Traducerea în limbaj Doi Mici și un Anc a interviului realizat de HotNews cu ministrul cercetării

Interviul integral aici.

Nicolae Hurduc, cu referire la ELI-NP (Laserul de la Măgurele), proiect care stagnează datorită unei acțiuni în instanță: E greu de înţeles de ce italienii refuză să instaleze echipamentele. Sunt nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti. Am fost şi am vizitat de câteva ori platforma de acolo. Au spus că nu e platforma dreaptă, au spus că scara nu e destul de largă pe unde au acces, dar nu aveau de cărat echipamente. 

Doi Mici și un Anc: Având în vedere că bugetul de stat contribuie cu peste 300 de milioane lei la realizarea acestui proiect (ELI-NP), merităm o explicație mai amplă decât „scara nu este destul de largă”. Dacă dl ministru are intenția de a gestiona banii contribuabilului român transparent așteptăm de la d-lui o listă cu n puncte invocate de italieni pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către partea româneasca. Este neplauzibil că acel consorțiu, format din entități (inclusiv private) din Italia, Franța și Suedia a acționat în instanță IFIN-HH doar pentru „nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti”! De asemenea, dacă partea română se face vinovată de încalcări ale termenilor contractuali cu consorțiul EuroGammaS, dl ministru are datoria să ia măsuri împotriva celor responsabili de aceste probleme.

Ce este de făcut în situaţia asta? 

Nicolae Hurduc: Există două variante. Fie italienii revin la poziţia normală de a continua activitatea şi a-şi finaliza instalarea echipamentelor […].

Doi Mici și un Anc: Cum să mai revină, din moment ce contractul a fost reziliat și este pe rol o acțiune în instanță în acest sens?

Ce se întâmplă în cazul în care italienii nu vor să aducă echipamentele? Riscă România să rămână fără laser? 

Nicolae Hurduc: Să precizez un lucru: laserul funcţionează. E o altă componentă, un alt echipament. Laserul de mare putere este instalat, funcţionează, are o putere de 3 petawaţi. 10 petawaţi este puterea finală. Acest echipamente pentru fasciculul gamma sunt o altă componentă a programului. Şi este o noutate ştiinţifică. De aici pot apărea probleme pe plan mondial. Deci, cine reuşeşte să pună la punct acest sistem pentru prima dată are de câştigat un prestigiu la nivel mondial, şi este posibil ca aceste întârzieri să se datoreze şi acestor interese. 

Doi Mici și un Anc: Trei dintre cele cinci direcții de cercetare de la ELI-NP se bazează pe această sursă de raze gamma. Dacă aceasta nu se mai realizează întrebăm și noi, din poziția de contribuabil român, în ce băgăm banii? 3/5 din direcțiile de cercetare ale ELI-NP dispar peste noapte. Ce rămâne? Asta ne duce din nou cu gândul la punctul precedent: cine este adevăratul responsabil pentru acest dezastru?
Și apropos de cei 10 PW putere ai viitorului laser, chinezii au anunțat anul acesta că încep construcția unui laser de 100 PW putere. Deci explicați-ne vă rugăm, noi ce facem mai exact la ELI-NP, dacă fascicul gamma nu avem?!

Ce poate să facă partea română în aceste condiţii?

Nicolae Hurduc: Schimbăm partenerul. Cumpărăm acelaşi echipament de la altcineva. Furnizorul potenţial care ar putea fabrica acest echipament este în America. Evident că, fiind proiect european, s-a încercat finalizarea acestui sistem cu parteneri europeni, dar dacă nu merge există şi varianta de a achiziţiona acest echipamente de la parteneri americani. 

Doi Mici și un Anc: Pe bune? Banii sunt cheltuiți, deci nu e atât de ușor să schimbăm partenerul. Mai plătește încă o data UE pentru același echipament? Sau daca nu plătește UE plătește România? Incompetența cui o plătește?
În plus, din câte am aflat din presă, la licitația pentru construirea fasciculului gamma s-a depus o singură ofertă (cea a italienilor + colaboratorii lor). Cum de nu s-a cerut o ofertă și americanilor, dacă tot se știa de ei? Ce garanții avem că favorizarea unui consorțiu european nu a prejudiciat bugetul proiectului și implicit bugetul alocat de statul român? Dacă în loc de 66 milioane EUR am fi plătit doar 37 americanilor? România, participând cu 20% în proiectul ELI-NP, ar fi economisit 5,8 milioane EUR, adică 2/3 din bugetul competiției de proiecte de postdoctorat, unde sunt finanțate 166 de proiecte.

Riscă România să piardă bani?

Nicolae Hurduc: Eu cred că nu, pentru că nu este vina părţii române. […] nu e litigiu între Ministerul Cercetării din Italia şi Ministerul Cercetării din Italia. Este un conflict între două institute de cercetare.

Doi Mici și un Anc: Deja ați stabilit vina, cu toate ca EuroGammaS sunt cei care au intentat procesul. Puneți măcar puțin la îndoială posibilitatea ca lucrurile să stea altfel? IFIN-HH se află în subordinea MCI, conform Hotărârii 1367/2010, iar bugetul de venituri și cheltuieli îi este aprobat prin ordin al ministrului cercetării, conform art. 24 alin 2 din Legea Cercetării (OG57/2002). Implicit, dacă IFIN-HH va pierde în acest litigiu va fi direct afectat bugetul MCI, care va trebui să suporte pierderile. În plus, dacă mai cumpărăm o dată de la americani, de unde vor veni acei bani?

Ce ne puteţi spune despre bugetul Cercetării? Sunteţi multumit cu ce primiţi? A fost vehiculată vreo cifră pentru noul buget al Cercetării?

Nicolae Hurduc: Încă nu vă pot da o cifră.

Doi Mici și un Anc: Poftim?! Dar când ați preluat mandatul de ministru ce cifră ați cerut, pentru a vă putea pune în aplicare programul, pe care ne gândim că-l aveați bine structurat cel puțin în minte?

Eu doresc respectarea programului guvernamental, care spune că trebuie să creştem cu 30% bugetul faţă de anul trecut, deci pentru asta mă lupt acum. 

Doi Mici și un Anc: Programul guvernamental, cu acea creștere de 30% față de anul trecut e o minciună gogonată. În 2017, când actuala coaliție a preluat puterea, aveați fix același program de guvernare și nu ați dat doi bani pe el. Astfel, execuția bugetară a anului 2017 a fost de 1,4 miliarde lei, comparativ cu 1,8 în 2016, iar cea din 2018 nu poate fi mai mare decât bugetul cu care operați în prezent, de 1,32 miliarde lei.

Spuneți-ne deci: la care cifră vă referiți când spuneți că veți crește bugetul cu 30% pentru cercetare? La cea de 1,32 miliarde din 2018, 1,4 miliarde din 2017 sau 1,8 miliarde alocare de tehnocrați cercetării?

Ce încredere să mai avem în aceste promisiuni, dacă cei patru miniștri anteriori, cu același program guvernamental pe masă, au eșuat lamentabil? 

Prin legea bugetului de stat din 2019, intentionaţi să respectaţi strategia naţională de cercetare care prevede că, în 2019, procentul din PIB alocat Cercetării trebuie să fie 0.83%? 

Nicolae Hurduc: Aici este o discuţie puţin mai amplă, 

Doi Mici și un Anc: Nu este nicio discuție amplă. Respectați sau nu Hotărârea 929/2014, de aprobare a strategiei naţionale de cercetare care prevede că, în 2019, procentul din PIB alocat Cercetării trebuie să fie 0.83%? Un simplu „Da” sau „Nu” e suficient.

pentru că ceea ce se reproşează cercetării din România, la nivel guvernamental, este faptul că nu se regăsesc în practică rezultatele cercetării. Lucrul ăsta nu e valabil numai în România, ci la nivel european, pentru că în programul cadru Horizon Europe tocmai acest lucru se subliniază: o deplasare a cercetării fundamentale către cercetarea cu caracter aplicativ. 

Doi Mici și un Anc: Fie probați afirmația de mai sus, fie o retractați. Noi citim aici că Horizon Europe va merge pe aceeași 3 mari piloni: Excelent Science, Industrial Leadership și Societal Challanges. Mai mult, în cadrul pilonului 1 (Excellent Science) „Support to basic research will remain a cornerstone of the Programme”. Să vă traducem: cercetarea fundamentală va rămâne de bază în noul Program.  

Deci veţi ajunge la 0.83% din PIB pentru Cercetare?

Nicolae Hurduc: Nu ştiu, poate vom ajunge, […].

