Proiecție asupra cercetării românești în 2019

În așteptarea reîntoarcerii din viitor a ministrului și secretarilor de stat de la Ministerul Cercetării și Inovării, precum și luând în considerare: 

  • Proaspătul raport al UE (10 ian 2019) în privința cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, ce ne plasează pe un „onorant” loc 28 între statele membre;
  • Execuția bugetară (lipsă) pe 2018 a MCI;
  • Legea bugetului de stat (lipsă) pe 2019, cu efectele sale în cercetare, așa cum punctează Ad Astra.
  • Raportul pe 2018 al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), pe care l-a întocmit Doi Mici și un Anc în locul ministrului (nu, nu am fost subcontractați pentru asta); 
  • Pamfletul de final de an, unde constatam că „neaua se așterne agale peste cercetarea românească, favorizându-i hibernarea, iar meciștii (adică cei de la MCI) taie porcul și evaluează Programul Nucleu”.

Ne-am gândit să facem o proiecție pe 2019 și să arătăm unde se vor duce cele 1 – 1,5 miliarde de lei de la bugetul de stat.Dar ca să facem proiecții trebuie să aruncăm o privire în trecut și în prezent. 

Trecutul 

  • Cei care conduc cercetarea românească de ani buni încoace nu pot cheltui puținul din punguța zvârlită lor de Ministerul Finanțelor an de an. Mai jos este un grafic comparativ preluat din comunicatul Ad Astra unde se observă alocările bugetare prin Legea Bugetului de Stat, execuția bugetului la final de an și cifrele fantasmagorice prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, sub formă de procent din PIB.
  • Majoritatea banilor din cercetare se alocă discreționar, doar un sfert din aceștia fiind alocați prin competiții naționale, mai mult sau mai puțin transparente.
  • România nu a făcut o evaluare riguroasă a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), a celor din subordinea Academiei Române (I-AR), precum și a Universităților, pe partea de cercetare, sau dacă am făcut un prim exercițiu în 2011, pentru prima categorie, nu ne-a plăcut ce am aflat și am preferat să ascundem rapoartele. 

Prezentul

  • Suntem țara din cadrul UE care alocă cel mai mic procent din PIB pentru cercetare – 0,5% din care Statul contribuie cu mai puțin de jumătate (punct care putea fi trecut și mai sus la „trecut”, având în vedere că asta se întâmplă de ani buni, cu mici variațiuni, interschimbând ultimul loc cu Malta, Cipru sau Bulgaria).
  • Nu avem buget de stat pe 2019, iar după ce acesta va fi aprobat vor trece săptămâni bune până se vor semna documentele între MCI și unitățile executive și încă câteva până vor intra primi bani în conturile instituțiilor de cercetare-dezvoltare din România. Și acest punct poate fi listat mai sus, la „trecut”, fiind deja o practică cu care ne-au obișnuit politicienii. Ciudat cum politicienii dau comandă cercetătorilor în timpul sărbătorilor de iarnă (27 decembrie) să scrie proiecte cu termen limită de depunere 5 ianuarie (vezi calendarul de aici aferent „competiției” Nucleu, din timpul domniei lui Lucian Georgescu), dar ei nu sunt în stare să facă un proiect de buget pe care pot lucra de când termină culesul strugurilor, până desfac șampania de 1 decembrie, de exemplu. Recent chiar, aceeași „competiție” Nucleu s-a lansat având termen de depunere două săptămâni, dar cu proiecte gândite pe 4 (patru) ani. Reformulăm deci întrebarea: stimați politicieni, dacă tot aveți atâta încredere în capacitățile noastre de proiecție bugetară și științifice, nu mai bine ne lăsați să ne gospodărim singuri și voi să vă vedeți pe mai departe de plimbările prin țară și străinătate, cu ale căror poze geme pagina de Facebook și website-ul MCI?
  • Schimbăm miniștri precum regina Marii Britanii mănușile în decursul unei zile.
  • Cireașa de pe tort: avem un ministru al cercetării care crede că oamenii vin din viitor și în același timp calcă în picioare teorii științifice. 

