Traducerea în limbaj Doi Mici și un Anc a interviului realizat de HotNews cu ministrul cercetării

Interviul integral aici.

Nicolae Hurduc, cu referire la ELI-NP (Laserul de la Măgurele), proiect care stagnează datorită unei acțiuni în instanță: E greu de înţeles de ce italienii refuză să instaleze echipamentele. Sunt nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti. Am fost şi am vizitat de câteva ori platforma de acolo. Au spus că nu e platforma dreaptă, au spus că scara nu e destul de largă pe unde au acces, dar nu aveau de cărat echipamente. 

Doi Mici și un Anc: Având în vedere că bugetul de stat contribuie cu peste 300 de milioane lei la realizarea acestui proiect (ELI-NP), merităm o explicație mai amplă decât „scara nu este destul de largă”. Dacă dl ministru are intenția de a gestiona banii contribuabilului român transparent așteptăm de la d-lui o listă cu n puncte invocate de italieni pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către partea româneasca. Este neplauzibil că acel consorțiu, format din entități (inclusiv private) din Italia, Franța și Suedia a acționat în instanță IFIN-HH doar pentru „nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti”! De asemenea, dacă partea română se face vinovată de încalcări ale termenilor contractuali cu consorțiul EuroGammaS, dl ministru are datoria să ia măsuri împotriva celor responsabili de aceste probleme.

Ce este de făcut în situaţia asta? 

Nicolae Hurduc: Există două variante. Fie italienii revin la poziţia normală de a continua activitatea şi a-şi finaliza instalarea echipamentelor […].

Doi Mici și un Anc: Cum să mai revină, din moment ce contractul a fost reziliat și este pe rol o acțiune în instanță în acest sens?

Ce se întâmplă în cazul în care italienii nu vor să aducă echipamentele? Riscă România să rămână fără laser? 

Nicolae Hurduc: Să precizez un lucru: laserul funcţionează. E o altă componentă, un alt echipament. Laserul de mare putere este instalat, funcţionează, are o putere de 3 petawaţi. 10 petawaţi este puterea finală. Acest echipamente pentru fasciculul gamma sunt o altă componentă a programului. Şi este o noutate ştiinţifică. De aici pot apărea probleme pe plan mondial. Deci, cine reuşeşte să pună la punct acest sistem pentru prima dată are de câştigat un prestigiu la nivel mondial, şi este posibil ca aceste întârzieri să se datoreze şi acestor interese. 

Doi Mici și un Anc: Trei dintre cele cinci direcții de cercetare de la ELI-NP se bazează pe această sursă de raze gamma. Dacă aceasta nu se mai realizează întrebăm și noi, din poziția de contribuabil român, în ce băgăm banii? 3/5 din direcțiile de cercetare ale ELI-NP dispar peste noapte. Ce rămâne? Asta ne duce din nou cu gândul la punctul precedent: cine este adevăratul responsabil pentru acest dezastru?
Și apropos de cei 10 PW putere ai viitorului laser, chinezii au anunțat anul acesta că încep construcția unui laser de 100 PW putere. Deci explicați-ne vă rugăm, noi ce facem mai exact la ELI-NP, dacă fascicul gamma nu avem?!

Ce poate să facă partea română în aceste condiţii?

Nicolae Hurduc: Schimbăm partenerul. Cumpărăm acelaşi echipament de la altcineva. Furnizorul potenţial care ar putea fabrica acest echipament este în America. Evident că, fiind proiect european, s-a încercat finalizarea acestui sistem cu parteneri europeni, dar dacă nu merge există şi varianta de a achiziţiona acest echipamente de la parteneri americani. 

Doi Mici și un Anc: Pe bune? Banii sunt cheltuiți, deci nu e atât de ușor să schimbăm partenerul. Mai plătește încă o data UE pentru același echipament? Sau daca nu plătește UE plătește România? Incompetența cui o plătește?
În plus, din câte am aflat din presă, la licitația pentru construirea fasciculului gamma s-a depus o singură ofertă (cea a italienilor + colaboratorii lor). Cum de nu s-a cerut o ofertă și americanilor, dacă tot se știa de ei? Ce garanții avem că favorizarea unui consorțiu european nu a prejudiciat bugetul proiectului și implicit bugetul alocat de statul român? Dacă în loc de 66 milioane EUR am fi plătit doar 37 americanilor? România, participând cu 20% în proiectul ELI-NP, ar fi economisit 5,8 milioane EUR, adică 2/3 din bugetul competiției de proiecte de postdoctorat, unde sunt finanțate 166 de proiecte.

Riscă România să piardă bani?

Nicolae Hurduc: Eu cred că nu, pentru că nu este vina părţii române. […] nu e litigiu între Ministerul Cercetării din Italia şi Ministerul Cercetării din Italia. Este un conflict între două institute de cercetare.

Doi Mici și un Anc: Deja ați stabilit vina, cu toate ca EuroGammaS sunt cei care au intentat procesul. Puneți măcar puțin la îndoială posibilitatea ca lucrurile să stea altfel? IFIN-HH se află în subordinea MCI, conform Hotărârii 1367/2010, iar bugetul de venituri și cheltuieli îi este aprobat prin ordin al ministrului cercetării, conform art. 24 alin 2 din Legea Cercetării (OG57/2002). Implicit, dacă IFIN-HH va pierde în acest litigiu va fi direct afectat bugetul MCI, care va trebui să suporte pierderile. În plus, dacă mai cumpărăm o dată de la americani, de unde vor veni acei bani?

