Agitație mare în cercetarea românească, pe agendă fiind ELI-NP, PCE și evaluările în curs

Observăm că se agită lumea pentru că:

(i) Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în consorțiul european (ERIC); 

(ii) Recent-lansata competiție PCE are un buget total de toată jena;

(iii) Evaluările competițiilor aflate în desfășurare sunt jalnice; etc.

Salutăm agitația! Dar hai să fim și proactivi, pe viitor, nu doar reactivi. Pe Doi Mici și un Anc predicăm (în pustiu?) de ani buni despre cârca de bani (din bugetul național) pompată în ELI-NP fără nicio garanție a succesului. Încă din 2017 vorbeam despre PCE-uri, bugetele pe care ar trebui să le aibă, cum să fie evaluate etc. De evaluatori ce să mai zicem … Spuneți-ne câți au reacționat când Puiu Georgescu a dat decret că „mioriticii” sunt cei mai buni evaluatori de pe planetă și nu avem nevoie de nobeliști? Lăsăm la subsol câteva articole publicate pe blog, unele chiar în 2017… Adică de pe vremea când PRCP elogia conducătorii cercetării și Alexandru Cumpănașu câștiga contracte cu MCI, pentru a pune pe picioare cercetarea românească. 

În acest moment conducerea MEC are datoria să explice și să rezolve următoarele situații cauză -> efect:

(i) Înainte ca Guvernul sau MEC să finanțeze în orice fel ELI-NP, trebuie să facă toate demersurile necesare pentru a lămuri lanțul slăbiciunilor care a dus la această situație extrem de rușinoasă pentru cercetarea românească… și care devine extrem de costisitoare.

(ii) Motivele pentru care competiția PCE are atât de puțini bani alocați, adică aproape ½ din cât s-a alocat în 2016, în condițiile în care PIBul a crescut constant și au trecut aproape patru ani de la precedenta competiție. Cu actualul buget vor fi finanțate cam 6 proiecte per domeniu, în condițiile în care criteriile de eligibilitate în unele domenii permit chiar și unui cercetător cu articole la nivel de doctorat să fie eligibil. Tot ce am văzut deocamdată a fost că s-au tăiat bani de la proiectele Nucleu care susțin financiar INCD-urile (da, și noi am militat pentru reformarea acestui tip de finanțare). După aceste tăieri MEC nu a venit cu nicio schemă de finanțare pe baza unor criterii de performanță a acestora. Ne-am fi așteptat ca banii luați din Nucleu să intre în competiția PCE, pentru a încuraja performanța și în INCD-uri. Deci, cum se va susține cercetarea de performanță cu 6 proiecte per domeniu și cu setea de finanțare din sistem? 

(iii) Cu toții am aflat deja din postări de pe internet, iar unii pe propria piele, că evaluările în curs sunt viciate. Sperăm ca cei nedreptățiți să deschidă acțiuni în instanță pentru a responsabiliza organizatorii competițiilor. Deci, MEC trebuie să explice încă o dată: cum susține performanța cu competiții atât de viciate? Mai adăugăm că și competițiile în derulare au bugete mult prea mici, dar când s-au lansat aceste competiții nu aveam așteptări. Prietenii știu de ce. Nu spunem, desigur, că ar trebui băgați bani într-o competiție cu evaluarea viciată, dar măcar un pic de „cârpeală” am fi vrut să vedem și încă mai putem vedea. De exemplu, sperăm să existe mai multă grijă în alegerea experților și publicarea numelor acestora, inclusiv pentru ședințele de panel aferente competițiilor în desfășurare. 

Am tăcut în ultimul timp pentru că de ani buni predicăm inclusiv pe cele 3 subiecte de mai sus. Așa că lăsăm microfonul și altora. A venit vremea să reacționați mai energic, dragi colegi cercetători, pentru că dacă nu vă căutați voi dreptatea, nimeni nu va veni cu ea pe tavă.


ELI-NP:

PCE:

Evaluări și evaluatori:

5 comentarii la „Agitație mare în cercetarea românească, pe agendă fiind ELI-NP, PCE și evaluările în curs”

  1. Ref la PN – aceast “biberon cu laptic” al INCD-urilor

    Daca la evaluarea – jalnica !!! – a altor tipuri de proiecte (ex. PED, etc.) – s-a mai “strecurat” pe ici pe colo cite un evaluator strain, asa zisa “evaluare” a PNurilor – in fapt facuta din pix de diversi angajati ANCS , dupa interese! fiecarui INCD dupa nevoi!!! – cum poate fi apreciata ?

    A se vedea denumirile proiectelor (parca citesti un doc NASA, MaxPlanck, etc. sa cazi pe spate nu alta !):

    http://www.research.gov.ro/uploads/programe-nationale/program-nucleu/2019-2022/rezultate/lista-propuneri-nucleu-2019-2022.pdf

    Oare ce impact vor avea asupra societatii in ansamblu aceste proiecte , in afara de “sugerea” unor sume importante , care ar putea fi re-directionate mai cu folos in alte deomenii – sanatate (de ex. fiecare roman 2-3 consultatii stoma / an) , educatie – PC/tablete pentru copiii care vor sa invete on-line in conditii de pandemie ; infrastructura – 2-5 km autostrada/an 😉 etc. etc.

    Oare cum o fi evaluat Simona Malureanu – membra, sau fosta membra in CA a unor INCDuri (IMNR Pantelimon , ICPMRR Bucuresti, etc. etc.) ?!?

  2. Buna ziua!

    “Tot ce am văzut deocamdată a fost că s-au tăiat bani de la proiectele Nucleu … ”

    Unde ati vazut aceasta informatie, ca pe site http://www.research.gov.ro/, sectiunea Programe nucleu nu este nici o informare in acest sens ?

    Toate cele bune!

  3. In ultimul an, de la unirea, invatamant cu cercetarea opacitatea privind rapoartele anuale ale tuturor INCD-urilor, sumele alocate din PN nu mai exista. Dar nici declaratiile de avere si interese ale CA, conducerii si Cons.stiintifice. Tacere totala ! Prin urmare, nici evaluarile din toate programele de cercetare nu vor fi cele asteptate. Cine poate oase roade. Cat despre directorii, consilierii din diferitele directii ale MEC au si ei interese de a si pastra normele didactice si locurile din CA caci daca nu curge pica, macar de o excursie peste mari si tari.

Dă-i un răspuns lui Teo Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image