Ciurul spart al sistemului de cercetare romanesc pentru selectia resursei umane performante

De-a lungul celor unsprezece ani petrecuti in strainatate, dintre care sapte in USA si patru in Germania, carora le-au urmat 6 ani in Romania, am reusit sa inteleg cateva diferente dintre modul in care se construieste o cariera in cercetare in Romania comparativ cu statele vestice. Acestea se explica prin mentalitatea noastra diferita si ele fac ca in Romania sa existe foarte putine grupuri performante la nivel international. Explicatia este una simpla: sistemul de cercetare romanesc nu este bazat pe competitivitate si meritocratie.

Cum evolueaza cariera unui cercetator in tarile cu traditie in cercetare?

Dupa terminarea doctoratului, tinerii cercetatori aplica pentru contracte postdoctorale. Regula nescrisa este sa se trimita aplicatii la alte universitati decat cea la care termina doctoratul. Pot aplica si la aceeeasi universitate insa, cu foarte putine exceptii, nu li se va oferi pozitia si nu e cu suparare. Postdoctoratele sunt contracte de cercetare pe perioada determinata, iar in acesti ani cercetatorii isi dezvolta o retea de colaboratori (de unde ideea de a aplica la alte universitati) si de asemenea incearca sa se faca remarcati stiintific pentru a isi mari sansa urmatorului postdoctorat sau, in timp, a unei pozitii care poate deveni permanenta (tenure track). In functie de domeniu, intre terminarea doctoratului si obtinerea unei pozitii tenure track cercetatorii trec prin cateva postdoctorate. Acest lucru depinde de posibilitatile de angajare din respectivul domeniu in interiorul si in afara sistemului academic. In general, in stiinta fundamentala sunt foarte putine pozitii (doar universitatile si marile laboratoare nationale fac acest tip de cercetare), de aceea competitia pentru acestea este acerba. In domenii de cercetare aplicativa, pe langa posturile academice, exista si laboratoare ale companiilor private care absorb cercetatori. Sa luam cazul fizicii. In timp ce cercetarea fundamentala se face doar in universitati, fizicienii care lucreaza in domeniul fizicii materialelor isi pot gasi pozitii de cercetare in universitate precum si in laboratoarele tuturor companiilor interesate de aplicatii ale acestor materiale.

Nu idealizez sistemul acesta pentru ca are si parti mai putin bune: exista cercetatori exceptionali care nu reusesc totusi sa isi gaseasca pozitii permanente si sunt nevoiti sa se reorienteze, lucru datorat unui dezechilibru intre numarul de doctorate acordate si numarul de pozitii de cercetare disponibile. 

Nici in acest sistem nu i se face oferta intotdeauna celui mai bun candidat. Scrisoarea de recomandare potrivita poate fi extrem de importanta: o recomandare de la un laureat al premiului Nobel poate cantari uneori mai mult decat CV-ul mai bun al unui contracandidat.

O alta problema a acestui sistem, este ca cercetatorii sunt nevoiti sa se mute o data la doi-trei ani dintr-o tara in alta si adesea chiar pe alt continent, lucru care le face viata destul de grea si imprevizibila.

Cu toate acestea insa, prin acest mod de selectie se asigura faptul ca toti cei care sunt angajati in sistemul academic sunt cercetatori foarte competitivi care fac ca stiinta sa evolueze constant.

In Romania lucrurile se intampla foarte diferit.

Tinerii incep pe pozitii de asistent de cercetare (pe perioada determinata), iar apoi pot aplica pentru pozitii permanente de multe ori chiar din timpul doctoratului. De obicei acest lucru se intampla dupa trei ani, pentru ca aceasta este durata maxima pentru care pot fi angajati cu contract pe perioada determinata conform legii. Desigur ca printre cei angajati permenent sunt si viitorii oameni de stiinta performanti, insa exista si persoane care nu vor fi capabile sa faca vreodata independent cercetare de calitate. Asa se ajunge ca un student luat de pe bancile facultatii, care inca nu a terminat doctoratul, sa primeasca o pozitie permanenta chiar daca inca nu a dovedit ca poate face fata muncii de cercetare. De aceea vedem in Romania doctoranzi eterni carora le ia un deceniu sau mai bine sa isi primeasca titlul de doctor. Unii dintre ei au chiar functii de conducere in cercetarea romaneasca! Trierea la nivelul doctoratului ar trebui sa fie abia inceputul procesului de selectie pentru cercetatorii permanenti, pe cand in Romania este chiar sfarsitul lui! In principiu, din momentul in care primeste o pozitie permanenta, persoana respectiva  „se poate culca pe o ureche” fara a mai fi nevoit sa dovedeasca ceva d.p.d.v. stiintific.

