Cercetătorul roman adoptă poziția ghiocelului ca să treacă „iarna”, dar cizma îl strivește

Articolul acesta nu este despre ce fac guvernanții, despre cum își bat joc și de sistemul de cercetare din Romania. Articolul acesta este despre cei 15 mii de cercetători și câteva zeci de mii de cadre universitare (cifre comunicate neoficial, la nivelul ministerelor neexistând o evidență clară și/sau publică) care accepta orice li se da fără să opună rezistenta. Trebuie să ne punem și întrebarea „De ce fac asta?”, dar lăsăm acest lucru pentru sfârșitul articolului.

Sa începem însă cu o „alta întrebare”: Pe când să ne așteptăm la reacții vehemente din partea comunității științifice românești?

Ne așteptam la o reacție foarte puternica din partea întregii comunități științifice românești față de flagelul pe care îl reprezintă plagiatul. Nu are rost să intram în detalii față de acest subiect pentru că a fost discutat extensiv în presă, a cărei reacții au fost – din păcate – mult mai puternice și mai vizibile decât cele ale comunității științifice. Ce mai reprezintă o teză de doctorat obținută de la o universitate care conferă acest titlu multor oameni care și-au plagiat lucrările? Din păcate însă, nici măcar cei care au muncit pentru tezele de doctorat nu au reacționat față de acest subiect, cu toate ca titlul obținut de ei înșiși își pierdea în acest fel credibilitatea.

De aproape 10 ani se taie arbitrar bugetele proiectelor de cercetare aflate în derulare, ba chiar au fost cazuri când la început de an s-a tăiat, iar la final, prin lunile octombrie-noiembrie s-a dat înapoi. Bătaie de joc, incompetență, sau ambele, din partea celor de la butoanele cercetării. Au reacționat cercetătorii în bloc, concertat? Vedeți și articolul lui Mihai din 2013 pe această temă, pentru că multe nu s-au schimbat de atunci.

Au început luptele împotriva evaluatorilor străini. În 2012, a fost scoasă prevederea că cel puțin 50% dintre evaluatori să fie din țările membre OECD, printr-un HG semnat de doctorul pe atunci, Ponta. Anul acesta, urmează excluderea lor în totalitate (conform unui Proiect de Hotărâre de Guvern) în favoarea folosirii evaluatorilor romani. Asociația Ad Astra a fost printre putinele entități care au avut o reacție față de acest lucru, îndemnând comunitatea științifică românească să boicoteze procesul de evaluare. Pe scurt, de ce este acest lucru problematic? Pentru că într-o comunitate științifică mică, cum este cea românească, nu poți evalua intern proiectele fără a te lovi de nenumărate conflicte de interese, pentru că „toata lumea cunoaște pe toata lumea”. A existat o reacție din partea comunității științifice romanești împotriva acestor schimbări? Dimpotrivă, aparent multor cercetători le place să știe că un cunoscut le evaluează aplicațiile de proiecte.

Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare 2015 – 2020 a fost încălcat de guvernanți de atât de multe ori încât ar fi dificil să facem un sumar aici. Cele mai flagrante încălcări ni se par cele ale alocărilor bugetare deficitare în raport cu propunerile pompoase inițiale, precum și adoptarea cu întârziere a PNCDI 3, la aproape un an după adoptarea, tot cu întârziere, a SNCDI 3. Am scris câteva articole pe blog care au legătura în mod direct sau indirect cu acest subiect, însă chiar și acelea nu reprezintă nici pe departe o lista completa a modurilor în care nu s-au respectat prevederile PNCDI 3. Comunitatea științifică accepta docilă, fără a se revolta, fără a spune nimic. Aparent ne convine această stare de fapt.

Acceptă ca maxim 25% din fondurile publice dedicate cercetării să fie alocate prin competiții în timp ce restul se „sifonează” pe diferite căi care nu susțin cercetarea de performanță ci, dimpotrivă, mediocritatea. Da, corelat cu lipsa de interes pentru cine sunt evaluatori, devine tot mai clar că nu ne interesează competițiile de proiecte care să susțină într-adevăr cercetarea performantă.

