De ce SARS-CoV-2 nu e făcut de om, nu are bucăți de HIV și e improbabil să fi scăpat din laborator

Înainte să ne punem la povești, vă invit mai jos să vedeți un film produs de Oriensys Scientific și Doi Mici și un Anc, semnat de Daniel P. Funeriu și subsemnatul. 

Mai jos, aduc unele completări la informațiile prezentate în film, bazate preponderent pe articolele științifice pe care le-am consultat pentru a răspunde împreună cu Daniel la cele trei întrebări: 

  • Este Corona făcut de om, în laborator?
  • A pus omul bucăți din HIV în Corona?
  • A scăpat Corona din laborator?

Menționez că am un doctorat în biologie moleculară la Universitatea Rutgers, SUA, unde am învățat și aplicat inclusiv tehnici de manipulare moleculară în laborator.


  • Este Corona făcut de om, în laborator?

Înainte de a răspunde la întrebare, să vedem de ce sunt în stare cercetătorii în prezent:

  1. Pot crea un genom bacterian de la 0. Adică pot sintetiza chimic și asambla cele 4.000.000 de nucleotide ale bacteriei Escherichia coli. Dacă vreți să faceți și voi asta, aici este manualul, adică articolul științific publicat exact acum un an. Ghiciți de câte ori e genomul Escherichia coli mai mare decât cel al lui Corona? Vă las aici cifrele și faceți voi matematica: Corona are 30.000 de nucleotide. 
  2. Le trebuie o săptămână să-l reconstituie de la 0 pe Corona al nostru. La fel, dacă vreți să vă faceți și voi un exemplar, aici este manualul, publicat luna aceasta de un grup condus de cercetătorii de la Universitatea din Berna. Aceștia i-au pus și o luminiță (GFP – Green Fluorescent Protein), ca să-l vadă dacă încearcă să iasă din laborator. Glumesc, dar chiar i-au atașat proteina fluorescentă pentru a vedea localizarea virusului în celule/țesuturi etc.
  3. Pot modifica/exciza/adăuga orice parte a unui genom prin tehnologia CRISPR-Cas9. 
  4. O mare parte din plantele modificate genetic poartă un potențator introdus acolo odată cu gena de interes, numit P35S. Ia ghiciți de unde e luat acesta? De la un virus, mai precis virusul mozaicului conopidei (CaMV). Ca fapt divers, în timpul doctoratului, am lucrat cu material vegetal care nu avea doar acest potențator ci și o bucată de ADN care-mi permitea să exprim o genă de interes doar în bobul de porumb și în niciun alt organ sau țesut al plantei. 

Sper că v-am convins prin punctele de mai sus că în prezent cercetătorii sunt capabili să facă un Super-Virus (atenție!) dacă vor asta. Și dacă s-ar trezi unul să facă asta, ar fi la fel de repede mirosit de ceilalți, pentru că inevitabil va lăsa urme, nefiind încă capabili să mimăm în laborator evoluția prin selecție naturală; chiar dacă suntem produsul acesteia.

Deci, dacă maleficul Dr. X ar fi existat, acesta ar fi avut la îndemână toate informațiile și uneltele necesare pentru a face un Super-Corona (un cocktail de Ebola, HIV, MERS, un pic de la liliac etc.) și nu s-ar fi făcut de rușine cu suboptimalul Corona pe care-l avem azi. 

Da, ați auzit bine – Corona a venit cu cel puțin un defect din fabrică: proteina Spike  a acestuia (cu care virusul „agață” celula pe care o va infecta) nu a fost proiectată optim pentru a se lega de receptorul ACE2 al oamenilor (detalii aici). Adică Dr. X a făcut o treabă de mântuială (unde mai pui că l-a făcut să atace și pisicile și dihorii. Cu speciile acestea ce a avut?)  și a lăsat totul pe mâna evoluției prin selecție naturală – să găsească aceasta modul optim de legare, chiar dacă secvența de ARN nu este cea optimă. Iar natura a improvizat și a improvizat bine! Dar a avut nevoie de timp. Mai precis multe generații de virus au fost aruncate în luptă, până când un virusache a găsit calea spre succes, iar Spike + ACE2 = Love și noi ne-am ales cu CoViD-19. 

