Curtea de conturi în cercetare la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare – Reacție rapidă

Salutăm inițiativa dnei ministru Monica Anisie de a trimite Curtea de Conturi în control la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD). Azi, în cadrul emisiunii Banii în Mișcare de la Digi24, d-ei a declarat că demarează această acțiune pentru a clarifica în ce mod s-a ajuns la acele salarii extrem de mari  ale Directorilor Generali (DG) de INCD și la discrepanțele dintre salariile acestora și cele ale cercetătorilor (detalii aici, minutul 2:33).

O primă remarcă: în primul rând, este nevoie de vizite preferabil din partea Corpului de Control al Ministerului Educației și Cercetării (așa cum afirmă de fapt prezentatorul emisiunii) și nu a Curții de Conturi (care nu știm dacă are competențe în toate problemele semnalate de către noi) la toate INCD-urile, nu doar la cele 10 cu DG fruntași, pentru că peste tot trebuie clarificat dacă există probleme.  

Ne bucură să vedem că dna ministru are voința de a-și exercita prerogativele legale, în contrast cu predecesorul d-ei, dl Nicolae Hurduc, care una declara și alta făcea. Ca să fie clar: nu contează că INCD-urile sunt în „subordinea” sau „în coordonarea” ministerului. Acestea sunt înființate prin HG și fac parte din sistemul național de cercetare, asupra căruia Guvernul își exercită controlul prin ministerul de resort. 

Revenind la fondul problemei: totul a pornit de la bulgărele de zăpadă al Doi Mici și un Anc de aici. Arătam în articol că (i) sunt DGi cu un venit net lunar de aprox. 10.000 euro; (ii) majoritatea DGilor nu aveau (și încă nu au) publicate declarațiile de avere și interese; (iii) salariile acestora sunt în medie de 4,1ori mai mari decât salariile medii ale personalului de cercetare în institutele pe care le conduc (dar ajung și la de 8 sau 9 ori media).

Legat de ce trebuie să lămurească aceste controale, doamna ministru poate găsi deja multe din problemele recurente în sistem explicate în comunicatele Asociației Ad Astra și în articolele noastre de blog, însă le reiterăm aici pe scurt: 

  • Trebuie verificate nu doar veniturile DGilor, ci ale întregilor conduceri ale INCD-urilor, pentru că A) sunt mult mai mulți care iau astfel de salarii și B) există INCD-uri unde salariile de încadrare ale personalului administrativ de conducere sunt mai mari decât ale cercetătorilor seniori (CS I). Ar fi de interes pentru cercetători să înțeleagă cum de s-a ajuns la aceste discrepanțe; INCD-urile există datorită cercetătorilor, în special a celor performanți și totuși personalul administrativ are de multe ori salarii mai mari decât aceștia. Mai mult decât atât, probabil ar trebui rectificate aceste nedreptăți pentru a stabili clar ierarhia valorilor în INCD-uri; 
  • Este nevoie să li se ceară imperativ celor din conducerile INCD-rilor (nu doar DGi și nu doar personalului din cercetare) publicarea declarațiilor de averi și interese pentru întreaga perioada a mandatelor acestora
  • În cazul în care DGii au fost plătiți cu norme suplimentare de cercetare, pe lângă cele 8 ore/zi pentru care iau salariul de încadrare conform contractului de management, este nevoie să se clarifice în fiecare dintre aceste cazuri cine a semnat CIM-urile lor. Asta pentru că DGii, ca superiori ierarhici ai tuturor angajaților INCD-ului, sunt în conflict de interese indiferent care subaltern îi semnează CIM-ul.  

Dacă tot se ajunge la controale la INCD-uri, cu riscul de a suna ca niște proverbiale mori stricate și având în vedere că aceste controale sunt mai rare, ar fi bine venite încă câteva investigații ca cele pe care le-am menționat în Pastila Doi Mici și un Anc de luni: 

  • Verificarea respectării prevederilor legale (a se vedea legea 319/2003) de către toți angajații din INCD-uri: 
    • nu existe angajați în cercetarea publică după împlinirea vârstei de pensionare decât din rândul CS I și cu avizul Consiliului Științific
    • respectarea criteriilor minime de eligibilitate impuse de legislația în vigoare (incluzând legea 319/2003) pentru toate funcțiile de conducere din INCD-uri
  • Verificarea numărului de norme lucrate de cercetători în paralel în mai multe institute. 

Probabil am mai putea umple o pagină, însă, dacă se lămuresc aceste lucruri, este un început promițător pentru a reseta sistemul de cercetare și a îl orienta într-o direcție bună în care cercetătorii performanți să nu se simtă nedreptățiți de toate aceste discrepanțe pe care le cunoaște foarte bine întreaga comunitate.  

