România trântește ușa în nas laureaților premiilor Nobel

3 comentarii la „România trântește ușa în nas laureaților premiilor Nobel”

1. E admirabilă preocuparea pentru excelența științifică a foștilor mei colegi cercetători și participanți la competițiile de granturi de cercetare. Eu am renunțat la acest sport, tocmai din cauza calității evaluărilor (oare chiar s-a ținut cont de ele?! – Experiența mea de competitor și cea de evaluator în aceste competiții de alocare de resurse spune că, sub masca anonimatului evaluării, se găsesc soluții eficiente ca să nu ramână tocmai Agamiță Danadanache pe din afară). Dar acesta este un comentariu al unui “frustrat” (cum am fost de altfel etichetat la momentul potrivit). Haideți să privim problema obiectiv!
   Sunt câteva întrebări la care, răspunzând, se poate gasi soluția potrivită la aceasta problemă a meritocrației:
   1) Ce trebuie evaluat de către evaluatorii internationali: propunerea de proiect sau rezultatele proiectului (sau ale proiectelor anterioare)? Publicațiile în jurnale internaționale sunt luate în considerație consistent in evaluări, deci rezultatelele stiințifice precedente sunt evaluate de către savanți din lumea largă și intră în evaluarea propunerii de finanțare. Ramâne de evaluat (în engleză sau în română) o propunere de proiect, care este o poveste despre ceea ce trebuie făcut. Și povestea trebuie scrisă frumos (conteza la impresia generală), făra greșeli gramaticale (care aduc depunctarea – dovedit), cu desene frumos colorate (“o imagine face cat 1000 de cuvine” – recomandări cvasi-oficiale) și atât de succint încât nu poate să depășească 2 pagini (o condiție des întâlnită – formatul impus). Restul paginilor sunt dedicate activităților manageriale (planificare, cheltuieli s.a.m.d.). Ce ar fi fost să-l fi pus Titu Maiorescu pe Ion Creangă să scrie poveștile în limba engleză? E o întrebare.
   2) Din datele puse lor la dispoziție, sunt evaluatorii in măsură să afle dacă un proiect va avea succes? Aceasta ține de modelul mental cu privire la profilul cercetatorului de succes, de modelul mental cu privire la managementul potrivit și de modelul mental cu privire la domeniul stiințific în care se încadreaza problema. Punctajul la aceste modele este ponderat de schema de punctaj pe care o are evaluatorul la dispoziție. Această schema este ea însăși un model mental, concretizat (de către coordonatorii competiției de proiecte) în procente de punctaj alocate pe secțiuni . Nu ar fi mai puțin “magic” dacă aceste modele mentale ar fi modele concrete de date, bazate pe ceea ce a rezultat efectiv din multele competiții anterioare de granturi? A prezice succesul banilor alocați unui proiect ar deveni un procedeu științific și nu o sumă ponderată a unor impresii.
   3) Țin evaluatorii cont cu adevărat de schema de punctaj, sau notele pe secțiuni sunt generate de impresia lor de ansamblu? Sunt ei competenți să prognosticheze succesul unui proiect, sau profilul lor (atestat) de competență este de a evalua rezultatele stiințifice concrete?
   4) Este un model (chiar și mental), bazat pe succesul științific și managerial dovedit deja, capabil să prognosticheze succesul viitor al unui proiect? Dacă obstacolele administrative și tehnologice ajung într-un punct în care e nevoie de o schimbare de paradigmă pentru a le surmonta? Sigur că o schimbare majora cum a fost dispariția dinozaurilor nu se întâmplă des, dar e o trimitere bună (mai ales pentru biologi) ca să înțeleagă ce vreau să spun.
   5) Unde, în acest comentariu, am spus că întrebările și problemele menționate se referă doar la sistemul românesc de cercetare științifică? Cred că ar trebui depașită etapa sincronistă, iar cercetătorii (cei care au ramas în sistem după multiplele sesiuni de evaluare a competențelor lor) să încerce să se comporte ca o comunitate capabilă sa adere la valorile adevarate ale cercetării științifice, să critice modelele greșite (de oriunde ar veni ele), să obțina puterea de a se auto-administra și să încerce să nu mai aștepe judecata de valoare a unui “tătuc” /”mămică” (pentru cei care înțeleg cum e cu egalitatea de gen la noi), fie el și laureat Nobel .
   Cam atât era de spus (cred) din partea mea. Am mai spus-o, poate în alte cuvinte. Nu e cu mult diferit de ceea ce spune articolul la care atașez comentariul (da, e bine să nu ne izolăm de comunitatea stiințifică internațională), dar e altceva, e o invitație la a arăta cât de multe poate să rezolve o abordare științifică a unei probleme manageriale – managementul resurselor de cercetare.
   Ciprian Neagoe
   Doctor scientiarum humanarum

   Răspunde
2. Pingback: Realizările celor patru miniștri ai cercetării românești din 2018 – Doi Mici și un Anc
3. Pingback: Traducerea în limbaj Doi Mici și un Anc a interviului realizat de HotNews cu ministrul cercetării – Doi Mici și un Anc