De veghe în cercetarea românească în vremea CoViD-19

România e virusată nu doar cu SARS-CoV-2 ci și cu SCRS-CiR-2020 (Severe Chronic Research Subsistence – Cercetare-ioc-România – 2020). Nu vă plictisim cu cifre, dar suntem lanterna roșie a UE de ani de zile la (i) alocări bugetare ca procent din PIB; (ii) număr de cercetători la mia de locuitori; (iii) indicele global de inovare; (iv) brevete internaționale și tot așa. 

Virusul SCRS-CiR-2020 afectează întreaga populație, dar cercetătorii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Iar politicienii sunt principalii vectori de răspândire ai acestui virus, subfinanțând sistemul de cercetare și încurajând mediocrația în detrimentul meritocrației și performanței. Acum, România trebuie să scoată din pălărie virusologi, epidemiologi, imunologi etc. pentru a face față CoViD-19. Dar … ia-i de unde nu-s! România se uită cu jind spre Vest pentru (i) vaccinuri; (ii) kituri de diagnosticare; (iii) aparatură de laborator și, poate cel mai dureros, pentru (iv) resursă umană înalt calificată în acest domeniu etc. Este definitoriu, pentru noi, exemplul unui producător de emisiuni la un post de radio național care ne întreba mai deunăzi dacă nu știm un „epidemiolog, un specialist in statistică medicală, un virusolog” cu care ar putea vorbi. Am întrebat și colegii din Asociația Ad Astra. Nimic. Doar diasporeni… Ne-a mai spus producătorul radio: „E incredibil ce se întâmplă la noi! Am scris la Institutul de Virusologie (n.r., al Academiei Române), la oameni care cu asta se ocupa – “E o perioada aglomerata acum, reveniți la sfârșitul lunii”.”

Sistemul de cercetare românesc e pe butuci, iar procentul din PIB alocat cercetării în 2020 este mai mic decât cel alocat anul trecut (adică cel mai mic din istoria recentă, mai mic decât în plină criză economică, în 2009), cu promisiuni nescrise de rectificare pozitivă, dar să nu fim naivi, având în vedere contextul actual. Deci, dragi guvernanți (actuali și viitori), ce vreți de la „cerșetătorii” patriei? Citind titluri de genul „Monica Anisie le cere cercetătorilor din domeniul biomedical să găsească soluții pentru diagnosticarea pacienţilor infectați cu COVID-19” (aici) ne întrebăm oare în al câtelea ceas își vor da seama guvernanții că România are nevoie de cercetare?! Azi avem nevoie de cercetători pentru provocarea momentului, SARS-CoV-2, dar cât de pregătiți suntem pentru mâine, cu noile provocări pe care le va aduce? 

Când va fi România în măsură să facă ce au făcut cercetătorii chinezi, care la sfârșitul lui ianuarie, a.c., au publicat secvența completă a genomului SARS-CoV-2? (aici) Când va fi România în măsură să producă un vaccin de la 0 și nu vor mai apărea în spațiul public știri de genul „Cercetători români, aproape de un vaccin pentru coronavirus. Legătura cu noile terapii împotriva cancerului”? (aici) Când vom înțelege că cercetarea fundamentală este cea care stă la baza cercetării aplicative și o vom bugeta cum se cuvine? Când vom investi masiv în resursa umană înalt calificată, care să poată opera aparatele qRT-PCR ce se folosesc acum în detectarea SARS-CoV-2? Când vom lua goblenurile de pe aparate de sute de mii de euro care stau nefolosite în diverse laboratoare ale țării pentru că nu are cine să le opereze? Când nu vom mai avea anti-vacciniști în prime-time la TV (apropo, mai știe cineva de ei?)? Când? Când? Când?

Întorcându-ne la studiul cercetătorilor chinezi care au pus la dispoziția comunității științifice internaționale rezultatele lor: el reprezintă o colaborare între 35 de cercetători, a căror muncă este finanțată generos de guvernul chinez prin nu mai puțin de 12 granturi de cercetare. Pentru a avea această capacitate de reacție și analiză științifică riguroasă o țară are nevoie de grupuri de cercetare robuste, finanțate corespunzător și sustenabil. 

Dacă verificați rubrica „Contorul de timp” de pe pagina principală a blogului nostru (aici) veți observa că ultima competiție de proiecte destinate cercetătorilor seniori din România (Proiecte de Cercetare Exploratorie) a avut loc acum aproape 4 (patru) ani. 

Știți cât alocă China cercetării și dezvoltării, ca procent din PIB? Peste 2%! Adică cam cât media UE, și de cinci ori mai mult decât România. Știți cât scrie în Strategia Națională de Cercetare-Dezoltare-Inovare 2014-2020 a României (HG 924/2014) că ar trebui să avem pentru anul în curs? Aproape 2% din PIB, din care 1% fonduri publice (detalii aici). Știți cât sunt fondurile publice alocate prin Legea bugetului de stat? Optimist vorbind (adică incluzând nu doar fondurile alocate MEC pentru cercetare, ci și cele destinate Academiei Române și altor ministere), undeva pe la 0,2%; adică de cinci ori mai puțin decât scrie în HG 924/2014. 

Să vă punem în perspectivă banii alocați cercetării de România: un ONG – Coalition for Epidemic Preparedness Innovations (CEPI) – are deja asigurată finanțare pentru dezvoltarea unui vaccin anti SARS-CoV-2 mai mare decât bugetul MEC destinat cercetării pentru 2020. Ținta CEPI pentru a-și atinge obiectivul, spre final de 2021, este de 2 miliarde de dolari, adică bugetul MEC pentru cercetare pe 6 (șase) ani!