Doi Mici și un Anc: Pe cine să întrebăm? Sau dacă tot nu intenționați să respectați prevederile legale incluse în Hotărârea 929/2014, trădare să fie, dar să o știm și noi. Adică dați un HG sau OUG și modificați naibii cifrele acelea fantasmagorice, să nu ne mai amăgim/mințim singuri. Sau dă bine la public minciuna/ducerea cu preșul? Pe noi nu ne duceți, să știți – tocmai ne-am luat colțari pentru iarnă.

Dar ţinţa dumneavoastră este de? 

Nicolae Hurduc: Ţinta mea este de minim 30% să cresc bugetul cercetării. Asta înseamnă 0,25%. Deci asta e ţinta minimă. Dacă voi reuşi sau nu.. 

Doi Mici și un Anc: De ce 0,25% și nu 0,27? Bănuim că sunt procente din PIB, nu? Sunt aceste cifre parte a unei strategii de relansare a cercetării sau doar le avansați „din burtă”? Apropos, o creștere cu 30% față de anul în curs ar însemna 0,182% din PIB, nu 0,25%. Bugetul de 1,32 miliarde cu care operează MCI în prezent reprezintă 0,14% din PIB.

Cum sprijiniţi cercetarea făcută de companii?

Nicolae Hurduc: Strategia ca ministerar fi de lansare a unor competiţii de proiecte care să favorizeze legăturile dintre industrie şi cercetare. Cum au fost, de exemplu, proiectele Brigde Grant anul trecut. […]

Doi Mici și un Anc: Ați făcut o evaluare ex post a acestor proiecte? Ce au produs? Mai merită să investim în această formulă sau mergem doar din inerție? Și când spunem evaluare ex post nu ne gândim la evaluarea „de formă” făcută probabil de un funcționar din cadrul ministerului, ci una „pe bune” cu evaluatori pe măsură. V-am sugera să-i contactați pe cei de la Romanian Business Leaders.

[…]

Sunteți mulțumit de cum funcționează institutele de cercetare în prezent? 

Nicolae Hurduc: Sigur, unele funcționează mai bine, unele mai puțin bine, ca peste tot.

Doi Mici și un Anc: De unde știți cum funcționează din moment ce prima și ultima evaluare a lor a fost făcută în 2011/2012? Despre asta am scris pe larg în articolul nostru Un sfert din bugetul Ministerului Cercetării și Inovării este alocat „din pix”, în baza unor rapoarte de evaluare ieșite din termenul de valabilitate. Vă invităm să aruncați o privire peste el. 

Funcționarea institutelor de cercetare la parametrii optimi evident că este legată și de partea de finanțare, pentru că performanțele în cercetare sunt legate de finanțare. […]

Doi Mici și un Anc: Și v-ați gândit să le faceți cadou de Moș Gerilă un Program Nucleu de 1,6 miliarde lei dându-le termen de depunere a proiectelor două săptămâni? Conform calendarului competiției, disponibil aici, proiectele au fost depuse în perioada 30 oct – 12 nov, iar peste câteva zile vom afla câștigătorii. Apropos, cum merge „evaluarea”? Punem în paranteză „evaluarea” pentru motivele detaliate aici, că numai competiție nu e, iar de evaluare nici nu se pune problema să semene cu așa ceva, fiind o simplă mascaradă menită să evite infringement-ul din partea UE pentru ajutor acordat întreprinderilor de stat.

[…]

La ce să se aştepte cercetătorii care vor să acceseze proiecte anul viitor?

Nicolae Hurduc: În momentul de faţă vom lansa în mod sigur o competiţie de proiecte pe bugetul pe care îl avem proiectat în momentul de faţă, fără creşterea pe care mi-o doresc eu, a unei competiţii care va fi destinată tinerilor, pentru că aici sunt cele mai mari probleme. […] În momentul de faţă sunt numai 15.000 de cercetători în România şi suntem interesaţi să creştem numărul de cercetători şi să-i înlocuim, să avem această resursă umană tânără care ne lipseşte.

Doi Mici și un Anc: Această veste este de bun augur, dar nu trebuie să lansați astfel de competiții la cincinale, ci anual, și nu doar pentru tineri cercetători, ci și pentru postdoctoranzi și cercetători experimentați. Ad Astra v-a și făcut niște calcule cu impactul pe buget pe care lansarea anuală a competițiilor pe cele 3 paliere l-ar avea.

Și încă un lucru: dacă tot lansați competiția și observăm că vă preocupă ce se întâmplă în Horizon Europe poate reușiți să și contractați proiectele câștigătoare în termen de 8 luni de la depunere, cum se face în vest. Precedentul nu arată tare bine pentru MCI, competiția de Tinere Echipe lansată în 2016 fiind încheiată abia la finele anului acesta, cu o întârziere de mai bine de un an, la cârma ministerului succedându-se cinci miniștri în acest interval.

Avem puţini cercetători, mai ales tineri, şi pentru că în ultimii ani au plecat foarte mulţi în străinătate. Cum intenţionaţi să opriţi exodul creierelor şi să-i aduceţi înapoi pe cei care au plecat? 

Nicolae Hurduc: Prima problemă a fost rezolvată într-o anumită măsură, este problema salariilor. […] Însă, urmează acum să rezolvăm cea de-a doua problemă care este infrastructura, pentru că unul dintre motivele plecării este legat de echipamentele pe care lucrează. 

Doi Mici și un Anc: Vă contrazicem! Există infrastructură multă și (încă) performantă care colectează praf. Vă sugerăm ca înainte să băgați bani (publici) cu nemiluita în echipamente noi, să aruncați o privire pe ERRIS și să faceți o evaluare a gradului de utilizare al echipamentelor pe care le avem deja (peste 23.000, conform platformei citate). 

[…] Acum am să vă spun un lucru: nu plecarea este problema, ci întoarcerea lor. […] Deci, problema nu este plecarea, ci problema este întoarcerea. Trebuie să-i motivezi ca să să poată întoarce. 

Doi Mici și un Anc: Din nou vă vine în ajutor Ad Astra, cu programul Tenure Track Romania care „Își propune atragerea în special a cercetătorilor români de valoare din diaspora (naționalitatea nu va constitui un criteriu eliminatoriu) prin oferirea unor stimulente financiare consistente pentru (re)integrarea în sistemul românesc de cercetare pe trei paliere: entry level (TTR-EL), experienced researcher (TTR-ER) și senior researcher (TTR-SR).” Găsiți la link-ul de aici inclusiv impactul bugetar al unui astfel de program. 

Iată, Laserul de la Măgurele este un exemplu. Au venit cercetători în România, puţini e adevărat. Dar în condiţiile în care au la dispoziţie un echipament care e unic în Europa în momentul de faţă vin, şi vin şi cercetători din exterior să lucreze aici.

Doi Mici și un Anc: Iar pe surse, vă spunem ca unii deja pleacă de la ELI-NP. Oricum, dați-ne vă rugăm numele primilor cei mai buni 3 cercetători care s-au întors să lucreze la ELI-NP, pentru că suntem siguri că și publicul larg ar vrea să-i cunoască.

Care sunt primele măsuri pe care le luaţi să-i aduceţi înapoi?

Nicolae Hurduc: Partea de infrastructură, să încercăm să finanţăm achiziţiile de echipamente. Numai prin finanţare. Deci nu am cum să cresc nivelul de performanţă al echipamentelor decât cumpărând altele noi. Dacă nu există finanţare, nu se poate face acest lucru. 

Doi Mici și un Anc: Repetăm, degeaba bagi banii într-un flex de 1000 W, dacă ai muncitori care știu lucra doar cu cel de 700 W. Cu alte cuvinte, puneți carul înaintea boilor și rezultatul e previzibil: intratul cu oiștea în gard.

De la 1 ianuarie 2019 România va prelua preşedinţia Consiliul Uniunii Europene. Care este strategia pe cercetare? 

Nicolae Hurduc: Această întrebare mi s-a pus de mai multe ori până acum, a fost transmisă către minister de mai mulţi jurnalişti. Şi vreau să clarific nişte lucruri. De fapt, ce strategie adoptăm ca să obţinem pentru România cât mai multe lucruri? Asta este ideea de bază. Dar preşedinţia Consiliului UEi nu înseamnă că vom putea obţine în mod direct pentru România ceva, pentru că noi trebuie să fim neutri. Treaba noastră este să asigurăm acel consens între cele 27 de ţări pe problemele fundamentale. Spre exemplu, discut concret, în domeniul cercetării este programul Horizon Europe, care stabileşte parametrii de funcţionare, de finanţare a cercetării pe intervalul 2021 – 2027. Acest program implică o sumă totală de 100 de miliarde de euro în cei 6 ani.