Deci, in timp ce in tarile cu traditie in cercetare procesul de selectie al celor care vor deveni oameni de stiinta abia incepe dupa doctorat si mai continua pentru inca cativa ani buni dupa terminarea acestuia, in Romania aceasta selectie este practic inexistenta. Aceasta contribuie la diferentele atat de mari intre performantele stiintifice din tarile cu traditie comparativ cu Romania.

Diferentele nu se opresc aici. Mentalitatile sunt si ele foarte diferite. In timp ce in tarile cu traditie cercetatorii care fac parte din comisiile de angajare sau promovare evalueaza candidatii luand in considerare in primul rand daca acestia aduc un plus de performanta stiintifica institutiei, in Romania comitetele de selectie au o abordare foarte diferita. Concursurile de avansare sunt de multe ori o formalitate. In multe cazuri cercetatorii seniori vad avansarea colegilor mai tineri in felul urmator: „Sunt colegii nostri si trebuie sa ii ajutam sa avanseze, nu sa le punem bete in roate.” Evident ca in acest caz standardele de performanta nu mai sunt pe primul loc si tinerii nu sunt impulsionati sa publice si sa faca cercetare. De aceea, in multe institute exista o acumulare de cercetatori la nivel de CS III care nu pot avansa la pozitii de CS II respectiv CS I. Desigur ca printre acestia sunt si cercetatori performanti dintre care unii nu au avansat din alte motive decat performanta lor stiintifica. De exemplu, in cazul Comisiei de Fizica a Consiliului National de Atestare a Titlurilor si Diplomelor si Certificatelor Universitare, unul dintre criteriile de evaluare pentru acordarea titlurilor de Conf/Prof și respectiv CS II/CS I pune accentul preponderent pe activitatea didactica, iar acest tip de activitate lipseste din institutele de cercetare si dezvoltare.

De asemenea, fata de strainatate, in multe institute si universitati din Romania se poate gasi un procent semnifictiv de angajati care sunt de diferite grade de rudenie cu alti angajati din acelasi institut. Aici nu ma refer doar la personalul de cercetare, ci in aceeasi masura la personalul administrativ. Oare toti acesti oameni au rude care sunt mai performanti decat contracandidatii? In SUA si in Germania nu am intalnit niciun astfel de caz la niciuna dintre universitatile la care am lucrat. Exista desigur exceptii, insa foarte putine si intotdeauna pe baza de merit.

Daca tot am ajuns la subiectul rudelor/afinilor, in Romania conflictul de interese este ignorat de foarte multe ori. Fata de strainatate, in Romania nu sunt rare cazurile in care lipseste integritatea si membrii nu se retrag din comisii in cazul in care sunt afini de-ai unuia dintre candidati. Deh, in foarte multe cazuri aplica cine vrea si castiga cine trebuie, nu neaparat persoana mai competenta. Se intampla ca un membru al comisiei de concurs sa fie nasul, varul, ginerele unuia dintre candidati, de obicei al candidatului care castiga concursul. Oamenii nu au o problema nici sa participe ca evaluatori in competitii de proiecte in care chiar rudele lor de gradul intai sunt candidati.

Ar mai fi multe de spus, insa am incercat sa arat cateva dintre motivele principale datorita carora exista o diferenta foarte mare intre cercetarea foarte performanta din alte tari comparativ cu cercetarea din Romania. Dupa propriile estimari, in timp ce in strainatate majoritatea covarsitoare a cercetatorilor sunt performanti la nivel international, in Romania procentul acestora este de sub 20%.

18 comentarii la „Ciurul spart al sistemului de cercetare romanesc pentru selectia resursei umane performante”

  1. Ar fi interesant sa ne uitam si la alte sisteme din tari de dimesiuni comparabile cu Romania, Olanda, de exemplu. Altfel e greu sa decidem ce elemente de design institutional sunt responsabile pentru un rezultat sau altul.

    Diferentele de mentalitate, argument cvasi-tautologic, sunt o fundatura in procesul asta de analiza.

    In sfarsit, multe dintre problemele universitatilor romanesti pe care le enumeri le gasesti si in universitatile americane de mana a doua si, imi imaginez, si prin alte parti. Eu cred ca ele tin de calitate nu de geografie sau cultura. Universitatile romanesti se afla in partea aceea a distributiei calitatii in care problemele astea sunt prevalente.

