SNCDI 3 – Doi Mici și un Anc

Proiecție asupra cercetării românești în 2019

În așteptarea reîntoarcerii din viitor a ministrului și secretarilor de stat de la Ministerul Cercetării și Inovării, precum și luând în considerare:

Proaspătul raport al UE (10 ian 2019) în privința cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, ce ne plasează pe un „onorant” loc 28 între statele membre;
Execuția bugetară (lipsă) pe 2018 a MCI;
Legea bugetului de stat (lipsă) pe 2019, cu efectele sale în cercetare, așa cum punctează Ad Astra.
Raportul pe 2018 al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), pe care l-a întocmit Doi Mici și un Anc în locul ministrului (nu, nu am fost subcontractați pentru asta);
Pamfletul de final de an, unde constatam că „neaua se așterne agale peste cercetarea românească, favorizându-i hibernarea, iar meciștii (adică cei de la MCI) taie porcul și evaluează Programul Nucleu”.

Ne-am gândit să facem o proiecție pe 2019 și să arătăm unde se vor duce cele 1 – 1,5 miliarde de lei de la bugetul de stat.Dar ca să facem proiecții trebuie să aruncăm o privire în trecut și în prezent.

Trecutul :

Cei care conduc cercetarea românească de ani buni încoace nu pot cheltui puținul din punguța zvârlită lor de Ministerul Finanțelor an de an. Mai jos este un grafic comparativ preluat din comunicatul Ad Astra unde se observă alocările bugetare prin Legea Bugetului de Stat, execuția bugetului la final de an și cifrele fantasmagorice prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, sub formă de procent din PIB.

Majoritatea banilor din cercetare se alocă discreționar, doar un sfert din aceștia fiind alocați prin competiții naționale, mai mult sau mai puțin transparente.
România nu a făcut o evaluare riguroasă a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), a celor din subordinea Academiei Române (I-AR), precum și a Universităților, pe partea de cercetare, sau dacă am făcut un prim exercițiu în 2011, pentru prima categorie, nu ne-a plăcut ce am aflat și am preferat să ascundem rapoartele.

Prezentul:

Suntem țara din cadrul UE care alocă cel mai mic procent din PIB pentru cercetare – 0,5% din care Statul contribuie cu mai puțin de jumătate (punct care putea fi trecut și mai sus la „trecut”, având în vedere că asta se întâmplă de ani buni, cu mici variațiuni, interschimbând ultimul loc cu Malta, Cipru sau Bulgaria).
Nu avem buget de stat pe 2019, iar după ce acesta va fi aprobat vor trece săptămâni bune până se vor semna documentele între MCI și unitățile executive și încă câteva până vor intra primi bani în conturile instituțiilor de cercetare-dezvoltare din România. Și acest punct poate fi listat mai sus, la „trecut”, fiind deja o practică cu care ne-au obișnuit politicienii. Ciudat cum politicienii dau comandă cercetătorilor în timpul sărbătorilor de iarnă (27 decembrie) să scrie proiecte cu termen limită de depunere 5 ianuarie (vezi calendarul de aici aferent „competiției” Nucleu, din timpul domniei lui Lucian Georgescu), dar ei nu sunt în stare să facă un proiect de buget pe care pot lucra de când termină culesul strugurilor, până desfac șampania de 1 decembrie, de exemplu. Recent chiar, aceeași „competiție” Nucleu s-a lansat având termen de depunere două săptămâni, dar cu proiecte gândite pe 4 (patru) ani. Reformulăm deci întrebarea: stimați politicieni, dacă tot aveți atâta încredere în capacitățile noastre de proiecție bugetară și științifice, nu mai bine ne lăsați să ne gospodărim singuri și voi să vă vedeți pe mai departe de plimbările prin țară și străinătate, cu ale căror poze geme pagina de Facebook și website-ul MCI?
Schimbăm miniștri precum regina Marii Britanii mănușile în decursul unei zile.
Cireașa de pe tort: avem un ministru al cercetării care crede că oamenii vin din viitor și în același timp calcă în picioare teorii științifice.