Parafrazăm o vorbă din popor: „din nimic nu poți face bici și să și plesnească”. Așa e și cu cercetarea românească… chiar dacă nu negăm că avem un bici amărât, dar nici vorbă să fie împletit în trei sau cinci, iar să aibă pleasnă nici nu poate fi vorba. 

Așa că, dragi guvernanți, puneți mână și îmbrăcați și încălțați Cenușăreasa bugetului național de stat – Cercetarea. Faceți o dată evaluarea sistemului național de cercetare (da, inclusiv Institutele Academiei Române) să știm ce avem și cum să cheltuim cu randament maxim banul contribuabilului român. 

Cei șapte demisionari CNATDCU-matematică dezvăluie modul real de funcționare a comisiilor constitutive

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) are în componența sa 35 de comisii de specialitate (aici), una din acestea dând recent verdictul de neplagiat în cazul lui Florin Iordache. Asupra acestor comisii, precum și a Consiliului General al CNATDCU, apasă presiunea politică, permisă din păcate de lege. Astfel, orice ministru poate emite când are chef un Ordin prin care rade componența Consiliului, precum și membrii comisiilor din subordine. Astfel de Ordine au început să apară și după instalarea guvernării PSD-ALDE în 2017, dar poate vă mai amintiți și cazul extrem din 2012, când Liviu Pop a desființat CNATDCU, supărat la culme că acesta era gata să-i dea lui Ponta verdictul de plagiat. 

Să luăm acum ca exemplu Comisia de Matematică, numită prin OM nr. 4106/2016 pentru un mandat de patru ani, în urma unui proces de selecție realizat de un comitet format din matematicieni renumiți din străinătate și din țară. După acest OM au urmat altele patru, care au decapitat conducerea, la pachet cu epurarea comisiei. Noua conducere a pus repede stăpânire pe tarla, izolând „elementele destabilizatoare” și trecând la „albirea” unor teze de doctorat respinse anterior, printre altele. 

În acest context, în februarie, a.c., au demisionat în bloc din Comisia de Matematică a CNATDCU șapte din cei 17 membri, reprezentând 41% din componența comisiei. Doi Mici și un Anc (MMA) au vorbit cu cei șapte „magnifici”, să afle direct de la ei motivele care au stat în spatele unei asemenea decizii radicale.  Cei șapte demisionari sunt (în ordine alfabetică):

  • Daniel Beltiță, CS I Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Romane 
  • Sorin Dăscălescu, Profesor Universitatea din București
  • Marius Durea, Profesor Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași
  • Liviu Marin, Profesor Universitatea din București
  • Dan Timotin, CS I  Institutul de Matematică “Simion Stoilow“ al Academiei Romane
  • Ciprian Tudor, Profesor Universite de Lille, Franța 
  • Constantin Zălinescu, Profesor emerit Universitatea “Alexandru Ioan Cuza“ Iași, membru corespondent al Academiei Romane, vicepreședinte al comisiei Matematică până la demisie (adică 5 februarie, ceilalți demisionând o săptămână mai târziu). 

* Mai jos vă prezentăm răspunsurile celor intervievați într-o formă unitară, iar aici găsiți răspunsurile pe larg ale acestora, concatenate într-un singur document.


MMA: Cum ați ajuns la această decizie? Ne puteți povesti ce s-a întâmplat? Am înțeles că v-  au fost ignorate încercările de a menține un nivel suficient de ridicat în această comisie, dar vă lăsăm să ne spuneți voi. 

Până în 2016 a funcționat Comisia de Matematică a CNATDCU impusă brutal de Ecaterina Andronescu și PSD, avându-l ca președinte pe actualul senator PSD Daniel Breaz. Cel mai mare rău făcut de acea comisie a fost schimbarea standardelor minimale în unele foarte toxice, care au încurajat impostura și au permis abilitarea multor persoane subcalificate.

Noua Comisie de Matematică a fost numită prin OM nr. 4106/2016, ca urmare a unui proces de selecție riguros și bazat exclusiv pe merite științifice, realizat de un comitet de selecție care cuprindea matematicieni renumiți din țară și străinătate. Comisia a lucrat cu seriozitate și au apărut și invalidări de teze de doctorat, în special din zonele cunoscute ca „fabrici de doctorate”. Au fost propuse noi standarde care să promoveze valorile academice veritabile și nu impostura. Au fost propuse și standarde pentru tezele de doctorat, standarde de natură calitativă (relevanță științifică, corectitudine). Aceste acțiuni ale comisiei au deranjat în mod evident cercurile dubioase din matematica românească și au existat mai multe tentative de a modifica comisia.

Un ordin de ministru apărut peste noapte, OM nr. 3991/2017, l-a înlocuit pe președintele comisiei (Prof. dr. Vasile Brînzănescu) cu Ion Chițescu, personaj de o calitate științifică mediocră, cunoscut prin colaborarea cu grupul senatorului Breaz. După protestul unui număr mare de membri ai comisiei, care și-au înaintat demisia în caz că ordinul de ministru nu este retras, ministrul de atunci, Pavel Năstase (ASE București), a dat un nou ordin, OM nr. 4060/2017, prin care-l renumea președinte pe Prof. Brînzănescu. În septembrie 2018, noul ministru, Valentin Popa (Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava), a dat un nou ordin, OM nr. 5048/2018, prin care scotea din comisie câțiva membri, printre care doi profesori de la Universitatea din București de o calitate științifică excepțională (Prof. dr. Liviu Ornea și Prof. dr. Marian Aprodu) și pe președintele comisiei, și îl numea ca președinte pe Vasile Berinde, alt apropiat al cercurilor conduse de Daniel Breaz. 

