De ani buni tot vedem prin presă câte un comunicat, luare de poziție, declarație etc. venite din partea PRCP – Patronatul Român din Cercetare și Proiectare. Deunăzi a apărut altul care spune în esență că e vai de capul nostru dacă reunificăm Ministerele Cercetării cu cel al Educației și că ce de lucruri (Not!) s-au realizat de când avem cele două ministere distincte.
Noi ne-am exprimat poziția față de acest subiect în articolul de aici. Pe scurt: „Ne îngrijorează viziunea ministrului actual care, într-un interviu recent, declara că tipul de cercetare pe care-l fac profesorii este diferit de cel pe care-l fac cercetătorii. Legătura organică dintre cercetare și educație pare a fi tăiată din start.”
Dar totuși cine sunt și pe cine reprezintă cei din Patronatul de mai sus? Vă provocăm să găsiți site-ul web al d-lor, sau să ne indicați unde poate fi găsită lista membrilor și statutul. Singurul indiciu al existenței PRCP era până nu de mult disponibil aici, dar acum apare Page Not Found accesând link-ul. S-a ars până și sursa aceasta de informații privind PRCP! Putem intui care este statuatul actual și lista de membri ai acestui patronat apelând la Internet Archive unde am găsit statutul și lista de unități membre a PRCP din anul 2008.
Și totuși, comunicatele ies parcă din neant și, culmea, au impact în spațiul media și la nivelul decidenților politici.
Mai jos vom demonta neadevărurile incluse în ultimul comunicat PRCP (în font roșu), scris într-un limbaj de lemn, care pare neschimbat dinainte de revolutie, și care sună a strigăt de ajutor pentru menținerea status quo-ului actual privind păstrarea cercetării independentă de tina reprezentată de universități. Continuă lectura „PRCP, PCR, PCRP, Pile-Cunoștințe-Relații, Polymerase Chain Reaction și alte cele”