Viitorul

Așa cum se observă în graficul de mai sus alocările și execuțiile bugetare sunt relativ constante de-a lungul anilor, deci nici pentru 2019 nu ne așteptăm la miracole, învârtindu-ne tot în jurul a 1,5 miliarde lei pe care îi va fi cheltuit MCI-ul la final de an, chiar dacă e posibil ca prin Legea Bugetului de Stat să primească inițial mai mult. Menționăm că pe lângă cele 1,5 miliarde alocate MCI, Academia Română primește, prin filă de buget, în jur de 400 milioane lei anual. Academia Oamenilor de Știință din România și alte asemenea căpușe mai ciupesc și ele câte un pic (10 milioane în cazul AOSR) din bugetul statului (că deh, cum să rămână dl Ion Iliescu doar cu pensie de fost președinte, iar Ecaterina Andronescu doar salariu de la UPB, cel de ministru, plus alte comitete și comisii din care face parte).

Când vorbim însă de alocări bugetare în cercetare ne referim în special la bugetul MCI, distribuit pe categorii de cheltuieli conform graficului de mai jos, care variază foarte puțin de la an la an.

Cheltuirea banilor are ca bază legală în principal legea cercetării (OG57/2002) și legislația secundară, cum e HG 924/2014 de aprobare a Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), sau HG 583/2015, de aprobare a Planului Național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (PNCDI). Atât e de secundară această legislație încât nici măcar Guvernului nu-i pasă de ea – vezi graficul de mai sus, cu alocările bugetare ca procent din PIB. Ca exemplu concret, Guvernul a alocat cercetării 0,14% din PIB, în condițiile în care HG 924/2014 prevedea 0,72% din PIB.

În acest context, în care Guvernul României nu-și respectă nici propria Strategie de Cercetare, ne întrebăm cum naiba va face față mandatului de 6 luni la Președinția Consiliului UE?! Și se pare că nu suntem singurii care se întreabă asta. Mai multe detalii în articolul Science|Business Can Romania deliver Horizon Europe? Kurt Deketelaere, președintele Ligii Europene a Universităților de Cercetare, ce reunește nume grele precum Oxford, Sorbona, Cambridge etc., nu se sfiește să-și declare temerea că „președenția româna va fi una ratată”.

Ca o paranteză, mai mare, alocările bugetare ne plasează totuși pe primul loc în UE ca procent din PIB alocat cercetării de către Stat, cu 32%, în timp ce la polul opus se află state precum Danemarca (2%), Irlanda (5%) sau Marea Britanie (7%) – vezi pagina 4 a raportului recent publicat de UE. În statele date ca exemplu marea majoritate a banilor investiți în cercetare provin din mediul privat. Decidenții noștri politici vor defila probabil cu acest raport pe ecrane, la radio și presa scrisă, mândri că suntem statul cu alocarea bugetară cea mai mare din PIB. Dacă vor face asta vor da dovadă, pentru a nu știm câta oară, că nu au habar cu ce se mănâncă cercetarea. De ce? Pentru că o pondere mai mare a alocărilor de la bugetul de stat se traduce în sistem de cercetare neatractiv pentru mediul privat/de business, care nu investește în acesta. Iar acest loc fruntaș neonorant îl deținem cel puțin de 10 ani, conform raportului de mai sus. Și totuși, este foarte important ca statul să investească masiv într-o primă fază, pentru a pune în mișcare mecanismul instituțional cuplat cu cel de resursă umană care să facă sistemul de cercetare național atractiv pentru mediul privat. Să ne uităm un pic și peste ocean, unde SUA investea masiv fonduri federale în cercetare în anii 60, când ponderea acestora era dublă față de cea a mediului privat. Figura 4-4 a raportului National Science Board de aici (redată și mai jos) vă arată însă evoluția celor două componente de-a lungul anilor, în anii 80 mediul privat preluând deja prima vioară. De remarcat creșterea investițiilor federale în cercetare în anii ultimei crize financiare, compensând scăderea investițiilor din mediu privat. Chiar și acum SUA investește din bugetul federal relativ mult ca pondere din total, dar să nu uităm că SUA investește în cercetare procente bune peste media UE, iar cercetările militare sunt finanțate în principal de către Stat.

Revenind acum la oile noastre: ce vor face guvernanții cu cei 1,5 miliarde pe care le vom primi pentru cercetare în 2019?