Doi Mici și un Anc: Sunt 7, nu 6. 

Evident, că fiecare ţară vrea să obţină cât mai mulţi bani, este un lucru firesc. România trebuie să aibă o poziţie neutră, nu are voie să spună nimic legat de interesele naţionale şi ea trebuie să realizeze consensul celor 28 de ţări, astfel încât Uniunea Europeană să funcţioneze din punct de vedere financiar. Dacă vreţi ca strategie a României, noi trebuie să valorificăm succesul domnului Dan Nica. Domnul Dan Nica a fost raportorul pe programul Horizon Europe şi a fost foarte contestat la un moment dat, pentru că el a încercat să ia apărarea ţărilor care nu sunt foarte puternic dezvoltate din punct de vedere ştiințific, ca performanţă. Deci, ţările din Europa de Est ca să spunem foarte concret. Şi a stârnit mari dezbateri la nivel de Parlament şi conflicte, pentru că ţările dezvoltate susţin ideea de excelenţă, iar ţările din Europa de Est şi-ar dori programe care să fie direcţionate parţial către Europa de Est. Domnul Dan Nica a reuşit să obţină un procent de 4%, nişte programe dedicate, să spunem, ţărilor din Europa de Est. Comisia Europeană a propus 1,8. Până la urmă, Parlamentul European a votat 4%, deci este un succes. Avem un volum de bani mai mare, care va fi direcţionat către ţările din Europa de Est. Şi noi trebuie să valorificăm acum acest avantaj obţinut în Parlamentul European, în sensul că putem discuta în Consiliu prioritar programele specifice. 

Doi Mici și un Anc: Deci cum rămâne cu neutralitatea, că nu înțelegem? Adică tragem focul sub oala noastră dar rămânem neutri? Puteți să detaliați acel procent de 4%? Nu de alta, dar dl Dan Nica a mai fost prins cu mâța-n sac (ca să nu zicem altcumva) propagând știri false în Parlamentul European.

În ianuarie anul acesta a fost adoptată hotărâre pentru privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2015 pentru aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015-2020. Astfel se spune că vor fi folosiţi în evalaurea proiectelor cei mai competenti cercetători în tematica propunerii. Avem în tara pe cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse? 

Nicolae Hurduc: Eu zic că avem. 

Avem în țară pe cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse? 
Nicolae Hurduc., ministrul cercetării: eu zic că avem

Doi Mici și un Anc: Puteți repeta, vă rugăm? Am înțeles bine că România are „cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse”?!?!?! #)$idss&(& ()*))^^$#HJGKLB%%$#%GRGFH$##G

Scuzați scrisul dezordonat de mai sus, dar tocmai am căzut sub masă când am citit asta și ne-am agățat de tastatură. Serios vorbind, dvs. CHIAR CREDEȚI ASTA? Că atunci trebuie să ne ținem bine pe poziții pentru toate Nobelurile ce ne vor lovi, inevitabil, fiind cei mai buni din lume în toate domeniile, nu? 

Il rugăm pe stimatul ministru să ne prezinte metodologia folosită în procesul prin care a constatat că avem experți competenți în toate domeniile și tematicile. 

Acest lucru este o dezbatere foarte amplă, dacă să aducem evaluatori externi sau nu. Există o mică problemă, pentru că evaluatorii externi nu-i putem plăti aşa cum sunt plătiţi de alte ţări. Nu avem bani suficienţi ca să-i atragem din punct de vedere financiar în evaluare.

Doi Mici și un Anc: Cum naiba spuneți că nu avem bani destui când MCI nu reușește să-și cheltuie bugetul alocat prin legea bugetului de stat? În fiecare an avem execuție bugetară deficitară, adică dăm bani înapoi la Ministerul Finanțelor. 

Eu am văzut lista de evaluatori externi care au operat înainte de 2018 şi se regăseau printre ei persoane care erau în stagii postdoctorale. Deci aveau experienţă de 3-4 ani după ce şi-au terminat doctoratul. 

Doi Mici și un Anc: Asta e vrăjeală ieftină! Uitați aici o analiză a evaluatorilor din cadrul ultimei competiții de Proiecte de Cercetare Exploratorie, care arată clar că aceștia au fost superiori directorilor de proiecte participanți în competiție. În unele domenii (ca de ex. fizică) cercetătorii trec chiar și prin 3-4 stagii postdoctorale de câțiva ani până să iși găsească poziții permanente. O bună parte dintre ei au CV-uri mult mai bune decât majoritatea covarșitoare a celor care conduc cercetarea româneasca.

Și nu uitați, că „înainte de 2018” înseamnă și 2017, anul în care colegul dvs. dl Lucian Georgescu a pecetluit folosirea evaluatorilor naționali în competițiile de proiecte. Acest lucru a dus la situația extrem de gravă în care cercetătorii ce au aplicat în cadrul competiției de Proiecte Complexe realizate în Consorții CDI (PCCDI) au putut și evalua în cadrul aceleiași competiții. Mai mult, au fost cazuri de cercetători care au fost atât evaluatori cât și câștigători de proiect în aceeași competiție, respectiv soț evaluator și soție câștigătoare (sau invers). Detalii aici.

Sigur, el lucra într-o universitate mare, dar în momentul când îl pui să evalueze un proiect de tipul Idelor Complexe, care presupune un consorţiu format din universităţi importante sau centre de cercetare din România, nu are experienţa necesară ca să evalueze un astfel de proiect. Nu cei mai buni din exterior pot fi atraşi în aceste evalurări, Vă spun sincer sunt şi argumente pro şi contra pentru evaluarea externă. 

Din cele pro este neutralitatea. Evident că un cercetător care lucrează în România are anumite legături, anumite centre universitare pe care le cunoaşte mai bine sau mai puţin bine şi întotdeuana există această suspiciune că evaluatorii români vor favoriza o universitate, un institut de cercetare în raport cu altele. Asta e problema, care nu este foarte reală de cele mai multe ori.

Doi Mici și un Anc: Dle ministru, atâta timp cât România trântește ușa în nas laureaților premiilor Nobel și nu le permite să evalueze proiectele românești noi zicem că avem o mare problemă. Și am scris despre asta și în Nature, în speranța că atunci când veți sta la masă cu străinii care vor fi citit scrisoarea noastră aceștia să vă tragă de mânecă și să vă explice cum stă treaba cu evaluarea la ei în țară. 

[…]
Legat de cercetarea în domeniul nuclear, aţi semnat de curând un memorandum prin care ALFRED, un sistem inovativ bazat pe tehnologia reactorilor rapizi răciți cu plumb de generatie 4, primeşte 50 de milioane de lei. Vreţi să includeti acest sistem în lista Instalaţiilor şi Obiectivelor Speciale de Interes Naţional. Dar o astfel de instalaţie trebuie să prezinte să prezinte capabilităţi demonstrate pe parcursul anilor în activităţi de cercetare dezvoltare. Care sunt aceste capabilităţile demonstrate pe parcursul anilor de ALFRED? 

Nicolae Hurduc: Aici discuţia este foarte interesantă şi mă bucur că aţi deschid subiectul, ca să vă faceţi o ideea despre ce înseamnă cercetare în domeniul nuclear. Austria spre exemplu, care a deţinut preşedinţia Consiliului UE înaintea noastră, este un adversar al energeticii nucleare. Dosarele legate de energia nucleară au refuzat să le discute, timp de 6 luni au fost în sertar. La sfârşitul preşedinţiei le-au dat drumul, le-au pus în discuţie şi urmează să le preluăm noi. Deci noi suntem o ţară care avem energie nucleară şi trebuie să privim puţin înainte. Ce urmează să se întâmple în lume în ceea ce priveşte resursele energetice. Noi suntem tentaţi, şi aşa trebuie, să trecem pe energie verde, să încercăm să obţinem energia prin surse neconvenţionale sau prin surse nucleare, care dacă sunt bine controlate şi ele pot fi o sursă interesantă de energie. Noi nu vom putea asigura.. dacă vom înlocui maşinile cu maşini electrice, cele care funcţionează cu motoare convenţionale, dacă vom trece încălzirea în case, consumul casnic totul pe energie electrică, noi nu vom putea face faţă cu ceea ce avem noi la dispoziţie – sistemele hidroelectrice, hidrocentralele – prin energie solară, eoliană nu vom putea asigura acest consum de energie în următorii 10 ani. Şi atunci trebuie să avem o sursă – un plan B – deci o sursă suplimentară de energie, care nu este alta din păcate decât energia nucleară. Aceşti reactori de generaţia 4 sunt sisteme mult mai sigure din punct de vedere al modului de funcţionare şi al deşeurilor, deşeurile sunt mai puţin periculoase decât ale celorlalte reactoare. Noi investim în momentul acesta în cercetarea nucleară ca să fim pregătiţi peste 10 ani cu o altă variantă de surse de energie.