Dar evoluția prin selecție naturală nu s-a oprit aici și chiar în timp ce citiți aceste rânduri îl mutează pe Corona (detalii aici). Mutațiile acestea pot fi neutre, favorabile sau defavorabile. Las aici titlul articolului științific spre care vă trimite link-ul anterior: „Spike mutation pipeline reveals the emergence of a more transmissible form of SARS-CoV-2” ca să vă faceți o idee despre cum sunt mutațiile pe care le-a acumulat deocamdată. 

În funcție de viteza de acumulare a mutațiilor și asemănarea la nivel de genom, cercetătorii pot spune, cu o anumită precizie, când Corona a avut un strămoș comun cu virusul de la liliac (RaTG13), cu care împărtășește 96% din cele 30.000 de nucleotide. Astfel, s-a calculat că cele două specii de virus au luat-o pe cărări diferite între 1948 și 1982, pornind de la gazda lor comună, liliacul (detalii aici). Cu alte cuvinte, Corona al nostru evoluează independent de câteva decenii, timp în care a acumulat cele 4% diferențe față de RaTG13. Iar un alt semn clar al selecției naturale este faptul că nucleotidele ce compun cele 4% din genom sunt distribuite aleatoriu pe toată lungimea acestuia. 

De-a lungul celor câteva decenii, Corona a făcut schimb de material genetic cu un alt virus, găzduit de pangolin. Dacă nu ar fi făcut asta, nu ar fi putut infecta omul, pentru că-i lipsea o bucățică de ARN, care constituie cheia de intrare în plămânii omului. Virusul RaTG13 încă nu are această cheie și prin urmare stă bine mersi în liliac și… se uită cu poftă la oameni. După ce Corona a luat cheia și-a dat seama că nu poate intra pe ușă decât contorsionându-se, lucru care îl făcea ineficient. Așa că a intrat într-un program de perfecționare, inițiat de mama-natură, după modelul spartan – doar cei buni au fost păstrați până când Spike și ACE2 s-au îndrăgostit, cum spuneam mai sus. Faptul că perfecționarea Corona a avut loc în oameni și nu în pangolin ne ferește măcar de o belea: face improbabil un nou transfer zoonotic, cum e cazul cu MERS-CoV, care mai aruncă câte un virus din când în când dinspre cămile spre oameni (detalii aici).

Dacă vă întrebați cum au putut face virusurile de la liliac și pangolin schimb de material genetic imaginați-vă doar un liliac scăpând din gură, în zbor, o insectă pe jumătate mâncată. Aceasta a fost mâncată de pangolinul de la sol, ambele specii fiind insectivore și conviețuind pe aceleași teritorii. 


  • A pus omul bucăți din HIV în Corona?

Pe scurt, nu-l credeți pe moșulică Luc Antoine Montagnier, chiar dacă în 2008 a primit Nobelul. Omul și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. Mai nou, promovează teorii cu memoria apei și tratarea bolilor cu vitamina C. 

Dați click aici. Link-ul vă duce la cea mai mare bază de date de secvențe de ADN/ARN din lume, anume National Center for Biotechnology Information (NCBI). Alegeți „Nucleotide BLAST și apoi Align two or more sequences”. BLAST este un program care are în spate un algoritm pentru compararea a doua secvențe de ADN/ARN. Introduceți în cele două câmpuri „NC_001802.1” și respectiv „NC_045512.2”. Acestea sunt numerele de identificare pentru genomurile HIV și respectiv SARS-CoV-2. Click pe „Submit”. Veți obține următorul rezultat: „Nicio asemănare semnificativă”. De ce? Pentru simplul motiv că nu este nicio bucată de HIV în genomul de 30.000 de nucleotide al SARS-CoV-2. The End!


  • A scăpat Corona din laborator?

