– Să mărim plafonul salarial al birjarului, dar să-i dăm o mârțoagă la căruță, că noi oricum avem șofer la merțan

În ședința de Guvern din 11 octombrie s-a adoptat o Hotărâre care modifică plafoanele maxime orare pentru salariul cercetătorilor.

A vuit ulterior presa cum că cercetătorii primesc mai mulți bani la salarii, se vor lăfăii în bani de aici încolo, se va stopa „brain drain”-ul și bineînțeles România va fi pe cele mai înalte culmi ale cercetării mondiale. Scuzați sarcasmul, dar spuneți-ne că nu așa a fost prezentată știrea.

Să vă spunem cum stau de fapt lucrurile la firul ierbii, doi dintre noi fiind chiar angajați în sistemul public de cercetare românesc, deci cu risc iminent de îmbogățire din viitoarele contracte de cercetare:
„- Not!”

În România există 15.000 de cercetători angajați cu normă de cercetare în sectorul public (sursa: MCI), la care se adaugă cadre didactice din universități, care pe lângă norma didactică fac și cercetare. Cei 15.000 sunt angajați fie în institute naționale de cercetare și dezvoltare, fie în institute ale Academiei Române, fie la universități (relativ puțini în ultima categorie comparativ cu primele două).

Dl ministru Lucian Georgescu greșește când spune că în România „nimeni nu-și face salariul întreg de pe cercetare” (vezi minutul 12:14 din interviul de aici). Toți cei 15.000 de cercetători de mai sus își fac salariul întreg de pe cercetare, fiind pontați lună de lună pe proiectele pe care lucrează, cu numărul de ore aferent fiecărui proiect în parte.

Principalul instrument de implementare a Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 3 (SNCDI 3) este Planul National de Cercetare-Dezvoltare si Inovare 3 (PNCDI 3), aprobat prin HG 583/2015. Acesta prevede ca plafon maxim salarial pentru un Cercetător Științific gradul I (CS I)/ Profesor universitar (Prof) 4.300 euro pe lună, adică un net de aproximativ 3.600 euro pe lună (la calcularea salariului net am luat în considerare scutirea de impozit acordată veniturilor din proiecte de cercetare). Cu alte cuvinte atât ar putea încasa un CS I/Prof pe lună din banii publici rezervați pentru implementarea PNCDI 3. Ni se pare o sumă foarte bună, potențial încasabilă de un cercetător performant care atrage mai multe proiecte naționale și e pontant pe acestea lunar, proporțional cu numărul orelor lucrate în cadrul acestora.

Noile prevederi includ un plafon maxim orar de 50 euro pentru aceeași încadrare de mai sus. Asta înseamnă că în 21 de zile lucrătoare dintr-o lună un cercetător ar putea încasa 8.400 euro pe lună salariu brut, adică un net de aprox. 7.000 euro (din nou, luând în considerare scutirea de impozit). Asta în ideea că ar avea doar o normă întreagă. Dar legislația muncii îi permite mai mult de atât. Pentru 1,5 norme cercetătorul respectiv ar putea încasa 10.500 euro net; din bani publici, atenție!

În opinia noastră acest plafon este exagerat de mare, vine în contrast cu sărăcia din cercetarea românească și speculăm că poate duce la cheltuirea nejustificată a banului public. E destul să ne reamintim de pontajele pe multiple proiecte de tip POSDRU ale unor persoane și de scandalurile privind fraudarea fondurilor alocate prin acest program.

Din punctul nostru de vedere nu plafonul orar maxim este problema în cercetarea românească ci subfinanțarea acesteia prin alocările  bugetare reduse pentru competiții naționale. Prin analogie cu birjarul din titlul articolului, degeaba dai posibilitatea cercetătorului să se ponteze cu 50 euro pe oră dacă nu-i dai un buget îndestulător pentru proiecte sau mai rău (cazul actual) dacă nu-i dai posibilitatea să acceseze bani prin participarea la competiții naționale. Cu alte cuvinte, credem că adevărații beneficiari ai noilor prevederi legale nu vor fi cercetătorii autentici, cei care-și tocesc coatele prin laboratoare, mese de lucru, conferințe științifice, bibilioteci etc. ci managerii din cercetare, implicați în coordonarea a X proiecte de cercetare datorită funcțiilor pe care le dețin și nu neapărat performanței lor științifice. 

Să luăm ca exemplu un proiect PCE (tip de proiect-stindard al cercetării românești), cu buget maxim de 850 mii lei pentru 30 de luni. Dacă directorul de proiect își angajează doi postdoci cu normă întreagă și salariu net de 3.000 lei pe lună, ar avea nevoie de 320.000 lei doar pentru aceștia, la care se mai adaugă cel puțin salariul unui student doctorand și cei 25% pentru regie. Faceți și voi un calcul ce mai rămâne pentru salariul directorului de proiect după ce mai adăugați la cheltuieli și costurile reactivilor de laborator, deplasări, taxe de publicare, servicii cu terți etc. Sau calculați din câte proiecte ar trebui/ar putea să se ponteze un astfel de cercetător pentru a atinge plafonul respectiv. Pe scurt, degeaba mărim tariful orar dacă bugetul alocat proiectelor nu permite aplicarea lui.