Doi Mici și un Anc: Să ne lămurim. Ați răspuns pe lângă subiect, sau ați evitat un răspuns direct. Ați fost întrebat de capabilităţile deja demonstrate pe parcursul anilor în activităţi de cercetare dezvoltare!!!
Imediat după instalarea în fotoliul ministerial dl Șerban Valeca a promovat un HG (81/27.02.2017) de modificare a Strategiei Naționale de Cercetare. Știți voi, aceea la care au lucrat peste 1.000 de cercetători, ‘nșpe comisii și s-au cheltuit cel puțin 3,5 milioane de lei. Dl Valeca a hotărât că aceștia au greșit prin neincluderea în Strategie și a reactorului nuclear de la Mioveni, adică proiectul de suflet al d-lui, de pe vremea când era președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări de la Mioveni, cunoscut și sub acronimul ALFRED. Astfel, România are în prezent trei proiecte majore de infrastructură de cercetare, ELI-NP, DANUBIUS și ALFRED, ultimul fiind reactorul nuclear. Acest ALFRED primește 50 de milioane lei de la bugetul de stat, discreționar și fără nicio evaluare de impact sau fezabilitate. Comparați acest buget cu cel de 41 de milioane (suplimentat de la 35) alocat pentru finanțarea a 166 de proiecte postdoctorale destinate tinerilor cercetători. 

Mai mult, ALFRED va fi inclus în lista Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN). Pentru a se putea face asta s-a modificat rapid legislația din 2004 care prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca. De ce s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. Despre restul IOSIN-urilor și modificările legislative făcute cu dedicație am scris aici. Incet, incet tot bugetul cercetarii abia o sa acopere colectia de Obiective Speciale de Interes National, iar pentru restul cercetatorilor se va apela probabil la fondul de rezerva. 

Așa că vă spunem din nou că ne-am luat colțari și nu ne puteți duce cu preșul. 

Ce notă daţi cercetării din România? 

Nicolae Hurduc: E foarte greu. Nici nu cred că se poate da o astfel de notă pentru că sunt domenii şi domenii de cercetare. Sunt domenii pe care suntem de nota 9 sau de nota 10. Sunt domenii pe care suntem de nota 7 sau poate chiar mai jos de 7. 

[…]

Doi Mici și un Anc: Noi vă sugerăm ca înainte să dați o notă cercetării să faceți o evaluare a acesteia. Nu dați note „din pix”, la fel cum împărțiți și cea mai mare parte a bugetului MCI. Evaluați Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, Institutele Academiei Române, universitățile (pe partea de cercetare, inclusiv școli doctorale), și institutele Academiilor de ramură, apoi mai vorbim; pe concret, nu pe vise și impresii. 

Realizările celor patru miniștri ai cercetării românești din 2018

Ne grăbim să facem un raport de activitate al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI) pentru 2018, de frică să nu apară unul între timp de genul celui produs de Lucian Georgescu, catalogat de Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, ca „între laudă de sine și fake-news”. E lung raportul, dar luați-vă un popcorn sau o cafea lângă și lectura va fi mai plăcută. 


Pe scurt: 

  • buget inițial de 1,67 miliarde, rectificat negativ de două ori, astfel că acum MCI operează cu 1,32 miliarde (o reducere de 20%);
  • Cele 1,32 miliarde reprezintă 0,14% din PIB, dar nu știm dacă vor fi și executate până la final de an (poate trebuie poleit cu aur unul din clopotele Catedralei și atunci …);
  • Strategia Națională de Cercetare prevede pentru anul în curs 0,72% din PIB pentru cercetare (de cinci ori mai mult decât s-a alocat în 2018);
  • 4 (patru) miniștri s-au perindat pe la cârma Ministerului;
  • s-au contractat proiecte de cercetare cu mai bine de un an întârziere față de data prevăzută la lansare;
  • nu s-a lansat nicio competiție destinată dezvoltării/păstrării resursei umane (la fel ca în anul precedent);
  • Programul Nucleu a păpat mai bine de 400 milioane pe anul în curs, în timp ce 1,6 miliarde au fost arvunite în baza unei sesiuni de depunere proiecte de 2 (două) săptămâni, timp în care cercetătorii au scris ce vor face în următorii 4 ani cu acești bani publici. 

Vom trece mai jos peste cele patru ministeriate, explicând ce impact au avut fiecare pentru cercetare, în corelație și cu articolele pe care le-am publicat pe blog în acest an.

Ministeriatul Georgescu

Mandatul dlui Lucian Georgescu s-a încheiat la sfârșit de ianuarie 2018, lăsând în urmă o execuție bugetară execrabilă pentru 2017, de 1,4 miliarde lei din disponibilul de 2,2 miliarde (incluzând aici și cele 487 milioane lei disponibile sub formă de credite de angajament). Tot d-lui era foarte vocal cum că execuția bugetară a tehnocraților a fost slabă și că el va face peste 100%! (luând în considerare creditele bugetare). Apropos, tehnocrații au executat 1,8 miliarde lei, adică unul din cei mai buni ani din ultima decadă pentru cercetare. Dl Georgescu nu a reușit în cele șase luni de mandat să finalizeze competițiile de proiecte de cercetare deschise în 2016, în schimb a reușit să lanseze o mega-competiție de 435 milioane și, culmea!, să o și (semi)finalizeze. Am scris despre contrastul dintre gestionarea proceselor de evaluare ale celor două categorii de competiții aici. Pe scurt: participanților la competiția lansată de dl Georgescu (adică Proiectelor complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI) li s-a permis să fie și evaluatori, pachetul de informații al competiției a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câștigătoare, precum și termenele de implementare, prin prelungire. În același timp, competițiile destinate postdoctoranzilor (PD) și formării de tinere echipe (TE) de cercecate au bătut pasul pe loc tot timpul mandatului. 

Dacă vă întrebați de ce nu s-au finalizat competițiile PD și TE dl Georgescu poate să-i mulțumească (și noi alături de d-lui) colegului Șerban Valeca, de la care a preluat mandatul. Acesta din urmă a intrat cu cizmele în Consiliile Consultative din subordinea MCI imediat după preluarea mandatului în ianuarie 2017. Astfel, Consiliul Național pentru Cercetare Științifică (CNCS) a fost ras și membrii înlocuiți cu alții noi. Noul CNCS a fost nefunțional luni bune după aceea, acesta fiind organismul responsabil cu gestionarea evaluărilor pentu cele două competiții, alături de UEFISCDI, care execută ordinele primite de la primul.

Cercetătorii din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare care nu și-au primit salariile în primele luni ale anului tot lui Lucian Georgescu trebuie să-i mulțumească. D-lui a fost cel care a lansat în 27 decembrie 2017, ora 16:21, „competiția” pentru Programul Nucleu. Punem în ghilimele „competiția” pentru motivele descrise pe larg aici și aici. Au fost puse la bătaie 448 milioane lei pentru 2018, iar cercetătorilor li s-a cerut ca până în 5 ianuarie a.c. să scrie proiectele în baza cărora să primească acești bani. Imaginați-vă acum cercetătorul cu o sticlă de șampanie în stânga și cu laptopul în dreapta, scriind de zor pe proiect, că deh, termenul de 5 ianuarie bătea la ușă, el nu putea zice „las’ că fac la anu’”, iar milioanele ce urmau a fi cheltuite trebuiau justificate. Milioane din bani publici, să ne înțelegem. 

Ca să încheiem cu Lucian Georgescu, în timpul mandatului d-lui Doi Mici și un Anc au început să fie cenzurați pe pagina de Facebook a Ministerului (detalii aici), practică ce s-a cronicizat în timpul mandatului dlui Burnete, continuând în prezent. 

