Despre încurcarea descurcării ițelor de la ELI-NP (Laserul de la Măgurele)

România are în prezent trei infrastructuri majore de cercetare: ELI-NP (Laserul de la Măgurele), DANUBIUS-RI (un viitor hub pentru studiul sistemului Dunăre-Deltă-Mare) şi ALFRED (visul unui viitor Reactor Nuclear la Mioveni), Ministerul Cercetării alocând pentru acestea sume importante de bani; cel puțin 300 milioane lei, din care peste 2/3 sunt, sau au fost deja direcționate spre primul obiectiv. 

Lăsând la o parte (mai precis pe seama experților din domeniile respective) aspectele științifice ce au dus la desemnarea celor 3 ca purtătoare de stindard pentru cercetarea românească, ne-au atras atenția relatările din presă legate de ELI-NP. După cum se știe deja (inclusiv  din investigația Recorder de aici), există probleme legate de sursa de raze gamma care ar trebui să reprezinte una dintre componentele principale ale ELI-NP, alături de cei doi laseri de mare putere. 

În anul 2014 Consorțiul EuroGammaS (EGS) a câștigat licitația pentru această sursă, dar când a venit vremea să o instaleze au apărut problemele.
EGS spune că au făcut teste/măsurători și că structura clădirii ELI-NP nu respectă standardele din contract, motiv pentru care nu pot instala sursa gamma. (mai multe detalii  aici


Directorul institutului național care găzduiește laserul, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), spunea că au fost respectate standardele și că instalarea nu trebuie să depindă de clădire, fiind asemănătoare instalării unui pian (sic!). În plus, de ce atâta încredere în expertiza străinilor și nu în cea a corpului științific românesc pentru a stabili dacă e la boloboc șapa sau nu? 😉

Atâta doar că „pianul” s-a „instalat” în instanță. Adica EGS a dat în judecată IFIN-HH. Dacă vreți să urmăriți procesul, căutați pe portal.just.ro dosarul cu nr. 3896/93/2018 aflat pe rol la Tribunalul Ilfov. Aici sunt în joc € 67 milioane în mare parte bani din fonduri europene.


Cum rezolvarea cauzelor în instanță este de durată, ce s-au gândit cei de la IFIN-HH? Hocus POCus! Facem licitație pentru o altă sursă de raze gamma numită VEGA. De unde bani? Păi v-am zis: POCus, că nu prea au cum sa fie aceeași bani ca pentru prima sursă; pentru aceia există un proces în instanță. Au deschis licitația pe SEAP pentru € 49 milioane (detalii aici). (Apropos de POCus și POC-uri, vă recomandăm articolul nostru de blog „Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC” de aici)

Doar că a apărut o contestație, accesibilă pe pagina de web a ELI-NP.  Fișierul, parte din arhiva Sistem VEGA, poate fi vizualizat aici. Contestatarul este ușor de intuit chiar dacă are numele redactat, pentru că face referire la faptul că a fost câștigătorul contractului pentru sursa initială de raze gamma. Acesta cere Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să spună „Stop joc!” apelului pentru sursa VEGA.  

Contestația detaliază și motivele pentru care au dat anterior în judecată IFIN-HH: EGS contestă nulitatea declarației unilaterale de rezoluțiune a contractului pentru sursă de raze gamma, cere IFIN-HH să pună la dispoziția lor infrastructurile așa cum scrie în Caietul de Sarcini și Propunerea Tehnică, prelungirea termenelor de livrare pentru date ulterioare momentului în care clădirea va respecta parametri din actele menționate, respectiv returnarea penalităților de întârziere de ~ € 2.3 milioane. 

Și mai importantă este însă problema de fond: obiectul celor două proceduri de atribuire, cea din 2013 pentru Gamma Beam și cea din 2019 pentru sistemul VEGA, este același: sistemul VEGA se va instala în clădirea în care trebuia pus inițial sistemul Gamma Beam, energia fasciculelor de fotoni este aceeași pentru cele două sisteme, respectiv 19.5 Mev, specificațiile tehnice ale celor două fascicule sunt aceleași. În aceste condiții, dacă se face un alt sistem ca cel conceput de ei, dosarul nr. 3896/93/2018 rămâne parțial fără obiect, întrucât EGS oricum nu va mai putea obliga IFIN-HH să le pună la dispoziție facilitățile și infrastructura, respectiv nu vor mai avea pentru ce prelungi termenele de livrare (presupunând că vor avea câștig de cauză în instanță). De asemenea contestatarul spune că inițierea procedurii e nelegală pentru că eludează principiul transparenței. Asta pentru că noul sistem e la fel cu cel pentru care s-a făcut deja licitație în 2013, doar că sub un alt nume. 

Cum înțelegem noi situația? EGS spune că ei au făcut o sursă care este unică și concepută special pentru ELI. Dacă se face o altă sursă identică cu același scop, ei nu mai au ce să facă cu cea pe care deja au construit-o și pentru care ar trebui să încaseze cei € 67 milioane, adică ei pierd indiferent de rezultatul procesului. De asemenea, o parte dintre echipamente, care se află deja în Măgurele, zic ei, își vor pierde funcționalitatea și valoarea. De aceea ei cer ca până nu dă instanța un verdict în dosarul nr. 3896/93/2018 să fie suspendată procedura de atribuire pentru un sistem similar cu cel făcut de ei. În plus, se înțelege din cerere că ei deja au făcut munca dar nu au fost plătiți și deci prin urmare au dificultăți financiare. 

Pentru mai multe detalii aparute pe acest subiect, vă recomandăm și articolul apărut cu câteva săptămâni în revista Nature, de aici.

Câteva puncte din articol:  (i) datorită problemelor legate de sursa de raze gamma și anulării contractului cu EuroGammaS de către partea română, ELI-NP a fost scos de către celelalte țări din viitoarea entitate legală care va superviza proiectul ELI (n.r., partea română fiind una din cele 3 entități ale ELI) și va strânge anual câte €75 milioane necesare pentru funcționare. Este vorba despre un European Research Infrastructure Consortium (ERIC); (ii) Directorul general al ELI spunea: “We believe our Romanian colleagues will be able to resolve the issues and they will have the possibility to join the ERIC at that time.”

Comisia Europeană a încercat să medieze conflictul: (i) s-a agreat în această mediere că anularea contractului trebuie întoarsă, că IFIN-HH ar trebui să modifice clădirea așa cum cere EuroGammaS, iar aceștia să instaleze ulterior sursa. România nu a semnat aceste acte; (ii) EuroGammaS s-au oferit să modifice clădirea pe cheltuiala lor însă IFIN-HH nu acceptă; (iii) cei de la Comisia Europeană și miniștrii francez și italian i-au scris în aprilie ministrului cercetării din România, însă scrisoarea lor a rămas fără răspuns; (iv) Miniștrii fracez și italian au scris că în aceste condiții este dificil pentru cercetătorii din țările lor să continue colaborarea cu ELI-NP; (v) Directorul IFIN-HH ar vrea ca institutul să fie parte a ERIC doar cu laserii și fără sursă de raze gamma, însă șeful laserului din Cehia spune că scopul ELI nu a fost să facă cel mai puternic laser ci să aibă beamlines și arii experimentale. Hmm, să mai tragem o concluzie sugerată? 

