Etichetă: academia română

Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!

Art. 1, alin. 1, din legea de funcționare a Academiei Române (AR) (L752/2001) ne spune, fără drept de apel, că doar e lege: „Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.”

Contrar textului de lege noi constatăm că înaltul for știițific al țării tinde să devină o formă fără fond datorită infiltrării printre membri a multor cercetători pe care rezultatele științifice nu îi recomandă, în vădit contrast cu membrii de valoare științifică incontestabilă.

În prezent, sunt în derulare în România 193 de Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), care constituie, alături de Proiectele Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), la crème de la crème a cerecetării românești actuale. Cu alte cuvinte, cei mai valoroși cercetători se bat într-o competiție națională pentru a primi un grant PCE, doar 2 din 10 fiind victorioși. Considerăm că printr-o comparație a calității științifice a celor 186* de câștigători PCE și respectiv a celor 165 de academicieni (membri titulari sau corespondenți) vom afla cât de „cel mai înalt” este forul național de consacrare științifică și culturală, Academia Română. Comparația este relevantă nu doar prin prisma numărului de cercetători comparați ci și prin prisma domeniilor în care aceștia activează, atât în cadrul competiției PCE cât și în cazul AR domeniile acoperind întregul palier dintre științele exacte și cele sociale și umaniste. 

Principalul indice scientometric utilizat pentru a cuantifica impactul producției științifice a unui cercetător în plan mondial este indicele Hirsch (indice H)**. O valoare de 5, spre exemplu, înseamnă că respectivul cercetător a publicat cel puțin 5 studii științifice, iar fiecare din acestea a fost citat de cel puțin 5 alți cercetători; adică rezultatele prezentate acolo au folosit altor 5 cercetători, aceștia construind mai departe pe baza lor. Pentru a ajunge la un indice H = 6, nu este suficient ca cele 5 lucrări să aibă câte 6 citări, ci este nevoie de 6 lucrări cu câte 6 citări și tot așa. 

Am comparat deci indicii H (folosind ca sursă baza de date Scopus) ai câștigătorilor de granturi PCE cu cei ai membrilor AR. Rezultatul ne permite să spunem că Academia Română nu are dreptul să-și aroge titulatura de „cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală” pentru simplul motiv că nu are cu ce! Astfel: 

  • Media indicilor H ai câștigătorilor PCE este 14,8, comparativ cu doar 10 pentru membrii AR. Valoarea medianei conturează și mai bine diferența: 14 vs. 5,5. Valoarea medianei pentru AR confirmă faptul că printre academicieni se alfă unii cu un indice H foarte mare. Aceștia trag media în sus, dar chiar și așa aceasta tot este cu 33% mai mică decât cea a câștigătorilor PCE, un grup compact, reliefat de valorile similare ale mediei și medianei (Figura 1); 
  • 29% din membrii AR nu apar în baza de date Scopus, sau indicele H este nul, comparativ cu doar 3,7% în dreptul câștigătorilor PCE; 
  • Din cei 193 de câștigători PCE doar 7 sunt membri ai AR (din totalul de 165);
  • Cel puțin doi președinți de Secție, din cele 14 ale AR, nu ar fi putut măcar aplica pentru un proiect PCE, neîndeplinind criteriile minime de eligibilitate prevăzute în Pachetul de Informații. Nu am verificat eligibilitatea tuturor membrilor AR întrucât este un proces anevoios, dar din moment de șefii de secție nu trec pragul, putem specula asupra rezultatului.
Figura 1. Academicienii vs. câștigătorii PCE folosind indicii H ai acestora. Mediana este evidențiată în roșu.

 

 

 

 

 

 

 

Pe scurt:

  1. În România există la ora actuală cercetători net superiori membrilor Academiei Române prin prisma contribuțiilor și recunoașterii acestora în plan mondial.
  2. Majoritatea membrilor AR nu mai sunt competitivi nici măcar în plan național, valoarea operei științifice a unora dintre ei putând fi ușor contestată chiar de către un cercetător postdoctorand.
  3. Cu toate acestea aproape orice act normativ în domeniul educației și cercetării trebuie să treacă pe la AR, pentru un punct de vedere. Ca să nu mai zicem că prin recentele modificări legislative trebuie să fie emise puncte de vedere inclusiv de către Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), pe lângă cele de ramură. Pentru AOSR nici nu se pune problema să facem o analiză a calității membrilor, printre aceștia figurând și Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, sau Ecaterina Andronescu…Da, toți cei de mai sus au rente viagere plătite din banii contribuabilului român. 
  4. Ce autoritate pot avea academicienii României în luarea unor decizii privind politica de cercetare națională, atâta timp cât d-lor sunt departe de ceea ce înseamnă cercetarea de vârf în lume?

Am mai spus-o și o repetăm: avem nevoie de o nouă lege de forma: „Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.

* Doar 186 de câștigători întrucât 7 dintre câștigătoii PCE sunt membri ai AR.
** Nu spunem că un indice H mare este singurul și cel mai bun predictor al calității muncii unui cercetator și că garantează neapărat recunoașterea internațională a acestuia. Există aparent și cercetători cu index H mare (bazat pe articole la care au muncit onest) care nu cred in teoria evoluției și cărora li se pare mai logic ca noi „să ne tragem“ dintr-o civilizație venită din viitor. De asemenea, există cercetători care au un indice H foarte mare datorită prezenței lor în colaborari internaționale mari fără să fi muncit aproape deloc sau având o contribuție minimă, dar culegând roadele articolelor științifice rezultate, citările. Totuși, asta nu este cazul cel puțin pentru câștigatorii din cadrul competiției PCE, acestora cerându-li-se conform pachetului de informații să aibă și articole ca prim-autor sau autor corespondent.