Ministeriatul Burnete

Cu paragraful de mai sus facem introducerea ministeriatului Burnete (sfârșit de ianuare – sfârșit de august). Parafrazând o zicală populară: Spune-mi ce consilieri ai, ca să-ți spun cine ești. Zicem asta pentru că dl Burnete și-a luat printre consilieri și un anume Florin Otrocol, care la plecarea din minister, în urma demisiei șefului, s-a supărat atât de tare pe secretarii de stat (Lucian Georgescu și Ciprian Preda) că le-a dedicat un articol cu titlul „Cum să te pupi în cur singur”. Da, acesta este limbajul unui fost consilier al ministrului cercetării. Dl Otrocol a crezut de cuviință să blocheze conturile „Micilor” pe pagina de Facebook a MCI, nu doar Doi Mici și un Anc, cum era până acum. În prezent avem o petiție nesoluționată în termenul legal de 30 de zile prin care ceream deblocarea conturilor. Sincer, nici nu ne mai interesează să comentăm pe pagina de FB a meciștilor…

D-lui Burnete i-am dedicat un articol pe blog în luna martie, intitulat: Vine, vine primăvara, decidenții politici din cercetare culeg ghiocei. Titlul era firesc în contextul în care spuneam în articol „Suntem la final de martie 2018. Nu ați lansat nicio competiție și nici nu sunt în dezbatere publică pachete de informații pentru competiții noi. În 2017 a fost „secetă” cum am spus mai sus. Ne întrebăm cu ce se ocupă guvernanții noștri zilele acestea, în afară de culesul ghioceilor?”. 

Ca să vedeți ce fac schimbările repetate de minștri și entropia pe care o induc în sistem (de parcă nu ar fi destulă abrambureală – apropos, aruncați o privire și pe articolul nostru Abrambureala cu cei 448 milioane lei ai contribuabililor continuă la Ministerul Cercetării) dl Burnete a venit la cârma MCI, preluând mai multe dosare nefinalizate de predecesor. De preluat le-a preluat, dar … mai trebuie și finalizate. Astfel, pachetul de info pentru „Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/universități” s-a lansat în dezbatere publică în 22 decembrie 2017. Ghiciți când s-a lansat efectiv competiția! Final de august 2018. Adică după vreo câteva luni bune de la terminarea consultării publice dl ministru probabil că a fost tras de mânecă de vreun secretar de stat sau director de prin MCI și i s-a spus: uite! puteți lansa competiția asta. Scoatem dosarul din sertar și îi dăm drumul. Zis și făcut! Cu toate astea, rectificarea negativă nr. 1 fusese deja operată, tocmai pentru că MCI nu a reușit să cheltuie banii ce i s-au dat la început de an, iar Ministerul Finanțelor și-a dat seama că nici nu are cum până la finele anului. 

Ministeriatul dlui Burnete a dus ‘jde premii și țâșpe sute de medalii la Salonul de Inventică de la Geneva, așa cum vă detaliem în articolul de blog de aici. Spuneam acolo că „Salonul de Inventică de la Geneva este o mașinărie de făcut bani pentru organizatori; un mod de a își cumpăra o medalie și un oarecare prestigiu pentru participanți (în rândurile celor care nu înțeleg ce înseamnă cercetarea și inovarea – iar aici, regretabil, trebuie să includem conducerea MCI) și o chestie total necunoscută pentru majoritatea lumii care face cercetare veritabilă*, pentru că timpul acestora este prețios și nu își pierd vremea cu prostii fără niciun rost!”. Cu toate acestea, MCI a cheltuit pentru deplasarea delegației Românești în Elveția cu 36.000 de euro mai mult decât bugetul unui proiect de cercetare destinat formării de Tinere Echipe.

„Realizarea” principală a ministeriatului Burnete este lansarea competiției „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27.07. Spuneam în articolul nostru de blog dedicat acestei competiții că „este pornită în luna iulie, când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li se dau două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei. Deci 8 milioane lei de pus pe hârtie, coerent și cu potențial maxim de valorificare a banului public, în DOUĂ săptămâni, să ne înțelegem.” Printre criteriile de punctare a excelenței în CDI se numărau: (i) premiile Academiei Oamenilor de Știință din România (cea în care sunt membri Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu etc.), puse în aceeași oală cu Premiile Academiei Române; (ii) Premii internaționale câștigate în sistem competitiv. Și aici unitatea de măsură e KILOGRAMUL. Premiile de la Geneva, despre care am mai vorbit, pot fi basculate aici!; (iii) Câte kilograme de maculatură a produs instituția în ultimii 4 ani, ca medie aritmetică. Adică nu contează că rezultatele cercetării au fost publicate sub forma unor articole științifice în reviste precum Nature, Science ș.a.m.d., ce contează e NUMĂRUL.

Dl Burnete a mai dorit să-și pună la centură și o a doua mare realizare, anume o nouă lege a cercetării, dar nu i-a ieșit decât pe jumătate. În 24 iulie s-a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță care abroga actuala lege a cercetării. Ordonanță, da? Nu lege în Parlament ci se trezește Guvernul să schimbe legea cercetării. Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, a reacționat spunând că modificarea leagislației în domeniu printr-o ordonanță ar avea mai degrabă impact negativ, mai ales prin prisma propunerilor incluse în text, printre care tragerea pe linie moartă a principalei unități executive în domeniul cercetării (UEFISCDI), precum și înlăturarea mecanismelor de finanțare instituțională de bază și de finanțare instituțională complementară de susținere a performanței. 

Chiar dacă Ordonanța nu a fost adoptată în forma propusă, majoritatea prevederilor acesteia au fost preluate în alte două legi de aprobare a două Ordonanțe mai vechi de modificare a legii cercetării – este vorba de Legea 222 din 31 iulie 2018 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2011 și respectiv Legea 241 din 12 octombrie 2018 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 41/2015. Cele două legi modifică deci conținutul unor Ordonanțe date cu ani în urmă și care nu au intrat pe agenda încărcată a parlamentarilor decât după 7 și respectiv 3 ani. De remarcat însă că prima dintre cele două legi este aprobată la doar șapte zile după lansarea în dezbatere publică a proiectului de Ordonanță inițiat de dl Burnete. Cu alte cuvinte așa-zisa dezbatere publică e praf în ochi. A doua lege apare în timpul ministeriatului dlui Viorel Ștefan, numit interimar după demisia dlui Burnete. 

Ministeriatul Ștefan

Și uite așa ajungem la interimatul dlui Ștefan peste al cărui CV ne-am uitat pentru a vedea ce l-a recomandat ca interimar la cercetare. Intuim că e vorba de doctoratul din 2002 de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, alma mater a ministrului #2 al actualei guvernări, dl Lucian Georgescu. De remarcat că în timp ce trudea la terminarea tezei domnul student doctorand Ștefan era și președinte al NAVROM SA Galați și președinte al Comisiei de Buget Finanțe de la Senat…

În timpul acestui mandat s-au contractat proiectele din cadrul competițiilor deschise în 2016: PD, TE și PCCF. Adică a fost nevoie de cinci miniștri ai cercetării pentru a finaliza cele 3 competiții (incluzând aici și președintele ANCSI-ului din vremea tehnocraților), contractarea făcându-se la peste un an de la termenul limită stabilit în pachetele de informații ale acestora. 

De competițiile PD și TE v-am mai vorbit mai sus, dar de PCCF nu. Acronimul înseamnă „Proiecte complexe de cercetare de frontieră”. Am putea spune deci că aceste proiecte sunt la limita cunoașterii, cele mai cele, alesele între alese, ce poate da mai bun România. Dar nu e chiar așa, fapt dovedit de bugetele consistente acordate proiectelor din cadrul Programului Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), unde în medie se primește cam 13 milioane lei per proiect în timp ce amărâtele de PCCF-uri primesc 8,5 milioane per proiect. Detalii găsiți în articolul nostru Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Apropos de aceste POC-uri, dl Burnete căuta la un moment dat evaluatori naționali care să lucreze pro bono, în condițiile în care Ministerul pe care-l conducea nu era în stare să cheltuie puținul ce-i revenea (rectificările negative venind astfel firesc). 

Revenind la PCCF-uri, printre câștigătorii împinși la finanțare de pe lista de rezervă se numără Dr. Raluca van Staden. Doamna în cauză a fost nevoită să retracteze în 2012 un articol dintr-o revistă științifică pe motiv că datele incluse nu susțineau concluziile. Un lucru foarte grav care ar fi trebuit să atragă suspendarea respectivei cercetătoare de la competițiile naționale pentru un număr de ani. Întrebăm și noi: ce garanție avem că cei 8,5 milioane lei pe care-i primește nu se vor duce tot pe articole științifice retractate ulterior? Apropos, cel retractat deja avea ca surse de finanțare 3 proiecte, din care două din fonduri naționale. Oare s-a dus Curtea de Conturi să recupereze banii contribuabilului român?!