(În lumina celor de mai sus, Doi Mici și un Anc l-au contactat pe Liviu Ornea pentru o reacție. 

MMA: Conform OM nr. 5048/2018, semnat de ministrul Valentin Popa, ai fost pus pe liber de la Comisia de Matematică. Ți s-a dat vreun motiv sau vreo „pamblică” inscripționată cu mulțumiri pentru activitatea din Comisie?

LO: Nimic. Nimeni nu a primit nici o motivație. Am fost abrogați si gata…)

V. Berinde este cunoscut prin activitatea științifică concretizatӑ cu publicații numeroase, dar apărute în reviste irelevante sau cel mult modeste. Un fapt interesant este că o teză coordonată de V. Berinde fusese invalidată de comisie. Același ministru, Valentin Popa (Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava), a dat încă un ordin, OM nr. 5110/2018, prin care erau stabilite noi standarde pentru tezele de doctorat. La domeniul Matematică, standardele nu au ținut cont absolut deloc de propunerea făcută de comisie, ba chiar erau în spirit opuse, având un caracter totalmente cantitativ.

Mai jos, enumerăm unele probleme apărute după instalarea lui V. Berinde ca președinte al comisiei:

  1. Maniera de lucru a lui V. Berinde a fost total inacceptabilă, în sensul în care toate deciziile importante au fost luate exclusiv de acesta, fără o consultare reală a membrilor comisiei ori cel puțin a vicepreședintelui acesteia Prof. dr. Constantin Zălinescu (Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași). În particular, a numit singur toate comisiile de evaluare a tezelor de doctorat și nu a acceptat nicio sugestie primită.
  2. Marea majoritate a tezelor de doctorat care fuseseră invalidate în timpul comisiei prezidate de Prof. dr. V. Brînzănescu, au fost validate în timpul președinției lui V. Berinde prin modificarea comisiei inițiale. Noile comisii de evaluare a acestor teze, numite de V. Berinde, au fost formate cam din aceleași persoane. Unele tezele au fost validate deși au fost semnalate (de membri ai comisiei care nu făceau parte din comisia de evaluare) greșeli grave. V. Berinde nu a ținut cont de aceste observații.
  3. Până la instalarea lui V. Berinde ca președinte, comisia putea lua o decizie doar dacă în favoarea ei erau exprimate un număr de voturi de cel puțin jumătate plus unu din numărul total de membri, indiferent câți membri ai comisiei erau prezenți la ședință. V. Berinde ne-a comunicat că această regulă a fost modificată de Consiliul General (CG) al CNATDCU și că o decizie se poate lua dacă în favoarea ei sunt mai multe voturi decât împotriva ei, abținerile necontând. S-a ajuns astfel ca la o ședință a comisiei, la care au fost prezenți 12 din cei 17 membri, să se ia o decizie deși au fost doar 4 voturi pentru (restul fiind 1 vot împotrivă și 7 abțineri). Am solicitat un document (proces verbal sau orice fel de document oficial), unde să fie consemnată această hotărâre a CG, dar nimeni nu ne-a răspuns la solicitare.

Exemplu: Profitându-se de modalitatea de numărare a voturilor de mai sus, au fost avizate Școlile Doctorale de Matematică de la Oradea și de la Sibiu; acestea primiseră aviz negativ anterior în comisie

  • Un alt exemplu al manierei de lucru necorespunzătoare a lui V. Berinde: în comisie s-au discutat și au fost avizate cu largă majoritate noi standarde minimale pentru tezele de doctorat, care să le înlocuiască pe cele toxice dictate de Minister în septembrie 2018. Cu toate acestea, V. Berinde ne-a anunțat că va susține în CG alte standarde minimale, și nu pe cele propuse de comisie. Nu știm ce s-a întâmplat în CG al CNATDCU, dar standardele au rămas cele din septembrie 2018. 
  • Situații de conflict de interese: comisia a primit pentru analiză o teză de doctorat refăcută, invalidată anterior, unde V. Berinde (conducătorul de doctorat) a numit comisia de evaluare, fiind în conflict de interese. Cu toate acestea nu a acceptat să-l delege pe vicepreședintele comisiei să numească această comisie de evaluare, stabilind-o singur, fără nicio consultare. Situația s-a repetat cu alte două teze în ale căror comisii de susținere fusese membru V. Berinde, una dintre acestea invalidată inițial în configurația inițială a comisiei de matematică a CNATDCU. 

MMA: Din cele de mai sus deducem că procesul de epurare a Comisiei de Matematică a fost resimțit din plin, la puțin timp după mandatarea voastră pentru patru ani… 

Primul aspect pe care am dori să-l subliniem e că schimbarea a cinci membri prin OM 5048/2018 a lăsat comisia fără nici un specialist în geometrie. Aceasta se întâmpla și în contextul în care multe dintre tezele de nivel scăzut erau tocmai în acest domeniu. În plus, în comisie au fost numite persoane sub a căror supervizare s-au produs teze respinse de comisie. În aceste condiții nu putem să nu ne gândim că aceste schimbări au fost făcute tocmai pentru a „răci” cartoful fierbinte al plagiatelor. Bănuim că ideală pentru un ministru este situația în care toate deciziile din comisiile CNATDCU sunt pozitive, fie că vorbim de teze de doctorat sau extins și despre înființarea unor noi școli doctorale. 