Cum se va termina toată încurcătură asta și cine sunt vinovații?  Suntem și noi curioși. Sunt mulți bani în joc și cineva va deconta, iar persoanele ce vor fi găsite vinovate vor trebui trase la răspundere. Interesul și curiozitatea noastră sunt cu atât mai mari cu cât finanțarea sistemului românesc de cercetare este în cădere liberă (detalii aici), concomitent cu îndepărtarea de principiul alocării banilor din cercetare prin competiții naționale, preferându-se mai mult alocările directe. Nu contestăm nevoia sau dorința decidenților politici de a avea infrastructuri de cercetare „vârf de lance” în anumite domenii, dar modul în care alegem aceste vârfuri și implementarea ulterioară a proiectelor lasă de dorit.

În loc de Post Scriptum: Sperăm ca în urma acestor probleme să nu ajungem din nou la retorica: străinii, văzând cercetarea remarcabilă care se face în România, ne pun orice piedici pot pentru a ne tăia avântul și a ne fura ideile!

Cât, cum și cui alocăm resursele sistemului național de cercetare? Prezent vs. perspective

Articolul de mai jos este semnat de unul dintre „Mici” (Mihai), cu feedback din partea noastră.
Cu mic, cu mare și cu anc ne însușim cele spuse de Mihai și vom detalia aspectele menționate de el la final (mai ales ocuparea posturilor în sistemul românesc de cercetare) în articolele comune viitoare.

Introducere:


  • Buget

România alocă în 2019 Ministerului Cercetării și Inovării (Minister, de aici încolo) 0,17% din PIB, identic cu procentul de anul trecut. Este cel mai mic procent din PIB alocat cercetării în ultimii 10 ani, fiind chiar mai mic decât cel alocat în perioada de criză economică (0,23% din PIB în 2009).

Figura 1. (preluată de aici) Evoluția procentului din PIB alocat Ministerului/ANCSI
  • Resursa Umană (RU)

Repartizarea resursei umane pe categorii de vârstă, în sectorul public de cercetare, nu are o distribuție piramidală, normală (și sănătoasă) în orice sistem bine dezvoltat, segmentul tânăr având o pondere insuficientă. Cu alte cuvinte nu avem baza de selecție pentru viitor. 

Figura 2. Distribuția cercetătorilor din sectorul public pe categorii de vârstă
Sursa datelor: INS
  • Infrastructuri de Cercetare (IdC)

IdC-urile au multe redundanțe și nu sunt grupate în centre de excelență sau centre de servicii pentru comunitatea științifică. Două exemple: Academia Română are trei institute de cercetări socio-umane (la Tg. Mureș, Craiova și Sibiu), iar printre Instalațiile și Obiectivele Strategice de Interes Național (IOSIN) se află nu doar celebrul „Laser de la Măgurele” (ELI-NP) ci și un al doilea „laser de la măgurele” (având o putere de 10x mai mică decât primul). Asupra centrelor de servicii revin mai jos, dar este anormal ca în România să existe mai multe aparate de laborator de milioane de euro bucata, folosite la 10% capacitate, în loc să fie unul, folosit la capacitate maximă și dispunând de o resursă umană adecvată care să-l opereze.


Prezent și perspective:

  1. Buget – Cât alocăm și cât ar trebui alocat?

Ultimul raport de țară al Comisiei Europene (RIO 2019) reconfirmă faptul că suntem codașii UE în privința procentului din PIB alocat cercetării. Actuala guvernare nu a făcut decât să consolideze poziția de lanternă roșie. Procentul din PIB alocat Ministerului pentru anul în curs este cu un sfert mai mic decât cel alocat în 2009, în plină criză economică. Trecând peste declarațiile dlui ministru Hurduc, în care vorbea cu emfază despre bugetul de anul acesta, ca și cum ar fi o realizare faptul că a primit 0,17% din PIB, cât ar fi totuși necesar să alocăm Ministerului de resort? 

Ca fapt divers: în Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI) 2014-2020 (HG 929/2014) este propus un procent de 0,83% din PIB pentru anul în curs, ce include bugetul Academiei Române (470 milioane lei) și alte sume mai mici, în raport cu bugetul Ministerului (1,8 miliarde lei), gestionate de alte ministere (Ministerul Agriculturii, de exemplu, alocă aprox. 100 milioane activităților de cercetare din domeniu) sau academii de ramură. 

Procentul din PIB pe care Ministerul ar trebui să-l primească începând de mâineeste de 0,2% (detaliez mai jos), procent ce trebuie crescut an de an spre unul realist de 0,6% spre finele viitoarei SNCDI. Minim jumătate din acesta (0,1% din PIB, în primă fază) trebuie gestionat de experți în domeniu (NSB din SUA, CNRS din Franța, sau UKRI din Marea Britanie putând servi ca exemple), nu de Guvern. Acesta din urmă, prin Ministerul sau Autoritatea din Cercetare din subordinea unui viitor Minister al Învățământului Superior și al Cercetării Științifice ar urma să gestioneze cealaltă jumătate.

1.2 Buget– Cum alocăm cei 0,2% din PIB?

Îi lăsăm pe experți să ne răspundă, dar principiul care va guverna alocarea va fi transparența. Cum alegem experții? Luăm Cartea Albă a Cercetării concepută de Ad Astra în 2011 și o aducem la zi. Vom avea astfel o radiografie clară asupra calității cercetătorilor din România. Cu alte cuvinte, aplicăm filtrul „Vama Nădlac”, parafrazând un prieten, care spunea că majoritatea „savanților de renume mondial” din România își pierd valoarea imediat ce trec Vama Nădlac. Odată identificați cei mai buni, îi vom invita să ia parte (sau să facă propuneri) într-un nou Consiliu Național al Cercetării Științifice (nCNCS), cu un nou regulament, responsabilități și evident componență. nCNCS va avea obligatoriu personalitate juridică și va fi ordonator de credite. Acesta va gestiona jumătate din procentul ce-l primește Ministerul. nCNCS va aloca fondurile exclusiv în sistem competițional, limba de depunere a proiectelor va fi engleza, iar evaluatorii vor fi aleși „pe sprânceană”, preponderent din țările membre OECD (lăsând poarta deschisă celor naționali, atâta timp cât aceștia îndeplinesc standardele impuse și nu se află în conflict de interes). Unitatea executivă, aflată în subordinea directă a nCNCS, ce va distribui acești bani, va lua naștere prin reorganizarea actualei UEFISCDI și va funcționa după modelul ERCEA (Agenția executivă a European Research Council), aceasta din urmă rulând în prezent fonduri de aproximativ două ori mai mari decât execuțiile bugetare anuale ale MCI. Toți banii vor fi alocați transparent, informațiile privind competițiile, precum și rezultatele proiectelor finanțate, urmând a fi disponibile pe un site național, după modelul https://www.grants.gov.