Vor cheltui cam 400 milioane (din cele 1,6 miliarde rezervate pentru patru ani) pe Programul Nucleu. V-am povestit cum cercetătorii au avut la dispoziție două săptămâni să scrie proiecte pentru acești patru ani. Vă dați seama cum au sunat tastaturile în perioada aceasta… Iar despre Programul Nucleu și modul cum se bagă banii în el cu nemiluita v-am spus în articolul nostru Spirala obscură prin care circulă o treime din bugetul public al Ministerului Cercetării și Inovării. Pentru comparație, la nivelul UE, competițiile de proiecte sunt lansate cu minim 2 luni înainte de termenul limită de depunere, dar un termen de 6 luni este uzual. Dar deh, nu au ce să se pună ei cu românii, care conform ministrului vizionar al cercetării, dl Hurduc, au cei mai competenți cercetători în toate domeniile.
Felia din graficul de mai sus destinată Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN) va crește, pentru a face loc noilor infrastructuri propuse prin PHG-ul de anul trecut. Mai multe detalii găsiți în articolul nostru Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării. Remarcăm însă că acest PHG nu a fost încă aprobat; probabil ca urmare a articolului nostru de blog 😉 Sau s-o fi gândit fostul ministru Valeca că e mai bine să-și trântească un memorandum guvernamental pentru a-și pune deoparte 50 de milioane pentru reactorul nuclear de la Mioveni (ALFRED, pentru cunoscători). * Cam așa merge, din păcate, treaba în România: se dau bani în stânga și-n dreapta fără o evaluare riguroasă a proiectelor și, mai ales, banii se alocă în mod discreționar. Spre comparație, bugetul alocat unui singur proiect (adică ALFRED) este cu 9 milioane mai mare decât cel alocat celor 166 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției naționale pentru postdoctoranzi.
ALFRED, este alături de ELI-NP și DANUBIUS-RI, unul din cele 3 mari proiecte de infrastructură pe care le are în prezent România. Toate branduite ca „de viitor” și „cu potențial” de premii Nobel. Între timp însă la ELI-NP aflăm că nu s-a instalat la timp fasciculul gamma, care practic pune pe butuci 3 din cele 5 direcții de cercetare ale proiectului, iar la orizont este procesul în desfășurare cu consorțiul ce trebuia să instaleze fasciculul, acesta acuzând partea română că nu a construit cum trebuie clădirea. Și asta în timp ce chinezii construiesc un laser ce-l va face pe al nostru numai bun de jucat cu pisicile pe perete, fiind de 10x mai puternic. Mai mult, Acad Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului ELI-NP, declara (min 2:50 aici) cu nonșalanță în urmă cu o lună că implementarea proiectului e la zi…* Toate cele 3 proiecte de infrastructură sunt finanțate în bună parte cu bani europeni (mai puțin ALFRED, unde pompăm bani publici pentru moment), dar contribuțiile României nu sunt de neglijat, numai pentru ELI-NP având alocați 300 milioane lei. Contribuția românească (cofinanțarea) la mecanismele de finanțare cu bani europeni este cam 4-5% din bugetul anual al MCI (FEN, în graficul-plăcintă de mai sus).
Dacă va găsi ministerul evaluatorii mult doriți, care să lucreze pro bono, se vor evalua și finanța proiectele mamut din cadrul Programul Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), tot cu bani europeni. Am scris pe larg și despre acest mecanism în articolul Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Pe scurt, acesta este ca un borcan cu miere pentru „urșii” din cercetarea românească. Iar urșii aceștia nu s-au mai lăsat păcăliți de vulpe și au găsit 168 de evaluatori (plus panelurile secrete) care au alocat 2,6 miliarde de lei pentru cele 200 de proiecte aflate în derulare. Prin comparație, 584 evaluatori au alocat 0,035 miliarde celor 135 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției Proiecte de cercetare postdoctorală. Ceva nu pușcă aici! Care să fie explicațiile? Veți zice probabil că au fost depuse puține proiecte în cadrul competițiilor de tip POC. Sau poate sunt foarte potenți științific cei 168 de evaluatori, acoperind cu expertiza lor o gamă variată de domenii. Da, probabil … * Apropos de evaluatori și munca pe gratis pentru Înalta Poartă ne-am întrebat și încă ne întrebăm cum gândește un ministru care cere asta? Pe de o parte MCI nu e în stare să-și cheltuie banii, dovadă stând execuțiile bugetare deficitare an de an, dar vine cu cerința asta. În plus, hai să fim serioși: proiectele românești nu sunt dintre cele mai atractive pentru a „fura idei” de la aplicanți, deci ce stimulent ar putea avea cercetătorii să facă asta pe gratis?!
Conform spuselor actualului ministru se va lansa o competiție națională nouă, destinată cercetătorilor tineri. Foarte bine! Asta ar trebui să se întâmple anual. Ultima competiție de acest gen a fost lansată în 2016 și au fost necesari cinci miniștri ai cercetării pentru a o finaliza, alături de altele 3, începute tot în „vremuri tehnocrate” (adică PCE, PCCF și PD). Noua competiție va fi lansată în cadrul PNCDI 3, principalul mecanism de implementare al SNCDI 3, unde este inclusă în cadrul Pilonului 1. Va fi interesant de văzut dacă MCI va alege UEFISCDI pentru a gestiona competiția sau se va alege dintre Agenția Spațială Română și Institutul de Fizică Atomică, având în vedere că Legea Cercetării (OG57/2002) a fost anul trecut special modificată pentru a scoate UEFISCDI în afara circuitului de împărțire a banilor de către UEFISCDI – probabil pentru că făceau o treabă bună (dar este loc de îmbunătățire, ca întotdeauna).
Felia „Finanțarea proiectelor CDI”, din graficul-plăcintă de mai sus, va rămâne cel mai probabil la fel, chiar dacă deschiderea competițiilor naționale a devenit o raritate, iar atunci când se lansează, se alocă bugete consistente direcționate cum se cuvine, mai nou prin folosirea exclusivă a evaluatorilor români. Se ajunge astfel în situații precum: (i) competiția de „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI”, lansată în timpul ministeriatului Georgescu (2018), când li s-a permis aplicanților să fie și evaluatori, pachetul de informații al competiției a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câștigătoare, precum și termenele de implementare, prin prelungire. Un alt exemplu vine din timpul ministeriatului Burnete (2018), când s-a lansat; (ii) competiția „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27. Iulie, luna când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li s-au dat două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei.
Din păcate acest punct șapte poate fi preluat mot-a-mot din pamfletul nostru de anul trecut: Fiecare lider de grup va avea minim un cerșetor în grupul de cercetare, acesta urmând să-l consilieze in obținerea finanțării. În mod obligatoriu 1/3 din cerșetorii angajați trebuie să aibă experiență internațională de minim un an, în corelație cu obiectivele cuprinse în Pilonul 2 al SNCDI 3: Excelenţă prin internaţionalizare. Experiența acestora la bătut cu pumnul în masa pentru mai mulți bani va constitui un plus la dosar.

