Scrisoare deschisă adresată membrilor Consiliului Național al Cercetării Științifice

Stimate domnule președinte al CNCS, Acad Simionescu Bogdan,
Stimați membri ai CNCS,

În data de 19.12.2017 am trimis o scrisoare deschisă dlui director UEFISCDI,  Prof. Dr. Adrian Curaj, prin care îi adresam unele întrebări relaționate procesului de evaluare al competiției „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente”. Răspunsul UEFISCDI poate fi accesat aici.

Pornind de la răspunsul UEFISCDI de mai sus, vă solicităm respectuos să clarificați pentru opinia publică modul în care s-a făcut validarea experților evaluatori. Mai precis, modul în care CNCS s-a asigurat că aceștia îndeplinesc criteriul minim de vizibilitate internațională prevăzut în Anexa 2 a Pachetului de Informații, aprobat prin Decizia președintelui ANCSI nr.  9411/01.11.2016, și care stă la baza desfășurării prezentei competiții. Acest criteriu prevede că un evaluator trebuia să aibă un minim de patru articole ca autor principal publicate în reviste de „zonă galbenă” sau „zonă roșie”, respectiv rute complementare pentru științele socio-umane.

De asemenea, vă rugăm să precizați modul în care s-a stabilit nota finală pentru cele 241 de proiecte (din totalul de 1.128) la care raportorii nu au fost prezenți în ședințele de panel (conform răspunsului UEFISCDI).

Așteptăm cu interes răspunsul dvs., în speranța asigurării unei transparențe totale a procesului de evaluare al acestei competiții naționale de proiecte.

Ne permitem să vă facem o sugestie în privința viitoarelor pachete de informații pentru competițiile coordonate științific de CNCS: acestea ar trebui să urmeze modelul ERC Grants, rezumat prin „Before the deadline of a call, the names of the Panel Chairs are published on the ERC website. Similarly, the names of Panel Members are published, however, after the evaluation process is concluded.” și detaliat aici.

Mulțumim anticipat pentru solicitudine.

Cu considerație,
Dr. Lucian Ancu
Dr. Mihai Miclăuș
Dr. Octavian Micu

4 comentarii la „Scrisoare deschisă adresată membrilor Consiliului Național al Cercetării Științifice”

  1. criteriul minim de vizibilitate internațională, conform Anexei 2 a Pachetului de Informații, aprobat prin Decizia președintelui ANCSI nr. 9411/01.11.2016 a fost ca expertul evaluator să fie doctor în științe de cel puțin 9 ani și atât…

    așa-zisul domeniu ”Science” din următorul aliniat, și în care au fost introduse la grămadă panelurile Matematică și informatică, Chimie, Fizică, Știința materialelor, Științele pământului, Științe inginerești, Biologie și ecologie, Sănătate, Științele vieții aplicate și biotehnologii, este ambiguu, echivoc, confuz, neclar cu prea multe înțelesuri…

    Dacă ne raportăm la termenul în engleză, atunci găsim definiția lui la https://www.merriam-webster.com/dictionary/science, iar dacă traducem, atunci definiția o găsim la http://www.dex.ro/stiinta

    ce vreau să spun este că au făcut o treabă de mântuială!

Dă-i un răspuns lui Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image