1.3 Buget– Cui alocăm cei 0,2% din PIB?

Simplu: nCNCS va aloca 0,1% din PIB conform principiului „finanțarea urmează performanța”. De exemplu, nCNCS nuva aloca fonduri pentru deplasarea unei delegații la Salonul de Inventică de la Geneva. Aceste fonduri pot fi alocate din cealaltă jumătate, gestionată de guvernanți, aceștia decontând astfel costul politic al irosirii banului public. Tot guvernanții pot construi din „jumătatea lor” trei reactoare nucleare la Mioveni, după modelul ALFRED, sau continua finanțarea Programelor sectoriale în cercetare, unde ultima dată când am verificat era finanțat un proiect pentru monitorizarea căderii corpurilor făcute de om din atmosferă și impactul asupra vieții terestre. 

Lăsând gluma la o parte, Ministerul va trebui să asigure salariile de bază ale cercetătorilor din sistemul guvernamental de cercetare, inclusiv pentru cei aprox. 7.000 de cercetători din Institutele Naționale de Cercetare și Dezvoltare (INCD), nervii acestora fiind puși greu la încercare an de an, în funcție de bugetarea Programului Nucleu și virarea primei tranșe de bani. Nu este normal să existe discrepanțe între un cercetător din cadrul rețelei de institute ale Academiei Române (I-AR), care are salariul de bază asigurat, și un „INCDist”, lăsat în voia sorții (a se citi Program Nucleu și competiții naționale lansate mai mult în conformitate cu ce spune horoscopul zilei). Despre Academia Română, bugetul consistent pe care aceasta îl primește de la Stat și modul ei de funcționare într-un articol viitor.

Ministerul poate cere ajutorul nCNCS pentru identificarea Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (IOSIN) și finanțarea lor, din același 0,1% primit de la buget. În prezent se alocă aprox. 450 milioane lei INCD-urilor, prin Programul Nucleu, 100 milioane lei IOSIN-urilor și alte 100 milioane spre organisme internaționale, subvenționarea literaturii științifice etc. După o evaluare riguroasă și o restructurare a INCD-urilor estimez că un buget de 600 milioane (din cele 1.000, reprezentând 0,1% din PIB) va fi suficient pentru finanțarea de bază a acestora, incluzând aici și salariile cercetătorilor. 

Sumarizând secțiunea 1.3: jumătate din buget va fi alocat în mod competitiv, proces supervizat de nCNCS, iar cealaltă jumătate, gestionată de Minister, va asigura finanțarea de bază a sistemului românesc de cercetare. 

2.1 RU – Cât?

Resursa umană de care dispunem în sistemul public de cercetare (conform INS) este de aprox. 32.000 de cercetători. Mai mult de jumătate din aceștia sunt angajați în universități, iar restul în cadrul INCDurilor, I-ARurilor, institutelor de cercetare din cadrul universităților și alte câteva institute din subordinea altor ministere. Nu detaliem aici, dar România este pe unul din ultimele locuri din UE atât în privința numărului de cercetători cât și a persoanelor cu titlul de doctor, ambele raportate la mia de locuitori.  În privința numărului de cercetători români din diaspora nu sunt date clare, dar numărul este estimat la 15.000. 

2.2 RU – Cum?

Sunt cel puțin două întrebări: cum stimulăm resursa umană să rămână în țară și cum o stimulăm să performeze? Nicidecum prin programe lansate cu mare tam-tam de actuala guvernare, prin care se ofereau stimulente financiare (relativ mici, între noi fie vorba) olimpicilor români cu condiția ca aceștia să rămână în țară după terminarea studiilor de licență/master și să presteze muncă „pe plantația mioritică”. Această cerință taie tânărului orice speranță de a ieși din țară și a experimenta alte sisteme de cercetare mature, „vestice”. Apropos, eu am plecat din România imediat după terminarea masterului și m-am întors șapte ani mai târziu cu un doctorat luat la una din cele mai puternice universități americane (Rutgers). La fel și colegul de blog, Octavian, întors în țară după doctorat în SUA și postdoc în Germania. Al treilea coleg de blog a bifat și el un doctorat în Olanda, imediat după studiile universitare, și studii postdoctorale în Elveția și SUA. 

Singura cale de a stimula resursa umană nu doar să rămână, ci să se și repatrieze (obiectivul pe termen lung fiind atragerea cercetătorilor străini, nu doar români din diaspora) este să creăm un sistem național de cercetare robust, înțelegând prin aceasta o infrastructură adecvată (despre care vorbesc mai jos), dar mai ales predictibilitate în alocarea competitivăa resurselor bugetare. Cum stimulăm resursa umană să performeze? Oferindu-i stabilitate. Astfel, cercetătorul trebuie să fie sigur că în fiecare an poate aplica cel puțin la o competiție națională cu o rată de succes de 15-20%. Dacă minim cinci ani de zile reușim să facem asta, am da un semnal puternic cercetătorilor că sistemul este funcțional și atractiv pentru ei, având resurse adecvate. 

2.3 RU – Cui?

Pentru a (re)construi fundația piramidei din figura 2, o importanță vitală o au proiectele de tip „Postdoctorat” (PD). Ultimele competiții de acest tip au fost lansate în 2012 și 2016. Ca să înțelegem ce a însemnat acest lucru pentru resursa umană tânără este destul să ne uităm la evoluția numărului de titluri de doctor acordate în România de-a lungul anilor (figura 3).

Figura 3. Număr de titluri de doctor acordate în România
Sursa datelor până în 2016 aici, iar ulterior aici.

Așadar, din 2012 până în 2016 s-au acordat 21.420 de titluri de doctor, iar în cadrul celor două competiții de tip „Postdoctorat” (PD) organizate în acest interval s-au finanțat 259 de proiecte. Nu doresc să explic aici toate motivele exploziei de titluri din perioada 2012 (nici nu am pretenția să le cunosc pe toate), dar programul POSDRU constituie principala explicație. Concluzia este că prin politici guvernamentale proaste România nu a reușit să-și folosească resursa umană tânără, școlită pe bani grei europeni, în cadrul POSDRU. Ba mai mult, a făcut tot ce-a fost posibil să o trimită la cules căpșuni, prin întârzierea evaluării proiectelor depuse, nelansarea de competiții noi, bugetare insuficientă pentru proiectele câștigătoare etc. 

