Programul de guvernare actual, la fel ca toate cele de după guvernarea tehnocrată, prevede „Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual”.
Vă explicăm mai jos cum este de fapt vorba de o „creștere negativă” (că tot e asta formula preferată): -20%, -25% și -23% (după principiul matematic „Liviu Pop”) pentru cei 3 ani de guvernare (2017-2019).
Când actuala putere politică a preluat conducerea Guvernului tehnocrații alocaseră prin Legea Bugetului 2,17 miliarde lei cercetării și cheltuiseră efectiv la final de an 1,77 miliarde lei. Dacă vorbim de alocări bugetare, așa cum se vorbește în programul de guvernare, 30% creștere ar fi însemnat pentru 2017 un buget de 2,82 miliarde lei. În realitate în 2017 au fost alocați prin legea bugetului 1,72 miliarde, adică -20% față de alocarea din 2016. Cifra de 2,21 miliarde lei din grafic include și creditele de angajament de care a dispus Ministerul Cercetării prin legea bugetului (adică 487 milioane lei). Creditele de angajament reprezintă bani pe care Guvernul nu-i are dar le promite instituțiilor cu care are contract să-i dea înapoi din bugetul anului următor (2018). Cu toate acestea, execuția bugetară pe 2017 (i.e., cheltuieli la final de an), a fost mai mică decât banii alocați prin legea bugetului. Altfel spus, s-au utilizat credite de angajament, în timp ce banii lichizi nu au fost cheltuiți, întorcându-se la Ministerul Finanțelor. Folosirea acestor credite de angajament înseamnă că, spre exemplu, Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare s-au dus la bănci și au făcut împrumuturi, cu promisiunea că Guvernul le va da banii în 2018. Evident că dobânzile percepute de bănci nu au mai putut fi deduse din sumele primite în 2018 de la Guvern, constituind găuri în bugetul Institutelor.
Prin legea bugetului de stat pe 2018 s-au alocat cercetării 1,64 miliarde lei, adică -25% față de alocările din timpul tehnocraților și chiar mai puțin decât se alocase în 2017 (nu uitați, programul de guvernare prevede o creștere anuală cu 30% a alocărilor spre cercetare. Din cei 1,64 miliarde lei alocați, doar 1,4 miliarde lei au fost și cheltuiți anul trecut, aici fiind inclusă și plata creditelor de angajament din anul precedent (aproximativ 165 milioane lei). Deci bugetul efectiv cheltuit pentru activități de cercetare în 2018 a fost de 1,235 miliarde lei.
În proiectul de lege a bugetului de stat pe anul curent se prevede un buget pentru cercetare de 1,79 miliarde lei, adică -23% față de alocările din timpul tehnocraților.
De remarcat și faptul că execuțiile bugetare din 2017 și 2018 au fost identice, cu toate că pentru anul 2018 s-au cheltuit în realitate mai puțini bani (vedeți paragraful de mai sus), în timp ce PIB-ul a urcat constant – deci scăderea alocărilor bugetare pentru cercetare este și mai drastică în realitate.
Am stat totuși și ne-am gândit, poate găsim o logică pentru creșterile acestea negative. Și am găsit una, conformă cu principiul „Liviu Pop” din matematică: scade, dar de fapt crește. Alocările bugetare pe 2019 sunt de fapt cu 27% mai mari decât execuția aia amărâtă de 1,4 miliarde lei de anul trecut 😉
În concluzie, cercetarea primește din ce în ce mai puțin de la bugetul de stat, prin alocările din lege, pierdere potențată de creșterea PIB-ului. Dacă mai încercă să vă vândă cineva gogoși cum că este respectat programul de guvernare, arătați-le graficul de mai sus și procentele roșii din el.
PS: Atunci când ieși dintr-o groapă adâncă, fiecare pas mic în sus pare ceva excepțional, însă uitându-te la imaginea de ansamblu uneori realitatea e că te deplasezi ca melcul: un an un pas în sus, după ce anul trecut ai alunecat doi pași în jos.