Aceste PCCF-uri au fost evaluate în primă fază cu evaluatori străini, conform pachetului de informații. Ulterior, dl Georgescu a hotărât că românii sunt cei mai tari și nu avem nevoie de câștigători ai premiului Nobel să vină să ne evalueze și să ne dea sfaturi. Așa că s-a trecut la evaluatori naționali, inclusiv pentru ședințele de panel care au hotărât câștigătorii acestei competiții. Iar despre aceste paneluri obscure avem ce povesti, dar un lucru e cert: nu știm cine le compune și „ce hram poartă”, dar taie și spânzură în orice competiție națională, modificând chiar punctaje finale (vezi comunicat Ad Astra, intitulat Înapoi în epoca „de aur” cu finanțarea proiectelor de cercetare). 

Înainte să terminăm cu ministeriatul dlui Ștefan să mai punem o bomboană: în 9 octombrie dl Ștefan lansează în dezbatere publică pachetul de informații aferent competiției Cooperare cu Agenția Universitară a Francofoniei. Ghiciți cine este propus ca operator de program? Institutul de Fizică Atomică (IFA), după modelul mai vechi, folosit de predecesorul Lucian Georgescu, în care Agenția Spațială Română gestionează competiții în cadrul proiectului DANUBIUS (detalii aici). 

Ministeriatul Hurduc

Preluând ștafeta la final de octombrie (punem ceva pariuri pe câte luni va dura prezentul ministeriat?) dl Hurduc a (i) lansat competiția de mai sus; (ii) semnat un memorandum prin care ALFRED primește 50 de milioane de lei;  (iii) lansat în dezbatere publică PHG şi Notă de fundamentare privind aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional finanţate din fondurile Ministerului Cercetării şi Inovării și ultimul, dar nu cel din urmă (iv) a lansat noul Program Nucleu, în cadrul căruia cercetătorii au avut la dispoziție două săptămâni termen să scrie proiecte pentru următorii patru ani, finanțate cu cel puțin 1,6 miliarde lei de la bugetul central. 

Să detaliem: 

  1. aici e simplu: toți francofonii sunt invitați să depună proiecte în această competiție, evaluarea acestora urmând a fi gestionată de Institutul de Fizică Atomică. Bonne chance à tous!
  2. Imediat după instalarea în fotoliul ministerial dl Șerban Valeca a promovat un HG (81/27.02.2017) de modificare a Strategiei Naționale de Cercetare. Știți voi, aceea la care au lucrat peste 1.000 de cercetători, ‘nșpe comisii și s-au cheltuit cel puțin 3,5 milioane de lei. Dl Valeca a hotărât că aceștia au greșit prin neincluderea în Strategie și a reactorului nuclear de la Mioveni, adică proiectul de suflet al d-lui, de pe vremea când era președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări de la Mioveni, cunoscut și sub acronimul ALFRED. Astfel, România are în prezent trei proiecte majore de infrastructură de cercetare, ELI-NP, DANUBIUS și ALFRED, ultimul fiind reactorul nuclear. (extras din articolul nostru de aici). Acest ALFRED primește 50 de milioane lei de la bugetul de stat, discreționar și fără nicio evaluare de impact sau fezabilitate. Comparați acest buget cu cel de 41 de milioane (suplimentat de la 35) alocat pentru finanțarea a 166 de proiecte postdoctorale destinate tinerilor cercetători. 
  3. Rămânând în sfera ALFRED, acesta se dorește a fi inclus în lista Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN). Pentru a se putea face asta s-a modificat rapid legislația din 2004 care prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. Despre restul IOSIN-urilor și modificările legislative făcute cu dedicație am scris aici.
  4. Nici aici nu prea e de comentat – fiind bună știrea pentru secțiunea de „no comment”, cifrele vorbind de la sine. Deci se dau aproximativ 1,6 miliarde lei de la bugetul de stat pe patru ani (cam 400 milioane intră în INCD-urile României anual) sub forma unei „competiții”. Pentru justificarea acestora în fața Curții de Conturi li se cere cercetătorilor români din INCD-urile patriei să scribălească ceva acolo, sub formă de obiective și rezultate estimate pe următorii patru ani, având timp de gândire fix două săptămâni. Repetăm: două săptămâni în care trebuie scrise proiecte în valoare de 1,6 miliarde lei, adică cam de 3x cât s-a investit până în prezent în Catedrala Mântuirii Neamului. 

Este musai să amintim și de începutul cu stângul al ministrului Hurduc, taxat printr-un comunicat dur al Asociației Ad Astra, în care se spune: „Spre marea noastră dezamăgire, imediat după nominalizare, domnul profesor a afirmat și susținut public o serie de fantezii pseudoştiinţifice privitoare la evoluţia speciilor, originea omului şi călătoria în timp. Astfel s-a expus ridiculizării publice şi riscă să compromită imaginea comunităţii ştiinţifice româneşti pe care o reprezintă.”

Ne oprim aici, în speranța că v-am adus ceva lumină în privința activității din 2018 a MCI și așteptăm cu nerăbdare raportul oficial al meciștilor, pentru a le pune în oglindă. 

Nici puciștii nu mai sunt ce-au fost – episodul Ecaterina Andronescu

August 2018:
„Nu am primit această propunere. Cum v-ați putea închipui după scrisoarea pe care am trimis-o? 110% sau cât vreți dvs peste 100% nu se va întâmpla să mi se propună funcția de ministru al Educației. Eu nu sunt de vânzare” – Ecaterina Andronescu pentru G4Media.

Noiembrie 2018:
Ecaterina Andronescu a fost votată în unanimitate de conducerea PSD pentru un al patrulea mandat de ministru al Educației, ultimul fiind în 2012.

Pe principiul „dacă nu curge, picură” Ecaterina Andronescu e în cărți pentru un nou mandat de ministru al Educației, după ratarea intrării în Academia Română. Despre ce cadou era dispusă dna Andronescu să facă academicienilor pentru a-i rezerva un loc călduț alături de d-lor v-am spus acum un an; asta pe lângă cel ocupat deja la Academia Oamenilor de Știință din România, alături de Ion Iliescu și alții.

La fel cum ne-am întrebat ce-l recomandă pe dl Șerban Valeca pentru funcția de ministru al Cercetării, când i se vehicula numele pentru un nou mandat, ne întrebăm și în cazul dnei Andronescu în prezent. La Cercetare nu ne-a fost dat să-l avem pe dl Valeca, primind în schimb un adept al călătoriilor în timp. Cu riscul de a sări din lac în puț și de această dată, îi oferim dlui președinte câteva motive să refuze nominalizarea:  

Prin OUG 92 din 18 decembrie 2012 dna Andronescu a luat la țintă Legea Educației Naționale (LEN) și a decis, printre altele, că:
i) maxim 8 studenți doctoranzi pentru un profesor este o cifră restrictivă, profesorii din universitățile românești putând lesne conduce 15-20, sau cât decide Senatul Universității, evident încasând câteva sute de lei lunar pentru fiecare dintre ei, pe lângă salariul de bază – vezi art. 167 modificat din LEN;
ii) rectorii universităților pot avea concomitent și funcții de conducere într-un partid politic – vezi art. 215 abrogat din LEN;
iii) proiectele de cercetare postdoctorală pot fi implementate și în cadrul universității care a acordat titlul de doctor, de parcă spațiul academic românesc nu este deja consangvinizat până în punctul apariției mutațiilor letale;
iv) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu făcea treabă bună (probabil că nu acredita universitățile „de curte”), astfel încât modul de alegere a conducerii acesteia a fost ras din temelii.

Profesional, dna Andronescu este departe de a excela. De fapt să fim mai preciși: până în 2011, când avea 63 de ani, fiind trecută de vârsta de pensionare, dna Andronescu era departe de a excela științific. Din acel moment însă, cercetarea d-ei a luat un avânt de nedescris, publicând un număr impresionant de articole în mai multe domenii diferite și contribuind la ridicarea cercetării românești pe înalte culmi de progres și civilizație. Pentru cititorii noștri mai tineri, puteți căuta ultima sintagmă pe Google pentru a înțelege mai mult.  

În 2011 d-ei a inclus informații eronate (ca să nu zicem altcumva) în propunerea proiectului de cercetare depus în cadrul unei competiții naționale. Vezi poziția 806 din lista de aici, unde este detaliat motivul pentru care aplicația i-a fost respinsă: „Articolul declarat in platforma de depunere on-line la pozitia 1, nu se regaseste in Web of Science. Scorul relativ de influenta cumulat pe toate articolele considerate eligibile nu este cel putin egal cu 2 (RIS = 0,93201). Directorul de proiect nu este autor principal (conform definitiilor din Pachetul de informatii) al articolului declarat in platforma de depunere on-line la pozitia 3.