Ce ne puteţi spune despre bugetul Cercetării? Sunteţi multumit cu ce primiţi? A fost vehiculată vreo cifră pentru noul buget al Cercetării?

Nicolae Hurduc: Încă nu vă pot da o cifră.

Doi Mici și un Anc: Poftim?! Dar când ați preluat mandatul de ministru ce cifră ați cerut, pentru a vă putea pune în aplicare programul, pe care ne gândim că-l aveați bine structurat cel puțin în minte?

Eu doresc respectarea programului guvernamental, care spune că trebuie să creştem cu 30% bugetul faţă de anul trecut, deci pentru asta mă lupt acum. 

Doi Mici și un Anc: Programul guvernamental, cu acea creștere de 30% față de anul trecut e o minciună gogonată. În 2017, când actuala coaliție a preluat puterea, aveați fix același program de guvernare și nu ați dat doi bani pe el. Astfel, execuția bugetară a anului 2017 a fost de 1,4 miliarde lei, comparativ cu 1,8 în 2016, iar cea din 2018 nu poate fi mai mare decât bugetul cu care operați în prezent, de 1,32 miliarde lei.

Spuneți-ne deci: la care cifră vă referiți când spuneți că veți crește bugetul cu 30% pentru cercetare? La cea de 1,32 miliarde din 2018, 1,4 miliarde din 2017 sau 1,8 miliarde alocare de tehnocrați cercetării?

Ce încredere să mai avem în aceste promisiuni, dacă cei patru miniștri anteriori, cu același program guvernamental pe masă, au eșuat lamentabil? 

Prin legea bugetului de stat din 2019, intentionaţi să respectaţi strategia naţională de cercetare care prevede că, în 2019, procentul din PIB alocat Cercetării trebuie să fie 0.83%? 

Nicolae Hurduc: Aici este o discuţie puţin mai amplă, 

Doi Mici și un Anc: Nu este nicio discuție amplă. Respectați sau nu Hotărârea 929/2014, de aprobare a strategiei naţionale de cercetare care prevede că, în 2019, procentul din PIB alocat Cercetării trebuie să fie 0.83%? Un simplu „Da” sau „Nu” e suficient.

pentru că ceea ce se reproşează cercetării din România, la nivel guvernamental, este faptul că nu se regăsesc în practică rezultatele cercetării. Lucrul ăsta nu e valabil numai în România, ci la nivel european, pentru că în programul cadru Horizon Europe tocmai acest lucru se subliniază: o deplasare a cercetării fundamentale către cercetarea cu caracter aplicativ. 

Doi Mici și un Anc: Fie probați afirmația de mai sus, fie o retractați. Noi citim aici că Horizon Europe va merge pe aceeași 3 mari piloni: Excelent Science, Industrial Leadership și Societal Challanges. Mai mult, în cadrul pilonului 1 (Excellent Science) „Support to basic research will remain a cornerstone of the Programme”. Să vă traducem: cercetarea fundamentală va rămâne de bază în noul Program.  

Deci veţi ajunge la 0.83% din PIB pentru Cercetare?

Nicolae Hurduc: Nu ştiu, poate vom ajunge, […].

Doi Mici și un Anc: Pe cine să întrebăm? Sau dacă tot nu intenționați să respectați prevederile legale incluse în Hotărârea 929/2014, trădare să fie, dar să o știm și noi. Adică dați un HG sau OUG și modificați naibii cifrele acelea fantasmagorice, să nu ne mai amăgim/mințim singuri. Sau dă bine la public minciuna/ducerea cu preșul? Pe noi nu ne duceți, să știți – tocmai ne-am luat colțari pentru iarnă.

Dar ţinţa dumneavoastră este de? 

Nicolae Hurduc: Ţinta mea este de minim 30% să cresc bugetul cercetării. Asta înseamnă 0,25%. Deci asta e ţinta minimă. Dacă voi reuşi sau nu.. 

Doi Mici și un Anc: De ce 0,25% și nu 0,27? Bănuim că sunt procente din PIB, nu? Sunt aceste cifre parte a unei strategii de relansare a cercetării sau doar le avansați „din burtă”? Apropos, o creștere cu 30% față de anul în curs ar însemna 0,182% din PIB, nu 0,25%. Bugetul de 1,32 miliarde cu care operează MCI în prezent reprezintă 0,14% din PIB.

Cum sprijiniţi cercetarea făcută de companii?

Nicolae Hurduc: Strategia ca ministerar fi de lansare a unor competiţii de proiecte care să favorizeze legăturile dintre industrie şi cercetare. Cum au fost, de exemplu, proiectele Brigde Grant anul trecut. […]

Doi Mici și un Anc: Ați făcut o evaluare ex post a acestor proiecte? Ce au produs? Mai merită să investim în această formulă sau mergem doar din inerție? Și când spunem evaluare ex post nu ne gândim la evaluarea „de formă” făcută probabil de un funcționar din cadrul ministerului, ci una „pe bune” cu evaluatori pe măsură. V-am sugera să-i contactați pe cei de la Romanian Business Leaders.

[…]

Sunteți mulțumit de cum funcționează institutele de cercetare în prezent? 

Nicolae Hurduc: Sigur, unele funcționează mai bine, unele mai puțin bine, ca peste tot.