Ați văzut cum arată un laborator BSL-4 (Biosafty Level-4)? Am pus o poză în film. Are patru etaje. Cel din Wuhan e copia fidelă a celui din Lyon, Franța, și similar celui din Galveston, SUA. Mai mult, chinezii care-l operează pe primul au fost antrenați atât de francezi cât și de americani cum să-și facă treaba. 

Se speculează că Wuhan este epicentrul pandemiei pentru că virusul a scăpat din Institutul de Virologie (BSL-4) de unde s-a răspândit in piața de animale din apropiere. Haideți să facem un zoom-out, cu articolele științifice la îndemână:

  • Piața de animale este la 12 km distanță de institut (Atenție! A nu se confunda cu Center for Disease Prevention and Control (WHCDC), care este la 1 km de piață;
  • Un articol din prestigioasa revistă a academiei SUA, PNAS, (Forster și colaboratorii săi, 2020) indică provincia Guangdong, la 1.000 km distanță de Wuhan, ca posibilă primă sursă a lui Corona. 
  • Provincia chineză Guangdong este în apropierea Hong Kong-ului și este provincia unde traficul ilegal de pangolini este la el acasă (specia fiind strict protejată). Într-un studiu publicat în Nature acum câteva zile (aici), cercetătorii au folosit pangolini confiscați de autorități în această provincie pentru a izola și caracteriza virusul similar SARS-CoV-2; cel de care vă spuneam mai sus că a făcut schimb de material genetic cu strămoșul lui Corona (care provenea din rezervorul de la lilieci), dându-i cheia de intrare în plămânii omului (aceasta fiind una din modificările incluse în cei 4%), adică domeniul RBD (receptor-binding domain) al proteinei Spike, care se leagă de receptorul ACE2. 
  • Arealul de răspândire al pangolinilor este la sud de China și este … enorm. Din cel mai îndepărtat punct al arealului până în Wuhan sunt 4.300 km, în linie dreaptă. 

Andersen și colaboratorii, 2020, demonstrează în revista Nature Medicine (aici), că pangolinul poate „pasa” coronavirusul oamenilor, dar pot fi și alte specii bune „pasatoare”. Deci Corona putea sări în om (și ulterior perfecționa, prin selecție naturală) oriunde trăiește pangolinul +  cel puțin în China, unde se știe că este introdus ilegal, contrabanda fiind la cote maxime în prezent, conform studiului de aici

În contextul informațiilor de mai sus, a lega pandemia actuală de Institutul de Virologie din Wuhan este pură speculație. 


În loc de concluzii (pe care le găsiți în filmul de aici), vă spun doar atât: înainte de a vă pierde vremea și nervii cu teorii ale conspirației, săpați după informația primară. Dacă nu o înțelegeți, nu vă refugiați în fața ecranului TV sau site-urilor obscure, ci „sunați un prieten” cercetător; știți voi, categoria aia de bugetari subfinanțați și cu raportul cel mai mic din Europa la mia de locuitori. 

21 de comentarii la „De ce SARS-CoV-2 nu e făcut de om, nu are bucăți de HIV și e improbabil să fi scăpat din laborator”

  1. Eu nu inteleg cu poti sa vii cu asa detalii stiinfice si bine explicate si sa-i spui Corona, ca ultimul ziarist de provincie sau ca nea Costel de la bufet. Ca si cum asta ar fi un nume… Sper totusi ca e o exprimare intentionata, facuta fix pt astia care ii spun Corona…

    1. Mi s-a reprosat si mie, intr-un context asemanator, un limbaj “neprofesionist”.

      Limbajul unui articol trebuie sa fie pe intelesul celor carora li se adreseaza. Un articol/video cu denumiri corecte din punct de vedere stiintific, dar plictisitoare si greoaie, deturneaza scopul acestuia, informativ pentru oamenii de rand, ca mine, care ii spun Corona.

  2. Salut. Spui ca putem crea de la zero orice ADN in laborator, apoi spui ca nu putem imita evolutia naturala. Pls do explain.