Mă bucur să văd că actuala guvernare reușește „performanța” deschiderii unei competiții PD la mai bine de 2,5 ani de la preluarea puterii. Sper că nu va fi nevoie de încă 5 miniștri pentru a finaliza și evaluarea acesteia, cum a fost cazul precedent.

Pentru a aduce sânge proaspăt în celelalte categorii de vârstă din figura 2, o soluție ar fi atragerea de cercetători din afara țării, prin programe de tipul celor propuse de Asociația Ad Astra aici, sau  ERA Chairs, parte integrantă a Programului Cadru al UE (Orizont 2020 în prezent). În același comunicat, Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, avansează bugetul de 600 milioane lei ca fiind necesar anual pentru asigurarea unei minime predictibilități în cercetare, ce să permită unui tânăr cercetător să-și planifice cariera. Acest buget permite lansarea anuală a competițiilor de tip PD, Tinere Echipe (TE) și Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), destinate mai ales resursei umane deja aflată în România, precum și a trei competiții destinate atragerii cercetătorilor din afara țării, pe aceleași trei paliere: postdoctorat, cercetător independente tânăr și cercetător independent senior. Toate aceste șase competiții ar urma să fie organizate și supervizate de nCNCS. De cele 400 milioane rămase din procentul de 0,1% gestionat de acesta, ar urma să fie organizate anual competiții de tip Proiect Experimental Demonstrativ și Bridge Grants (sau similare), pentru transferul cunoștințelor la operatorii economici.  

Nu pot încheia discuția despre resursa umană fără să ating și subiectul plagiatelor. Cum văd eu soluția pe scurt: achiziția celui (sau celor) mai avansat(e) soft(uri) anti-plagiat àscanarea tuturor tezelor din ultimii 30 de ani (dacă sunt pe suport letric, convertire prealabilă în format electronic) àîn funcție de setările de scanare, toate tezele ce trec de 7-10% asemănare cu bazele de date utilizate intră în filtrul 2, mai amănunțit, dar tot automatizatàdacă procentul se păstrează peste 7, teza este analizată în amănunt de experți numiți de un nou CNATDCU (reorganizat după un regulament elaborat de nCNCS) àpentru tezele la care plagiatul se confirmă se trece la retragerea titlului de doctor și recuperarea eventualului prejudiciu în instanță (de exemplu, sporul de doctorat de 15% din salariu). 

3.1 IdC – Cât?

Pentru a afla de câte infrastructuri de cercetare dispune România este destul să accesăm pagina https://erris.gov.ro. Acum sunt listate aproximativ 1.700 de IdC-uri, cumulând 23.563 echipamente mari. Numărul este unul impresionant, dar din experiența proprie și din discuții cu mulți alți colegi, o bună parte din ele colectează praful în prezent, gradul de utilizare al lor fiind în cel mai optimist scenariu de 25% (repet, doar din auzite, dar cu valoare de exit-poll).

România are deci nevoie de o concentrare a infrastructurilor de cercetare, dar nu în sensul localizării Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (IOSIN) în perimetrul Bucureștiului, cum este acum, ci în sensul organizării de centre de servicii pentru comunitatea științifică. În domeniul meu de exemplu, al genomicii-geneticii, nu este nevoie să ai în țară 5 secvențiatoare de ADN de ultimă generație, cumpărate cu câte 1 milion de euro fiecare. E destul să ai unul, unde cercetătorul să-și trimită probele de laborator și să primească datele brute. În mod similar, apropos de exemplul de mai sus, al celor 3 institute ale Academiei Române din domeniul socio-uman, întreb și eu în calitate de plătitor de taxe: de ce le finanțăm pe toate de la bugetul central? Are România nevoie de toate 3? Sau de ce nu avem unul din cele 3 în Moldova?

3.2 IdC – Cum?

Cum s-a constituit ERRIS (Registrul Infrastructurilor de Cercetare din România)? Orice entitate de cercetare ce dorește să acceseze bani publici printr-o competiție trebuie să-și înscrie infrastructura de cercetare pe ERRIS. Dar, din toate cele 1.700, în urma unei întâlniri de taină a unor „experți” aflați în vădit conflict de interes, au fost alese o parte, ce constituie în prezent IdC-urile din roadmap-ul infrastructurilor de cercetare. Acest roadmapa fost cerut de CE pentru ridicarea condiționalității ex-ante pentru cercetare și pomparea ulterioară a peste 200 milioane euro în IdC-urile alese. Detalii despre toată povestea cu roadmap-ul găsiți în scrisoarea Asociației Ad Astra spre comisarii europeni C. Moedas și C. Crețu de aici.

O a doua întâlnire de taină a altor „experți” (sau aceeași, nu se știe) s-a concretizat într-un proiect de HG prin care este dublat numărul Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național. 

3.3 IdC – Cui?

Răspunsurile la întrebările și problemelor ridicate în secțiunile 3.1 și 3.2 vor veni în urma unei evaluări independente a infrastructurilor de cercetare, proces organizat de nCNCS. Ulterior, trebuie să trecem la restructurare și finanțarea celor utile. În acest efort de evaluare este imperios necesar să includem Institutele Academiei Române (ce nu au fost niciodată evaluate independent; acum ele sunt evaluate intern) și Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare. Nici în privința INCD-urilor lucrurile nu stau prea roz. Acestea au fost evaluate pentru prima dată în 2011/2012 cu experți internaționali, iar rezultatele nu au prea fost pe placul guvernanților. Anul acesta se pornește o a doua evaluare, după reguli de joc stabilite de CCCDI, unul din consiliile consultative din subordinea MCI. Pronosticul meu: toate INCD-urile vor primi calificativele A și A+ pentru a continua să fie mufate la bugetul din ce în ce mai consistent alocat „din pix” prin Programul Nucleu. 

Dacă vrem cu adevărat să știm ce avem în ogradă și să cheltuim ulterior banul public în mod responsabil și cu profit, este necesară angajarea unui corp de evaluatori străini (de exemplu, de la https://www.scienceeurope.org) care să facă o analiză obiectivă a sistemului național de cercetare, cu accent pe modul și gradul de folosință al infrastructurilor de cercetare. Putem lua ca exemplu evaluarea pe care Germania a făcut-o anul trecut (detalii aici) pentru „Helmholtz Association of German Research Centers”, rețea ce cuprinde aprox. 30.000 de cercetători (repet, atât are România în total, în institute și universități). Și surpriză! (ar zice unii): nu au folosit experți nemți, ci 600 de experți internaționali, provenind din 27 de țări. Haideți deci să lăsăm deoparte dâmbovițenismele și să recunoaștem că nu avem de unde să scoatem evaluatori naționali pentru treaba asta, ca magicianul cu iepurașii din pălărie; sau poate vrem să facem o treabă de mântuială, care să colcăie a conflicte de interes sau lipsă de expertiză relevantă în plan internațional (vedeți criteriul „Vama Nădlac”)… 

Concluzii:

  • România trebuie să treacă la o bugetare de bază a cercetării prin intermediul Ministerului;
  • Un corp de experți în domeniu (nCNCS) va gestiona minim jumătate din bugetul cercetării în mod competitiv, transparent și conform principiului „finanțarea urmează performanța”;
  • Resursei umane trebuie să i se asigure stabilitate și predictibilitate în finanțare, iar segmentul de tineri cercetători trebuie stimulat;
  • Infrastructura de cercetare trebuie evaluată independent și ulterior reorganizată.