Viitorul 

Așa cum se observă în graficul de mai sus alocările și execuțiile bugetare sunt relativ constante de-a lungul anilor, deci nici pentru 2019 nu ne așteptăm la miracole, învârtindu-ne tot în jurul a 1,5 miliarde lei pe care îi va fi cheltuit MCI-ul la final de an, chiar dacă e posibil ca prin Legea Bugetului de Stat să primească inițial mai mult. Menționăm că pe lângă cele 1,5 miliarde alocate MCI, Academia Română primește, prin filă de buget, în jur de 400 milioane lei anual. Academia Oamenilor de Știință din România și alte asemenea căpușe mai ciupesc și ele câte un pic (10 milioane în cazul AOSR) din bugetul statului (că deh, cum să rămână dl Ion Iliescu doar cu pensie de fost președinte, iar Ecaterina Andronescu doar salariu de la UPB, cel de ministru, plus alte comitete și comisii din care face parte).

Când vorbim însă de alocări bugetare în cercetare ne referim în special la bugetul MCI, distribuit pe categorii de cheltuieli conform graficului de mai jos, care variază foarte puțin de la an la an. 

Cheltuirea banilor are ca bază legală în principal legea cercetării (OG57/2002) și legislația secundară, cum e HG 924/2014 de aprobare a Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), sau HG 583/2015, de aprobare a Planului Național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (PNCDI). Atât e de secundară această legislație încât nici măcar Guvernului nu-i pasă de ea – vezi graficul de mai sus, cu alocările bugetare ca procent din PIB. Ca exemplu concret, Guvernul a alocat cercetării 0,14% din PIB, în condițiile în care HG 924/2014 prevedea 0,72% din PIB

În acest context, în care Guvernul României nu-și respectă nici propria Strategie de Cercetare, ne întrebăm cum naiba va face față mandatului de 6 luni la Președinția Consiliului UE?! Și se pare că nu suntem singurii care se întreabă asta. Mai multe detalii în articolul Science|Business Can Romania deliver Horizon Europe? Kurt Deketelaere, președintele Ligii Europene a Universităților de Cercetare, ce reunește nume grele precum Oxford, Sorbona, Cambridge etc., nu se sfiește să-și declare temerea că „președenția româna va fi una ratată”.  

Ca o paranteză, mai mare, alocările bugetare ne plasează totuși pe primul loc în UE ca procent din PIB alocat cercetării de către Stat, cu 32%, în timp ce la polul opus se află state precum Danemarca (2%), Irlanda (5%) sau Marea Britanie (7%) – vezi pagina 4 a raportului recent publicat de UE. În statele date ca exemplu marea majoritate a banilor investiți în cercetare provin din mediul privat. Decidenții noștri politici vor defila probabil cu acest raport pe ecrane, la radio și presa scrisă, mândri că suntem statul cu alocarea bugetară cea mai mare din PIB. Dacă vor face asta vor da dovadă, pentru a nu știm câta oară, că nu au habar cu ce se mănâncă cercetarea. De ce? Pentru că o pondere mai mare a alocărilor de la bugetul de stat se traduce în sistem de cercetare neatractiv pentru mediul privat/de business, care nu investește în acesta. Iar acest loc fruntaș neonorant îl deținem cel puțin de 10 ani, conform raportului de mai sus. Și totuși, este foarte important ca statul să investească masiv într-o primă fază, pentru a pune în mișcare mecanismul instituțional cuplat cu cel de resursă umană care să facă sistemul de cercetare național atractiv pentru mediul privat. Să ne uităm un pic și peste ocean, unde SUA investea masiv fonduri federale în cercetare în anii 60, când ponderea acestora era dublă față de cea a mediului privat. Figura 4-4 a raportului National Science Board de aici (redată și mai jos) vă arată însă evoluția celor două componente de-a lungul anilor, în anii 80 mediul privat preluând deja prima vioară. De remarcat creșterea investițiilor federale în cercetare în anii ultimei crize financiare, compensând scăderea investițiilor din mediu privat. Chiar și acum SUA investește din bugetul federal relativ mult ca pondere din total, dar să nu uităm că SUA investește în cercetare procente bune peste media UE, iar cercetările militare sunt finanțate în principal de către Stat. 