Doi Mici și un Anc: De unde știți cum funcționează din moment ce prima și ultima evaluare a lor a fost făcută în 2011/2012? Despre asta am scris pe larg în articolul nostru Un sfert din bugetul Ministerului Cercetării și Inovării este alocat „din pix”, în baza unor rapoarte de evaluare ieșite din termenul de valabilitate. Vă invităm să aruncați o privire peste el. 

Funcționarea institutelor de cercetare la parametrii optimi evident că este legată și de partea de finanțare, pentru că performanțele în cercetare sunt legate de finanțare. […]

Doi Mici și un Anc: Și v-ați gândit să le faceți cadou de Moș Gerilă un Program Nucleu de 1,6 miliarde lei dându-le termen de depunere a proiectelor două săptămâni? Conform calendarului competiției, disponibil aici, proiectele au fost depuse în perioada 30 oct – 12 nov, iar peste câteva zile vom afla câștigătorii. Apropos, cum merge „evaluarea”? Punem în paranteză „evaluarea” pentru motivele detaliate aici, că numai competiție nu e, iar de evaluare nici nu se pune problema să semene cu așa ceva, fiind o simplă mascaradă menită să evite infringement-ul din partea UE pentru ajutor acordat întreprinderilor de stat.

[…]

La ce să se aştepte cercetătorii care vor să acceseze proiecte anul viitor?

Nicolae Hurduc: În momentul de faţă vom lansa în mod sigur o competiţie de proiecte pe bugetul pe care îl avem proiectat în momentul de faţă, fără creşterea pe care mi-o doresc eu, a unei competiţii care va fi destinată tinerilor, pentru că aici sunt cele mai mari probleme. […] În momentul de faţă sunt numai 15.000 de cercetători în România şi suntem interesaţi să creştem numărul de cercetători şi să-i înlocuim, să avem această resursă umană tânără care ne lipseşte.

Doi Mici și un Anc: Această veste este de bun augur, dar nu trebuie să lansați astfel de competiții la cincinale, ci anual, și nu doar pentru tineri cercetători, ci și pentru postdoctoranzi și cercetători experimentați. Ad Astra v-a și făcut niște calcule cu impactul pe buget pe care lansarea anuală a competițiilor pe cele 3 paliere l-ar avea.

Și încă un lucru: dacă tot lansați competiția și observăm că vă preocupă ce se întâmplă în Horizon Europe poate reușiți să și contractați proiectele câștigătoare în termen de 8 luni de la depunere, cum se face în vest. Precedentul nu arată tare bine pentru MCI, competiția de Tinere Echipe lansată în 2016 fiind încheiată abia la finele anului acesta, cu o întârziere de mai bine de un an, la cârma ministerului succedându-se cinci miniștri în acest interval.

Avem puţini cercetători, mai ales tineri, şi pentru că în ultimii ani au plecat foarte mulţi în străinătate. Cum intenţionaţi să opriţi exodul creierelor şi să-i aduceţi înapoi pe cei care au plecat? 

Nicolae Hurduc: Prima problemă a fost rezolvată într-o anumită măsură, este problema salariilor. […] Însă, urmează acum să rezolvăm cea de-a doua problemă care este infrastructura, pentru că unul dintre motivele plecării este legat de echipamentele pe care lucrează. 

Doi Mici și un Anc: Vă contrazicem! Există infrastructură multă și (încă) performantă care colectează praf. Vă sugerăm ca înainte să băgați bani (publici) cu nemiluita în echipamente noi, să aruncați o privire pe ERRIS și să faceți o evaluare a gradului de utilizare al echipamentelor pe care le avem deja (peste 23.000, conform platformei citate). 

[…] Acum am să vă spun un lucru: nu plecarea este problema, ci întoarcerea lor. […] Deci, problema nu este plecarea, ci problema este întoarcerea. Trebuie să-i motivezi ca să să poată întoarce. 

Doi Mici și un Anc: Din nou vă vine în ajutor Ad Astra, cu programul Tenure Track Romania care „Își propune atragerea în special a cercetătorilor români de valoare din diaspora (naționalitatea nu va constitui un criteriu eliminatoriu) prin oferirea unor stimulente financiare consistente pentru (re)integrarea în sistemul românesc de cercetare pe trei paliere: entry level (TTR-EL), experienced researcher (TTR-ER) și senior researcher (TTR-SR).” Găsiți la link-ul de aici inclusiv impactul bugetar al unui astfel de program. 

Iată, Laserul de la Măgurele este un exemplu. Au venit cercetători în România, puţini e adevărat. Dar în condiţiile în care au la dispoziţie un echipament care e unic în Europa în momentul de faţă vin, şi vin şi cercetători din exterior să lucreze aici.

Doi Mici și un Anc: Iar pe surse, vă spunem ca unii deja pleacă de la ELI-NP. Oricum, dați-ne vă rugăm numele primilor cei mai buni 3 cercetători care s-au întors să lucreze la ELI-NP, pentru că suntem siguri că și publicul larg ar vrea să-i cunoască.

Care sunt primele măsuri pe care le luaţi să-i aduceţi înapoi?

Nicolae Hurduc: Partea de infrastructură, să încercăm să finanţăm achiziţiile de echipamente. Numai prin finanţare. Deci nu am cum să cresc nivelul de performanţă al echipamentelor decât cumpărând altele noi. Dacă nu există finanţare, nu se poate face acest lucru. 