MMA: Cum stau lucrurile în celelalte comisii? Dar în Consiliul general? 

Nu avem o vizibilitate foarte clară a ceea ce se întâmplă în celelalte comisii, multe din lucrurile pe care le-am aflat au fost din presă. Astfel, de pildă, am aflat despre demisiile colective din comisiile de Biochimie si Biologie și Fizică.  O parte din acești demisionari au revenit la decizie. Din câte știm noi, aceste reveniri au avut drept fundamentare dorința de a evita introducerea de întârzieri față de colegii tineri a căror avansare în carieră depinde de obținerea titlului (doctorat, CS II, etc.). Considerăm că cei care țin la o anumită calitate a învățământului doctoral în România ar trebui să se solidarizeze în astfel de acțiuni care semnalează degradarea din aceste comisii, chiar in ciuda înghețării unor activități pentru o perioadă. Cu toate inconvenientele aduse de o astfel de decizie, pe termen mediu si lung ar aduce un câștig mult mai important. 

Cât despre activitățile consiliului general, trebuie să menționăm că vizibilitatea noastră este extrem de limitată. Putem spune că există o „monitorizare” a deciziilor din comisii și evaluare a activității prin comparație cu alte comisii. Din acest punct de vedere se pare că matematica a fost oaia neagră deoarece ni s-a prezentat o analiză în care, comparativ cu alte comisii, matematica avea cele mai multe teze respinse. Acest lucru a fost prezentat în notă negativă insinuând că prin activitatea comisiei am aduce daune propriului domeniu. Printre deciziile, cel puțin discutabile ale CG, am dori să amintim respingerea unui set de criterii minimale care conținea criterii calitative sau întoarcerea unei decizii de respingere a creării unei școli doctorale. 

MMA: Să înțelegem că nu v-au fost validate în CG toate deciziile din Comisie? Dacă nu, care a fost motivația?

Interacțiunea cu CG s-a efectuat prin președintele comisiei. Acesta a avut un rol important în transmiterea situației din comisie. De pildă, prin schimbarea regulamentului, abținerile nu se mai contabilizează în luarea unei decizii. Astfel, în situația școlii doctorale, respinsă inițial în comisie, și apoi retrimisă de CG înapoi la comisie, a trecut la al doilea vot deoarece în ciuda unei majorități care s-a abținut de la vot, procentul de voturi pentru a fost majoritar.  Similar, când s-au supus la vot două variante de criterii minimale cele înaintate CG au fost cele care au obținut mai puține voturi în comisie deoarece președintele comisiei a hotărât să facă aceasta recomandare. Nu este clar dacă CG a avut cunoștință de situația reală din cadrul comisiei de matematică.  Alte neconcordanțe le-am observat în deciziile președintelui de validare a unor teze de doctorat care nu reflectau  discuțiile din comisie. 

MMA: Având experiența acumulată acolo, dacă ați avea puterea de a face orice schimbări ați dori în CNATDCU, care ar fi lucrurile cele mai importante pe care le-ați schimba?

  • selectarea membrilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU de către specialiști renumiți în domeniu, care activează la Academia Romȃnӑ sau la universități/institute de prestigiu din țară și din străinătate. Modul de stabilire a comisiilor trebuie complet depolitizat, această operațiune trebuie lӑsatӑ în seama specialiștilor și nu mai trebuie făcută de secretari de stat sau directori din Minister; 
  • schimbarea caracterului consultativ al deciziilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU într-unul executoriu;
  • deciziile luate în comisiile de specialitate nu trebuie să mai fie supuse votului CG al CNATDCU (astfel se evită situația cel puțin ciudată ca nespecialiști într-un domeniu să ia o hotărâre tehnică aferentă acelui domeniu);
  • în regulamentul de organizare și funcționare ale CNATDCU să fie prevăzut explicit faptul că președintele unei comisii de specialitate a CNATDCU reprezintă exclusiv punctul de vedere al comisiei respective și nu unul personal;
  • refacerea cu celeritate a standardelor minimale pentru tezele de doctorat conform specificului fiecărui domeniu, cu mențiunea că accentul trebuie pus pe calitatea rezultatelor și nu pe cantitatea acestora.

MMA: Cum vi se pare sprijinul logistic oferit de Ministerul Educației, în contextul în care secretariatul tehnic al CNATDCU este asigurat prin lege de către acesta, neavând personalitate juridică? Considerați oportună acordarea personalității juridice CNATDCU și alocarea unei file de buget proprii?

In mod sigur, sprijinul logistic de care am beneficiat poate fi îmbunătățit.  De pildă, nu înțelegem de ce doar dosarele pentru tezele doctorale sunt disponibile pe o platformă electronică și nu și cele pentru abilitare sau înființarea școlilor doctorale. În plus, de multe ori, multe din cererile noastre nu au primit răspuns de la secretariatul tehnic din MEC. Probabil că ar fi mult mai sănătos dacă CNATDCU ar avea personalitate juridică și propriul secretariat. 

MMA: În ce alte locuri/comisii știți sau credeți că există probleme și dacă acestea influențează activitatea CNATDCU? Vă întrebăm asta pentru că noi știm că nici Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) nu este funcțional.

Nu cunoaștem cazuri concrete. 

PS: daca membrii altor comisii au cunoștință de situații similare îi rugăm să ni le povestească la contact@mic-mic-anc.ro

Ce va face România cu cele 8 miliarde de euro ale UE destinate cercetării și inovării?