Ar fi foarte multe de detaliat (posturile permanente din cercetare, finanțarea multianuală a proiectelor de cercetare, atitudinea cercetătorului român, gestionarea fondurilor europene etc.) dar am încercat să fiu cât mai succint. Le voi aborda în editorialele următoare.

Mărul otrăvit oferit de Guvern olimpicilor români

Guvernul a anunțat în ședința de ieri continuarea programului de sprijinire a olimpicilor români, cu anumite modificări ale textului de HG precedent (403/2017). Acest program este un măr otrăvit pe care Guvernul îl oferă tinerilor și prin urmare îi sfătuim cu tărie să nu-l muște! De ce? Pentru că mușcătura îi va „lega de glie”, retezându-le orice speranță de a experimenta sisteme de cercetare vestice/performante. Și vă spunem asta din perspectiva a trei oameni care au plecat imediat după terminarea facultății/masterului la studii doctorale în străinătate: Octavian și Mihai in SUA, iar Lucian în Olanda.

Legarea de glie a olimpicilor români

Dragi tineri olimpici, cugetați de 10x înainte să semnați astfel de granturi! Dacă vreți un sfat, aici suntem.

Pentru cineva din România care îndrăgește știința și cercetarea, puține lucruri se compară cu efectuarea studiilor doctorale în țări unde cercetarea științifică este cu adevărat respectată și apreciată. Există o diferență ca de la cer la pământ din punctul acesta de vedere între SUA, Canada sau țări din Europa de Vest și România. Toți tinerii care își doresc să lucreze în cercetare științifică ar trebui să experimenteze alte sisteme, preferabil la un stadiu incipient al carierei, adică exact atunci când Guvernul român le cere fără milă să presteze muncă pe „plantație”. 

Pe lângă cerința meschină a Guvernului ca tânărul beneficiar al unui astfel de grant de cercetare să rămână în țară minim patru ani după terminarea studiilor, nu se oferă nicio certitudine că instituțiile românești îi vor angaja pe aceștia. Cu alte cuvinte, ei se pot afla în situația de a-și finaliza studiile și de a nu avea unde se angaja, implicit fiind nevoiți să returneze banii Guvernului, prin neîndeplinirea clauzei contractuale de a se angaja minim patru ani în sistemul românesc de cercetare. 

Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, a propus anul trecut modificarea HG 403/2017 astfel:

„1. Abrogarea articolelor care condiționează acordarea acestor granturi de angajarea beneficiarilor în țară imediat după terminarea studiilor de licență și/sau master. În speță, Art. 7, alin 2), lit. F și Art. 8, alin 2), 3) și 5).

2. Modificarea Art. 7, alin 2), lit c) prin menținerea doar a obligativității studentului de a promova studiile universitare pe perioada grantului pentru ciclul 1, respectiv licenţă, după caz, şi pentru ciclul 2 – master.”

În continuarea comunicatului, membrii Ad Astra (noi trei implicit) spun că „acordarea unor astfel de granturi este o idee foarte bună, dar nu trebuie condiționată de rămânerea în țară după absolvire. Orice astfel de „legare de glie” este contraproductivă. Credem că, pentru stoparea fenomenului de „fugă a creierelor”, strategia de urmat este ca tânărul absolvent să fie lăsat și chiar încurajat să exploreze noi sisteme de educație și cercetare, din afara țării, acesta fiind singurul mod în care un tânăr poate ajunge la maturitate științifică. În paralel, statul trebuie să contribuie prin măsuri legislative la crearea unui mediu propice întoarcerii specialiștilor.”

Ne arată străinii cum să organizăm o competiție națională – Ministerul Cercetării e incapabil

După ce Ministerul Cercetării ne-a obișnuit cu „balcanismele” sale când vine vorba de organizarea unei competiții naționale de proiecte, EEA Grants – Proiecte Colaborative de Cercetare, organizate de Norvegia, Islanda și Liechtenstein în România, pe banii lor, contrastează puternic, aducând un aer vestic la toate capitolele. 

EEA Grants – Proiecte Colaborative de Cercetare fac parte din contribuția celor 3 state membre ale Spațiului Economic European (EEA) pentru statele mai puțin dezvoltate ale UE. Deci sunt banii contribuabililor din statele respective, investiți în România, ca parte a acordurilor de aderare la spațiul EEA. 

EEA Grants – Proiecte Colaborative de Cercetare

Modul în care a fost organizată ultima competiție EEA Grants este ca o palmă dată pe obrazul (gros) al Ministerului Cercetării. De la folosirea evaluatorilor străini (inclusiv folosirea limbii engleze pentru depunerea proiectelor), la existența unui Comitet de Program cu atribuții clare, respectarea și chiar devansarea termenelor privind desfășurarea competiției, transparență maximă și la alegerea unui operator de program detestat de meciști, totul respiră un aer vestic în această competiție. Ne arată că se poate și în România organiza o competiție cinstită de proiecte de cercetare și cu buget consistent (fiecare din proiectele câștigătoare primesc aprox. 1,5 milioane EUR). 

Punem mai jos în oglindă principiile și practicile care stau la baza organizării competițiilor naționale de proiecte de cercetare în Minister și respectiv cele 3 state EEA, în speranța că meciștii vor înțelege câte ceva chiar și în ultimul ceas:

Operatorul de program ales

MCI: are 3 operatori de program, dar prin modificările de anul trecut la legea cercetării a scos pe linie moartă UEFISCDI– probabil că aceasta nu direcționa cum trebuie și mai ales, cui trebuie, banii primiți de la Minister. Între timp, Institutul de Fizică Atomică a fost desemnat operator de program pentru proiecte în colaborare cu Agenția Universitară a Francofoniei. Înainte de asta, Agenția Spațială Română a coordonat o competiție în cadrul proiectului DANUBIUS-RI.

EEAa ales ca operator de program tocmai UEFISCDI. Măi să fie! Ce ți-e și cu soroșiștii ăștia … 

Formarea echipelor de cercetare

MCI: Ultima competiție majoră de proiecte din cadrul Programului Național de Cercetare 2014-2020, ce implică echipe de cercetători din mai multe instituții (și anume Proiecte de finanţare a excelenței în CDI), a fost lansată anul trecut, având termen de depunere două săptămâni. În acest interval cercetătorilor li s-a cerut să scrie proiecte de câte 8 milioane de lei.