Desigur, reacțiile au lipsit și față de faptul ca nu exista competiții de proiecte. În anul 2011 s-au lansat trei competiții de proiecte: IDEI, TE, PD. De atunci până în prezent s-au mai lansat încă șapte astfel de competiții. Adică în cei șase ani care au urmat s-au lansat aproximativ competițiile care trebuiau lansate în doi ani, însă comunitatea nu reacționează. Chiar și când apar competiții noi, evaluarea proiectelor trenează la nesfârșit. A se vedea cum proiectele depuse anul acesta, pe 10 ianuarie (TE și PD) au început să fie evaluate cu hei-rup-ul abia în iulie a.c., cât despre finanțare, aceasta încă nu a început. Poate la anul! De proiectele PCCF nici nu mai vorbim: depuse anul trecut, cu evaluare nefinalizată în prezent.

Nu doar cercetătorii de rând accepta orice li se pune pe tava ci și managerii de instituții. Anul acesta ministerul a decis unilateral ca o buna parte din bugetul cercetării să fie acordat sub forma de credite de angajament. Și despre acest subiect am scris mai pe larg în articolele precedente. S-au revoltat în vreun fel managerii institutelor? Noi nu am auzit de nimic de acest fel. În schimb, pentru a beneficia totuși de acei bani, institutele fac tot felul de combinații complicate cu facturi luate anul acesta și promisiunea plaților către furnizori când se plătesc creditele de angajament. Deh, românul în loc să își ceară drepturile învață să facă combinații.

Aceiași cercetători, când li se dă un „ciolan” de genul competiția PCCDI se aruncă cu toți pe el, fără să spună că e contrar prevederilor legale. Da, ultima competiție s-a lansat fără respectarea unor prevederi legale (motiv pentru care Ad Astra a intentat un proces pentru anularea acestei competiții). Refuză însă comunitatea științifică românească să ia parte la o așa mascaradă? Nu prea. Nu contează ca o parte dintre evaluatori sunt în conflict de interese (fiind aplicați la o secțiune și evaluatori la alta). Sunt indiferenți când află că în panel s-au modificat notele după voia celor prezenți. Desigur că nici nu se mai pune problema să le pese, ba chiar se bucură ulterior când câștigă și îi doare la proverbiala bască că altul a pierdut poate chiar ca urmare a chestiilor ilegale de la lansare.

De fapt, numiți vă rog un singur pachet de informații aprobat prin Ordin al ministrului, sau președintelui autorității de stat în cercetare, care a fost până acum respectat, începând din 2007 încoace (sau chiar mai înainte). Vă provocăm! Arătați-ne unul, în care termenele, criteriile și condițiile prevăzute în aceste pachete de informații, în baza cărora s-au alocat miliarde de lei de la bugetul de stat, au fost respectate. A dat cineva în judecată Ministerul pentru nerespectarea propriilor Ordine? Au fost formulate petiții? Mai cheamă Ad Astra din când în când în instanță Ministerul și apoi sunt apostrofați că din cauza lor nu merg bine treburile. A se citi: e conturbat sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații). Am fost acuzați și individual că noi suntem sabotorii, în timp ce „ei” sunt onești și încearcă să răzbească, dar noi îi oprim.

Tot în acest context am asistat la început anului în curs cum miniștrii de resort au intrat cu cizmele în consiliile consultative constituite anul trecut (printr-o procedură transparentă) pentru un mandat de 4 ani, și le-au înlocuit cu nume noi. Nu comentăm calitatea noilor numiri, dar faptul că a fost acceptat acest proces denotă că o bună parte dintre cercetători sunt de acord cu ele, văzându-și focul tras sub oala lor, fiindu-le probabil frică de acțiunile în forță ale CNATDCU de anul trecut, spre exemplu, când nume mari și-au primit verdictul din partea acestui consiliu.

Cercetătorii acceptă tăcuți defilarea pe ecrane și la microfon a decidenților politici care se mândresc cu medalii de aur ale cercetătorilor pe la Saloanele de la Geneva și mai nou Barcelona. S-a uitat cineva să vadă câte premii și medalii se dau la Salonul de la Geneva, de exemplu? Ultima dată când am verificat erau 11 pagini A4 de premianți. De Salonul de la Barcelona aflăm că a avut anul acesta vreo 80 de participanți, iar 40 au fost români. Toată lumea acceptă tăcută să fie promovată mediocritatea în cercetare. Nu spunem că unele invenții premiate nu sunt de valoare, dar nu cu saloanele de mai sus trebuie să ne mândrim, ci vrem să vedem, de exemplu, unul din premianți brevetând ceva pe o piață matură și flămândă de inovație, cum e cea din SUA, nu la OSIM-ul nostru, unde brevetele stau pe raft nefiind utilizate de nimeni (oare de ce?). Ca o paranteza: Nu! Cercetătorii romani nu au descoperit un aparat care detectează cancerul în câteva minute, nu au inventat încă sângele artificial și nici nu există motoare care să funcționeze doar cu apa!