Pentru a răspunde întrebării de mai sus avem nevoie de răspunsul la altă întrebare: ce a făcut România cu miliardul de euro alocat acestui sector în ciclul financiar curent, 2014-2020? Acesta a fost prevăzut în Acordul de colaborare al României cu UE din 06.08.2014. În sumarul acordului (aici) se spune: „mai mult de 1 miliard de euro alocate cercetării-dezvoltării-inovării, pentru sprijinirea țintei naționale de 2% din PIB investită în cercetare-dezvoltare (vs. 0,49% în 2012)”. România, ca și orice alt stat UE, putea să-și gestioneze banii primiți pentru „research and innovation” (una din cele cinci arii acoperite de European structural and investment funds – ESIF), în parteneriat cu Comisia Europeană, în baza acordului menționat anterior. 

Deci, adresăm guvernanților următoarea întrebare: cât din miliardul respectiv a fost cheltuit în sectorul de cercetare din România și pe ce anume? Întrebarea este de actualitate și comportă un răspuns imediat, având în vedere că strategiile pentru următorul ciclu financiar trebuie elaborate în acest an. Mai mult, ținta aceea de 2% din PIB (public + privat) ne face să râdem singuri, în contextul în care am încheiat 2019 cu o execuție bugetară la Ministerul Cercetării și Inovării de 0,12% din PIB, în condițiile în care cercetarea din 2012 a executat aproape 0,2% din PIB (prin ANCS-ul de atunci, condus de actualul secretar de stat pe cercetare, dl Dragoș Ciuparu).

Se pare că unii miniștri au făcut chiar strategii proprii și au pus deoparte sute de milioane de euro din viitorul buget de 8 miliarde de euro vehiculat în spațiul public (dar neparafat nicăieri oficial). Este exemplul ministrului Marcel Boloș, care dorește crearea a patru institute de cercetare, pentru fiecare alocând 150 milioane de euro (detalii aici). Să nu fim înțeleși greșit. Doi Mici și un Anc se bucură pentru orice investiție făcută, cu cap, în domeniul cercetării. Baiul este că nici până azi nu am aflat cine e „capul” din spatele celor patru propuneri. Mai mult, nici până azi România nu are un Consiliu Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei (CNPST) funcțional, în conformitate cu legea cercetării (art. 40 din OG57/2002). Prin lege, acesta ar trebui să prezinte anual, în cadrul unei şedinţe de Guvern, un raport care cuprinde concluziile şi recomandările privind cercetarea ştiinţifică, transferul tehnologic, inovarea şi dezvoltarea societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere în România şi care se face public. Probabil există vreun astfel de raport și nu știm noi, unde scrie că cele patru institute sunt prioritare. 

Și uite așa ajungem la problema de fond a infrastructurilor de cercetare din România, modul în care sunt ele alese pentru a fi dezvoltate/înființate și cum putem direcționa (o parte din) cele 8 miliarde de euro de la UE spre ele. Am mai abordat subiectul și în 2018 (aici), dar acum avem câteva propuneri punctuale pentru dl Dragoș Ciuparu, recent numit secretar de stat în MEC, responsabil cu cercetarea:

  1. Numiți membrii într-un nou Colegiu Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI) exclusiv pe baze meritocratice.
  2. Patru din cei numiți în CCCDI sunt automat (prin lege) membri în CNPST. Faceți demersurile necesare pe lângă prim ministrul României să numească încă cinci pe aceleași baze meritocratice. 
  3. Cereți membrilor CCCDI și CNPST să aleagă membrii Comitetului Român pentru Infrastructuri de Cercetare (CRIC). 
  4. Cereți CRIC, CNPST și CCCDI să cadă de acord asupra roadmap-ului României privind infrastructurile de cercetare.
  5. Extrageți din roadmap-ul de mai sus acele infrastructuri de cercetare pe care le considerați speciale și de interes național și aduceți la zi lista acestora. 

Roadmap-ul României a fost adoptat în 2017 de către CRIC și trimis Comisiei Europene (aici) pentru a fi ridicată condiționalitatea ex ante de acces la fondurile structurale și de investiții (ESIF). Despre cum s-a alcătuit acest document am vorbit în articolul precedent de blog (aici), Asociația Ad Astra trimițând chiar o petiție Comisiei Europene pentru a investiga problema (aici), pentru că mustea a conflicte de interes și muncă făcută pe „genunche”. Ah, și cel puțin unul din membrii CRIC care apar menționați pe raport nu a semnat respectivul document, dându-și demisia anterior (la o cafea, vă spunem și numele). Lucru foarte important însă! În roadmap-ul trimis la UE e scris că poate fi (și se recomandă chiar asta) adus la zi o dată la 3 ani, adică anul acesta.