EEA: competiția EEA Grants – Proiecte Colaborative de Cercetare (unde bugetul maxim al unui proiect a fost de 1,5 milioane EUR, deci similar cu cel acordat de MCI) a fost lansată concomitent cu cea de Mobility Grants, în luna aprilie 2018 – adică mai mult de 5 lunipână la termenul de depunere al proiectelor. Așadar, în vederea stimulării formării de echipe solide și competitive, au fost alocate fonduri prin care echipele din cele 4 state s-au vizitat reciproc, au stat la masă și au pus lumea la cale înainte de a intra în competiție. 

Cine girează și coordonează științific programul?

MCI: se bazează pe niște consilii consultative din subordine, pe care ministrul le rade rapid printr-o țidulădacă nu-i mănâncă din palmă, sau, fiind consultative, nici măcar nu le bagă în seamă. A se vedea activitatea (inexistentă) a CNCS (Consiliul Național al Cercetării Științifice) și CCCDI (Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare), rase și repopulate în 2017 de ministrul Valeca, la 4 luni după ce fuseseră numiți membrii pentru un mandat de 4 ani. Atât de bine funcționează mecanismul încât, spre exemplu, CNCS a livrat MCI o listă de potențiali evaluatori de proiecte, iar acesta din urmă i-a avizat, fără ca cei nominalizați să fi îndeplinit măcar criteriile minime de eligibilitate prevăzute în pachetul de informații aferent competiției Tinere Echipe 2016. 

EEA: folosește un Comitet de program compus din 5 personalități științifice+ 2 membri supleanți. Realizările științifice ale acestora sunt enumerate în dreptul numelui (cu poză, dacă mai contează și asta). Cei 5+2 garantează cu numele și reputația lor că programul este implementat și dus la bun sfârșit în conformitate cu bunele practic internaționale. Cei 5+2 nu-și pot delega atribuțiile și sunt înlocuiți doar în urma unei demisii sau decesului. Ei supervizează întreg procesul de evaluare inițială, intermediară și finală.  

Evaluatorii

MCI: ține morțiș să ne facă unici în rândul statelor vestice prin încăpățânarea de a utiliza evaluatori naționali, ajungând la situații ridicole, mustind a conflicte de interese, ca în cazul competiției PCCDI 2017 (Proiecte în Consorții CDI), când celor care au aplicat li s-a permis să și evalueze, ba mai mult, au fost cazuri de soț aplicant și soție evaluatoare. Evident, limba în care cercetătorii români sunt nevoiți să se exprime este româna, pentru ca experții evaluatori să înțeleagă ce și cum, și să nu uităm … pentru ca agenturili străine să nu aibă acces la ideile minților luminate din România. 

EEAevaluatorii internaționaliau fost aleși exclusiv din afara celor 4 state implicate (România, Norvegia, Islanda șiLiechtenstein), fiind obligatoriu localizați în instituții gazdă din afara acestora. Limba de depunere a proiectelor a fost engleza

Calendarul competiției

MCI: v-am provocat în urmă cu ceva timp să numiți o singură competiție de proiecte pentru care calendarul a fost respectat. Reînnoim această provocare! Și până vă gândiți, vă reamintim că MCI a reușit performanța de a finaliza competiții de proiecte lansate în vara-toamna lui 2016, abia în toamna lui 2018, timp în care s-au perindat pe la cârma Cercetării nu mai puțin de 5 miniștri + secretarul de stat tehnocrat care a lansat competițiile.  

EEAcalendarul competiției a fost respectat. Proiectele ajung în faza de contractare în interval de 6 luni de la lansarea competiției. Simplu.

Concluzia este simplă, pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă: în România se poate organiza o competiție națională de proiecte în conformitate cu bunele practici internaționale, acestea incluzând, la modul minimal:

  1. Evaluatori internaționali.
  2. Transparență în evaluare.
  3. Respectarea ghidului aplicantului/pachetului de informații.
  4. Alegerea adecvată a unui operator de program, acesta având sarcina de a implementa un set de reguli stabilit de un grup de experți, care girează cu numele și reputația lor buna desfășurare a întregului proces, de la evaluare până la finalizarea programului. 

Reacție la dezinformările din conferința de presă a ministrului cercetării

Ministrul cercetării, dl Nicolae Hurduc, a continuat în cadrul conferinței de presă de săptămâna aceasta (înregistrată aici) dezinformările incluse în raportul pe 2018 al ministerului pe care-l conduce. 

Pe scurt:

  • programul de guvernare nu este nici pe departe respectat! Dacă ar fi fost, MCI ar fi trebuit să aibă anul acesta un buget de 4,77 miliarde comparativ cu 1,78 cât are în prezent. Mai mult, cele 1,78 miliarde de anul acesta nu respectă nici măcar Hotărârea de Guvern de aprobare a Strategiei Naționale de Cercetare, care prevede pentru anul în curs un buget de 8,3 miliarde pentru cercetare. 
  • ministrul declară că predictibilitatea sistemului de cercetare este asigurată acum de creditele de angajament. Or, acestea sunt exact opusul, fiind niște bani virtuali, angajați din bugetele anilor viitor, când habar nu ai cum va evolua bugetul statului și cât din acesta va fi repartizat cercetării. Ca să nu mai vorbim că o schimbare de guvern poate schimba radical perspectiva cheltuirii acestora. 
  • ministrul dovedește că nu are habar de structura programului cadru european în privința cercetării (Orizont 2020), când declară că acesta pune accent pe cercetarea aplicativă, și nici nu știe că are o durată de 7 ani, nu 6, cum declară repetat dlui.  
  • în privința Laserului de la Măgurele (ELI-NP) declară cu nonșalanță că Ministerul nu-i poate ajuta în litigiul cu consorțiul ce trebuie să instaleze sursa de raze gama, când de fapt ELI-NP este parte componentă a unui Institut Național de Cercetare din subordinea Ministerului, anume IFIN-HH. 

Conferința de presă s-a axat pe două subiecte: bugetul cercetării românești și agenda României la Președinția Consiliului UE. Dacă am fi fost în locul dlui ministru am fi avut și noi două subiecte pe ordinea de zi, dar un pic diferite:

  1. Ne-am fi recunoscut greșeala și am fi retras afirmațiile conform cărora teoria evoluției prin selecție naturală nu este validă. Ad Astra i-o cam servește în acest sens 😉
  2. Am fi spus poporului că actualul Guvern nu-și poate respecta programul de guvernare din motivele x, y și z (habar nu avem care ar putea fi acestea, dar dl Hurduc ar trebui să știe) și prin urmare va aloca MCI doar 0,179% din PIB, nu 0,8% cât prevăd normativele în vigoare (HG 929/2014). Iar apoi am fi spus că jumătate din puținul primit va fi alocat competițiilor naționale de proiecte, evaluate cu evaluatori externi aleși pe sprânceană. 
  3. Opțional, am fi extins ordinea de zi cu încă un punct în care ne-am fi prezentat demisia. 