Mai pe românește asta înseamnă că Prof. univ. Dr. Ecaterina Andronescu nu era în 2011 nici măcar la nivelul unui cercetător postdoctorand. Ca fapt divers vă spunem că atât cei doi „mici” cât și „ancul” erau eligibili să aplice în cadrul acelei competiții, unul din noi fiind chiar ocupat cu terminarea doctoratului pe vremea când dna Prof. univ. Dr. nu avea un minim de vizibilitate internațională în domeniul său. Acest lucru este dovedit și de faptul că numărul total de citări pe care le acumulase până în anul 2010, inclusiv, este de 67! Să recapitulăm. În toti anii de activitate până a trecut de vârsta de pensionare a acumulat 67 de citări.

Îi apreciem totuși tenacitatea, pentru că în anii care au urmat, cu toate că a ocupat diferite funcții în stat, printre care si cea de ministru al Educației, a publicat cât nu publicase în toți anii precedenți. Oare să fie vorba de niște așa zise suveici de publicare în care a fost inclusă? Vă lăsăm pe voi să decideți analizând graficele de mai jos. Am comparat-o, folosind indicele Hirsch pe ultimii 15 ani, pe dna Andronescu cu Prof. univ. Dr. Marius Andruh, ambii activând în același domeniu.

Remarcăm o inflexiune a graficului în cazul dnei Andronescu în 2011, până când valorile erau apropiate de 0, urmate de o explozie și ulterior o plafonare, cu tendință negativă în prezent. Coincidență să fie oare acel punct? 

Dar ce ziceți de multitudinea de domenii în care activează dna Ecaterina Andronescu, de la chimie și știința materialelor, la știința mediului, neuroștiințe și culminând cu arte și umanioare? Prolifică, nu? Dle Prof Andruh, dar se poate așa ceva? Doar 2-3 domenii principale? Cum reușiți să atingeți Hirsch-ul acela de 40 și ceva doar cu atât?

Nu mai intrăm și în subiectul acuzațiilor de plagiat la adresa dnei Andronescu, detaliate pe www.integru.org, pentru că deja ne-am lungit suficient cu vorba. 

Domnilor guvernanți, hai serios, mai căutați un pic pe la naftalină sau pepiniera de cadre. Sau aveți ceva carte a recordurilor de partid în care se bat candidații pentru cât mai multe mandate de ministru avute? 

Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!

Art. 1, alin. 1, din legea de funcționare a Academiei Române (AR) (L752/2001) ne spune, fără drept de apel, că doar e lege: „Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.

Contrar textului de lege noi constatăm că înaltul for știițific al țării tinde să devină o formă fără fond datorită infiltrării printre membri a multor cercetători pe care rezultatele științifice nu îi recomandă, în vădit contrast cu membrii de valoare științifică incontestabilă.

În prezent, sunt în derulare în România 193 de Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), care constituie, alături de Proiectele Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), la crème de la crème a cerecetării românești actuale. Cu alte cuvinte, cei mai valoroși cercetători se bat într-o competiție națională pentru a primi un grant PCE, doar 2 din 10 fiind victorioși. Considerăm că printr-o comparație a calității științifice a celor 186* de câștigători PCE și respectiv a celor 165 de academicieni (membri titulari sau corespondenți) vom afla cât de „cel mai înalt” este forul național de consacrare științifică și culturală, Academia Română. Comparația este relevantă nu doar prin prisma numărului de cercetători comparați ci și prin prisma domeniilor în care aceștia activează, atât în cadrul competiției PCE cât și în cazul AR domeniile acoperind întregul palier dintre științele exacte și cele sociale și umaniste. 

Principalul indice scientometric utilizat pentru a cuantifica impactul producției științifice a unui cercetător în plan mondial este indicele Hirsch (indice H)**. O valoare de 5, spre exemplu, înseamnă că respectivul cercetător a publicat cel puțin 5 studii științifice, iar fiecare din acestea a fost citat de cel puțin 5 alți cercetători; adică rezultatele prezentate acolo au folosit altor 5 cercetători, aceștia construind mai departe pe baza lor. Pentru a ajunge la un indice H = 6, nu este suficient ca cele 5 lucrări să aibă câte 6 citări, ci este nevoie de 6 lucrări cu câte 6 citări și tot așa. 

Am comparat deci indicii H (folosind ca sursă baza de date Scopus) ai câștigătorilor de granturi PCE cu cei ai membrilor AR. Rezultatul ne permite să spunem că Academia Română nu are dreptul să-și aroge titulatura de „cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală” pentru simplul motiv că nu are cu ce! Astfel: 

  • Media indicilor H ai câștigătorilor PCE este 14,8, comparativ cu doar 10 pentru membrii AR. Valoarea medianei conturează și mai bine diferența: 14 vs. 5,5. Valoarea medianei pentru AR confirmă faptul că printre academicieni se alfă unii cu un indice H foarte mare. Aceștia trag media în sus, dar chiar și așa aceasta tot este cu 33% mai mică decât cea a câștigătorilor PCE, un grup compact, reliefat de valorile similare ale mediei și medianei (Figura 1); 
  • 29% din membrii AR nu apar în baza de date Scopus, sau indicele H este nul, comparativ cu doar 3,7% în dreptul câștigătorilor PCE; 
  • Din cei 193 de câștigători PCE doar 7 sunt membri ai AR (din totalul de 165);
  • Cel puțin doi președinți de Secție, din cele 14 ale AR, nu ar fi putut măcar aplica pentru un proiect PCE, neîndeplinind criteriile minime de eligibilitate prevăzute în Pachetul de Informații. Nu am verificat eligibilitatea tuturor membrilor AR întrucât este un proces anevoios, dar din moment de șefii de secție nu trec pragul, putem specula asupra rezultatului.

Figura 1. Academicienii vs. câștigătorii PCE folosind indicii H ai acestora. Mediana este evidențiată în roșu.


 

 

 

 

 

 

 



Pe scurt:

  1. În România există la ora actuală cercetători net superiori membrilor Academiei Române prin prisma contribuțiilor și recunoașterii acestora în plan mondial.
  2. Majoritatea membrilor AR nu mai sunt competitivi nici măcar în plan național, valoarea operei științifice a unora dintre ei putând fi ușor contestată chiar de către un cercetător postdoctorand.
  3. Cu toate acestea aproape orice act normativ în domeniul educației și cercetării trebuie să treacă pe la AR, pentru un punct de vedere. Ca să nu mai zicem că prin recentele modificări legislative trebuie să fie emise puncte de vedere inclusiv de către Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), pe lângă cele de ramură. Pentru AOSR nici nu se pune problema să facem o analiză a calității membrilor, printre aceștia figurând și Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, sau Ecaterina Andronescu…Da, toți cei de mai sus au rente viagere plătite din banii contribuabilului român. 
  4. Ce autoritate pot avea academicienii României în luarea unor decizii privind politica de cercetare națională, atâta timp cât d-lor sunt departe de ceea ce înseamnă cercetarea de vârf în lume?

Am mai spus-o și o repetăm: avem nevoie de o nouă lege de forma: „Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.


* Doar 186 de câștigători întrucât 7 dintre câștigătoii PCE sunt membri ai AR.
** Nu spunem că un indice H mare este singurul și cel mai bun predictor al calității muncii unui cercetator și că garantează neapărat recunoașterea internațională a acestuia. Există aparent și cercetători cu index H mare (bazat pe articole la care au muncit onest) care nu cred in teoria evoluției și cărora li se pare mai logic ca noi „să ne tragem“ dintr-o civilizație venită din viitor. De asemenea, există cercetători care au un indice H foarte mare datorită prezenței lor în colaborari internaționale mari fără să fi muncit aproape deloc sau având o contribuție minimă, dar culegând roadele articolelor științifice rezultate, citările. Totuși, asta nu este cazul cel puțin pentru câștigatorii din cadrul competiției PCE, acestora cerându-li-se conform pachetului de informații să aibă și articole ca prim-autor sau autor corespondent.

Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării

Foto: Microsoft Research blog

În prezent sunt peste 1.600 de infrastructuri de cercetare în România. Lista lor poate fi consultată pe ERRIS. Vă dați seama ce luptă crâncenă trebuie să existe între acestea pentru a fi declarate „Instalație sau Obiectiv Special de Interes Național” (IOSIN) și astfel să fie mufate direct la bugetul MCI și eventual al fondurilor structurale de la UE. Doar 29 din cele 1.600 au în prezent statut de IOSIN. Lista lor este aici.