Doi Mici și un Anc: Repetăm, degeaba bagi banii într-un flex de 1000 W, dacă ai muncitori care știu lucra doar cu cel de 700 W. Cu alte cuvinte, puneți carul înaintea boilor și rezultatul e previzibil: intratul cu oiștea în gard.

De la 1 ianuarie 2019 România va prelua preşedinţia Consiliul Uniunii Europene. Care este strategia pe cercetare? 

Nicolae Hurduc: Această întrebare mi s-a pus de mai multe ori până acum, a fost transmisă către minister de mai mulţi jurnalişti. Şi vreau să clarific nişte lucruri. De fapt, ce strategie adoptăm ca să obţinem pentru România cât mai multe lucruri? Asta este ideea de bază. Dar preşedinţia Consiliului UEi nu înseamnă că vom putea obţine în mod direct pentru România ceva, pentru că noi trebuie să fim neutri. Treaba noastră este să asigurăm acel consens între cele 27 de ţări pe problemele fundamentale. Spre exemplu, discut concret, în domeniul cercetării este programul Horizon Europe, care stabileşte parametrii de funcţionare, de finanţare a cercetării pe intervalul 2021 – 2027. Acest program implică o sumă totală de 100 de miliarde de euro în cei 6 ani.

Doi Mici și un Anc: Sunt 7, nu 6. 

Evident, că fiecare ţară vrea să obţină cât mai mulţi bani, este un lucru firesc. România trebuie să aibă o poziţie neutră, nu are voie să spună nimic legat de interesele naţionale şi ea trebuie să realizeze consensul celor 28 de ţări, astfel încât Uniunea Europeană să funcţioneze din punct de vedere financiar. Dacă vreţi ca strategie a României, noi trebuie să valorificăm succesul domnului Dan Nica. Domnul Dan Nica a fost raportorul pe programul Horizon Europe şi a fost foarte contestat la un moment dat, pentru că el a încercat să ia apărarea ţărilor care nu sunt foarte puternic dezvoltate din punct de vedere ştiințific, ca performanţă. Deci, ţările din Europa de Est ca să spunem foarte concret. Şi a stârnit mari dezbateri la nivel de Parlament şi conflicte, pentru că ţările dezvoltate susţin ideea de excelenţă, iar ţările din Europa de Est şi-ar dori programe care să fie direcţionate parţial către Europa de Est. Domnul Dan Nica a reuşit să obţină un procent de 4%, nişte programe dedicate, să spunem, ţărilor din Europa de Est. Comisia Europeană a propus 1,8. Până la urmă, Parlamentul European a votat 4%, deci este un succes. Avem un volum de bani mai mare, care va fi direcţionat către ţările din Europa de Est. Şi noi trebuie să valorificăm acum acest avantaj obţinut în Parlamentul European, în sensul că putem discuta în Consiliu prioritar programele specifice. 

Doi Mici și un Anc: Deci cum rămâne cu neutralitatea, că nu înțelegem? Adică tragem focul sub oala noastră dar rămânem neutri? Puteți să detaliați acel procent de 4%? Nu de alta, dar dl Dan Nica a mai fost prins cu mâța-n sac (ca să nu zicem altcumva) propagând știri false în Parlamentul European.

În ianuarie anul acesta a fost adoptată hotărâre pentru privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2015 pentru aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015-2020. Astfel se spune că vor fi folosiţi în evalaurea proiectelor cei mai competenti cercetători în tematica propunerii. Avem în tara pe cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse? 

Nicolae Hurduc: Eu zic că avem. 

Avem în țară pe cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse? 
Nicolae Hurduc., ministrul cercetării: eu zic că avem

Doi Mici și un Anc: Puteți repeta, vă rugăm? Am înțeles bine că România are „cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse”?!?!?! #)$idss&(& ()*))^^$#HJGKLB%%$#%GRGFH$##G

Scuzați scrisul dezordonat de mai sus, dar tocmai am căzut sub masă când am citit asta și ne-am agățat de tastatură. Serios vorbind, dvs. CHIAR CREDEȚI ASTA? Că atunci trebuie să ne ținem bine pe poziții pentru toate Nobelurile ce ne vor lovi, inevitabil, fiind cei mai buni din lume în toate domeniile, nu? 

Il rugăm pe stimatul ministru să ne prezinte metodologia folosită în procesul prin care a constatat că avem experți competenți în toate domeniile și tematicile. 

Acest lucru este o dezbatere foarte amplă, dacă să aducem evaluatori externi sau nu. Există o mică problemă, pentru că evaluatorii externi nu-i putem plăti aşa cum sunt plătiţi de alte ţări. Nu avem bani suficienţi ca să-i atragem din punct de vedere financiar în evaluare.

Doi Mici și un Anc: Cum naiba spuneți că nu avem bani destui când MCI nu reușește să-și cheltuie bugetul alocat prin legea bugetului de stat? În fiecare an avem execuție bugetară deficitară, adică dăm bani înapoi la Ministerul Finanțelor. 

Eu am văzut lista de evaluatori externi care au operat înainte de 2018 şi se regăseau printre ei persoane care erau în stagii postdoctorale. Deci aveau experienţă de 3-4 ani după ce şi-au terminat doctoratul. 