Revenind la întrebarea de la început… majoritatea covârșitoare, adică 80% dintre cercetători, așa cum scriam într-un articol trecut de pe blog, probabil nu se simt suficient de competitivi. Acestora le place împărțeala prezentă a banilor, care folosește evaluatori români, pentru ca pe aceștia îi cunosc, sau evaluatorii îi cunosc pe ei și vorba aia „daca nu curge, picură”. în loc să fie direcționați bani mai mulți către cercetătorii competitivi, mai bine câte puțin să ajungă la toată lumea. Am depășit mentalitatea comunistă? Nu chiar și nu se va întâmpla repede. Încă mai auzim din gura unor directori de INCD-uri că ce bine era mai demult, când se știa data la care se lansează competiții, când sunt evaluate și … cine sunt câștigătorii, adăugăm noi.

Ce se întâmplă cu acei putini cercetători performanți? Pe foarte putini ii auzim să spună ceva, să opună rezistenta. Probabil unii se concentrează pe cercetare și fac abstracție de ce se întâmplă în jur, alții au depus armele și se simt învinși de sistem. Nu putem nici să-i învinuim pe aceia care muncesc să-și asigure surse de finanțare, dar ne-am bucura să știm că nu fac compromisuri doar de dragul de a „pune în blid”.
Nu ii putem nici înțelege, pentru că lucrurile care se întâmplă îi afectează pe toți în aceeași măsura și prăpastia e aproape. Capacitatea tuturor de a face cercetare de performanță are de suferit de pe urma acestui sistem care nu apreciază performanta și totuși mulți se complac în acest „dolce far niente”.

De ce accepta pasiv cercetătorii, sau chiar susțin, acțiunile politicienilor prin care aceștia din urma își bat joc de sistemul de cercetare? Până acum câțiva ani auzeam doar despre lipsa de finanțare a sistemului și că aceasta este cauza principală pentru care nu există cercetare competitivă în România. De câțiva ani  această finanțare a existat, chiar dacă la un nivel relativ scăzut, însă prin modul în care au fost alocați acești bani – în principal prin evaluatori internaționali – s-a văzut ca mulți împărați erau goi. În momentul în care s-a văzut de către seniorii din sistemul național de cercetare dezvoltare că în noua paradigmă li se clatină pământul sub picioare a început să apară un lung proces de „modificări necesare” pentru a recăpăta controlul asupra situației. Astfel s-a trecut, după cum am văzut mai sus, de la evaluatori internaționali, la evaluatori preponderent internaționali, câțiva internaționali, în principal români și s-a ajuns chiar la doar români ( având în vedere că în ultimele competiții proiectele au fost depuse în limba română). 

Prin urmare,  acțiunile decidenților politici în momentul de față nu vin decât drept reacție normală pentru a mulțumi o bună parte  a cercetătorilor, mulți dintre ei oameni de vază ai sistemului care își apară nivelul de trai prin poziții de conducere în instituții ale statului, poziții în diverse academii și alte instituții care au apărut într-o inflație de recunoaștere ale unor merite științifice, de cele mai multe ori ne-având nici o acoperire în activitatea științifică pentru care aceste arhitecturi instituționale ar fi fost create.

Deci ce facem, camarazi? Împingem pendulul numai un pic, ca să nu vină cu forță mare înapoi, în încercarea de a reforma sistemul de cercetare din România? Sau înlocuim pendulul de pe perete cu un Apple Watch? Stăm cuminți să treacă „iarna” sub plăpumioara celui mai mic procent din PIB pentru cercetare din UE, și acesta gestionat defectuos, sau spunem hotărât că vrem:

  • transparență în alocarea banului public;
  • majoritatea fondurilor MCI să fie alocate prin competiții naționale cu evaluatori internaționali;
  • evaluarea de urgență a institutelor de cercetare din România (inclusiv cele ale Academiei Române);
  • predictibilitate în finanțarea cercetării prin stabilirea unui calendar de deschidere a competițiilor;
  • un cadru legal care să confere personalitate juridică consiliilor naționale care să elaboreze politici publice de cercetare coerente, ferite de ingerințele factorului politic;
  • etc.