Pe lângă roadmap România mai are și o listă (aici) de Instalații și Obiective Speciale de Interes Național (IOSIN). Aceste infrastructuri de cercetare papă anual cam 100 milioane de lei din bugetul central, ultimele rapoarte anuale datând din 2015 (aici). Spre comparație: actuala competiție națională de proiecte de cercetare experimental-demonstrative (PED, aici) are un buget de 60 de milioane pe doiu ani, fiind depuse 2.140 de proiecte din partea a 517 instituții (detalii aici). La ce ne trebuie IOSIN-uri, separat de roadmap? Pont: infrastructura din roadmap, finanțabilă din bani europeni, poate fi controlată de OLAF, sau mai rău … mai nou, de către Codruța. Asta în timp ce IOSIN-urile … hehe Știți bancul ăla: pe banii lui Bulă se distrează numai Bulă 😉 

Așa că, la două săptămâni după ce CRIC-ul a bătut în cuie roadmap-ul, a fost numită o altă comisie (unsă prin Ordinul 656/19.10.2017) cu scopul de vedea care infrastructuri de cercetare ar trebui mufate direct la bugetul MCI, unele din ele nedeclarate Comisiei Europene. Pentru că băieții deștepți s-au împiedicat de un Ordin nr. 3848/2004 (aici) privind aprobarea criteriilor de selectare a instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, l-au abrogat și înlocuit cu Ordinul nr. 677/27.08.2018 (aici). De ce zicem s-au împiedicat? Pentru că în baza acelor criterii infrastructuri precum ALFRED („reactorul lui Valeca”) sau CETAL (al doilea laser al României, de vreo 10 ori mai slab decât ELI-NP) nu s-ar fi calificat. Munca asiduă a noii comisii a dus la un PHG (aici) care nu a mai fost însă aprobat.  

Dle Dragoș Ciuparu, în baza celor prezentate mai sus aveți șansa și puterea nu doar să numiți niște Consilii (CCCDI, CNPST, CRIC) ai căror membri să fie aleși pe sprânceană, ci și să le cereți acestora să facă un roadmap al infrastructurilor de cercetare „pe bune”. În plus, puteți scoate din sertar acel PHG legat de IOSIN-uri și să-l promovați la nivel de HG, ulterior purecării lui de către cele 3 organisme consultative. Nu de alta, dar ne scrie lumea pe blog că unele IOSIN-uri din listă sunt deja nefuncționale (vezi decomisionarea reactorului nuclear de cercetare și producție radioizotopi tip VVR-S al IFIN-HH). Sau poate mai vedeți cum merge Instalația – pilot experimentală pentru separarea tritiului și deuteriului, care este tot în stadiul „pilot” de cel puțin 16 ani încoace…

În elaborarea noilor liste din roadmap și respectiv IOSIN-uri e musai să aveți în vedere:

a) Discrepanțele uriașe existente la distribuția pe zone geografice. Același filtru trebuie aplicat și celor patru institute propuse de dl ministru Boloș. Vă prezentăm aici distribuția teritorială a IOSIN-urilor prezente, alături de cele propuse a fi incluse în listă, prin PHG-ul de mai sus. Este anormal ca instituții de cercetare din zona București-Ilfov să aibă în administrare 80% din IOSIN-urile României, atâta timp cât aici e localizată doar 10% din populația României.

b) Utilizarea evaluatorilor internaționali. Dacă până și vecinii bulgari fac asta … ca să nu mai vorbim de state precum Olanda, Norvegia, sau Cehia, pe care le-am verificat noi și vă spunem că au folosit experți internaționali.  

c) Analiza continuă a IOSIN-urilor, cel puțin o dată la 5 ani (modelul olandez) cu reconfirmarea/pierderea statutului de IOSIN.

În concluzie, așteptăm cu interes să vedem pași hotărâți în sensul numirii unor noi membri în Consiliile de mai sus și ulterior să asistăm la regândirea schemei de finanțare a infrastructurilor de cercetare, capabilă să absoarbă eficient cele 8 miliarde de euro promise prin noul ciclu financiar al UE. Obligatoriu, noua schemă trebuie să aibă la bază o distribuire geografică echilibrată a infrastructurilor de cercetare.

Curtea de conturi în cercetare la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare – Reacție rapidă

Salutăm inițiativa dnei ministru Monica Anisie de a trimite Curtea de Conturi în control la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD). Azi, în cadrul emisiunii Banii în Mișcare de la Digi24, d-ei a declarat că demarează această acțiune pentru a clarifica în ce mod s-a ajuns la acele salarii extrem de mari  ale Directorilor Generali (DG) de INCD și la discrepanțele dintre salariile acestora și cele ale cercetătorilor (detalii aici, minutul 2:33).

O primă remarcă: în primul rând, este nevoie de vizite preferabil din partea Corpului de Control al Ministerului Educației și Cercetării (așa cum afirmă de fapt prezentatorul emisiunii) și nu a Curții de Conturi (care nu știm dacă are competențe în toate problemele semnalate de către noi) la toate INCD-urile, nu doar la cele 10 cu DG fruntași, pentru că peste tot trebuie clarificat dacă există probleme.  

Ne bucură să vedem că dna ministru are voința de a-și exercita prerogativele legale, în contrast cu predecesorul d-ei, dl Nicolae Hurduc, care una declara și alta făcea. Ca să fie clar: nu contează că INCD-urile sunt în „subordinea” sau „în coordonarea” ministerului. Acestea sunt înființate prin HG și fac parte din sistemul național de cercetare, asupra căruia Guvernul își exercită controlul prin ministerul de resort. 

Revenind la fondul problemei: totul a pornit de la bulgărele de zăpadă al Doi Mici și un Anc de aici. Arătam în articol că (i) sunt DGi cu un venit net lunar de aprox. 10.000 euro; (ii) majoritatea DGilor nu aveau (și încă nu au) publicate declarațiile de avere și interese; (iii) salariile acestora sunt în medie de 4,1ori mai mari decât salariile medii ale personalului de cercetare în institutele pe care le conduc (dar ajung și la de 8 sau 9 ori media).