    1. Ca să fie selecție, e nevoie de o presiune pe sistem. Selecția naturală acționează pe ceea ce creezi de la 0 în laborator. La fel a acționat și pe SARS-CoV-2. De mimat nu avem cum să o mimăm pentru că nu știm cum va acționa, odată ce eliberezi ceva străin în natură.

  3. Un lucru nu mi se pare relevant personal, daca ar exista o teorie a conspiratiei, de ce crezi ca luminatii malefici ar vrea sa creeze un virus care chiar ucide fara mila multi oameni deodata? 😉

  4. O incercare reusitå in general pentru a da unele explicatii stiintifice låmuritoare, mai usor de inteles…

  5. “A pus omul bucăți din HIV în Corona?
    Pe scurt, nu-l credeți pe moșulică Luc Antoine Montagnier, chiar dacă în 2008 a primit Nobelul. Omul și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. Mai nou, promovează teorii cu memoria apei și tratarea bolilor cu vitamina C. ” ? Doar pentru aceasta afirmatie ma faceti sa privesc cu scepticism articolul si concluziile.

    1. Apreciez contribuțiile științifice anterioare ale lui Luc Antoine Montagnier, dar în prezent nu mai este credibil și s-a discreditat în fața comunității științifice. Vă provoc să-mi spuneți când a câștigat ultima dată un grant de la o agenție de finanțare a cercetării din care să-și finanțeze ideile trăznite…

          1. Experienta dansului se masoara in ce granturi a primit? Cred ca e mai relevant ca dansul a primit un Nobel pentru descoperirea HIV-ului …. spune ceva despre el si experienta lui ….numa zic!

  6. Interesant, dar cu lacune. Da, cercetatorii nu numai ca sunt finantati de organizatii interesate in cercetare, dar chiar aceste organizatii le-au finantat si pregatirea, studiile, deci sunt indatorati prin loialitate 100% fata de cei care i-au finantat o viata. Apoi multi cercetatori au slujbe de consulenti pentru firmele medicinale, care le platesc tot felul de cursuri, congrese, cadouri substantiale…, deci nu sunt asa de saraci cum vrea acest articol sa ne faca sa credem. Un alt aspect suspect este ca niciodata in istoria omenirii, si ma refer la milioane de ani de cand a existat omul, nu au fost atat de perfect coordonata inchiderea a 190 de tari peste noapte, cica din cauza unui virus periculos, pentru cine? Pentru omenirea care a supravietuit milioane de ani. Referitor la ironizarea lui Luc Montagnier, nu este ceva nou, doar nici Einstien si Tesla nu s-au inteles, mai ales Tesla, care a fost ironizat cat traia, toate ideile lui sunt astazi valorificate la maximum. Apoi, sa nu uitam ca stiinta este “religia” celor care cerceteaza doar lumea vazuta, perceputa prin cele cinci simturi, si nici un om de stiinta n-a reusit inca sa dea o definitie corecta a omului, a fiintei umane. Nu este nici prima si nici ultima explicatie, definitie a virusului COVID 19, facuta de experti, care in ca tot incearca sa gaseasca o definitie a fiintei umane, dar fara succes.O zi splendida

    1. “Apoi, sa nu uitam ca stiinta este “religia” celor care cerceteaza doar lumea vazuta, perceputa prin cele cinci simturi, si nici un om de stiinta n-a reusit inca sa dea o definitie corecta a omului, a fiintei umane.“

      Daca va referiti la constiinta umana aruncati o privire la fizica cuantica si cercetarile facute in directia aceasta. Este doar o chestiune de timp pana vom avea niste raspunsuri destul de clare la o multime de intrebari legate de constiinta. Probabil in urmatorii 50 de ani vom incepe sa deslusim si aceste mistere.

