Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării

Foto: Microsoft Research blog

În prezent sunt peste 1.600 de infrastructuri de cercetare în România. Lista lor poate fi consultată pe ERRIS. Vă dați seama ce luptă crâncenă trebuie să existe între acestea pentru a fi declarate „Instalație sau Obiectiv Special de Interes Național” (IOSIN) și astfel să fie mufate direct la bugetul MCI și eventual al fondurilor structurale de la UE. Doar 29 din cele 1.600 au în prezent statut de IOSIN. Lista lor este aici.

Dar de fapt lucrurile nu stau chiar așa, neexistând nicio bătălie și chiar dacă ar fi, nu este crâncenă. Trebuie doar să ai o proptea de genul fost ministru al MCI, poate un secretar de stat, iar dacă ești mai mic, ceva membri prin comisiile care desemnează IOSIN-urile. Asta e politica „dâmbovițeană”, în contrast flagrant cu ce se întâmplă în vest sau chiar și la vecinii bulgari. Evident, contribuabilul român este cel care suferă, dar mai ales cercetătorii, aprox. 100 de milioane lei mergând anual spre IOSIN-uri și alte câteva milioane de euro, fonduri nerambursabile, fiind pe țeavă. 

Așa și-a ales și își alege România IOSIN-urile: în comisii obscure, în care conflictele de interes sunt la ele acasă, iar expertiza multor membri poate fi pusă serios la îndoială. Să rostești cumva „experți internaționali” în orice context, dar mai ales pentru evaluarea și ierarhizarea infrastructurilor de cercetare ar fi ca și cum ai fluiera în biserică în viziunea celor care conduc cercetarea românească. Evident, sub pretextul că noi nu ne vindem țara și că evaluatorii străini ne fură ideile de cercetare. Nu o vindem, doar ne împușcăm în picior prin risipa banului public pe infrastructuri de cercetare care probabil nici nu mai au valoare în prezent, ce să mai vorbim de perspectivă.  

Să ne uităm un pic cum fac alții în desemnarea infrastructurilor de cercetare și apoi revenim la noi. Aici puteți consulta roadmap-urile țărilor membre UE și al statelor asociate. Documentul din dreptul României nu a fost actualizat, se pare, dar o variantă nouă există din toamna anului trecut (vezi aici ordinul de aprobare a raportului final/roadmap-ului). Bulgarii au avut un panel de experți internaționali care au evaluat infrastructurile de cercetare și au concluzionat, printre altele, că există discrepanțe între răspândirea pe zone geografice a IOSIN-urilor lor. Cehii au avut pentru fiecare din cele șase paneluri câte doi experți internaționali și unul național. Olandezii au un comitet permanent de analiză a infrastructurilor de cercetare care face o analiză periodică (cinci ani) a acestora și recomandă alocarea fondurilor. Membrii acestui bord sunt cercetători de renume internațional, domeniul de expertiză și rezultatele acestora fiind menționate în dreptul fiecăruia. Ce fac norvegienii este utopic pentru România. Un punct cheie este însă „experți internaționali”, în țara în care corupția aproape că nu există. 

Și acum să înceapă distracția! Atâta doar că nu e de râs, ci de plâns. 

România are:

  • Stea în frunte, nefolosind experți internaționali.
  • Două liste de infrastructuri de cercetare: IOSIN-urile și Roadmap-ul. Prima mufată la bugetul central, a doua cu posibilitate de verificare din partea Comisiei Europene, inclusiv OLAF. Ghiciți cum se face repartizarea pe cele două liste 😉
  • Inclusă în lista IOSIN-urilor o „Instalație – pilot experimentală pentru separarea tritiului și deuteriului”, care este tot în stadiul „pilot” de cel puțin 14 ani încoace. 
  • 27 din cele 29 de IOSIN-uri actuale sunt în București – asta da repartizare geografică! Prin definiție IOSIN-urile trebuie să fie accesibile cât mai multor cercetători.
  • Un Roadmap al infrastructurilor de cercetare alcătuit de o comisie formată din 84 de experți, o parte din ei evaluându-și fără jenă propriile infrastructuri. Veți zice: sigur, dar s-au recuzat când a venit rândul lor. Ahaaa!
  • Un Proiect de Hotărâre de Guvern prin care se urmărește introducerea a încă 14 IOSIN-uri în listă. Din cele 14, trei vor fi la Pitești și una la Galați – asta apropos de ce vă spuneam mai sus cu proptele de genul ministru sau secretar de stat. Pont: foștii miniștri, Șerban Valeca și Lucian Georgescu, sunt din Pitești, respectiv Galați.

Să detaliem:

În România avem un roadmap cu infrastructuri de cercetare, cerut de Comisia Europeană pentru a ne ridica condiționalitatea ex ante pentru cercetare și astfel să deschidă robinetul câtorva sute de milioane de euro. Roadmap-ul a fost aprobat prin Ordinul 624/03.10.2017. 