Doi Mici și un Anc: Asta e vrăjeală ieftină! Uitați aici o analiză a evaluatorilor din cadrul ultimei competiții de Proiecte de Cercetare Exploratorie, care arată clar că aceștia au fost superiori directorilor de proiecte participanți în competiție. În unele domenii (ca de ex. fizică) cercetătorii trec chiar și prin 3-4 stagii postdoctorale de câțiva ani până să iși găsească poziții permanente. O bună parte dintre ei au CV-uri mult mai bune decât majoritatea covarșitoare a celor care conduc cercetarea româneasca.

Și nu uitați, că „înainte de 2018” înseamnă și 2017, anul în care colegul dvs. dl Lucian Georgescu a pecetluit folosirea evaluatorilor naționali în competițiile de proiecte. Acest lucru a dus la situația extrem de gravă în care cercetătorii ce au aplicat în cadrul competiției de Proiecte Complexe realizate în Consorții CDI (PCCDI) au putut și evalua în cadrul aceleiași competiții. Mai mult, au fost cazuri de cercetători care au fost atât evaluatori cât și câștigători de proiect în aceeași competiție, respectiv soț evaluator și soție câștigătoare (sau invers). Detalii aici.

Sigur, el lucra într-o universitate mare, dar în momentul când îl pui să evalueze un proiect de tipul Idelor Complexe, care presupune un consorţiu format din universităţi importante sau centre de cercetare din România, nu are experienţa necesară ca să evalueze un astfel de proiect. Nu cei mai buni din exterior pot fi atraşi în aceste evalurări, Vă spun sincer sunt şi argumente pro şi contra pentru evaluarea externă. 

Din cele pro este neutralitatea. Evident că un cercetător care lucrează în România are anumite legături, anumite centre universitare pe care le cunoaşte mai bine sau mai puţin bine şi întotdeuana există această suspiciune că evaluatorii români vor favoriza o universitate, un institut de cercetare în raport cu altele. Asta e problema, care nu este foarte reală de cele mai multe ori.

Doi Mici și un Anc: Dle ministru, atâta timp cât România trântește ușa în nas laureaților premiilor Nobel și nu le permite să evalueze proiectele românești noi zicem că avem o mare problemă. Și am scris despre asta și în Nature, în speranța că atunci când veți sta la masă cu străinii care vor fi citit scrisoarea noastră aceștia să vă tragă de mânecă și să vă explice cum stă treaba cu evaluarea la ei în țară. 

[…]
Legat de cercetarea în domeniul nuclear, aţi semnat de curând un memorandum prin care ALFRED, un sistem inovativ bazat pe tehnologia reactorilor rapizi răciți cu plumb de generatie 4, primeşte 50 de milioane de lei. Vreţi să includeti acest sistem în lista Instalaţiilor şi Obiectivelor Speciale de Interes Naţional. Dar o astfel de instalaţie trebuie să prezinte să prezinte capabilităţi demonstrate pe parcursul anilor în activităţi de cercetare dezvoltare. Care sunt aceste capabilităţile demonstrate pe parcursul anilor de ALFRED? 

Nicolae Hurduc: Aici discuţia este foarte interesantă şi mă bucur că aţi deschid subiectul, ca să vă faceţi o ideea despre ce înseamnă cercetare în domeniul nuclear. Austria spre exemplu, care a deţinut preşedinţia Consiliului UE înaintea noastră, este un adversar al energeticii nucleare. Dosarele legate de energia nucleară au refuzat să le discute, timp de 6 luni au fost în sertar. La sfârşitul preşedinţiei le-au dat drumul, le-au pus în discuţie şi urmează să le preluăm noi. Deci noi suntem o ţară care avem energie nucleară şi trebuie să privim puţin înainte. Ce urmează să se întâmple în lume în ceea ce priveşte resursele energetice. Noi suntem tentaţi, şi aşa trebuie, să trecem pe energie verde, să încercăm să obţinem energia prin surse neconvenţionale sau prin surse nucleare, care dacă sunt bine controlate şi ele pot fi o sursă interesantă de energie. Noi nu vom putea asigura.. dacă vom înlocui maşinile cu maşini electrice, cele care funcţionează cu motoare convenţionale, dacă vom trece încălzirea în case, consumul casnic totul pe energie electrică, noi nu vom putea face faţă cu ceea ce avem noi la dispoziţie – sistemele hidroelectrice, hidrocentralele – prin energie solară, eoliană nu vom putea asigura acest consum de energie în următorii 10 ani. Şi atunci trebuie să avem o sursă – un plan B – deci o sursă suplimentară de energie, care nu este alta din păcate decât energia nucleară. Aceşti reactori de generaţia 4 sunt sisteme mult mai sigure din punct de vedere al modului de funcţionare şi al deşeurilor, deşeurile sunt mai puţin periculoase decât ale celorlalte reactoare. Noi investim în momentul acesta în cercetarea nucleară ca să fim pregătiţi peste 10 ani cu o altă variantă de surse de energie.

