Cel puțin asta înțelegem noi din titlul celui mai recent comunicat de presă al Ministerului Cercetării și Inovării. După faza cu perpetuum mobile nu mai avem nicio așteptare de la compartimentul de PR al Ministerului, acesta trebuind urgent profesionalizat (pentru a-și redobândi măreția de altă dată – scuze, am dat copy/paste din alt text). Chiar dacă din titlul comunicatului înțelegem că data programată pentru lansarea Horizon Europe (adică început de 2021) a fost devansată și evenimentul a avut deja loc la București, cei de la PR-ul MCI revin în primul paragraf și spun că a fost de fapt o prezentare a viitorului Program. Păi ce e nene, până la urmă? Lansare sau prezentare?
Comunicatului conține o doză ridicată de ipocrizie.
Cităm din discursul ministrului cercetării, Nicolae Burnete:
„[…] excelența nu trebuie doar răsplătită acolo unde este confirmată, ci trebuie să fie și identificată.” Mai exact, cum face România asta? Dle ministru, dincolo de nivelul declarativ noi nu vedem nicio acțiune în acest sens. Din contră, excelența în România este îngropată prin lipsa predictibilității în finanțare, competiții organizate în pripă, calitate scăzută a evaluărilor de proiecte, lipsa evaluărilor instituționale, a școlilor doctorale etc. Și apropos de excelență în cercetare, un exemplu elocvent despre cum nu se urmărește asta în România este competiția Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), lansată în mai 2016, proiectele câștigătoare nefiind încă contractate (acest lucru trebuind să se întâmple în martie 2017, conform calendarului aprobat pentru competiție).
Ne permitem să echivalăm la nivel național competiția PCCF cu Advanced Grants ale ERC, de care vorbiți, de asemenea în discursul dvs. Cităm: „Finanțările Consiliului European al Cercetării (Starting Grant, Consolidate Grant și Advanced Grant) reprezintă o soluție excelentă pentru maturizarea și stabilizarea excelenței la nivelul Uniunii.” Dacă credeți cu adevărat în asta, cum explicați bâlbâielile existente în cazul competițiilor naționale, PCCF constituind exemplul?
Mergând pe linia echivalentelor naționale ale ERC Grants, PCE-urile ar fi egalul Consolidator Grants (apropos, e Consolidator, nu Consolidate cum apare în comunicat), iar TE-urile egalul Starting Grants. Ultimele PCE-uri au fost lansate în 2016 și contractate în iulie 2017, cu o întârziere de șapte luni, iar pentru anul în curs le alocați doar 82% din bugetul solicitat. Ultimele TE-uri au fost lansate în 2016 și contractate în mai 2018, cu o întârziere de 11 luni, limitându-le bugetul la 28% din cel total, în condițiile în care în primele luni se fac cele mai multe achiziții și se demarează cele mai multe activități în cadrul proiectelor.
Dle ministru, „măreția eforturilor noastre comune” pe care o afirmați în discurs rămâne o afirmație goală de conținut, bombastică, atâta timp cât România nu face niciun efort în sensul protejării și cultivării excelenței în cercetare. Ba mai mult, așa cum arătam și în recenta noastră scrisoare din Nature, închideți din ce în ce mai ermetic România în fața „cotropitorilor vestici”. Știți vorba aceea: acțiune și reacțiune. Nu putem face altceva decât să așteptăm reacțiunea, dar fiți sigur că atunci când veți sta la masă cu un „vestic”, acesta vă va trata cu aceeași indiferență cu care-l tratează și ministerul pe care-l conduceți.
Vorbiți de prioritățile României în contextul preluării Președinției UE, dar nu suntem în stare să avem grijă de prioritățile pe care ni le stabilim chiar noi, prin Strategia noastră de cercetare (SNCDI 2014-2020). Această strategie nu numai că este departe de a fi respectată (conform acesteia ar fi trebui să avem 0,7% din PIB anul acesta pentru cercetare – avem 0,18%), dar nici măcar nu am făcut o evaluare intermediară a aplicării ei. Asta în contextul în care vorbiți și găzduiți evenimente legate de finalizarea primei versiuni a Horizon Europe, iar noi nici măcar nu visăm la continuatoarea SNCDI 2014-2020, ca să nu mai vorbim de elaborarea celei noi.
PS: referitor la „onoranta poziție de Raportor al Parlamentului European pentru construcția bugetului FP9” a dlui Dan Nica, citim în comunicatul anterior al MCI că d-lui nu este de fapt responsabil de buget, ci de „regulation, rules of participation and dissemination”. Aici citim că „Christian Ehler will handle the ‘specific programme’”. Iar despre desemnarea raportorilor în Parlamentul European se poate citi mai mult aici, procesul fiind asemănător unei licitații, în care grupul parlamentar care dă cele mai multe puncte câștigă.