Dar nu, dl ministru a ales calea demagogiei și dezinformării. Astfel:

Capitolul 1

BUGET alocat cercetării

  • A ales să spună că bugetul de anul acesta este cu 27% mai mare decât cel de anul trecut, care a fost de 1,64 miliarde lei. Dacă dl ministru ar fi făcut calculele, o creștere de 27% ar fi însemnat ca anul acesta să avem 2,08 miliarde lei alocați MCI, nu 1,79 cât avem acum. I-am făcut însă noi calculele corecte și așa-zisa creștere este raportată la execuția bugetară din 2018, adică în raport cu banii pe care au reușit să-i cheltuie la final de an, adică 1,4 din totalul de 1,64 miliarde alocați MCI. 
  • În contextul de mai sus, și în lumina declarației din conferința de presă cum că „S-a respectat programul de guvernare a PSD, respectiv creștere bugetară de 30%”, ținem să-i reîmprospătăm memoria dlui ministru asupra conținutului propriului program de guvernare, accesibil aici. Acesta prevede „Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual”. Și subliniem alocat, pentru că acesta înseamnă să te raportezi la ce s-a alocat prin legea bugetului de stat, nu la execuția bugetară, adică ce ai reușit să cheltui din cât ți s-a alocat. Iar această prevedere se regăsește cu copy-paste în toate programele partidului domniei sale, de la preluarea guvernării încoace. Prin urmare, pornind de la bugetul de referință alocat cercetării în 2016, de 2,17 miliarde, și aplicând creșterea anuală de 30% ar însemna ca anul acesta să avem 4,77 miliarde alocate cercetării. 
  • Apar în discursul dlui ministru 3,3 miliarde lei sub formă de credite de angajament despre care d-lui declară că sunt „o componentă bugetară ce ne permite să generăm un buget predictibil, predictibilitatea fiind o problemă a MCI în ultimii ani, pentru că nu au putut fi pornite la timp competițiile naționale de proiecte”. Ridicându-ne de sub masă la auzul acestora ne întrebăm sincer dacă dl ministru are habar ce sunt acelea credite de angajament și cum poate să le lege pe acestea de predictibilitate? Creditele de angajament sunt bani virtuali. E ca și cum vindem pielea ursului din pădure. Să spui că folosind acești bani asiguri predictibilitate în cercetare denotă cel puțin o necunoaștere a mecanismelor de finanțare a cercetării. Creditele de angajament nu fac decât să pună presiune pe bugetele anilor următori, iar gestionarea acestei presiuni depinde exclusiv de guvernul de atunci. Sau mergeți cumva pe principiul „după noi potopul”? 
    • D-le ministru, întrebare de 10 puncte: se dau 3,3 miliarde lei, din care 1,1 miliarde pentru 2020 (ziceați că cele 3,3 mld sunt pentru 3 ani, da?). Spuneți-ne, vă rugăm, cine vă garantează că acești bani vor fi accesibili în 1 ianuarie 2020 ca să-i folosiți la finanțarea proiectelor contractate în 2019, în condițiile în care Guvernul de atunci probabil va trimite legea bugetului de stat în Parlament în luna februarie și aceasta va fi promulgată în martie? În continuarea întrebării: cum vedeți dvs. acea predictibilitate a finanțării cercetării, în condițiile în care în termen de 2 (doi) ani s-au schimbat 3 guverne și 5 miniștri ai cercetării?!? Ce garanții puteți da cercetătorilor că următorul guvern va aloca efectiv cele 3,3 miliarde pe care dvs. le promiteți acum?

Capitolul 2

COMPETIȚII NAȚIONALE DE PROIECTE

  • Declarație: „Ultima competiție de proiecte a fost, cum probabil știți, în anul 2016. Sunt 3 ani de când MCI nu a permis lansarea de proiecte”. Nu dle, ministru, ultima competiție națională de proiecte a fost lansată de predecesorul dvs. la minister, dl Burnete, în iulie 2018, cu un buget de 500 milioane lei, iar o a doua a fost lansată în 2017 de actualul secretar de stat al dvs. dl Georgescu, cu un buget de 435 milioane lei. Dar probabil nu vreți să vorbiți de acestea, una fiind chiar contestată în instanță de Asociația Ad Astra 😉 Deci MCI a „permis” lansarea de proiecte, dar pentru cine trebuie, având în vedere că: (i) celor două competiții mamut de mai sus li s-au alocat aproape 1 miliard de lei; (ii) evaluatorilor li s-a permis să  fie și aplicanți în cadrul aceleiași competiții; (iii) pentru una dintre ele termenul de consultare a pachetului de informații, aflat în dezbatere publică, a fost de 4 (patru) zile, iar pentru cea de-a doua au fost două săptămâni de depunere a aplicațiilor (timp suficient, în opinia MCI, pentru a scrie proiecte de 8 milioane de lei); (iv) evaluarea acestora s-a făcut pe repede-înainte, în timp ce pentru cele lansate în 2016 a fost nevoie de 5 (cinci) miniștri pentru a finaliza evaluarea și a le contracta, ulterior celor două competiții de mai sus. 
  • În încheierea conferinței de presă, dl ministru răspunde unei întrebări din sală cu anunțul că în 2019 va lansa competiții destinate tinerilor (PD și TE) precum și cele de tip Bridge Grants și Proiect Experimental Demonstrativ, deși la începutul conferinței spunea „am putea”. Dacă acest „am putea” se bazează pe creditele de angajament și ne vor trebui iar 5 miniștri pentru finaliza competițiile, atunci e clară treaba!

Capitolul 3

PROGRAMUL NUCLEU

  • Referindu-se la Programul Nucleu, dl ministru declară că 500 milioane sunt alocate anual Institutelor Naționale de Cercetare, asigurându-se astfel 40-60% din necesarul pentru a funcționa. O altă întrebare de 10 puncte: din ce asigură restul? Din competițiile acelea naționale pe care nu le-ați mai deschis din 2016, așa cum și dvs. recunoașteți? Mai spuneți chiar că Institutele sunt „obligate” să-și asigure restul din competiții de granturi. Obligate prin ce mecanism, că ne scapă? HG-ul 637/2003, de funcționare al acestora, cumva? Ne arătați, vă rugăm, unde apare obligația respectivă? 
  • Dl ministru mai declară că „s-a introdus o competiție de  proiecte pe un interval de 4 ani”. S-a introdus pe naiba! Mecanismul pe patru ani a mai fost implementat și în 2012. Uitați aici alocările pe 4 ani. Continuă dl ministru, spunând că „am constat că la sfârșitul fiecărui an apar sincope”. Serios?! Și cum vor fi acestea evitate în 2020, de exemplu? Prin creditele de angajament? Repetăm: serios?! Cum credeți că veți primi de la Ministerul Finanțelor banii respectivi atâta timp cât nu va exista o lege a bugetului de stat, pentru a cărei promulgare putem aștepta și luna martie, cum e situația prezentă?
  • Apropos de predictibilitate, dl ministru susține că „INCD-urile știu ce bani vor avea pe următoarea perioadă”, cu referire la cele 3,3 miliarde lei sub formă de credite de angajament pe care, chipurile, se poate conta. Știu pe naiba! Bugetul fiecărui INCD se calculează ca procent din media cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani. De unde să știe un INCD pe ce bani poate conta în 2021, de exemplu, dacă nu știe ce încasări va avea în anii precedenți. Și nu poate știi ce încasări va avea pentru simplul motiv că nu știe ce competiții naționale vor fi lansate (dacă vor fi lansate) și ce rată de succes va avea. 