Revenind acum la oile noastre: ce vor face guvernanții cu cei 1,5 miliarde pe care le vom primi pentru cercetare în 2019?

  1. Vor cheltui cam 400 milioane (din cele 1,6 miliarde rezervate pentru patru ani) pe Programul Nucleu. V-am povestit cum cercetătorii au avut la dispoziție două săptămâni să scrie proiecte pentru acești patru ani. Vă dați seama cum au sunat tastaturile în perioada aceasta… Iar despre Programul Nucleu și modul cum se bagă banii în el cu nemiluita v-am spus în articolul nostru Spirala obscură prin care circulă o treime din bugetul public al Ministerului Cercetării și Inovării. Pentru comparație, la nivelul UE, competițiile de proiecte sunt lansate cu minim 2 luni înainte de termenul limită de depunere, dar un termen de 6 luni este uzual. Dar deh, nu au ce să se pună ei cu românii, care conform ministrului vizionar al cercetării, dl Hurduc, au cei mai competenți cercetători în toate domeniile.
  2. Felia din graficul de mai sus destinată Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN) va crește, pentru a face loc noilor infrastructuri propuse prin PHG-ul de anul trecut. Mai multe detalii găsiți în articolul nostru Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării. Remarcăm însă că acest PHG nu a fost încă aprobat; probabil ca urmare a articolului nostru de blog 😉 Sau s-o fi gândit fostul ministru Valeca că e mai bine să-și trântească un memorandum guvernamental pentru a-și pune deoparte 50 de milioane pentru reactorul nuclear de la Mioveni (ALFRED, pentru cunoscători). * Cam așa merge, din păcate, treaba în România: se dau bani în stânga și-n dreapta fără o evaluare riguroasă a proiectelor și, mai ales, banii se alocă în mod discreționar. Spre comparație, bugetul alocat unui singur proiect (adică ALFRED) este cu 9 milioane mai mare decât cel alocat celor 166 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției naționale pentru postdoctoranzi.
  3. ALFRED, este alături de ELI-NP și DANUBIUS-RI, unul din cele 3 mari proiecte de infrastructură pe care le are în prezent România. Toate branduite ca „de viitor” și „cu potențial” de premii Nobel. Între timp însă la ELI-NP aflăm că nu s-a instalat la timp fasciculul gamma, care practic pune pe butuci 3 din cele 5 direcții de cercetare ale proiectului, iar la orizont este procesul în desfășurare cu consorțiul ce trebuia să instaleze fasciculul, acesta acuzând partea română că nu a construit cum trebuie clădirea. Și asta în timp ce chinezii construiesc un laser ce-l va face pe al nostru numai bun de jucat cu pisicile pe perete, fiind de 10x mai puternic. Mai mult, Acad Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului ELI-NP, declara (min 2:50 aici) cu nonșalanță în urmă cu o lună că implementarea proiectului e la zi…* Toate cele 3 proiecte de infrastructură sunt finanțate în bună parte cu bani europeni (mai puțin ALFRED, unde pompăm bani publici pentru moment), dar contribuțiile României nu sunt de neglijat, numai pentru ELI-NP având alocați 300 milioane lei. Contribuția românească (cofinanțarea) la mecanismele de finanțare cu bani europeni este cam 4-5% din bugetul anual al MCI (FEN, în graficul-plăcintă de mai sus). 