În contextul celor 7 puncte de mai sus, care nu se doresc a fi exhaustive, să vă spunem ce am putea face însă cu cei 1,5 miliarde lei. Misiunea ne este ușurată de comunicatul Ad Astra din 22.08.2018. Pe scurt, dragi politicieni, ne-ați demonstrat că nu puteți gestiona banii din cercetare, sau nu vreți, pentru că e mai ușor să direcționați din pix banii cum vă convine, dar sigur nu pentru a încuraja performanța. Așa că dați cercetătorilor 50% din fondurile MCI și cu restul de 50% finanțați 15 ALFRED-uri, 30 de IOSIN-uri alese după chipul și asemănarea celor care le-au (auto)evaluat, lansați câte o competiție PCCDI anual, iar evaluatorii să încarce în platforma online și o declarație pe proprie răspundere cu acceptul soției/soțului.

Serios vorbind acum, Ad Astra vă spune că bugetul ăsta mic pe care-l aveți vă permite lansarea anuală a unei competiții de tip Post-doctorat (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Complexe Exploratorii (PCE), precum și lansarea unui program pe 3 nivele pentru atragerea în țară a resursei umane performante din cercetare din afara granițelor țării. Totul la numai 0,6 miliarde lei! Poftim, nici măcar nu vă cer 50% din bugetul MCI. Vă rămân bani și pentru Salonul de la Geneva de unde puteți veni încărcați de medalii, și eventual pentru „Conferința Anuală de la Băicoi”, în cadrul căreia vor fi supra-premiate Invențiile de la Geneva, de care vă aminteam în pamflet.

Lansarea anuală a celor 6 competiții de mai sus, și bugetarea lor multianuală (să nu se trezească cumva un ministru că îl lovește o criză bugetară interplanetară și să modifice din mers sumele), ar asigura o parte din mult dorita predictibilitate și stabilitate în sistem. În baza acestor scheme de finanțare cercetătorii tineri și-ar putea face planuri pentru carieră, iar cei din diaspora ar putea lua în serios posibilitatea de a se reîntoarce.