Concluzia noastră este că acest plafon orar de 50 euro este o măsură neoportună, care va permite pontări ale aceleiași persoane pe un număr practic nelimitat de proiecte (atenție – în marea lor majoritate altele decât cele de tipul Postdoctorat, Tinere Echipe, respectiv Proiecte de Cercetare Exploratorie), în detrimentul calității cercetării prestate și ducând inevitabil la irosirea banului public.

Din punctul nostru de vedere o astfel de prevedere era utilă exclusiv pentru stabilirea plafoanelor aplicate proiectelor câștigate în competiții internaționale, nu și celor naționale, pentru care plafonul maxim actual, de 4.500 euro/lună ni se pare rezonabil. Sau se putea aplica această nouă prevedere exclusiv activităților de cercetare, nu și celor manageriale.

În prezent funcționează chiar o derogare de la plafoanele „limitative” ale HG 327/2003, prin care cercetătorii ELI-NP pot fi remunerați similar colegilor din UE. Această derogare putea fi extinsă tuturor proiectelor atrase prin Orizont 2020 și alte programe similare, dar nu generalizată pentru toate proiectele naționale, finanțate din bani publici.

În încheiere îndemnăm cititorul să consulte modelul general de contract pentru un grant Orizont 2020. Acesta a fost elaborat la nivelul UE tocmai ca urmare a inechităților existente la un moment dat la nivelul salariilor cercetătorilor din statele membre. El recomandă un tarif orar pentru un cercetător din România de 22 euro pe oră și ia în calcul costul vieții în fiecare țară în parte.

———————————————————

PS: o imagine reprezentativă pentru implicarea unui cercetător în multiple propuneri de proiect – a se vedea comentariul lui Mihai, de mai jos.

Reacție la interviurile recente ale ministrului cercetării dl Lucian Georgescu

(completat în 11 septembrie)

În contextul apariției proiectului de OUG de rectificare a legii bugetului aducem următoarele completări articolului nostru:


La puțin timp după publicarea articolului nostru de mai jos a apărut și știrea că cercetarea pierde 318 milioane la rectificarea bugetară, lucru confirmat de documentul aflat pe site-ul MF.

Așa cum spuneam în articol „s-a format parcă un reflex al clasei politice ca atunci când se fac rectificări bugetare negative cercetarea să fie prima lovită”.

La nivel declarativ guvernanții promit marea cu sarea:

  • programul actual de guvernare  prevede o creștere cu 30% a bugetului cercetării
  • ministrul cercetării declară în interviul acordat Digi 24 că bugetul cercetării va fi „cu siguranță mai mare” (decât 2016, n.r.)

Să punem cifrele pe hârtie: Continuă lectura „Reacție la interviurile recente ale ministrului cercetării dl Lucian Georgescu”

Ciurul spart al sistemului de cercetare romanesc pentru selectia resursei umane performante

De-a lungul celor unsprezece ani petrecuti in strainatate, dintre care sapte in USA si patru in Germania, carora le-au urmat 6 ani in Romania, am reusit sa inteleg cateva diferente dintre modul in care se construieste o cariera in cercetare in Romania comparativ cu statele vestice. Acestea se explica prin mentalitatea noastra diferita si ele fac ca in Romania sa existe foarte putine grupuri performante la nivel international. Explicatia este una simpla: sistemul de cercetare romanesc nu este bazat pe competitivitate si meritocratie.

Continuă lectura „Ciurul spart al sistemului de cercetare romanesc pentru selectia resursei umane performante”

Reintegrarea în sistemul de cercetare românesc, din perspectiva unui „înapoiat” de 6 ani

În urmă cu 3 ani vă împărtășeam impresiile personale după 3 ani de la reintegrarea în sistemul românesc de cercetare. De atunci lucrurile nu au evoluat mult, sau dacă au făcut-o, a fost în sens negativ (cu mici excepții).

Așadar, cum arată viața unui tânăr cercetător la 6 ani de la întoarcerea în țară? Viața unui „înapoiat” cum am ajuns să fim numiți sarcastic (și noi gustăm sarcasmul).

Pe scurt, este oglinda sistemului românesc de cercetare. Acesta poate fi echivalat cu un motor de Dacie (model vechi), care pornește numai dacă dai la camă. Iar cum datul la camă pare a fi sub demnitatea guvernanților noștri … motorul e pe cale să se gripeze. Continuă lectura „Reintegrarea în sistemul de cercetare românesc, din perspectiva unui „înapoiat” de 6 ani”