    1. Da, ar merita extinsă analiza. Dar revenind la noi, mă întreb retoric de ce universități mari din România (care aspiră la statutul de world-class, de aici deducând că nu vor să fie comparate cu universități americane de mâna a doua) nu iau poziție când guvernanții calcă strâmb sau atunci când trebuie să susțină măsuri gata implementate în normative legale? Ele asistă cuminți de pe margine și sunt bucuroase de finanțarea primită de la „Poartă” pe cap de student școlarizat.

      Uite, în 2011 și 2012, la competițiile de proiecte naționale de tip Postdoc era criteriu de eligibilitate să-ți implementezi proiectul în altă instituție decât unde ți-ai luat doctoratul. Era un pas (mic) în față, spre ceea ce spune Octavian mai sus că se întâmplă în vest. În 2016 (între 2012 și 2016 a fost sincopă de proiecte Postdoc), ai ghicit … s-a schimbat modificarea, fiind destul ca doar mentorul să-ți fie altul. N-au zis universitățile nici pâs, acceptând consangvinizarea. Dacă măcar cele din „Consorțiul Universitaria” ar face un pas în față …

      1. Reacția Universităților față de neregulile semnalate atât în sistemul de cercetare cât și în zona didactică este inexistentă datorită intervenției factorilor politici și a bugetului alocat de minister. Problema tinerilor cercetători angajați pe perioadă nedeterminată mă duce cu gândul la un citat din Gingis Han “câinele sătul nu vânează bine”. Angajatul definitiv se complace … în multe cazuri.

      2. @Mihai Miclaus.Care sunt universitatile romanesti care au aspiratii “world-class”?Momentan nu cred ca sunt nici in top 600 ce sa mai vorbim de top 100 sau top 50?.

        1. @Silviu Nu raspund in numele lui Mihai, dar intuiesc ca facea referire cel putin la universitatile mari si “de traditie” din Romania: Universitatea din Bucuresti, Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea Babes-Bolyai si Universitatea din Iasi. A se remarca ghilimelele de rigoare.
          Si intr-adevar, niciuna nu este in topul primelor 600 din lume.
          Va reveni si Mihai Miclaus cu un raspuns.

        2. Aspirații au multe. La UBB Cluj știu că rectorul actual a candidat cu un program care dorește aducerea universității pe traiectul „world-class”. Anul trecut apăruse un studiu care arăta că 20 de universități românești trecuseră pragul minimal în clasamentele internaționale, iar 5 dintre ele au potențial de excelență. Daniel David spune însă, citând studii de specialitate, că România are potențialul de a susține maxim 3 universități de tip world-class.

          1. @Mihai Ce defineste pragul minimal in clasamentele internationale? Cum a fost facut acest clasament? Eu nu stiu de chestia asta.

          2. Octavian, informația (inclusiv metodologia) este preluată de pe site-ul Ministerului Educației Naționale:
            http://edu.ro/raport-asupra-exercițiului-național-de-metaranking-universitar-2016

            Extras din raport:
            ===================================================================
            Autori (în ordine alfabetică): Dr. Ovidiu Andronesi, Dr. Dorel Banabic, Dr. Carmen Buzea, Dr. Daniel David, Dr. Adrian Miroiu, Dr. Bogdan Murgescu, Dr. Anca Prisăcariu şi Dr. Lazăr Vlăsceanu.

            Autorii Metarankingului Universitar-2016 au fost numiți prin Ordinul de ministru nr. 5665, din 27.10.2016, ca membri ai High Level Experts Group în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

            Autor corespondent: Dr. Daniel David (daniel.david@edu.gov.ro / daniel.david@mssm.edu).
             Consultant extern: Jan Sadlak, președinte al IREG – Observatory on Academic Ranking and Excellence
            (http://ireg-observatory.org/en/), cu rol în auditarea metodologiei utilizate în Metarankingul Universitar-2016.

