDI nu a finalizat la timp evaluarea proiectelor, institutele rămân fără Programul Nucleu și o parte dintre cercetători fără salariu până în luna martie.

Și acum începe distracția! Cu bani publici, evident!

Reținem pentru început următoarele două aspecte: MCI comunică „verbal” cu CCCDI, iar Comisia proprie de evaluare a MCI este ținută pe loc de CCCDI. Continuă lectura „Abrambureala cu cei 448 milioane lei ai contribuabililor continuă la Ministerul Cercetării”