  4. Dacă va găsi ministerul evaluatorii mult doriți, care să lucreze pro bono, se vor evalua și finanța proiectele mamut din cadrul Programul Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), tot cu bani europeni. Am scris pe larg și despre acest mecanism în articolul Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Pe scurt, acesta este ca un borcan cu miere pentru „urșii” din cercetarea românească. Iar urșii aceștia nu s-au mai lăsat păcăliți de vulpe și au găsit 168 de evaluatori (plus panelurile secrete) care au alocat 2,6 miliarde de lei pentru cele 200 de proiecte aflate în derulare. Prin comparație, 584 evaluatori au alocat 0,035 miliarde celor 135 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției Proiecte de cercetare postdoctorală. Ceva nu pușcă aici! Care să fie explicațiile? Veți zice probabil că au fost depuse puține proiecte în cadrul competițiilor de tip POC. Sau poate sunt foarte potenți științific cei 168 de evaluatori, acoperind cu expertiza lor o gamă variată de domenii. Da, probabil … * Apropos de evaluatori și munca pe gratis pentru Înalta Poartă ne-am întrebat și încă ne întrebăm cum gândește un ministru care cere asta? Pe de o parte MCI nu e în stare să-și cheltuie banii, dovadă stând execuțiile bugetare deficitare an de an, dar vine cu cerința asta. În plus, hai să fim serioși: proiectele românești nu sunt dintre cele mai atractive pentru a „fura idei” de la aplicanți, deci ce stimulent ar putea avea cercetătorii să facă asta pe gratis?!
  5. Conform spuselor actualului ministru se va lansa o competiție națională nouă, destinată cercetătorilor tineri. Foarte bine! Asta ar trebui să se întâmple anual. Ultima competiție de acest gen a fost lansată în 2016 și au fost necesari cinci miniștri ai cercetării pentru a o finaliza, alături de altele 3, începute tot în „vremuri tehnocrate” (adică PCE, PCCF și PD). Noua competiție va fi lansată în cadrul PNCDI 3, principalul mecanism de implementare al SNCDI 3, unde este inclusă în cadrul Pilonului 1. Va fi interesant de văzut dacă MCI va alege UEFISCDI pentru a gestiona competiția sau se va alege dintre Agenția Spațială Română și Institutul de Fizică Atomică, având în vedere că Legea Cercetării (OG57/2002) a fost anul trecut special modificată pentru a scoate UEFISCDI în afara circuitului de împărțire a banilor de către UEFISCDI – probabil pentru că făceau o treabă bună (dar este loc de îmbunătățire, ca întotdeauna). 
  6. Felia „Finanțarea proiectelor CDI”, din graficul-plăcintă de mai sus, va rămâne cel mai probabil la fel, chiar dacă deschiderea competițiilor naționale a devenit o raritate, iar atunci când se lansează, se alocă bugete consistente direcționate cum se cuvine, mai nou prin folosirea exclusivă a evaluatorilor români. Se ajunge astfel în situații precum: (i) competiția de „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI”, lansată în timpul ministeriatului Georgescu (2018), când li s-a permis aplicanților să fie și evaluatori, pachetul de informații al competiției a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câștigătoare, precum și termenele de implementare, prin prelungire. Un alt exemplu vine din timpul ministeriatului Burnete (2018), când s-a lansat; (ii) competiția „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27. Iulie, luna când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li s-au dat două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei. 
  7. Din păcate acest punct șapte poate fi preluat mot-a-mot din pamfletul nostru de anul trecut: Fiecare lider de grup va avea minim un cerșetor în grupul de cercetare, acesta urmând să-l consilieze in obținerea finanțării. În mod obligatoriu 1/3 din cerșetorii angajați trebuie să aibă experiență internațională de minim un an, în corelație cu obiectivele cuprinse în Pilonul 2 al SNCDI 3: Excelenţă prin internaţionalizare. Experiența acestora la bătut cu pumnul în masa pentru mai mulți bani va constitui un plus la dosar.

