În Senatul României se discută zilele acestea noua Lege a Academiei Române (AR), inițiată de Ecaterina Andronescu, care se pare că-și pregătește astfel covorul roșu de intrare (conform unei surse anonime) în „cel mai înalt for național de consacrare, de cercetare științifică și creație”.
Din punctul nostru de vedere această nouă lege nu ar avea nevoie de prea multe dezbateri, putând fi rapid adoptată sub forma:
”Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.
Însă cei 47 de senatori care au semnat proiectul de lege nu par a fi de acord cu noi, ei dorind să consolideze puterea acestui stat în stat, numit Academia Română, dându-i chiar dreptul de a elabora proiecte de acte normative. Merită să remarcăm cum în capul de tabel al expunerii de motive, numele dnei Ecaterina Andronescu tronează impunător, tehnoredactat, în timp ce timizii colegi de partid ai dumneaei nu au avut curajul să-și treacă („de mână”) numele decât după ce au lăsat câteva spații libere, preferând să se înghesuie la subsolul paginii doi.
Așadar, la ce bună o nouă lege a AR, o instituție rămasă parcă încremenită în timp? În acest sens remarcăm existența unui acord între AR și Ministerul Transporturilor prin care se asigură gratuitate pe tren (clasa I) academicienilor, în timp ce în prezent prețul biletelor TAROM este mai scăzut decât cel pentru transportul feroviar.
Din punctul nostru de vedere această lege este o bătaie pe umărul înțelepților academicieni din partea dnei Ecaterina Andronescu, al cărei H-index a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât al altora în 5, și care își caută astfel, legitim ar zice unii, consacrarea în înaltul for.
Permiteți-ne aici să facem o paranteză. Dânsa a aplicat la competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie din 2011, însă proiectul a fost respins în faza de verificare a eligibilității pentru că directorul de proiect nu îndeplinea criteriile minime. Este proiectul cu numărul 806 din lista. Cei care lucrează în științele naturii și științe exacte vă pot spune că acele criteriile minime au fost cât se poate de modeste chiar și pentru un cercetător mediocru. Nu vă faceți griji, pentru că în anii care au urmat, cu toate că a ocupat diferite funcții în stat – printre care si cea de Ministru al Învățământului, a publicat cât nu publicase în toți anii precedenți. Oare să fie vorba de niște așa zise suveici de publicare în care a fost inclusă?
Proiectul de lege statuează că AR va avea maxim 91 de membri titulari. Ne întrebăm pe ce bază s-a stabilit acest număr și ce relevanță are el pentru cercetarea științifică și creația din România? Probabil este un număr care permite decernarea de distincții și premii, conform art. 7, alin. b din proiectul de lege, astfel încât să nu bată la ochi că fac asta între ei, sau pentru persoane din anturajul d-lor…
Da, consangvinizarea este la ea acasă la AR. Cum altfel? Doar este un exponent al mediului academic din România, nu? Nu doar că se premiază între ei, ba legea le dă chiar dreptul să-și autoevalueze și să-și ateste institutele de cercetare din subordine. Acestor institute neevaluate independent li se dă, tot prin lege, dreptul de a concura la orice competiție națională de proiecte, unde concurează cu „muritorii de rând”: INCD-uri, Universități, ș.a., evaluate și certificate de evaluatori independenți (teoretic, cel puțin – vezi articolul nostru relaționat INCD-urilor).
„Muritorii de rând” vor privi de asemenea neputincioși cum dosarele de CS I și CS II le vor fi evaluate de CNATDCU, în timp ce „nemuritorii” din AR vor fi validați intern.
De asemenea, AR este bugetată consistent de la bugetul central (peste 375 milioane), în completarea veniturilor proprii. Spre comparație, cele 49 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare ale României, unde lucrează aproximativ 10.000 din cei 15.000 de cercetători din sectorul public, au fost bugetate anul trecut cu aceeași sumă (conform execuției bugetare pe 2016).
Exemplele pot continua, dar un lucru este cert: este bine să fi „nemuritor” într-o Românie în care cercetarea nu doar că este subfinanțată, dar și puținul care este se alocă în cea mai mare parte „din pix” și nu se bazează în nici un caz pe principiul „finanțarea urmează performanța”. Din contră: sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații) este la el acasă.
Ca și în sistemul românesc de cercetare, în general, și în AR există o masă de cercetători de valoare incontestabilă, dar aceștia nu formează în prezent masa critică pentru a-și impune propria agendă; chiar dacă la ultimele alegeri pentru funcția de președinte al AR, dl Prof Viorel Barbu a avut susținerea a 60 din cei 125 de votanți.
În concluzie, AR suferă cronic de consangvinizare, iar în lipsa unui suflu tânăr, care nu poate veni decât printr-o reformă radicală de genul articolului unic de mai sus, va fi sortită mutațiilor detrimentale ce se vor acumula încet dar sigur conform legilor naturii. O a doua chimistă de talie internațională în rândurile AR nu va face altceva decât să accelereze procesul…