            Mulţumiri: Le mulţumim colegilor Dr. Bogdan Florian (Școala Naţională de Studii Politice și Administrative din Bucureşti), Dr. Silviu Matu (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) şi Dr. Florin Alin Sava (Universitatea de Vest din Timişoara) pentru verificarea independentă a datelor şi analizelor, precum şi pentru unele sugestii
            privind forma finală a Raportului.
            ===================================================================

    2. Alexandru,
      Desigur ca ar fi interesant. Ceea ce am scris in articol este in mare masura experienta personala cu unele influente de la colegii care au trecut prin sisteme educationale similare.
      Apreciez orice alte pareri si chiar as fi curios sa vad comentarii care descriu sisteme educationale din tari cu traditie in cercetare care sunt diferite de ceea ce am descris eu.
      Din cate stiu, lucrurile in Olanda se intampla cum am descris in prima parte a articolului. Cel putin cunoscutii care au trecut pe acolo aceasta impresie mi-au lasat-o.
      Cat despre diferentele de mentalitate, cred totusi ca sunt importante. Nu sustin ca aceste trasaturi sunt innascute, ci probabil dobandite, dar ele au un impact in viata de zi cu zi. Cred ca sunt urmarile perioadei comuniste, care nu aveau cum sa dispara intr-un timp atat de scurt.
      As fi curios sa vad universitati americane de mana a doua la care lucrurile se intampla similar cu ce se intampla in Romania. Te referi cumva la teaching sau research universities?

    3. In Olanda este cam cum a descris Octavian pentru Vest. Esenta ramane: posturile permanente apar abia dupa cateva postdoc-uri si de profesor asistent, iar comisiile de selectie sunt in general impartiale. Cu alte cuvinte, raman in sistem cei cu adevarat performanti. Un lucru negativ pe care l=am auzit des este ca cei care reusesc performanta asta (sa fie profesor deplin cu pozitie permanenta) isi reduc apoi motoarele si se bazeaza pe tinerii doritori de promovare.

      1. Ca o gluma: Vezi sa nu te auda Erik Verlinde ca spui chestia cu redusul motoarelor.
        (http://nltimes.nl/2016/11/08/dutch-scientist-publishes-new-theory-gravity)
        Da, probabil ca se intampla si sa scada productivitatea, insa e ceva relativ. Unii ar spune ca, in timp ce inaintea obtinerii unei pozitii permanente se aplica chestia cu “publish or perish”, dupa obtinerea unei pozitii permanente oamenii devin selectivi si publica doar idei mai deosebite. Probabil este si un oarecare burnout in perioada de cautare a unei pozitii permanente si apoi omul se relaxeaza.

  2. Doar asa un gand despre situatia din Romania: am lucrat in cercetare in total 5 (2 ani in Italia, 2 Ani in Belgia, 1 an in Anglia), am avut o bursa Marie Curie (in Italia 2011-2013). Posturile pe domeniul meu sunt aproape inexistente sau ocupate de oameni in varsta, fara nici o competenta (as spune eu). Totusi, vara aceasta au aparut 2 posturi de cercetator stiintific pe site-ul ANCS-Jobs in proiecte finantate de UEFISCDI, unul la o universitate in Bucurest, iar unul la un Institut, tot in Bucuresti. Am aplicat la ele, cu cel putin o saptamana inainte de termenul limita, dar degeaba! De la universitate mi-au reprosat ca nu am trimis suplimentul la diploma, iar de la institut ca nu le-am depus cu numar de ordine la secretariat – respins la nivel administrativ. Ca ironie, am aplicat la mai multe job-uri in strainatate, iar la 2 am fost un posibil castigator, dar pe ambele le-am refuzat motivand ca salarul oferit este prea mic (unul in Luxemburg si unul in Londra).
    Acum intrebarea este, ce ne facem, cum scapam de dinozaurii din sistemul romanesc? este vreo solutie? vre-un raticid poate special…

    1. Mihai,
      Din pacate stiu de un caz si mai grav decat al tau. La un astfel de concurs pe post nu s-a prezentat comisia de concurs… adica au lasat candidatul in aer.
      Cat despre cum putem scapa de dinozaurii din cercetarea romaneasca, e o intrebare foarte buna. Asociatia Ad Astra se straduieste cat poate.

    1. Hmmm, daca ati cunoaste cutumele din fizica teoretica ati sti ca in acest domeniu numele autorilor apar intotdeauna in ordine alfabetica (lucru pe care il puteti verifica in toate articolele mele sau ale altor autori din domeniu). In acest caz este relevant autorul corespondent.
      Va sugerez insa sa folositi Web of Science pentru ca acolo, la fiecare articol publicat, apare numele autorului corespondent. Veti gasi cateva articole la care sunt autor corespondent.
      Aici va dau doar un exemplu, pentru a dovedi ca va inselati (semnul acela care seamana cu un plic langa unul din numele autorilor denota autorul corespondent):
      https://link.springer.com/article/10.1007%2FJHEP05%282015%29096

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image