În contextul celor 7 puncte de mai sus, care nu se doresc a fi exhaustive, să vă spunem ce am putea face însă cu cei 1,5 miliarde lei. Misiunea ne este ușurată de comunicatul Ad Astra din 22.08.2018. Pe scurt, dragi politicieni, ne-ați demonstrat că nu puteți gestiona banii din cercetare, sau nu vreți, pentru că e mai ușor să direcționați din pix banii cum vă convine, dar sigur nu pentru a încuraja performanța. Așa că dați cercetătorilor 50% din fondurile MCI și cu restul de 50% finanțați 15 ALFRED-uri, 30 de IOSIN-uri alese după chipul și asemănarea celor care le-au (auto)evaluat, lansați câte o competiție PCCDI anual, iar evaluatorii să încarce în platforma online și o declarație pe proprie răspundere cu acceptul soției/soțului. 

Serios vorbind acum, Ad Astra vă spune că bugetul ăsta mic pe care-l aveți vă permite lansarea anuală a unei competiții de tip Post-doctorat (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Complexe Exploratorii (PCE), precum și lansarea unui program pe 3 nivele pentru atragerea în țară a resursei umane performante din cercetare din afara granițelor țării. Totul la numai 0,6 miliarde lei! Poftim, nici măcar nu vă cer 50% din bugetul MCI. Vă rămân bani și pentru Salonul de la Geneva de unde puteți veni încărcați de medalii, și eventual pentru „Conferința Anuală de la Băicoi”, în cadrul căreia vor fi supra-premiate Invențiile de la Geneva, de care vă aminteam în pamflet. 

Lansarea anuală a celor 6 competiții de mai sus, și bugetarea lor multianuală (să nu se trezească cumva un ministru că îl lovește o criză bugetară interplanetară și să modifice din mers sumele), ar asigura o parte din mult dorita predictibilitate și stabilitate în sistem. În baza acestor scheme de finanțare cercetătorii tineri și-ar putea face planuri pentru carieră, iar cei din diaspora ar putea lua în serios posibilitatea de a se reîntoarce.

Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării

Foto: Microsoft Research blog

În prezent sunt peste 1.600 de infrastructuri de cercetare în România. Lista lor poate fi consultată pe ERRIS. Vă dați seama ce luptă crâncenă trebuie să existe între acestea pentru a fi declarate „Instalație sau Obiectiv Special de Interes Național” (IOSIN) și astfel să fie mufate direct la bugetul MCI și eventual al fondurilor structurale de la UE. Doar 29 din cele 1.600 au în prezent statut de IOSIN. Lista lor este aici.

Dar de fapt lucrurile nu stau chiar așa, neexistând nicio bătălie și chiar dacă ar fi, nu este crâncenă. Trebuie doar să ai o proptea de genul fost ministru al MCI, poate un secretar de stat, iar dacă ești mai mic, ceva membri prin comisiile care desemnează IOSIN-urile. Asta e politica „dâmbovițeană”, în contrast flagrant cu ce se întâmplă în vest sau chiar și la vecinii bulgari. Evident, contribuabilul român este cel care suferă, dar mai ales cercetătorii, aprox. 100 de milioane lei mergând anual spre IOSIN-uri și alte câteva milioane de euro, fonduri nerambursabile, fiind pe țeavă. 

Așa și-a ales și își alege România IOSIN-urile: în comisii obscure, în care conflictele de interes sunt la ele acasă, iar expertiza multor membri poate fi pusă serios la îndoială. Să rostești cumva „experți internaționali” în orice context, dar mai ales pentru evaluarea și ierarhizarea infrastructurilor de cercetare ar fi ca și cum ai fluiera în biserică în viziunea celor care conduc cercetarea românească. Evident, sub pretextul că noi nu ne vindem țara și că evaluatorii străini ne fură ideile de cercetare. Nu o vindem, doar ne împușcăm în picior prin risipa banului public pe infrastructuri de cercetare care probabil nici nu mai au valoare în prezent, ce să mai vorbim de perspectivă.  