Lansarea programului de cercetare Horizon Europe, programată pentru 2021, a avut deja loc în România

Cel puțin asta înțelegem noi din titlul celui mai recent comunicat de presă al Ministerului Cercetării și Inovării. După faza cu perpetuum mobile nu mai avem nicio așteptare de la compartimentul de PR al Ministerului, acesta trebuind urgent profesionalizat (pentru a-și redobândi măreția de altă dată – scuze, am dat copy/paste din alt text). Chiar dacă din titlul comunicatului înțelegem că data programată pentru lansarea Horizon Europe (adică început de 2021) a fost devansată și evenimentul a avut deja loc la București, cei de la PR-ul MCI revin în primul paragraf și spun că a fost de fapt o prezentare a viitorului Program. Păi ce e nene, până la urmă? Lansare sau prezentare?

Comunicatului conține o doză ridicată de ipocrizie.

Cităm din discursul ministrului cercetării, Nicolae Burnete:

„[…] excelența nu trebuie doar răsplătită acolo unde este confirmată, ci trebuie să fie și identificată.” Mai exact, cum face România asta? Dle ministru, dincolo de nivelul declarativ noi nu vedem nicio acțiune în acest sens. Din contră, excelența în România este îngropată prin lipsa predictibilității în finanțare, competiții organizate în pripă, calitate scăzută a evaluărilor de proiecte, lipsa evaluărilor instituționale, a școlilor doctorale etc. Și apropos de excelență în cercetare, un exemplu elocvent despre cum nu se urmărește asta în România este competiția Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), lansată în mai 2016, proiectele câștigătoare nefiind încă contractate (acest lucru trebuind să se întâmple în martie 2017, conform calendarului aprobat pentru competiție).

Ne permitem să echivalăm la nivel național competiția PCCF cu Advanced Grants ale ERC, de care vorbiți, de asemenea în discursul dvs. Cităm: „Finanțările Consiliului European al Cercetării (Starting Grant, Consolidate Grant și Advanced Grant) reprezintă o soluție excelentă pentru maturizarea și stabilizarea excelenței la nivelul Uniunii.” Dacă credeți cu adevărat în asta, cum explicați bâlbâielile existente în cazul competițiilor naționale, PCCF constituind exemplul?

Mergând pe linia echivalentelor naționale ale ERC Grants, PCE-urile ar fi egalul Consolidator Grants (apropos, e Consolidator, nu Consolidate cum apare în comunicat), iar TE-urile egalul Starting Grants. Ultimele PCE-uri au fost lansate în 2016 și contractate în iulie 2017, cu o întârziere de șapte luni, iar pentru anul în curs le alocați doar 82% din bugetul solicitat. Ultimele TE-uri au fost lansate în 2016 și contractate în mai 2018, cu o întârziere de 11 luni, limitându-le bugetul la 28% din cel total, în condițiile în care în primele luni se fac cele mai multe achiziții și se demarează cele mai multe activități în cadrul proiectelor.

Dle ministru, „măreția eforturilor noastre comune” pe care o afirmați în discurs rămâne o afirmație goală de conținut, bombastică, atâta timp cât România nu face niciun efort în sensul protejării și cultivării excelenței în cercetare. Ba mai mult, așa cum arătam și în recenta noastră scrisoare din Nature, închideți din ce în ce mai ermetic România în fața „cotropitorilor vestici”. Știți vorba aceea: acțiune și reacțiune. Nu putem face altceva decât să așteptăm reacțiunea, dar fiți sigur că atunci când veți sta la masă cu un „vestic”, acesta vă va trata cu aceeași indiferență cu care-l tratează și ministerul pe care-l conduceți.

Vorbiți de prioritățile României în contextul preluării Președinției UE, dar nu suntem în stare să avem grijă de prioritățile pe care ni le stabilim chiar noi, prin Strategia noastră de cercetare (SNCDI 2014-2020). Această strategie nu numai că este departe de a fi respectată (conform acesteia ar fi trebui să avem 0,7% din PIB anul acesta pentru cercetare – avem 0,18%), dar nici măcar nu am făcut o evaluare intermediară a aplicării ei. Asta în contextul în care vorbiți și găzduiți evenimente legate de finalizarea primei versiuni a Horizon Europe, iar noi nici măcar nu visăm la continuatoarea SNCDI 2014-2020, ca să nu mai vorbim de elaborarea celei noi.

PS: referitor la „onoranta poziție de Raportor al Parlamentului European pentru construcția bugetului FP9” a dlui Dan Nica, citim în comunicatul anterior al MCI că d-lui nu este de fapt responsabil de buget, ci de „regulation, rules of participation and dissemination”. Aici citim că „Christian Ehler will handle the ‘specific programme’”. Iar despre desemnarea raportorilor în Parlamentul European se poate citi mai mult aici, procesul fiind asemănător unei licitații, în care grupul parlamentar care dă cele mai multe puncte câștigă.