Dar de fapt lucrurile nu stau chiar așa, neexistând nicio bătălie și chiar dacă ar fi, nu este crâncenă. Trebuie doar să ai o proptea de genul fost ministru al MCI, poate un secretar de stat, iar dacă ești mai mic, ceva membri prin comisiile care desemnează IOSIN-urile. Asta e politica „dâmbovițeană”, în contrast flagrant cu ce se întâmplă în vest sau chiar și la vecinii bulgari. Evident, contribuabilul român este cel care suferă, dar mai ales cercetătorii, aprox. 100 de milioane lei mergând anual spre IOSIN-uri și alte câteva milioane de euro, fonduri nerambursabile, fiind pe țeavă. 

Așa și-a ales și își alege România IOSIN-urile: în comisii obscure, în care conflictele de interes sunt la ele acasă, iar expertiza multor membri poate fi pusă serios la îndoială. Să rostești cumva „experți internaționali” în orice context, dar mai ales pentru evaluarea și ierarhizarea infrastructurilor de cercetare ar fi ca și cum ai fluiera în biserică în viziunea celor care conduc cercetarea românească. Evident, sub pretextul că noi nu ne vindem țara și că evaluatorii străini ne fură ideile de cercetare. Nu o vindem, doar ne împușcăm în picior prin risipa banului public pe infrastructuri de cercetare care probabil nici nu mai au valoare în prezent, ce să mai vorbim de perspectivă.  

Să ne uităm un pic cum fac alții în desemnarea infrastructurilor de cercetare și apoi revenim la noi. Aici puteți consulta roadmap-urile țărilor membre UE și al statelor asociate. Documentul din dreptul României nu a fost actualizat, se pare, dar o variantă nouă există din toamna anului trecut (vezi aici ordinul de aprobare a raportului final/roadmap-ului). Bulgarii au avut un panel de experți internaționali care au evaluat infrastructurile de cercetare și au concluzionat, printre altele, că există discrepanțe între răspândirea pe zone geografice a IOSIN-urilor lor. Cehii au avut pentru fiecare din cele șase paneluri câte doi experți internaționali și unul național. Olandezii au un comitet permanent de analiză a infrastructurilor de cercetare care face o analiză periodică (cinci ani) a acestora și recomandă alocarea fondurilor. Membrii acestui bord sunt cercetători de renume internațional, domeniul de expertiză și rezultatele acestora fiind menționate în dreptul fiecăruia. Ce fac norvegienii este utopic pentru România. Un punct cheie este însă „experți internaționali”, în țara în care corupția aproape că nu există. 

Și acum să înceapă distracția! Atâta doar că nu e de râs, ci de plâns. 

România are:

  • Stea în frunte, nefolosind experți internaționali.
  • Două liste de infrastructuri de cercetare: IOSIN-urile și Roadmap-ul. Prima mufată la bugetul central, a doua cu posibilitate de verificare din partea Comisiei Europene, inclusiv OLAF. Ghiciți cum se face repartizarea pe cele două liste 😉
  • Inclusă în lista IOSIN-urilor o „Instalație – pilot experimentală pentru separarea tritiului și deuteriului”, care este tot în stadiul „pilot” de cel puțin 14 ani încoace. 
  • 27 din cele 29 de IOSIN-uri actuale sunt în București – asta da repartizare geografică! Prin definiție IOSIN-urile trebuie să fie accesibile cât mai multor cercetători.
  • Un Roadmap al infrastructurilor de cercetare alcătuit de o comisie formată din 84 de experți, o parte din ei evaluându-și fără jenă propriile infrastructuri. Veți zice: sigur, dar s-au recuzat când a venit rândul lor. Ahaaa!
  • Un Proiect de Hotărâre de Guvern prin care se urmărește introducerea a încă 14 IOSIN-uri în listă. Din cele 14, trei vor fi la Pitești și una la Galați – asta apropos de ce vă spuneam mai sus cu proptele de genul ministru sau secretar de stat. Pont: foștii miniștri, Șerban Valeca și Lucian Georgescu, sunt din Pitești, respectiv Galați.

Să detaliem:

În România avem un roadmap cu infrastructuri de cercetare, cerut de Comisia Europeană pentru a ne ridica condiționalitatea ex ante pentru cercetare și astfel să deschidă robinetul câtorva sute de milioane de euro. Roadmap-ul a fost aprobat prin Ordinul 624/03.10.2017. 

Cum experții internaționali nu au ce căuta în România pentru că noi le știm pe toate, am făcut o comisie, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri UE (SIPOCA27), care să stabilească infrastructurile de cercetare pe care le vom flutura în fața CE, ca să ne ridice condiționalitate. Să nu vină la noi niște laureați ai Premiului Nobel, că nu știu ei cum e pe aici și sigur nu au mâncat salam cu soia! 

După ce comisia de mai sus și-a făcut treaba, ne-am mai tras una, cam la două săptămâni după ce prima trecuse peste toate infrastructurile de cercetare ale României, cu scopul declarat, de a face roadmap-ul (în teorie, că practic intuim că nu au fost prea multe în mapă). Rolul noii comisii (unsă prin Ordinul 656/19.10.2017) a fost să vadă care infrastructuri de cercetare ar trebui mufate direct la bugetul MCI, adică să nu fie deranjate de birocrația cerută de UE; pe bună dreptate, având în vedere antecedentele României cu bani comunitari. Propunerile comisiei au stat la sertar un an, la dospit, iar acum sunt supuse aprobării prin Proiectul de Hotărâre de Guvern; vezi și nota de fundamentare. 

Pentru că propunerile prezente nu pușcă cu legislația … aceasta a fost schimbată. Concret, Ordinul nr. 3848/2004 privind aprobarea Criteriilor de selectare a instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare a fost abrogat de Ordinul nr. 677/27.08.2018. Două exemple de modificare: 

  1. ordinul din 2004 prevedea că pentru a putea deveni IOSIN, o instalație sau un obiectiv de cercetare trebuie să fie singular (vezi criteriile obligatorii). Acest criteriu obligatoriu nu ar fi permis includerea „Centrului de Tehnologii Avansate cu Laser CETAL” în PHG-ul prezent. De ce? Pentru că acest laser este de vreo 20x mai slab decât ce dorim să construim la ELI-NP, adică nu mai prea este „singular”. Da, ați ghicit, „singular” a fost scos de la criterii prin Ordinul din august a.c. 
  2. același ordin din 2004 prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca, propus în PHG-ul prezent pentru a fi inclus în lista IOSIN-urilor. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. E un proiect de viitor. Dacă ALFRED ar fi produs ceva ne-am fi așteptat să-l fi văzut inclus în competiția națională „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI”. Dar pentru că aici se cereau niște criterii minime de performanță dovedită, ALFRED nu avea ce căuta. Cu alte cuvinte: fraierii concurează la competiții naționale, ALFREDul care încă nu există taie linia și nu numai că este inclus în Strategia Națională de Cercetare (prin HG dedicat), dar intră curând și în lista IOSIN-urilor, să poată fi finanțat direct de la bugetul de stat. 

Dacă roadmap-ul a fost făcut după anumite cerințe ale CE, adică să apară infrastructuri de cercetare pe toate marile domenii ale cunoașterii, vă provocăm să identificați ceva din domeniul socio-uman în lista prezentă sau cea propusă de IOSIN-uri. Sau poate ceva din domeniul biologiei/științelor vieții? Pentru a doua provocare veți spune: Aha! Este o „Crescătorie de animale de laborator – ANIMALERIA –SPF”. Da este, atâta doar că aceasta ține de Institutul „Cantacuzino”, trecut între timp în subordinea MAPN, datorită bunei gestiuni de care a avut parte sub oblăduirea MCI… Întrebăm și noi: ce caută o structură a altui minister pe bugetul MCI? Apropos, bugetul IOSIN-urilor reprezintă cam cu 6% din bugetul MCI. Bine, am întreba și ce importanță națională are respectiva crescătorie și cât de accesibilă este cercetătorilor din întreaga țară? Dar nu ne băgăm acolo, lăsăm experții internaționali să o facă.

Nu, nu vom trimite aceste articol MCI-ului, în cadrul dezbaterii publice pe Proiectul de HG de mai sus (ar fi și interesant să primească propuneri de la doi mici și un anc). Sperăm însă că va veni momentul în care infrastructurile românești de cercetare vor fi analizate riguros și sistematic pentru a vedea care sunt cele cu adevărat performante și de perspectivă, în care să investim nu doar cele 100 de milioane anual, cum facem acum, ci atât cât merită, poate 200-300 milioane. Iar acel moment va trebuie neapărat să includă experți evaluatori internaționali, cum au făcut nu doar vecinii bulgari ci și cehii, norvegienii etc.