Să ne uităm un pic cum fac alții în desemnarea infrastructurilor de cercetare și apoi revenim la noi. Aici puteți consulta roadmap-urile țărilor membre UE și al statelor asociate. Documentul din dreptul României nu a fost actualizat, se pare, dar o variantă nouă există din toamna anului trecut (vezi aici ordinul de aprobare a raportului final/roadmap-ului). Bulgarii au avut un panel de experți internaționali care au evaluat infrastructurile de cercetare și au concluzionat, printre altele, că există discrepanțe între răspândirea pe zone geografice a IOSIN-urilor lor. Cehii au avut pentru fiecare din cele șase paneluri câte doi experți internaționali și unul național. Olandezii au un comitet permanent de analiză a infrastructurilor de cercetare care face o analiză periodică (cinci ani) a acestora și recomandă alocarea fondurilor. Membrii acestui bord sunt cercetători de renume internațional, domeniul de expertiză și rezultatele acestora fiind menționate în dreptul fiecăruia. Ce fac norvegienii este utopic pentru România. Un punct cheie este însă „experți internaționali”, în țara în care corupția aproape că nu există. 

Și acum să înceapă distracția! Atâta doar că nu e de râs, ci de plâns. 

România are:

  • Stea în frunte, nefolosind experți internaționali.
  • Două liste de infrastructuri de cercetare: IOSIN-urile și Roadmap-ul. Prima mufată la bugetul central, a doua cu posibilitate de verificare din partea Comisiei Europene, inclusiv OLAF. Ghiciți cum se face repartizarea pe cele două liste 😉
  • Inclusă în lista IOSIN-urilor o „Instalație – pilot experimentală pentru separarea tritiului și deuteriului”, care este tot în stadiul „pilot” de cel puțin 14 ani încoace. 
  • 27 din cele 29 de IOSIN-uri actuale sunt în București – asta da repartizare geografică! Prin definiție IOSIN-urile trebuie să fie accesibile cât mai multor cercetători.
  • Un Roadmap al infrastructurilor de cercetare alcătuit de o comisie formată din 84 de experți, o parte din ei evaluându-și fără jenă propriile infrastructuri. Veți zice: sigur, dar s-au recuzat când a venit rândul lor. Ahaaa!
  • Un Proiect de Hotărâre de Guvern prin care se urmărește introducerea a încă 14 IOSIN-uri în listă. Din cele 14, trei vor fi la Pitești și una la Galați – asta apropos de ce vă spuneam mai sus cu proptele de genul ministru sau secretar de stat. Pont: foștii miniștri, Șerban Valeca și Lucian Georgescu, sunt din Pitești, respectiv Galați.

Să detaliem:

În România avem un roadmap cu infrastructuri de cercetare, cerut de Comisia Europeană pentru a ne ridica condiționalitatea ex ante pentru cercetare și astfel să deschidă robinetul câtorva sute de milioane de euro. Roadmap-ul a fost aprobat prin Ordinul 624/03.10.2017. 

Cum experții internaționali nu au ce căuta în România pentru că noi le știm pe toate, am făcut o comisie, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri UE (SIPOCA27), care să stabilească infrastructurile de cercetare pe care le vom flutura în fața CE, ca să ne ridice condiționalitate. Să nu vină la noi niște laureați ai Premiului Nobel, că nu știu ei cum e pe aici și sigur nu au mâncat salam cu soia! 