Să ne amuzăm împreună lecturând Strategia Națională de Cercetare pe șapte ani, 2014-2020

Prin HG-ul din 28 octombrie 2014 era aprobată Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare și Inovare (SNCDI) a României pentru intervalul 2014-2020. Da, așa este, SNCDI era adoptată la aproape un an de când trebuia de fapt să intre în vigoare. Ca să începem distracția: principalul -aecanism de implementare a Strategiei este Planul Național de Cercetare, care, ați ghicit!, a fost adoptat aproximativ un an mai târziu, prin HG 583 din 6 august 2015.

Prin Strategia prezentă România ar trebui să aloce aproximativ 36 miliarde lei pentru cercetare între 2014 și 2020. La cum s-au respectat termenele, am putea zice: norocul nostru că nu se respectă strategia, și prin urmare nu vom irosi banii respectivi. Într-adevăr, nu vom irosi atât de mult, ci doar o cotă parte.

Strategia are trei obiective generale, iar al doilea dintre acestea este: „Creşterea contribuţiei româneşti la progresul cunoaşterii de frontieră.”

Cei de la butoanele cercetării românești s-au gândit că vor îndeplini acest obiectiv general deschizând o singură competiție de Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), pentru care trebuia începută contractarea în luna martie 2017. După cum știți, în prezent nu se știe când vor fi contractate proiectele câștigătoare, dar avem finalizată evaluarea de câteva zile. Deci proiectele sunt necontractate la mai bine de un an jumate de la lansarea competiției. Dar nah, asta face parte din contribuția României la „cunoașterea de frontieră”… La ritmul acesta accelerat și predictibil de lansare a competițiilor de tip PCCF probabil că vom reuși performanța de a fi finalizat o singură competiție de acest gen în tot ciclul financiar de șapte ani.

Pe lângă cele trei obiective generale Strategia mai prevede șase obiective specifice. Să ne amuzăm împreună citindu-l pe al patrulea: „Susţinerea aspiraţiei către excelenţă în cercetarea la frontiera cunoaşterii prin internaţionalizarea cercetării din România, evaluare internaţională, creşterea atractivităţii sistemului CDI românesc, prin mobilitate şi parteneriate.”

Apropos de internaționalizare, ultima competiție majoră de proiecte de cercetare (PCCDI) a inclus depunerea proiectelor de cercetare în limba română, iar evaluatorii au fost selectați, natural, tot din rândul vorbitorilor de română.
Mobilitatea de care se vorbește frumos mai sus s-a făcut anul trecut prin granturi în care Ministerul dădea jumătate din bani, iar restul erau credite de angajament. La una din întâlnirile fostului ministru al cercetării, dl Lucian Georgescu, cu cercetătorii din Institutele Naționale acesta a fost întrebat punctual de unul din colegii noștri: dle ministru, pe perioada deplasării, ce modalitate de a-mi se plăti salariul am la dispoziție? Întrebarea este legitimă pentru că cercetătorii sunt pontați în fiecare lună pe diferitele proiecte pe care lucrează. Or, plecarea într-un stagiu de mobilitate prin fondurile puse la dispoziție de minister nu acoperea și salariul cercetătorului, ci doar costurile de deplasare. Soluția propusă de dl ministru a fost mind-blowing! „Vă puteți lua concediu fără salar”. Apoi a detaliat (parafrazăm): „eu vă pun la dispoziție o schemă de finanțare, dar nu pot face tot, mai trebuie să faceți și voi …”. Asta nu a declarat-o un director de institut obscur, supărat pe cercetătorii din subordine, ci ministrul cercetării, țineți minte!
Să râdem un pic și de latura cu parteneriatele: în prezent este deschis un apel de proiecte de colaborare cu cercetătorii chinezi. Două echipe din cele două țări aplică împreună pentru un proiect de interes comun, pentru care semnează un acord de colaborare. Atâta doar că la momentul deschiderii competiției în România, perioada de depunere la partea chineză era deja încheiată. Ne întrebăm cu cine au făcut chinezii parteneriate, din moment ce în România nici nu se știa că se deschide competiție. Sau să fi știut „cine trebuie”? În acest caz nu știm dacă e de râs sau de plâns.

