Dezinformare, delir, laser (ELI-NP) în ochi, călătorii în timp – toate în raportul pe 2018 al Ministerului Cercetării

Ministerul cercetării a publicat acum câteva zile raportul de activitate pe 2018. Era și vremea, că au răsărit ghioceii de ceva vreme. Nimic nou în raport – povești cu pești și Ilene Cosânzene. Raportul prezent diferă de cel din anul precedent, catalogat de Asociația Ad Astra ca „între laudă de sine și fake-news”, prin volumul de informație regurgitată fără noimă pe mai bine de 40 de slide-uri. 

Astfel, acesta include:

  • Dezinformări privind așa-zisa creștere a bugetului cercetării în 2019;
  • Acte normative aprobate în 2017 la capitolul „realizări 2018;
  • Episoade de delir de genul: creșterea motivării personalului CDI;
  • Planuri de viitor, statuate în normative aprobate încă din 2009, dar neaplicate niciodată de atunci încoace;
  • Planuri pentru o nouă Strategie Națională de Cercetare, în condițiile în care cea prezentă prevede pentru 2019 alocarea 0,8% din PIB pentru cercetare, iar prin legea bugetului de stat se alocă 0,17% MCI;
  • Detalii despre o competiție în care s-au alocat 500 milioane lei, cu termen de depunere a proiectelor în două săptămâni;
  • Povești cu cercetătorii conștiincioși ai INCD-urilor cărora li s-a cerut să scrie proiecte în valoare de 1,6 mld lei tot în două săptămâni;
  • Neconcordanțe între cifrele incluse în acesta și cele prezentate pe alte pagini web ale Ministerului;
  • Visuri cu bugete multianuale pentru proiectele de cercetare, în condițiile în care bugetele se ajustează an de an, sau la început de proiect, se modifică termenele de implementare etc.;
  • Un pic de Laser (de la Măgurele) și nelipsitul ALFRED, proaspăt mufat la bugetul MCI;
  • Și ceva praf în ochi cu câteva proiecte fanion, asupra cărora nu ne-am aplecat – îi credem pe cuvânt.

Raportul prezentat de MCI, în care am adăugat comentariile noastre, e accesibil la link-ul de mai jos. Recomandăm pop-corn și bere pentru lectură 😉

http://mic-mic-anc.ro/wp-content/uploads/2019/03/raport-activitate-mci-2018_vMMA.pdf

Pentru o bună informare asupra cercetării în 2018 vă recomandăm însă raportul întocmit de Doi Mici și un Anc încă din decembrie, 2018, disponibil aici, alături de o proiecție asupra cercetării românești în 2019, disponibilă aici