După ce comisia de mai sus și-a făcut treaba, ne-am mai tras una, cam la două săptămâni după ce prima trecuse peste toate infrastructurile de cercetare ale României, cu scopul declarat, de a face roadmap-ul (în teorie, că practic intuim că nu au fost prea multe în mapă). Rolul noii comisii (unsă prin Ordinul 656/19.10.2017) a fost să vadă care infrastructuri de cercetare ar trebui mufate direct la bugetul MCI, adică să nu fie deranjate de birocrația cerută de UE; pe bună dreptate, având în vedere antecedentele României cu bani comunitari. Propunerile comisiei au stat la sertar un an, la dospit, iar acum sunt supuse aprobării prin Proiectul de Hotărâre de Guvern; vezi și nota de fundamentare. 

Pentru că propunerile prezente nu pușcă cu legislația … aceasta a fost schimbată. Concret, Ordinul nr. 3848/2004 privind aprobarea Criteriilor de selectare a instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare a fost abrogat de Ordinul nr. 677/27.08.2018. Două exemple de modificare: 

  1. ordinul din 2004 prevedea că pentru a putea deveni IOSIN, o instalație sau un obiectiv de cercetare trebuie să fie singular (vezi criteriile obligatorii). Acest criteriu obligatoriu nu ar fi permis includerea „Centrului de Tehnologii Avansate cu Laser CETAL” în PHG-ul prezent. De ce? Pentru că acest laser este de vreo 20x mai slab decât ce dorim să construim la ELI-NP, adică nu mai prea este „singular”. Da, ați ghicit, „singular” a fost scos de la criterii prin Ordinul din august a.c. 
  2. același ordin din 2004 prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca, propus în PHG-ul prezent pentru a fi inclus în lista IOSIN-urilor. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. E un proiect de viitor. Dacă ALFRED ar fi produs ceva ne-am fi așteptat să-l fi văzut inclus în competiția națională „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI”. Dar pentru că aici se cereau niște criterii minime de performanță dovedită, ALFRED nu avea ce căuta. Cu alte cuvinte: fraierii concurează la competiții naționale, ALFREDul care încă nu există taie linia și nu numai că este inclus în Strategia Națională de Cercetare (prin HG dedicat), dar intră curând și în lista IOSIN-urilor, să poată fi finanțat direct de la bugetul de stat. 

Dacă roadmap-ul a fost făcut după anumite cerințe ale CE, adică să apară infrastructuri de cercetare pe toate marile domenii ale cunoașterii, vă provocăm să identificați ceva din domeniul socio-uman în lista prezentă sau cea propusă de IOSIN-uri. Sau poate ceva din domeniul biologiei/științelor vieții? Pentru a doua provocare veți spune: Aha! Este o „Crescătorie de animale de laborator – ANIMALERIA –SPF”. Da este, atâta doar că aceasta ține de Institutul „Cantacuzino”, trecut între timp în subordinea MAPN, datorită bunei gestiuni de care a avut parte sub oblăduirea MCI… Întrebăm și noi: ce caută o structură a altui minister pe bugetul MCI? Apropos, bugetul IOSIN-urilor reprezintă cam cu 6% din bugetul MCI. Bine, am întreba și ce importanță națională are respectiva crescătorie și cât de accesibilă este cercetătorilor din întreaga țară? Dar nu ne băgăm acolo, lăsăm experții internaționali să o facă.

Nu, nu vom trimite aceste articol MCI-ului, în cadrul dezbaterii publice pe Proiectul de HG de mai sus (ar fi și interesant să primească propuneri de la doi mici și un anc). Sperăm însă că va veni momentul în care infrastructurile românești de cercetare vor fi analizate riguros și sistematic pentru a vedea care sunt cele cu adevărat performante și de perspectivă, în care să investim nu doar cele 100 de milioane anual, cum facem acum, ci atât cât merită, poate 200-300 milioane. Iar acel moment va trebuie neapărat să includă experți evaluatori internaționali, cum au făcut nu doar vecinii bulgari ci și cehii, norvegienii etc.