Dacă mizăm mai departe pe faptul că „capul plecat sabia nu-l taie”, așa va fi. Asta ne dorim?

4 comentarii la „Cercetătorul roman adoptă poziția ghiocelului ca să treacă „iarna”, dar cizma îl strivește”

  1. Nu voi comenta problemele cu plagiatul sau fabricile de diplome. Astea tin de Educatie (in sensul pur al cuvantului, chiar de educatia in familie, pentru ca cine a plagiat sau si-a cumparat diplomele va face tot posibilul sa faca prozeliti, in primul rand printre membrii familiei, sau printre studenti daca este vorba de un cadru universitar). Primii care ar trebui sa intervina in aceste situatii sunt cadrele didactice care muncesc onest si studentii care isi obtin diplomele corect.
    Voi comenta putin asupra modului general in care judecati cercetatorii care au mai ramas in tara. Va intrebati de ce tac. Aceeasi intrebare ar trebui sa o puneti despre toti romanii, de ce tac si se lasa incalecati de o gasca de infractori, derbedei si incompetenti? Uitati-va unde am ajuns, uitati-va ce specimene avem in Parlament. Sa fim realisti, nu se intampla nimic din mai multe motive:
    – Numarul asistatilor, sub orice forma (bugetari, pensionari, asistati sociali, copii) este sensibil mai mare decat al celor care muncesc pe piata concurentiala (si aici indraznesc sa spun, chit ca voi fi pus la zid de unii colegi din Ad-Astra, ca multi dintre cercetatorii din INCD-uri traiesc in aceasta piata concurentiala pentru ca altfel nu au din ce sa isi asigure un venit cat de cat, spre deosebire de colegii din universitati si academii care au totusi un salariu asigurat direct din bugetul de stat). Pana la urma, nimeni nu musca pe fata mana care il hranest.
    – Persoanele active care muncesc in mediul privat sunt mai putin interesate de ceea ce se intampla cu politica, ele intervin doar cand le sunt atinse interesele financiare directe. Oricum, dupa un stagiu de lucrat in Romania invata regulile jocului si, in loc sa contribuie la insanatosirea societatii, se transforma eventual in virusi care duc relele practici invatate aici si in alte parti.
    – Probabil ca segmentul romanilor mai sanatos la morala si caracter a plecat de mult din tara, sau va pleca in curand. Cand vezi ce se intampla acum in Romania iti vine sa-ti iei campii si sa nu te mai uiti inapoi. Iar cei care au fost atat de naivi sa se intoarca in tara isi blesteama zilele pentru prostia pe care au facut-o. Ma numar printre acestia si ma gandesc cat de prost am putut sa fiu sa ma incred in alde Basescu si toti intelectualii care au promis marea reforma in educatie si cercetare (multi dintre acesti fiind membri Ad-Astra, curios ca nici unul nu s-a mai intors in asociatie).
    Revenind doar la cercetare, sigur ca este placut sa ai un venit asigurat si sa participi la competitii doar pentru a dovedi cat de bun esti. Treaba se cam schimba cand venitul tau si al familiei depinde numai de competitii. Ori treaba asta poate strica pana si oameni onesti pentru ca, nu-i asa, degeaba esti performantul de pe lume daca nu castigi proiecte ca sa iti asiguri un venit. Cauzele pot fi multiple pentru o astfel de situatie: proiecte putine finantate (o rata de succes de 10 % este ridicola daca e sa mentii in viata niste institutii de cercetare decente); aranjamentele la evaluarea in panel; incompetenta sau nepasarea unor evaluatori; lipsa competitiilor, etc. De aceea se ajunge in situatii in care cam faci orice pentru a asigura un venit familiei si oamenilor cu care lucrezi. Din pacate sunt multi cei care castiga proiecte, isi umfla la maxim veniturile si nu impart cu nimeni prada.

