Despre consiliile din subordinea Ministerului Educației și Cercetării

În atenția dnei ministru Monica Anisie,

Noul Minister al Educației și Cercetării beneficiază de sprijinul a 10 (zece) consilii. Majoritatea acestora sunt nefuncționale, cu exemplul concret al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (C.N.E.C.S.D.T.I.) unde sesizări trimise cu mai bine de 45 de zile în urmă nu au niciun răspuns.

În egală măsură, activitatea acestor consilii se desfășoară într-un mod obscur, majoritatea neavând pagină web proprie, iar pentru a afla componența la zi a acestora trebuie săpat după xx Ordine de ministru și restul de yy care le anulează pe primele. Din păcate, cadrul legal actual permite miniștrilor schimbarea din temelii a componenței acestor structuri consultative.

Pentru a eficientiza activitatea acestor consilii vă propunem două măsuri, cu aplicabilitate imediată și respectiv în câteva luni:
A. Emiteți mâine un OM, prin care redați mandatul de 4 ani acordat membrilor C.N.E.C.S.D.T.I., Consiliului Național al Cercetării Științifice (C.N.C.S.) și Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în 2016. Toate aceste consilii au fost atunci populate, în urma unor selecții riguroase, cu persoane ale căror competențe și probitate morală nu pot fi puse la îndoială. Miniștri ce au urmat au călcat cu cizmele peste aceste selecții și au epurat consiliile sau efectiv le-au ras și repopulat „cu cine trebuie”. Spre exemplu, fostul ministru Șerban Valeca, a ras din temelii C.N.E.C.S.D.T.I. și C.N.C.S.
B. Inițiați modificarea legislației actuale în sensul restrângerii numărului de consilii la două, cărora să le dați personalitate juridică, iar prin regulamentul de organizare și funcționare să le populați cu la crème de la crème în materie de experți în domeniu pe care-i poate da România la ora actuală, punându-i în același timp la adăpost de ingerințele politice vremelnice. Pentru această a doua măsură vă stăm la dispoziție cu detalii despre modalitățile de implementare.

Tolerând situația actuală dați un semnal negativ tuturor celor care încă se încăpățânează să nu stingă lumina în mediul universitar și de cercetare românesc.

4 comentarii la „Despre consiliile din subordinea Ministerului Educației și Cercetării”

  1. Aceste comisii nu vor avea un mod transparent de activitate, nici pagini web pentru ca in mai toata cercetarea, pe toate treptele ierarhice,2 sunt fentate si ascunse multe aspecte negative sau care nu se cer a fi stiute.

  2. In atenția D-nei Ministru Anisie și celor 2-3 Mici !

    Tocmai s-a publicat Proiectul de Buget 2020. Cercetarea are alocat fabulosul procent de 0,12 % PIB ! Așteptăm cu interes ca cei trei Mici să se lege cu lanțuri de gardul Guvernului PNL în semn de protest.

    Ceva agitație în Piața Victoriei, reziști, etc. ? Parcă urmează să împrumutăm 100 miliarde de euro. Pentru ce ?
    #rezist 1#

  3. Desi in anul 2020 Educația și Cercetarea primesc în Guvernul lui Iohannis (“guvernul meu”) 2,7% din PIB în proiectul Bugetului 2020, cea mai mică alocare din istoria recenta a Romaniei, nu vedem nicio critica constructiva sau destructiva la adresa guvernului “meu” din partea mic-mic-anc.ro. Intr-un mod curios, acestia prefera sa se promoveze pe la UB sau Savantgarde, in loc sa promoveze apararea din “Romania Educata”.

  4. Nici acum nu functioneaza ARACIS si nu a realizat o metodologie de evaluare a scolilor doctorale ! Au aparut deja analfabeti functionali cu titluri de doctori ! Si ne dorim sa functioneze alte comisii si consilii. Vorba romanului, la Pastele Cailor. Caci si educatie dar si cercetare sunt multe interese ascunse.

Lasă un răspuns la Anonimus Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image