Să trecem acum la al cincilea obiectiv specific: „Atingerea până în 2020 a masei critice de cercetători necesară pentru transformarea CDI într-un factor al creşterii economice, prin asigurarea unei evoluţii rapide şi sustenabile, numerice şi calitative, a resurselor umane din cercetare, dezvoltare şi inovare.”

Singura masă critică pe care avem șanse să o atingem până în 2020 este cea a cercetătorilor scârbiți de modul în care se finanțează cercetarea în România. Având în vedere întârzierea de aproape un an cu care vor fi probabil contractate proiectele din cadrul subprogramului Resurse Umane și respectiv doi ani pentru Proiectele Complexe de Cercetare de Frontieră (ambele parte a Planului Național de Cercetare) vă dați seama ce semnal încurajator este acesta pentru cercetători.

În contextul Resursei Umane și întârzierilor în evaluare, se mai spune în Strategie că „în ultimii ani s-au făcut investiţii majore în educaţia doctorală şi specializarea postdoctorală, inclusiv prin programul POS-DRU. Totuşi, în ciuda interesului sporit pentru doctorat, cariera de cercetător nu este una atractivă astăzi.” Păi cum naiba să atragi cercetători cu astfel de practici? Adică lansezi o competiție postdoctorală în decembrie 2016 și încă nu sunt contractate proiectele? Puneți-vă în pielea proaspătului absolvent de doctorat, care este la fel cu un pui de țestoasă ce eclozează undeva pe o plajă, dar ca să ajungă la apă trebuie să treacă de mai multe iguane flămânde. Își face planul de bătaie, desenează traseul de urmat în carieră, aplică pentru un proiect postdoctoral și se bazează pe faptul că în câteva luni are rezultatul. Segmentul acesta tânăr de cercetători este cel mai fragil și cu toate acestea pare a fi cel mai desconsiderat de guvernanți, contrar declarațiilor de fațadă ale acestora.

Se mai spune în Strategie așa: „continuarea finanţării programelor doctorale şi a programelor de postdoctorat, cu alocarea unei ponderi crescute domeniilor de specializare inteligentă, prin Programul operaţional Capital uman”. Care continuare nene? Cum spuneam anterior, nu dați doi bani pe tineri și chiar vă bateți joc de ei, judecând după acțiunile/inacțiunile ce vizează proiectele Postdoctorale și Tinere Echipe. Ați lansat o singură competiție postdoctorală în ciclul financiar al prezentei Strategii și nu ați finalizat-o încă, iar imediat ne lovește noua „strategie”. Punem în ghilimele pentru că nu ne așteptăm să fie mai bună decât prezenta, la fel de goală de conținut și scrisă într-un limbaj de lemn.

La subsecțiunea destinată Infrastructurilor de Cercetare, din cadrul Strategiei, scrie așa: „Soluţia o reprezintă reactualizarea “roadmap-ului” naţional, în funcţie de: …” Nu vă vom spun ce scrie în locul punctelor de suspensie (vă lăsăm plăcerea), dar vă îndrumăm spre articolul nostru pentru a vedea cum a fost făcută „reactualizarea” 😉

La subsecțiunea „Performanţă şi concentrare organizaţională” scrie „Sectorul CD public este dispersat, cu un grad ridicat de duplicare la nivelul misiunilor instituţionale şi cu un nivel redus de colaborare interinstituţională.”

Fiind așa de dispersat au zis guvernanții: hai să ne tragem și un Minister al Cercetării, că nu sunt destule. În noua structură (Ministerul Cercetării separat de cel al Educației) UEFISCDI, principala agenție executivă cu care lucrează Ministerul Cercetării, este plasată în alt minister, cel al Educației. Dar să lăsăm asta, că nu ține în mod expres de subsecțiunea de mai sus, care vizează instituțiile de Cercetare-Dezvoltare. În completare, se mai spune „crearea cadrului legal adecvat, inclusiv a unor proceduri clare şi simple, care să susţină iniţiativele de fuzionare a organizaţiilor publice de cercetare (inclusiv a fuziunilor între universităţi şi institute).” Serios?! De asta ați luat Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare la Ministerul Cercetării și ați lăsat Universitățile în Ministerul Educației, ca să încurajați fuziunea? Nu vi se pare natural să fie în același minister și să fuzioneze dacă vor? Vă pregătiți să faceți o Lege a cercetării și una a educației. Ideea asta năstrușnică cine v-a dat-o? Părerea noastră pe această temă o găsiți în articolul din Pressone, Cumpănașul integrității.