    In sfarsit, unele nelamuriri care ar necesita niste clarificari:
    -Ar trebui sa mentionati ce intelegeti prin “cercetare de performanta”. Inclin sa cred ca foarte multi cercetatori se considera performanti, depinde de sistemul de referinta si de context.
    -Prespunand ca doar cateva grupuri din INCD-uri sunt performante dupa criteriile voastre, cum vor putea ele lucra cu finantarea de pe un proiect de 800.000 lei pentru 30 de luni? (Nu ajung nici macar de niste salarii decente, de unde bani pentru operarea infrastructurii, pentru plata utilitatilor, etc.? Sunt cheltuieli pentru care cei din universitati si de al AR nu prea isi bat capul, dar noi traim cu totul din ceea ce castigam la competitii sau din ce avem pe mult hulitul Nucleu).
    – Am vazut ca se sugereaza trecerea INCD-urilor la universitati sau la AR, mi se pare o idee nu numai proasta ci de-a dreptul periculoasa; ce ar putea face universitatile sau AR daca s-ar trezi in curte cu nu stiu cate INCD-uri dar cu acelasi buget? Pentru ca asta se va intampla intr-o astfel de situatie.
    Sunt de acord ca ceea ce se intampla nu este in regula, ca se merge spre consacrarea mediocratiei daca nu chiar a idiocratiei. Din pacate, din ce vad eu, cei care isi doresc o reforma sunt din ce in ce mai putini. Si ceea ce este mai rau, se si cearta intre ei care este mai bun si mai performant.
    Raman la parerea ca raul nu poate fi curmat decat daca se schimba ceva radical in Educatie, in sensul ca scoala nu trebuie doar sa indoape copii cu informatie, multa din ea inutila, ci sa ii invete ce este bun si rau in lume. Si ar trebui solicitata de urgenta desfiintarea majoritatii posturilor TV care infesteaza eterul, precum si o cenzura radicala a materialelor care circula pe net. Altfel vom deveni din ce in ce mai indobitociti, in sens bun sau rau, crezand ca devenim mai destepti.

    1. Lucian,

      Ca sa raspund in numele meu:
      – cineva face cercetare de performanta daca publica in reviste de zona rosie, respectiv galbena, adica reviste unde nu se accepta orice articol submis si procesul de peer review este unul serios. Nu ajunge, insa, doar sa aiba numele pe acele articole, ci asteptarea este sa fie si prim autor/autor corespondent la o parte din articole. Pentru cei care isi petrec tot timpul in colaborari, daca semneaza articole de colaborare, la criteriile de sus se adauga posibilitatea (sau sunt inlocuite, dupa caz) de a avea nota interna de la colaborare cum ca a dus greul pentru unele dintre articolele de colaborare sau ceva ce sa ateste contributia semnificativa la tot procesul. Cand spun avea, nu ma refer neaparat la o bucata de hartie sau o diploma. Daca cineva are 100 de articole de colaborare si sa nu i se poata distinge o contributie semnificativa la ceva in colaborarea aceea, acel om pentru mine se numeste “freeloader”. Desigur ca situatia nu este atat de simpla si nu pot sublinia toate cazurile particulare, dar vorbesc per ansamblu/am dat cateva exemple. Desigur ca avem si oameni care nu publica atat de mult, ci sunt ingineri. De la aceia am asteptarea de brevete, si cum spuneam in articol, nu doar la OSIM unde nu le cauta nimeni.
      – Despre intrebarea a doua, desigur ca ar fi de dorit ca INCD-urile sa aiba o sursa sigura de venit/fila de buget care sa acopere cheltuielile zilnice, pe cele cu infrastructura si pe cele de personal in limite decente. Asta, insa, nu pentru a angaja pe oricine pe perioada nedeterminata, ci doar cercetatori de la decenti in sus. Vezi paragraful anterior. Banii din proiecte ar trebui sa fie folositi, in acest caz, intr-o masura mai mica pentru plata salariilor celor permanenti (care au salariile asigurate si ar putea primi mici bonusuri), ci le-ar permite sa isi angajeze postdoctoranzi sau doctoranzi. Adica sa ii investeasca in grupuri de cercetare care sa le mareasca performanta. Exact modelul din alte tari, unde proiectele iti permit sa scapi de predat, eventual iti asigura salariile pe vara (la universitatile americane – si iarasi nu predau). Ar putea spune cineva ca daca nu iti iei bani in plus de ce ai aplica pentru proiecte? Cei care lucreaza in domeniu din drag de stiinta si curiozitate au acest incentive tocmai pentru ca stiu ca un grup mai mare le permite sa dezvolte mai multe idei. Iarasi ajung la cercetatori buni, cu curiozitate, etc. Dupa cum se vede totul se invarte in jurul resursei umane.
      – Noi nu am sugerat punctul trei cu trecerea institutelor la AR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image