9 comentarii la „Curtea de conturi în cercetare la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare – Reacție rapidă”

  1. bravo pentru perseverenta in prezentarea problemelor.
    in privinta controalelor trecute si viitoare, consecintele sunt si vor fi nule. reteaua functioneaza, totul e bine pentru actorii principali…
    salutari din magurele

  2. Mă bucur să aud că urmează să fie exercitate presiuni asupra acestor directori de institut.
    Este foarte clar că au abuzat de poziția lor de multă vreme, s-ar putea spune chiar cu impunitate.

  3. O ce veste minunată din Curtea de Conturi ni se arată !! Mă intreb dacă: vor veni și-n Măgurele (polul știinţei), pe la ce institute de aici vor trece și mai ales dacă vor face publice rapoartele. Aici ar trebui să vină neapărat și DNA-ul deoarece: abuzul în serviciu este la el acasă, conflictul de interese a depășit perfecţiunea, falsul in documente/rapoarte aleargă galopant spre a-l depași pe anteriorul menţionat, traficul de influenţă este in floare și extrem de contagios iar șantajul este la ordinea zilei.

      1. Ma bucur sa vad ca toate materialele despre cercetare au inceput sa fie citite si de cei din minister. Apoi este si meritul acestor bloguri, initiatorilor si ai autorilor de comentarii. Cred ca suntem in cercetare in al doisprezecelea ceas si ca ar trebui facut ceva chiar daca finantarea este mica. Avem prea multi pseudo-cercetatori iar altii pasionati sunt in alte tari. Efectiv s-au acumulat prea multe bile negre si prea multe adevaruri au fost ascunse.

  4. Curtea de conturi nu verifică daca sunt abuzuri si management defectuos.
    Curtea de conturi verifică numai cheltuielile si legalitatea acestora.
    Nămolul creat de conducerile din INCD trebuie înlăturat de corpul de control al ministrului, care cunoaste foarte bine legile si regulamentele după care functioneaza INCD.
    Doamna Ministru ar trebui să se informeze asupra situatiei existente prin organele de control ale ministerului și ar trebui sa verifice cine și cum a condus directia de infrastructură din minister și a permis și încurajat aceste abuzuri.
    Știti ca sunt institute în care nu s-au mai organizat concursuri de promovare în grade stiintifice de zeci de ani?
    Știți că sunt cercetători care se apropie de 40 de ani si nu au putut obtine gradul III deoarece directorul general refuză să organizeze concursuri de promovare?
    Știți că vârsta medie a personalului atestat intr-un institut de cercetare este de 57 de ani?
    Știți că nu s-au mai facut angajari de personal cu studii superioare tehnice de 5 ani?
    Știti ca în 5 ani se pensioneaza un numar de 32 de cercetatori dintr-un total de 52
    Știți că INCD despre care vorbesc este singurul cu laboratoare de încercări acreditate RENAR din Romania in domeniul tehnicii tensiunilor înalte și curentilor tari ?
    Știți că prin închiderea voita a acestui INCD nu se mai pot dezvolta echipamente electroenergetice in Romania?

  5. Sa nu ne bucuram prea tare, de la a zice la a face este cale lunga, daca se doreste, iar partea cu doritul functioneaza mai slab. Pana una alta bugetul tot de seminte ramane. Am mai vazut filmul asta in avanpremiera anul trecut, iar acum il vedem din nou.

  6. Ar fi foarte indicat ca organele de control trimise de catre minister sa se consulte si cu alti exponenti ai managementului, in special cel stiintific, si eventual cu cercetatorii tineri si cei seniori. Bag mana in foc ca vor avea surprize imense in descoperirea unor sisteme opresive, megalomanie, hartuiri, amenintari si tot felul de mizerii la care se preteaza DGii si aparatul lor pentru a-si pastra privilegiile si statutul in detrimentul CERCETARII, ceea ce inseamna management defectuos. E recomandabil ca organele de control sa aiba o MASA ROTUNDA la care sa participe cei interesati. E incredbibil ca pe acesti DG nu-i verifica nimeni, si daca se intampla e ascultata doar placa oficiala. Hai sa intram in fondul problemei!

  7. Cred ca ar trebui facute publice evaluarile anuale ale managerilor de INCD-uri impreuna cu planul de management asumat in conformitate cu HG 576/2016 metodologia de concurs pentru ocuparea funcției de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare din 10.08.2016 (articolul 12 (5)).

Dă-i un răspuns lui Infinitezimalu' Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image