Legat de ce trebuie să lămurească aceste controale, doamna ministru poate găsi deja multe din problemele recurente în sistem explicate în comunicatele Asociației Ad Astra și în articolele noastre de blog, însă le reiterăm aici pe scurt: 

  • Trebuie verificate nu doar veniturile DGilor, ci ale întregilor conduceri ale INCD-urilor, pentru că A) sunt mult mai mulți care iau astfel de salarii și B) există INCD-uri unde salariile de încadrare ale personalului administrativ de conducere sunt mai mari decât ale cercetătorilor seniori (CS I). Ar fi de interes pentru cercetători să înțeleagă cum de s-a ajuns la aceste discrepanțe; INCD-urile există datorită cercetătorilor, în special a celor performanți și totuși personalul administrativ are de multe ori salarii mai mari decât aceștia. Mai mult decât atât, probabil ar trebui rectificate aceste nedreptăți pentru a stabili clar ierarhia valorilor în INCD-uri; 
  • Este nevoie să li se ceară imperativ celor din conducerile INCD-rilor (nu doar DGi și nu doar personalului din cercetare) publicarea declarațiilor de averi și interese pentru întreaga perioada a mandatelor acestora
  • În cazul în care DGii au fost plătiți cu norme suplimentare de cercetare, pe lângă cele 8 ore/zi pentru care iau salariul de încadrare conform contractului de management, este nevoie să se clarifice în fiecare dintre aceste cazuri cine a semnat CIM-urile lor. Asta pentru că DGii, ca superiori ierarhici ai tuturor angajaților INCD-ului, sunt în conflict de interese indiferent care subaltern îi semnează CIM-ul.  

Dacă tot se ajunge la controale la INCD-uri, cu riscul de a suna ca niște proverbiale mori stricate și având în vedere că aceste controale sunt mai rare, ar fi bine venite încă câteva investigații ca cele pe care le-am menționat în Pastila Doi Mici și un Anc de luni: 

  • Verificarea respectării prevederilor legale (a se vedea legea 319/2003) de către toți angajații din INCD-uri: 
    • nu existe angajați în cercetarea publică după împlinirea vârstei de pensionare decât din rândul CS I și cu avizul Consiliului Științific
    • respectarea criteriilor minime de eligibilitate impuse de legislația în vigoare (incluzând legea 319/2003) pentru toate funcțiile de conducere din INCD-uri
  • Verificarea numărului de norme lucrate de cercetători în paralel în mai multe institute. 

Probabil am mai putea umple o pagină, însă, dacă se lămuresc aceste lucruri, este un început promițător pentru a reseta sistemul de cercetare și a îl orienta într-o direcție bună în care cercetătorii performanți să nu se simtă nedreptățiți de toate aceste discrepanțe pe care le cunoaște foarte bine întreaga comunitate.  

Vreme trece, directorii de Institute Naționale de Cercetare rămân

Cele aproximativ 50 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare (Institute, de aici încolo) ale României primesc anual peste 100 milioane  de Euro de la bugetul central prin așa-numitul Program Nucleu. Încă cel puțin 100 milioane de Euro provin din alte surse, în principal tot bugetul de stat, fiind vorba de proiecte câștigate în competiții naționale, finanțate prin Programul Național de Cercetare (PNCDI 3). Așadar, anual, 200 milioane de Euro ajung în pușculița acestor Institute, fonduri care sunt gestionate de un Director General (DG), numit prin Ordin de Ministru, cu ajutorul unui Consiliu de Administrație (CA).

Tabel 1. Vârsta şi durata mandatului pentru o parte din DGi ai Institutelor Naţionale de Cercetare

Despre salariile acestor DGi v-am mai vorbit aici, prin comparație cu salariul lui Donald Trump. Acum să vorbim despre cum sunt aleși și păstrați în funcție. Pe scurt, mulți dintre ei sunt ca pisica pe care oricum  o arunci în sus tot cade în picioare. Așa că avem în prezent DGi care sunt în funcție de trei decenii (vezi Tabel 1) și nu ar da semne că ar vrea să aibă grijă de nepoți… Pentru binele cercetării românești ei se vor jertfi și în loc să ducă o viață de pensionar, vor candida pentru mandate la cârma institutelor. Un exemplu elocvent în acest caz este DG la Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii-Bucureşti – INSCC Bucureşti, care în 2016, pe când avea 80 de ani, a contestat decizia ministerului de a scoate la concurs postul pe care-l ocupa de 13 ani. Detalii aici. DGul în cauză încă este în funcție. 

Așa cum observați aici foarte multe mandate de DG fie s-au încheiat (și sunt în prelungire), fie urmează să expire. Este deci momentul propice să discutăm despre  funcțiile de conducere din Institutele patriei și care este vârsta la care cei care le ocupă ar trebui să decidă „de bună voie sau siliți de autoritățile statului” că este cazul să lase respectivele locuri vacante pentru persoane care nu sunt pensionabile deja sau pe durata mandatului.  

Începem cu legea noastră de căpătâi, Legea 319/2003 (aici) care spune următoarele:

Art. 36

1) Cercetătorii științifici gradul I (CS 1) pensionați pot desfășura, în condițiile legii, activități de cercetare-dezvoltare, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora.