Doi Mici și un Anc: Să ne lămurim. Ați răspuns pe lângă subiect, sau ați evitat un răspuns direct. Ați fost întrebat de capabilităţile deja demonstrate pe parcursul anilor în activităţi de cercetare dezvoltare!!!
Imediat după instalarea în fotoliul ministerial dl Șerban Valeca a promovat un HG (81/27.02.2017) de modificare a Strategiei Naționale de Cercetare. Știți voi, aceea la care au lucrat peste 1.000 de cercetători, ‘nșpe comisii și s-au cheltuit cel puțin 3,5 milioane de lei. Dl Valeca a hotărât că aceștia au greșit prin neincluderea în Strategie și a reactorului nuclear de la Mioveni, adică proiectul de suflet al d-lui, de pe vremea când era președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări de la Mioveni, cunoscut și sub acronimul ALFRED. Astfel, România are în prezent trei proiecte majore de infrastructură de cercetare, ELI-NP, DANUBIUS și ALFRED, ultimul fiind reactorul nuclear. Acest ALFRED primește 50 de milioane lei de la bugetul de stat, discreționar și fără nicio evaluare de impact sau fezabilitate. Comparați acest buget cu cel de 41 de milioane (suplimentat de la 35) alocat pentru finanțarea a 166 de proiecte postdoctorale destinate tinerilor cercetători. 

Mai mult, ALFRED va fi inclus în lista Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN). Pentru a se putea face asta s-a modificat rapid legislația din 2004 care prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca. De ce s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. Despre restul IOSIN-urilor și modificările legislative făcute cu dedicație am scris aici. Incet, incet tot bugetul cercetarii abia o sa acopere colectia de Obiective Speciale de Interes National, iar pentru restul cercetatorilor se va apela probabil la fondul de rezerva. 

Așa că vă spunem din nou că ne-am luat colțari și nu ne puteți duce cu preșul. 

Ce notă daţi cercetării din România? 

Nicolae Hurduc: E foarte greu. Nici nu cred că se poate da o astfel de notă pentru că sunt domenii şi domenii de cercetare. Sunt domenii pe care suntem de nota 9 sau de nota 10. Sunt domenii pe care suntem de nota 7 sau poate chiar mai jos de 7. 

[…]

Doi Mici și un Anc: Noi vă sugerăm ca înainte să dați o notă cercetării să faceți o evaluare a acesteia. Nu dați note „din pix”, la fel cum împărțiți și cea mai mare parte a bugetului MCI. Evaluați Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, Institutele Academiei Române, universitățile (pe partea de cercetare, inclusiv școli doctorale), și institutele Academiilor de ramură, apoi mai vorbim; pe concret, nu pe vise și impresii. 

Realizările celor patru miniștri ai cercetării românești din 2018

Ne grăbim să facem un raport de activitate al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI) pentru 2018, de frică să nu apară unul între timp de genul celui produs de Lucian Georgescu, catalogat de Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, ca „între laudă de sine și fake-news”. E lung raportul, dar luați-vă un popcorn sau o cafea lângă și lectura va fi mai plăcută. 


Pe scurt: 

  • buget inițial de 1,67 miliarde, rectificat negativ de două ori, astfel că acum MCI operează cu 1,32 miliarde (o reducere de 20%);
  • Cele 1,32 miliarde reprezintă 0,14% din PIB, dar nu știm dacă vor fi și executate până la final de an (poate trebuie poleit cu aur unul din clopotele Catedralei și atunci …);
  • Strategia Națională de Cercetare prevede pentru anul în curs 0,72% din PIB pentru cercetare (de cinci ori mai mult decât s-a alocat în 2018);
  • 4 (patru) miniștri s-au perindat pe la cârma Ministerului;
  • s-au contractat proiecte de cercetare cu mai bine de un an întârziere față de data prevăzută la lansare;
  • nu s-a lansat nicio competiție destinată dezvoltării/păstrării resursei umane (la fel ca în anul precedent);
  • Programul Nucleu a păpat mai bine de 400 milioane pe anul în curs, în timp ce 1,6 miliarde au fost arvunite în baza unei sesiuni de depunere proiecte de 2 (două) săptămâni, timp în care cercetătorii au scris ce vor face în următorii 4 ani cu acești bani publici. 

Vom trece mai jos peste cele patru ministeriate, explicând ce impact au avut fiecare pentru cercetare, în corelație și cu articolele pe care le-am publicat pe blog în acest an.

Ministeriatul Georgescu

Mandatul dlui Lucian Georgescu s-a încheiat la sfârșit de ianuarie 2018, lăsând în urmă o execuție bugetară execrabilă pentru 2017, de 1,4 miliarde lei din disponibilul de 2,2 miliarde (incluzând aici și cele 487 milioane lei disponibile sub formă de credite de angajament). Tot d-lui era foarte vocal cum că execuția bugetară a tehnocraților a fost slabă și că el va face peste 100%! (luând în considerare creditele bugetare). Apropos, tehnocrații au executat 1,8 miliarde lei, adică unul din cei mai buni ani din ultima decadă pentru cercetare. Dl Georgescu nu a reușit în cele șase luni de mandat să finalizeze competițiile de proiecte de cercetare deschise în 2016, în schimb a reușit să lanseze o mega-competiție de 435 milioane și, culmea!, să o și (semi)finalizeze. Am scris despre contrastul dintre gestionarea proceselor de evaluare ale celor două categorii de competiții aici. Pe scurt: participanților la competiția lansată de dl Georgescu (adică Proiectelor complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI) li s-a permis să fie și evaluatori, pachetul de informații al competiției a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câștigătoare, precum și termenele de implementare, prin prelungire. În același timp, competițiile destinate postdoctoranzilor (PD) și formării de tinere echipe (TE) de cercecate au bătut pasul pe loc tot timpul mandatului. 