  7. Interesant, dar cu lacune. Da, cercetatorii nu numai ca sunt finantati de organizatii direct interesate in cercetare, dar si studiile si pregatirea lor le-a fost finantata de aceste organizatii, carora le raman indatorati prin loialitate de 100%. Apoi multi cercetatori sunt si consulenti pentru diferite concerne medicinale, care le finanteaza cursuri, conferinte, sederi luxurioase…, deci impresia ca ar fi mai saraci ca alte categorii privilegiale ale societatii este un pic deformata. Un alt aspect suspect este faptul ca tocmai acest virus COVID19 a putut coordona atat de perfect inchiderea a 190 de tari, state peste noapte, ceea ce inca nu s-a mai intamplat in istoria omenirii. Pentru cine? Pentru omenirea care a supravietuit milioane de ani. Ironizarea lui Luc Montagnier nu este ceva nou in lumea stiintifica, daca ne gandim ca si Tesla a fost ironizat de Einstein, etc. Aceasta nu este nici prima si nici ultima explicatie, definitie stiintifica a virusului COVID 19, facuta de oameni de stiinta, care inca tot incearca sa gaseasca o definitie a fiintei umane, dar inca fara succes.

  8. Fain articolul vostru, felicitari! Eu cred totusi ca secretul aterizarii SARS-CoV2 la om o vom intelege abia atunci cand vom sti de unde si cum a achizitionat virusul insertul PRRAR care o face clivabila de catre proteaze, in subunitatile S1 si S2. Acesti 5 aminoacizi lipsesc in toate rudele ei apropiate, deci si in liliac si in pangolina recenta din Nature. E drept, exista niste betacoronavirusi umani care contin ceva similar dar sunt rude indepartate de SARS-CoV2. Posibil sa se fi captusit cu insertul asta chiar in om…asa banuieste si Andersen (in Nat Med) dar cand sa se fi intamplat asta? Sigur asta nu avea cum sa se intample in cateva luni….poate ani…si virusul ala din care a provenit SARS-CoV2 cum de nu s-a detectat in om? Posibil sa nu fi fost atat de virulenta?

    1. Mulțumim, Ștefan! E clar că mai avem de săpat pentru a pune puzzle-urile împreună. Cu referire la PRRAR, Adersen et al zic că „Polybasic cleavage sites have not been observed in related ‘lineage B’ betacoronaviruses, although other human betacoronaviruses, including HKU1 (lineage A), have those sites and predicted O-linked glycans” și citează 13. Deci crossing-over ar putea apare. Plus, tot ei zic: „The functional consequence of the polybasic cleavage site in SARS-CoV-2 is unknown”. De asta am și evitat să intrăm mai mult în subiectul acesta și ne-am oprit la RBD, ca să nu confuzăm (și mai mult?) lumea.

  9. Un articol interesant. Totusi as vrea sa lamuriti ceva:
    In articol e scris: “Sper că v-am convins prin punctele de mai sus că în prezent cercetătorii sunt capabili să facă un Super-Virus (atenție!) dacă vor asta. Și dacă s-ar trezi unul să facă asta, ar fi la fel de repede mirosit de ceilalți, pentru că inevitabil va lăsa urme, nefiind încă capabili să mimăm în laborator evoluția prin selecție naturală; chiar dacă suntem produsul acesteia.”

    Am citit la un moment dat un articol in care se specula accentuarea selectiei naturale in laborator. Cu alte cuvinte introduci intentionat diferiti virusi in diferite animale si astepti natura sa “isi faca de cap”. Anumiti virusi muteaza mai repede, altii mai lent sau deloc.
    Apoi rata cu care un virus muteaza este dependenta de foarte multe variabile, cum ar fi specia din care provine animalul testat, starea de sanatate a acestuia, medicamentatia administrata pentru a incetini sau amplifica anumite procese, etc.
    Astfel cineva se poate intreba: in cazul in care se fac teste de acest gen, ar putea rezulta un “super virus” care sa “pacaleasca” comunitatea stiintifica sa creada ca ar veni din natura si nu din laborator? Adica, poti sa creezi contexte propice pentru ca virusii sa muteze “natural” mult mai repede decat in mod obisnuit?
    App de “super virus”. Ce intelegeti prin asta? La ce va referiti mai exact?
    Mersi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image