Capitolul 4

INSTALAȚII ȘI OBIECTIVE DE INTERES NAȚIONAL

  • Anul acesta se finanțează Instalațiile și Obiectivele de Interes Național cu 154 milioane lei. Am scris despre acestea în articolul http://mic-mic-anc.ro/2018/10/23/haosul-si-interesele-din-jurul-instalatiilor-si-obiectivelor-speciale-de-interes-national-in-domeniul-cercetarii/ În anii trecuți aceste instalații erau finanțate cam cu 70 milioane, în timp ce anul acesta se dublează suma. Vă întrebați probabil de ce, nu? Pentru că lista cu aceste instalații se modifică, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică aici. Printre noile adiții sunt două lasere. Pe lângă celebrul ELI-NP, în listă va figura și CETAL, acesta având o zecime din puterea primului. O altă instalație ce va păpa din banii publici va fi reactorul nuclear de la Mioveni, ALFRED. Acestea sunt doar exemple, iar pentru ca ele să-și facă loc în lista mufată direct la bugetul MCI legislația a fost schimbată dibaci anul trecut. Concret, Ordinul nr. 3848/2004 privind aprobarea Criteriilor de selectare a instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare a fost abrogat de Ordinul nr. 677/27.08.2018. Ordinul din 2004 prevedea că pentru a putea deveni IOSIN, o instalație sau un obiectiv de cercetare trebuie să fie singular(vezi criteriile obligatorii). Acest criteriu obligatoriu nu ar fi permis includerea „Centrului de Tehnologii Avansate cu Laser CETAL” în PHG-ul prezent. De ce? Pentru că acest laser este de10x mai slab decât ELI-NP, adică nu mai prea este „singular”. Da, ați ghicit, „singular” a fost scos de la criterii prin Ordinul din august 2018. Același ordin din 2004 prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘIde perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca, propus în PHG-ul prezent pentru a fi inclus în lista IOSIN-urilor. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic.
  • Declarație: „S-a speculat faptul că MCI nu a fost capabil să cheltuie suma alocată, dând 200 mil înapoi la rectificarea din toamnă”. Dle ministru, nu s-a „speculat”, ci s-a afirmat pe bună dreptate că MCI nu a fost și nu este capabil să gestioneze puținul primit de la buget. Nu ne vindeți gogoși cum că cele 200 milioane erau destinate ELI-NP și datorită litigiului în instanță cu consorțiul EuroGammaS nu s-a putut cheltui suma. Fasciculul de raze gama trebuia instalat încă din 2017 și știați încă de atunci care sunt problemele invocate de partenerii străini. De ce au fost acele 200 milioane prevăzute a fi cheltuite pe ceva ce era șubred? Au fost două rectificări bugetare, nu doar cea din toamnă, la care faceți referire. De ce nu s-a operat în cadrul primei rectificări bugetare alocarea sumei respective spre alte destinații? Apropo, de prima rectificare negativă de ce nu pomeniți nimic?

Capitolul 5

CERCETARE EUROPEANĂ 

  • Declarație: „Vom muta centrul de greutate al MCI dinspre cercetare fundamentală spre cea aplicativă. Aceasta nu este doar o cerință la nivel național, ci una a UE”. Hai serios! De unde le scoateți, dle ministru?! Hai să vă spunem un secret: Noi citim aici că viitorul program cadrul al UE (Horizon Europe) va merge pe aceeași 3 mari piloni (Excelent Science, Industrial Leadership și Societal Challanges) ca și cel prezent (Orizont 2020). Mai mult, în cadrul pilonului 1 (Excellent Science) „Support to basic research will remain a cornerstone of the Programme”. Să vă traducem: cercetarea fundamentală va rămâne de bază în noul Program.  
  • Apropos de viitorul program cadrul al UE pentru cercetare, acesta este pentru șapte ani, nu șase, cum din greșiți în cadrul conferinței de presă. Ați mai făcut aceeași greșeală și aici, în decembrie anul trecut. Dar nu ne miră, din moment ce nu cunoașteți nici structura acestuia și afirmați că se bazează pe cercetare aplicativă. 
  • În privința Președinției României la UE, dl ministru declară că noul program cadru „este cel mai important dosar pe care-l coordonăm”. Citim aici (https://sciencebusiness.net/framework-programmes/news/can-romania-deliver-horizon-europe) că s-ar fi dorit finalizarea negocierilor înaintea summitului UE de la Sibiu, din mai, a.c., dar Comisia Europeană a împins termenul până în octombrie. Noi înțelegem printre rânduri că nu prea are lumea așteptări de la România și așteaptă bine merci să-și încheie cele 6 luni la cârma Consiliuli UE. 

Capitolul 6

ALTELE

  • La finalul conferinței de presă dl ministru a ales să prezinte jurnaliștilor rezultatele remarcabile ale Institutului Național de Cercetare Turbomotoare (COMOTI). Îl laudă pentru că face microproducție (ne alăturăm și noi în a lăuda acest fapt) dar declară că „e o ciudățenie pentru mine de ce produsele sunt exportate în țări din comunitatea europeană, dar nu sunt cumpărate în România. E un semn de întrebare de ce cei care gestionează extracția de gaze naturale din România nu vor să cumpere echipamente românești?”. Ca dovadă de cât de bine cunoaște situația respectivului INCD (un dosar cu realizările acestuia fiindu-i chiar în față) îi spunem noi că acesta nu exportă doar în comunitatea europeană ci și în SUA (vezi raportul anual din 2017), iar în raportul pe 2016 se arată că INCD-ul este în competiție cu OMV-PETROM, ROMGAZ și TRANSGAZ, pe piața românească. Poate asta îi răspunde și dlui ministru de ce nu cumpără aceștia produse de la COMOTI. 

Lansăm o provocare-invitație dlui ministru: o discuție publică între d-lui (alături de consilierii d-lui și secretarii de stat din minister) și Doi Mici și un Anc. Ca punct de pornire putem lua conferința de presă pe care o analizăm mai sus, urmând ca fiecare parte să-și probeze afirmațiile cu cifre, texte de legi, studii științifice etc.