Dacă vă întrebați de ce nu s-au finalizat competițiile PD și TE dl Georgescu poate să-i mulțumească (și noi alături de d-lui) colegului Șerban Valeca, de la care a preluat mandatul. Acesta din urmă a intrat cu cizmele în Consiliile Consultative din subordinea MCI imediat după preluarea mandatului în ianuarie 2017. Astfel, Consiliul Național pentru Cercetare Științifică (CNCS) a fost ras și membrii înlocuiți cu alții noi. Noul CNCS a fost nefunțional luni bune după aceea, acesta fiind organismul responsabil cu gestionarea evaluărilor pentu cele două competiții, alături de UEFISCDI, care execută ordinele primite de la primul.

Cercetătorii din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare care nu și-au primit salariile în primele luni ale anului tot lui Lucian Georgescu trebuie să-i mulțumească. D-lui a fost cel care a lansat în 27 decembrie 2017, ora 16:21, „competiția” pentru Programul Nucleu. Punem în ghilimele „competiția” pentru motivele descrise pe larg aici și aici. Au fost puse la bătaie 448 milioane lei pentru 2018, iar cercetătorilor li s-a cerut ca până în 5 ianuarie a.c. să scrie proiectele în baza cărora să primească acești bani. Imaginați-vă acum cercetătorul cu o sticlă de șampanie în stânga și cu laptopul în dreapta, scriind de zor pe proiect, că deh, termenul de 5 ianuarie bătea la ușă, el nu putea zice „las’ că fac la anu’”, iar milioanele ce urmau a fi cheltuite trebuiau justificate. Milioane din bani publici, să ne înțelegem. 

Ca să încheiem cu Lucian Georgescu, în timpul mandatului d-lui Doi Mici și un Anc au început să fie cenzurați pe pagina de Facebook a Ministerului (detalii aici), practică ce s-a cronicizat în timpul mandatului dlui Burnete, continuând în prezent. 

Ministeriatul Burnete

Cu paragraful de mai sus facem introducerea ministeriatului Burnete (sfârșit de ianuare – sfârșit de august). Parafrazând o zicală populară: Spune-mi ce consilieri ai, ca să-ți spun cine ești. Zicem asta pentru că dl Burnete și-a luat printre consilieri și un anume Florin Otrocol, care la plecarea din minister, în urma demisiei șefului, s-a supărat atât de tare pe secretarii de stat (Lucian Georgescu și Ciprian Preda) că le-a dedicat un articol cu titlul „Cum să te pupi în cur singur”. Da, acesta este limbajul unui fost consilier al ministrului cercetării. Dl Otrocol a crezut de cuviință să blocheze conturile „Micilor” pe pagina de Facebook a MCI, nu doar Doi Mici și un Anc, cum era până acum. În prezent avem o petiție nesoluționată în termenul legal de 30 de zile prin care ceream deblocarea conturilor. Sincer, nici nu ne mai interesează să comentăm pe pagina de FB a meciștilor…

D-lui Burnete i-am dedicat un articol pe blog în luna martie, intitulat: Vine, vine primăvara, decidenții politici din cercetare culeg ghiocei. Titlul era firesc în contextul în care spuneam în articol „Suntem la final de martie 2018. Nu ați lansat nicio competiție și nici nu sunt în dezbatere publică pachete de informații pentru competiții noi. În 2017 a fost „secetă” cum am spus mai sus. Ne întrebăm cu ce se ocupă guvernanții noștri zilele acestea, în afară de culesul ghioceilor?”. 

Ca să vedeți ce fac schimbările repetate de minștri și entropia pe care o induc în sistem (de parcă nu ar fi destulă abrambureală – apropos, aruncați o privire și pe articolul nostru Abrambureala cu cei 448 milioane lei ai contribuabililor continuă la Ministerul Cercetării) dl Burnete a venit la cârma MCI, preluând mai multe dosare nefinalizate de predecesor. De preluat le-a preluat, dar … mai trebuie și finalizate. Astfel, pachetul de info pentru „Proiecte de investiții pentru instituții publice de CD/universități” s-a lansat în dezbatere publică în 22 decembrie 2017. Ghiciți când s-a lansat efectiv competiția! Final de august 2018. Adică după vreo câteva luni bune de la terminarea consultării publice dl ministru probabil că a fost tras de mânecă de vreun secretar de stat sau director de prin MCI și i s-a spus: uite! puteți lansa competiția asta. Scoatem dosarul din sertar și îi dăm drumul. Zis și făcut! Cu toate astea, rectificarea negativă nr. 1 fusese deja operată, tocmai pentru că MCI nu a reușit să cheltuie banii ce i s-au dat la început de an, iar Ministerul Finanțelor și-a dat seama că nici nu are cum până la finele anului. 

Ministeriatul dlui Burnete a dus ‘jde premii și țâșpe sute de medalii la Salonul de Inventică de la Geneva, așa cum vă detaliem în articolul de blog de aici. Spuneam acolo că „Salonul de Inventică de la Geneva este o mașinărie de făcut bani pentru organizatori; un mod de a își cumpăra o medalie și un oarecare prestigiu pentru participanți (în rândurile celor care nu înțeleg ce înseamnă cercetarea și inovarea – iar aici, regretabil, trebuie să includem conducerea MCI) și o chestie total necunoscută pentru majoritatea lumii care face cercetare veritabilă*, pentru că timpul acestora este prețios și nu își pierd vremea cu prostii fără niciun rost!”. Cu toate acestea, MCI a cheltuit pentru deplasarea delegației Românești în Elveția cu 36.000 de euro mai mult decât bugetul unui proiect de cercetare destinat formării de Tinere Echipe.