Subsecțiunea „Mecanism de orientare strtategică” este o distracție maximă dacă o citești, prin prisma (ne)respectării prevederilor: „colectarea sistematică a datelor prin instrumente specifice (printre acestea: Registrul cercetătorilor, Registrul naţional al infrastructurilor de cercetare-dezvoltare, rapoartele de tip “capital intelectual” sau de rezultate economice, bazele de date privind publicaţiile şi brevetele etc.), interoperarea, integrarea şi analiza acestora;”

Dăm o bere dacă găsiți ceva public în acest sens, în afară de ERRIS (care oricum nu este un registru robust al infrastructurilor de cercetare).
Basmele din Strategie privind „interoperarea, integrarea şi analiza acestora” … rămân basme, ca multe alte prevederi din aceasta. De fapt, la cum e scrisă strategia pare a fi făcută pentru a umple paginile, cu multe paragrafe scrise în limbaj de lemn, politicianist, cum spuneam și mai sus. Surprinzător, având în vedere că se presupune că e făcută de cercetători, cu minte critică și obișnuiți (teoretic) să sistematizeze și să fie succinți în ce scriu.

Înainte să încheiem cu niște cifre seci, dar grăitoare, vă provocăm să vă gândiți un minut, sau două, câte dintre următoarele principii care guvernează (teoretic) finanțarea instituțională sunt respectate sau au fost respectate:

Finanţarea se bazează pe evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice, precum şi a impactului acestor rezultate (efecte economice şi sociale).
Evaluarea instituţională, în vederea finanţării, se realizează după standarde internaţionale recunoscute, cu participarea unor experţi internaţionali.
Finanţarea este predictibilă: se realizează pe cicluri multianuale, după criterii făcute publice cu cel puţin 2 ani înainte de începerea următorului ciclu, şi presupune o evaluare intermediară informativă (la jumătatea ciclului în curs).
- Ce rezultat v-a dat, că nouă ne-a dat 0? Prevederea cu evaluare instituțională după standarde internaționale, cu participarea unor experți internaționali credem că le-a dat coșmaruri guvernanților, de-a dreptul. De fapt, ne mirăm cum de le-a scăpat asta când au modificat de câteva ori Strategia prin HG-uri mai mult sau mai puțin argumentate (varianta doi, în cele mai multe cazuri – mai țineți minte cu și-a băgat dl ministru Șerban Valeca reactorul de la Mioveni în Strategia Națională imediat ce a pășit în Guvern?)

Și la final, simfonia cifrelor! Cu referire la alocările bugetare pentru cercetare în ciclul financiar prezent, Strategia zice așa: „Provocatoare, dar realiste, ţintele de mai jos au la bază premisa că, până în 2020, cheltuielile publice pentru cercetare vor creşte treptat, până la 1% din PIB”

Țintele au rămas la nivel de provocare, realitatea fiind cruntă: la un PIB estimat pentru 2018 de 908 mld lei, Ministerul Cercetării primește 1,63 mld, adică 0,18%, față de ținta de 0,72% din Strategie, pentru acest an. Mai sunt ceva peanuts money pe la ministerul mediului și altele, dar 1% rămâne un vis frumos. Oricum, să vedem care va fi execuția bugetară la finalul anului…

Pentru anul trecut strategia prevedea alocarea a 0,63% din PIB pentru cercetare, adică aprox. 5,1 miliarde lei. Amețitoare cifra asta! Noroc că ne-a readus cu picioarele pe pământ Legea bugetului de stat prin care s-au alocat 1,7 mld spre Ministerul Cercetării… din care acesta a executat la finele anului 1,4 mld.

Și acum că ne-am distrat împreună, citind prevederile Strategie Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, vă invităm să faceți un exercițiu de viziune și să vă închipuiți cum va arăta Strategia pentru viitorul ciclu financiar, pentru care la nivelul UE se lucrează de sar stropii din stilou și butoanele de pe tastaturi. La noi … cântă greierii! Nici măcar evaluare intermediară nu avem… Oricum, ce să evaluăm dacă nu respectăm ce scrie în Strategia prezentă? Sau poate o fi fost și aceasta un obiectiv al vreunui proiect cu finanțare europeană și trebuia bifată ca „livrabilă”, la fel cum vor fi Legea Cercetării și Statutul cercetătorului? Cele două vor fi elaborate de „Cumpănașul integrității” – Prietenii știu de ce 😉