Cum experții internaționali nu au ce căuta în România pentru că noi le știm pe toate, am făcut o comisie, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri UE (SIPOCA27), care să stabilească infrastructurile de cercetare pe care le vom flutura în fața CE, ca să ne ridice condiționalitate. Să nu vină la noi niște laureați ai Premiului Nobel, că nu știu ei cum e pe aici și sigur nu au mâncat salam cu soia! 

După ce comisia de mai sus și-a făcut treaba, ne-am mai tras una, cam la două săptămâni după ce prima trecuse peste toate infrastructurile de cercetare ale României, cu scopul declarat, de a face roadmap-ul (în teorie, că practic intuim că nu au fost prea multe în mapă). Rolul noii comisii (unsă prin Ordinul 656/19.10.2017) a fost să vadă care infrastructuri de cercetare ar trebui mufate direct la bugetul MCI, adică să nu fie deranjate de birocrația cerută de UE; pe bună dreptate, având în vedere antecedentele României cu bani comunitari. Propunerile comisiei au stat la sertar un an, la dospit, iar acum sunt supuse aprobării prin Proiectul de Hotărâre de Guvern; vezi și nota de fundamentare. 

Pentru că propunerile prezente nu pușcă cu legislația … aceasta a fost schimbată. Concret, Ordinul nr. 3848/2004 privind aprobarea Criteriilor de selectare a instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare a fost abrogat de Ordinul nr. 677/27.08.2018. Două exemple de modificare: 

  1. ordinul din 2004 prevedea că pentru a putea deveni IOSIN, o instalație sau un obiectiv de cercetare trebuie să fie singular (vezi criteriile obligatorii). Acest criteriu obligatoriu nu ar fi permis includerea „Centrului de Tehnologii Avansate cu Laser CETAL” în PHG-ul prezent. De ce? Pentru că acest laser este de vreo 20x mai slab decât ce dorim să construim la ELI-NP, adică nu mai prea este „singular”. Da, ați ghicit, „singular” a fost scos de la criterii prin Ordinul din august a.c. 
  2. același ordin din 2004 prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca, propus în PHG-ul prezent pentru a fi inclus în lista IOSIN-urilor. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. E un proiect de viitor. Dacă ALFRED ar fi produs ceva ne-am fi așteptat să-l fi văzut inclus în competiția națională „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI”. Dar pentru că aici se cereau niște criterii minime de performanță dovedită, ALFRED nu avea ce căuta. Cu alte cuvinte: fraierii concurează la competiții naționale, ALFREDul care încă nu există taie linia și nu numai că este inclus în Strategia Națională de Cercetare (prin HG dedicat), dar intră curând și în lista IOSIN-urilor, să poată fi finanțat direct de la bugetul de stat. 

Dacă roadmap-ul a fost făcut după anumite cerințe ale CE, adică să apară infrastructuri de cercetare pe toate marile domenii ale cunoașterii, vă provocăm să identificați ceva din domeniul socio-uman în lista prezentă sau cea propusă de IOSIN-uri. Sau poate ceva din domeniul biologiei/științelor vieții? Pentru a doua provocare veți spune: Aha! Este o „Crescătorie de animale de laborator – ANIMALERIA –SPF”. Da este, atâta doar că aceasta ține de Institutul „Cantacuzino”, trecut între timp în subordinea MAPN, datorită bunei gestiuni de care a avut parte sub oblăduirea MCI… Întrebăm și noi: ce caută o structură a altui minister pe bugetul MCI? Apropos, bugetul IOSIN-urilor reprezintă cam cu 6% din bugetul MCI. Bine, am întreba și ce importanță națională are respectiva crescătorie și cât de accesibilă este cercetătorilor din întreaga țară? Dar nu ne băgăm acolo, lăsăm experții internaționali să o facă.

Nu, nu vom trimite aceste articol MCI-ului, în cadrul dezbaterii publice pe Proiectul de HG de mai sus (ar fi și interesant să primească propuneri de la doi mici și un anc). Sperăm însă că va veni momentul în care infrastructurile românești de cercetare vor fi analizate riguros și sistematic pentru a vedea care sunt cele cu adevărat performante și de perspectivă, în care să investim nu doar cele 100 de milioane anual, cum facem acum, ci atât cât merită, poate 200-300 milioane. Iar acel moment va trebuie neapărat să includă experți evaluatori internaționali, cum au făcut nu doar vecinii bulgari ci și cehii, norvegienii etc.

6 comentarii la „Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării”

  1. Sal’tare!
    https://www.sciencemag.org/news/2018/10/what-massive-database-retracted-papers-reveals-about-science-publishing-s-death-penalty
    PANDORA face treaba buna.
    “Volunteer watchdogs pushed a small country up the rankings
    By Ivan Oransky, Retraction Watch

    Drumroll, please: The countries that top our rankings of most retractions by nation are … Iran and Romania.

    Why? They’re not among the world’s leaders in the absolute number of retractions—that dubious honor goes to the United States and China.

    But ranking countries that way can be misleading. The United States and China fund many researchers who together publish many papers, which in turn can increase the number of papers that must be retracted.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image