Contrastele din MCI privind gestionarea evaluării proiectelor naționale de cercetare. Episodul PCCDI vs. PD + TE

NOU: 26 ianuarie 2018

Aflăm că săptămâna aceasta începe contractarea Proiectelor complexe realizate în consorţii CDI (PCCDI). Printr-o informare apărută pe site-ul UEFISCDI ni se comunică practic că proiectelor declarate câștigătoare în primă fază li se va reduce bugetul cu ~ 30%, chiar dacă bugetul competiției a fost suplimentat cu ~ 75 milioane lei, se va prelungi perioada de implementare cu 3-8 luni, și se vor elimina procentele impuse, prin pachetul de informații, categoriilor de buget: proiecte componente, cecuri şi management.

La cele de mai sus noi am mai fi adăugat: având în vedere că evaluarea acestor proiecte s-a făcut cu experți evaluatori supercalificați, implicit cititori în stele, aceștia au fost în măsură să aprecieze inclusiv impactul pozitiv pe care l-ar avea diminuarea cu 30% a bugetelor și prelungirea perioadei contractuale. Bineînțeles, tot acești experți evaluatori și-au dat seama că banii tăiați de la cei fruntași, completați cu cele 75 de milioane suplimentare, vor ajunge să hrănească gurile flămânde ale celor care au căzut sub linie, dar nu mai jos de rata unitară de succes de 23% (nu 50, nu 40, ci 23%).

Dar stați un pic, nu evaluatorii au făcut aceste propuneri?! Pfff! O fi MCI, însuși?! Da, așa este! MCI le-a spus evaluatorilor „mulțumesc de efort”, ne descurcăm noi de aici, că doar avem noi pix în mână și putem da banii unde trebuie și cât trebuie.

Atenție! Tot MCI spune că nu mai contează ce procent aloci pe categoriile de buget. Cu alte cuvinte, limita de 5%, de exemplu, impusă pentru activități de management, poate fi umflată după bunul plac. Mai țineți minte când vă spuneam că ridicarea plafonului salarial la 50 EUR pe oră pentru cercetători va favoriza în primul rând managerii din cercetare?

Situația prezentă în „meciul” PCCDI vs PD + TE stă așa:

Buget total
PCCDI – 435 milioane lei
PD + TE – 85 milioane lei

Dată de depunere a proiectelor
PCCDI – 25 august 2017
PD + TE – 10 ianuarie 2017

Stadiul evaluării:
PCCDI – fază de contractare
PD + TE – evaluare în curs pentru PD și finalizată parțial pentru TE

Informarea privind contractarea PCCDI începe așa: „Având în vedere complexitatea procesului de evaluare…”

Cum explică MCI rapiditatea cu care s-a făcut evaluarea aceasta complexă, în timp ce evaluările pentru proiectele de tip Postdoc și Tinere Echipe (vezi bugetul lor comun comparativ cu cel al PCCDI) nu sunt finalizate încă, la mai bine de un an de la depunere?

Ceea ce face MCI cu aceste evaluări este o bătaie de joc la adresa segmentului tânăr din rândul cercetătorilor (nici nu mai pomenim ce este scris în programul de guvernare în privința modului în care aceștia vor fi stimulați, pentru că sunt clar vorbe în vânt, aruncate acolo din avânt propagandistic).

Din punctul nostru de vedere modificarea din mers, în repetate rânduri, a regulilor jocului în competiția PCCDI denotă fie amatorismul celor de la butoanele cercetării, fie reaua intenție de a direcționa banii discreționar. Pachetul de informații în baza căruia a fost deschisă această competiție a fost făcut ferfeliță în mers: nu s-a respectat calendarul, s-au dat bonificații la punctaje neprevăzute în acesta, s-au redimensionat perioadele de implementare, s-au diminuat bugete negociate în cadrul ședințelor de panel, s-au stabilit criterii suplimentare pentru evaluatori a.î. aceștia să poată fi și aplicanți în cadrul competiției, s-au eliminat procentele impuse categoriilor de buget etc.