Academia Română va avea o nouă lege – se pregătește covorul roșu pentru Ecaterina Andronescu

În Senatul României se discută zilele acestea noua Lege a Academiei Române (AR), inițiată de Ecaterina Andronescu, care se pare că-și pregătește astfel covorul roșu de intrare (conform unei surse anonime) în „cel mai înalt for național de consacrare, de cercetare științifică și creație”.

Din punctul nostru de vedere această nouă lege nu ar avea nevoie de prea multe dezbateri, putând fi rapid adoptată sub forma:

”Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.

Însă cei 47 de senatori care au semnat proiectul de lege nu par a fi de acord cu noi, ei dorind să consolideze puterea acestui stat în stat, numit Academia Română, dându-i chiar dreptul de a elabora proiecte de acte normative. Merită să remarcăm cum în capul de tabel al expunerii de motive, numele dnei Ecaterina Andronescu tronează impunător, tehnoredactat, în timp ce timizii colegi de partid ai dumneaei nu au avut curajul să-și treacă („de mână”) numele decât după ce au lăsat câteva spații libere, preferând să se înghesuie la subsolul paginii doi.

Așadar, la ce bună o nouă lege a AR, o instituție rămasă parcă încremenită în timp? În acest sens remarcăm existența unui acord între AR și Ministerul Transporturilor prin care se asigură gratuitate pe tren (clasa I) academicienilor, în timp ce în prezent prețul biletelor TAROM este mai scăzut decât cel pentru transportul feroviar.

Din punctul nostru de vedere această lege este o bătaie pe umărul înțelepților academicieni din partea dnei Ecaterina Andronescu, al cărei H-index a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât al altora în 5, și care își caută astfel, legitim ar zice unii, consacrarea în înaltul for.

Permiteți-ne aici să facem o paranteză. Dânsa a aplicat la competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie din 2011, însă proiectul a fost respins în faza de verificare a eligibilității pentru că directorul de proiect nu îndeplinea criteriile minime. Este proiectul cu numărul 806 din lista. Cei care lucrează în științele naturii și științe exacte vă pot spune că acele criteriile minime au fost cât se poate de modeste chiar și pentru un cercetător mediocru. Nu vă faceți griji, pentru că în anii care au urmat, cu toate că a ocupat diferite funcții în stat – printre care si cea de Ministru al Învățământului, a publicat cât nu publicase în toți anii precedenți. Oare să fie vorba de niște așa zise suveici de publicare în care a fost inclusă?

Proiectul de lege statuează că AR va avea maxim 91 de membri titulari. Ne întrebăm pe ce bază s-a stabilit acest număr și ce relevanță are el pentru cercetarea științifică și creația din România? Probabil este un număr care permite decernarea de distincții și premii, conform art. 7, alin. b din proiectul de lege, astfel încât să nu bată la ochi că fac asta între ei, sau pentru persoane din anturajul d-lor…

Da, consangvinizarea este la ea acasă la AR. Cum altfel? Doar este un exponent al mediului academic din România, nu? Nu doar că se premiază între ei, ba legea le dă chiar dreptul să-și autoevalueze și să-și ateste institutele de cercetare din subordine. Acestor institute neevaluate independent li se dă, tot prin lege, dreptul de a concura la orice competiție națională de proiecte, unde concurează cu „muritorii de rând”: INCD-uri, Universități, ș.a., evaluate și certificate de evaluatori independenți (teoretic, cel puțin – vezi articolul nostru relaționat INCD-urilor).

„Muritorii de rând” vor privi de asemenea neputincioși cum dosarele de CS I și CS II le vor fi evaluate de CNATDCU, în timp ce „nemuritorii” din AR vor fi validați intern.

De asemenea, AR este bugetată consistent de la bugetul central (peste 375 milioane), în completarea veniturilor proprii.  Spre comparație, cele 49 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare ale României, unde lucrează aproximativ 10.000 din cei 15.000 de cercetători din sectorul public, au fost bugetate anul trecut cu aceeași sumă  (conform execuției bugetare pe 2016).

Exemplele pot continua, dar un lucru este cert: este bine să fi „nemuritor” într-o Românie în care cercetarea nu doar că este subfinanțată, dar și puținul care este se alocă în cea mai mare parte „din pix” și nu se bazează în nici un caz pe principiul „finanțarea urmează performanța”. Din contră: sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații) este la el acasă.

Ca și în sistemul românesc de cercetare, în general, și în AR există o masă de cercetători de valoare incontestabilă, dar aceștia nu formează în prezent masa critică pentru a-și impune propria agendă; chiar dacă la ultimele alegeri pentru funcția de președinte al AR, dl Prof Viorel Barbu a avut susținerea a 60 din cei 125 de votanți.

În concluzie, AR suferă cronic de consangvinizare, iar în lipsa unui suflu tânăr, care nu poate veni decât printr-o reformă radicală de genul articolului unic de mai sus, va fi sortită mutațiilor detrimentale ce se vor acumula încet dar sigur conform legilor naturii. O a doua chimistă de talie internațională în rândurile AR nu va face altceva decât să accelereze procesul…