(2) La cerere, cercetătorii științifici gradul I pot fi menținuți în continuare în funcții de cercetare-dezvoltare, după împlinirea vârstei legale de pensionare, cu aprobarea anuală a consiliului științific.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că niciun cercetător care a îndeplinit vârsta de pensionare, cu excepția celor care sunt CS 1, nu poate fi menținut în activitate. Menținerea lor în funcție este ilegală. Aviz amatorilor, a.k.a. DGii de INCDuri care le semnează CIM-urile! Da, știm că vor sări unii să ne ia la rost că de ce ne luăm de valorile patriei? Păi, noi zicem că dacă până la vârsta de pensionare un cercetător nu îndeplinește criteriile minimale pentru a deveni CS 1 și nu trece acest prag… n-are rost să mai discutăm. De acord? Știm că există astfel de cazuri și nu puține. Deocamdată ne limităm la o discuție principială, însă, dacă ne va cere doamna ministru (sau alte persoane avizate) vom da și exemple. 

Revenind însă la CS 1, aceștia necesită avizul anual al consiliului științific pentru a rămâne în activitate, așa cum spune textul legii. Drept urmare, ministerul nu ar trebui să acorde mandat de funcție de conducere pe 4 ani unei persoane care are nevoie de aprobarea anuală a consiliului științific pentru a activa în respectivul Institut, mai ales luând în considerare că membrii consiliului științific sunt toți subalterni ai DGului.   

Din Tabelul 1, constatăm că: 

a) Nouă DGi sunt în prezent trecuți de vârsta de pensionare, adică aproape 20% din cei 49, iar încă câțiva vor îndeplini vârsta de pensionare dacă primesc un nou mandat. Top 5 din aceștia au toți vârste de peste 70 de ani;

b) Unsprezece DGi sunt în funcție de mai bine de un deceniu. Vă veți întreba, pe bună dreptate, ce-i recomandă pe aceștia să-și păstreze scaunul? În răspunsul Ministerului spre Ad Astra, datat 09.12.2019 (aici) aflăm cu surprindere (ha ha) la pct. 5 că „Metodologia și criteriile pentru analiza performanței DGi ai Institutelor sunt în curs de elaborare”. Cu toate acestea, poate vă mai amintiți cazul DG de la Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură care s-a pensionat cu o primă de performanță echivalentul a 12 salarii brute, în cuantum net… După scandalul din presă, fostul ministru, dl Hurduc, a emis un Ordin (5184/14.09.2019) în care se spune: „DG i se poate acorda un premiu anual de cel mult 3 remunerații lunare de bază, proporțional cu gradul de depășire a obiectivelor și criteriilor de performanță”.  Da, performanța aia pentru care nu avem încă metodologie și criterii de analiză. 

Fără a acuza un DG anume (mai ales că suntem siguri că există și excepții), putem spune că din afară totul apare ca o schemă din serialul „La Piovra” în care directorii generali (i) prind rădăcini pe scaunele lor de conducere, având (ii) un Consiliu de Administrație care aprobă salariul șefului, ei primind, la rându-le, 20% din remunerația acestuia (conform legii); (iii) își formează Asociația DGi pentru a-și apăra drepturile; (iv) fac parte din Patronatul Român din Cercetare și Proiectare (PRCP – detalii despre acesta aici); (v) sunt majoritari în Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI), for care organizează „evaluarea” Institutelor pe care le păstoresc, precum și „evaluarea” proiectelor din cadrul Programului Nucleu și (vi) sunt mână în mână cu ministrul/secretarul de stat care le semnează mandatele pe câte patru ani, prelungirile de mandat și bonusurile de performanță. 

Evident, DGii sar ca arși la auzul unor vești recente de genul aplicării grilei unice de salarizare (Legea 153/2017) pe banii Programului Nucleu în 2020 (repetăm, bani de la buget, acordați în baza unui simulacru de competiție), situație în care nu se va mai putea aplica tariful orar de 50 EUR, dar vestea că România nu va mai folosi evaluatori străini pentru competițiile de proiecte nici măcar nu i-a gâdilat la ureche. Că tot veni vorba de evaluatori: în prezent se evaluează pe repede înainte o competiție de proiecte în valoare de 60 milioane lei (Proiect experimental demonstrativ – detalii aici) unde evaluatorilor nu le este impus niciun criteriu minim de eligibilitate. 

Înainte de a trece la capitolul concluzii, mai este nevoie să amintim ceva. Conform adresei 10872/02.08.2019 dinspre Agenția Națională de Integritate (ANI) spre fostul Minister al Cercetării și Inovării, declarațiile de averi și interese ale tuturor membrilor conducerilor INCD-urilor (deci si ale DGilor) trebuiau să fie publicate centralizat pe site-ul ANI pentru toți anii în care aceștia au ocupat respectivele funcții de conducere. Ne-am uitat și câteva sunt, dar foarte puține. Căutați-le pe cele care vă interesează. 

Concluziile le trageți singuri. Dar ce facem pe viitor? Pe scurt, ce propunem noi:

  1. Mandatele DGi trecuți de vârsta de pensionare încetează mâine, cu numirea unui interimar ales de Consiliul Științific al Institutului, fără ca acesta să fi depășit vârsta de pensionare (sau să o depășească în următoarele șase luni).
  2. Se organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, cu publicitate în masă, nu doar în plan național, ci și pe site-uri internaționale de profil, precum Nature Jobs
  3. Numărul de mandate de DG se limitează la două, dar nu mai mult de opt ani. O persoana care devine pensionabila pe durata mandatului nu poate aplica la concursul de DG. 
  4. Ca și propunere cu bătaie pe termen lung: postul de director general va fi ocupat de o somitate în domeniul de activitate, recrutat de boardul de conducere al viitoarei Fundații Naționale pentru Cercetare (echivalent NSF, SUA), acesta beneficiind de sprijinul unui director executiv, recrutat prin concurs public.