Au fost 375 de proiecte depuse în cadrul competiției PCCDI. În prima etapă au fost înregistrate 117 contestații (2 soluționate pozitiv), iar în cea de-a doua 56 (nu se știe câte au fost admise). Vă lăsăm pe dvs. să calculați procentul directorilor de proiect care au contestat procesul de evaluare.

Pornind de la folosirea evaluatorilor cu afiliere în România, aflați inevitabil în conflict de interese (apropos, Ad Astra adună dovezi în acest sens în vederea unei noi acțiuni în instanță sau sesizări ale CNE), continuând cu modificări ale regulilor care au guvernat așa-zisa competiție și culminând cu diminuări ale bugetelor proiectelor declarate câștigătoare, ne întrebăm și noi dacă Prof Dr Tudor Oprea nu are dreptate în comentariul d-lui de la finalul acestui articol?

Și totuși, cum rămâne cu evaluările proiectelor de tip PD și respectiv TE? În privința celor din urmă la domeniul Chimie s-a întâmplat ceva care ne duce cu gândul la „vremurile bune”, când câștigătorii se știau dinainte, iar competițiile erau făcute de dragul de a fi făcute (ceva de genul evaluărilor programelor Nucleu). Așadar, la Chimie, dragi cititori, comisia de soluționare a contestațiilor a considerat că au toate atribuțiile și priceperea necesare să treacă peste notele date de cei 3 evaluatori independenți și ulterior de membrii panelului, a.î. să facă ei o listă finală „după chipul și asemănarea lor”. Mai multe despre aceasta în comunicatul Ad Astra.

Apropos de evaluările de la PD și TE, încă mai așteptăm răspuns din partea membrilor CNCS la scrisoarea noastră deschisă, în care solicitam lămuriri asupra modului în care au fost aleși evaluatorii, dacă aceștia au respectat criteriile minime impuse prin pachetul de informații al competiției, și cum s-a evitat conflictul de interese.

Good night, and good luck


Articolul inițial:

  • Ministerul Cercetării și Inovării are în prezent în desfășurare trei competiții majore de proiecte de cercetare, parte a PNCDI 3: PCCDI, PD și TE. Toate sunt parte a P1- Dezvoltarea sistemului național de CD, unul din cele patru mari programe ale PNCDI 3.

Câteva date despre cele 3 competiții:

Buget total
PCCDI – 360 milioane lei
PD + TE – 85 milioane lei

Posturi prevăzute în propunerile de proiecte
PCCDI – 26.151 (conform UEFISCDI)
PD + TE – 6.426 (am aproximat 2 posturi pentru un proiect PD și 4 posturi pentru unul TE)

Dată de depunere a proiectelor
PCCDI – 25 august a.c.
PD + TE – 10 ianuarie a.c.

Stadiul evaluării
PCCDI – rezultate preliminare afișate în 21 septembrie; dată estimată de finalizare a evaluării 26 septembrie a.c.
PD + TE – 64% și respectiv 75% din fișele individuale de evaluare alocate; dată estimată de finalizare a evaluării necunoscută. Continuă lectura “Contrastele din MCI privind gestionarea evaluării proiectelor naționale de cercetare. Episodul PCCDI vs. PD + TE”

Costul performanței în cercetare: 70 de milioane euro anual

Lăsând la o parte subfinanțarea cronică, sistemul românesc de cercetare suferă și mai mult din cauza lipsei predictibilității. Chiar și în condițiile unui buget pentru cercetare ce ne clasează la coada Europei, România ar avea enorm de câștigat investind o cotă parte din acest buget în mod constant și predictibil în proiecte naționale de cercetare de tip Postdoc (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE).

Concret, ar trebui ca în fiecare an în luna martie, spre exemplu, să fie lansate simultan cele 3 competiții de proiecte naționale. La bugetele prevăzute în prezent pentru cele 3 tipuri de proiecte încărcătura bugetară pentru 150 de proiecte PD, 100 x TE și 100 x PCE ar fi de 75 milioane lei pe an; „peanuts money”, vorba englezului, comparativ cu impactul pe care l-ar avea o astfel de măsură. 75 de milioane din cele minim 1.600 milioane lei pe care le cheltuie România anual prin MCI. Continuă lectura “Costul performanței în cercetare: 70 de milioane euro anual”