„Realizarea” principală a ministeriatului Burnete este lansarea competiției „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27.07. Spuneam în articolul nostru de blog dedicat acestei competiții că „este pornită în luna iulie, când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li se dau două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei. Deci 8 milioane lei de pus pe hârtie, coerent și cu potențial maxim de valorificare a banului public, în DOUĂ săptămâni, să ne înțelegem.” Printre criteriile de punctare a excelenței în CDI se numărau: (i) premiile Academiei Oamenilor de Știință din România (cea în care sunt membri Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu etc.), puse în aceeași oală cu Premiile Academiei Române; (ii) Premii internaționale câștigate în sistem competitiv. Și aici unitatea de măsură e KILOGRAMUL. Premiile de la Geneva, despre care am mai vorbit, pot fi basculate aici!; (iii) Câte kilograme de maculatură a produs instituția în ultimii 4 ani, ca medie aritmetică. Adică nu contează că rezultatele cercetării au fost publicate sub forma unor articole științifice în reviste precum Nature, Science ș.a.m.d., ce contează e NUMĂRUL.

Dl Burnete a mai dorit să-și pună la centură și o a doua mare realizare, anume o nouă lege a cercetării, dar nu i-a ieșit decât pe jumătate. În 24 iulie s-a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță care abroga actuala lege a cercetării. Ordonanță, da? Nu lege în Parlament ci se trezește Guvernul să schimbe legea cercetării. Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, a reacționat spunând că modificarea leagislației în domeniu printr-o ordonanță ar avea mai degrabă impact negativ, mai ales prin prisma propunerilor incluse în text, printre care tragerea pe linie moartă a principalei unități executive în domeniul cercetării (UEFISCDI), precum și înlăturarea mecanismelor de finanțare instituțională de bază și de finanțare instituțională complementară de susținere a performanței. 

Chiar dacă Ordonanța nu a fost adoptată în forma propusă, majoritatea prevederilor acesteia au fost preluate în alte două legi de aprobare a două Ordonanțe mai vechi de modificare a legii cercetării – este vorba de Legea 222 din 31 iulie 2018 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2011 și respectiv Legea 241 din 12 octombrie 2018 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 41/2015. Cele două legi modifică deci conținutul unor Ordonanțe date cu ani în urmă și care nu au intrat pe agenda încărcată a parlamentarilor decât după 7 și respectiv 3 ani. De remarcat însă că prima dintre cele două legi este aprobată la doar șapte zile după lansarea în dezbatere publică a proiectului de Ordonanță inițiat de dl Burnete. Cu alte cuvinte așa-zisa dezbatere publică e praf în ochi. A doua lege apare în timpul ministeriatului dlui Viorel Ștefan, numit interimar după demisia dlui Burnete. 

Ministeriatul Ștefan

Și uite așa ajungem la interimatul dlui Ștefan peste al cărui CV ne-am uitat pentru a vedea ce l-a recomandat ca interimar la cercetare. Intuim că e vorba de doctoratul din 2002 de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, alma mater a ministrului #2 al actualei guvernări, dl Lucian Georgescu. De remarcat că în timp ce trudea la terminarea tezei domnul student doctorand Ștefan era și președinte al NAVROM SA Galați și președinte al Comisiei de Buget Finanțe de la Senat…

În timpul acestui mandat s-au contractat proiectele din cadrul competițiilor deschise în 2016: PD, TE și PCCF. Adică a fost nevoie de cinci miniștri ai cercetării pentru a finaliza cele 3 competiții (incluzând aici și președintele ANCSI-ului din vremea tehnocraților), contractarea făcându-se la peste un an de la termenul limită stabilit în pachetele de informații ale acestora. 

De competițiile PD și TE v-am mai vorbit mai sus, dar de PCCF nu. Acronimul înseamnă „Proiecte complexe de cercetare de frontieră”. Am putea spune deci că aceste proiecte sunt la limita cunoașterii, cele mai cele, alesele între alese, ce poate da mai bun România. Dar nu e chiar așa, fapt dovedit de bugetele consistente acordate proiectelor din cadrul Programului Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), unde în medie se primește cam 13 milioane lei per proiect în timp ce amărâtele de PCCF-uri primesc 8,5 milioane per proiect. Detalii găsiți în articolul nostru Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Apropos de aceste POC-uri, dl Burnete căuta la un moment dat evaluatori naționali care să lucreze pro bono, în condițiile în care Ministerul pe care-l conducea nu era în stare să cheltuie puținul ce-i revenea (rectificările negative venind astfel firesc). 

Revenind la PCCF-uri, printre câștigătorii împinși la finanțare de pe lista de rezervă se numără Dr. Raluca van Staden. Doamna în cauză a fost nevoită să retracteze în 2012 un articol dintr-o revistă științifică pe motiv că datele incluse nu susțineau concluziile. Un lucru foarte grav care ar fi trebuit să atragă suspendarea respectivei cercetătoare de la competițiile naționale pentru un număr de ani. Întrebăm și noi: ce garanție avem că cei 8,5 milioane lei pe care-i primește nu se vor duce tot pe articole științifice retractate ulterior? Apropos, cel retractat deja avea ca surse de finanțare 3 proiecte, din care două din fonduri naționale. Oare s-a dus Curtea de Conturi să recupereze banii contribuabilului român?!

Aceste PCCF-uri au fost evaluate în primă fază cu evaluatori străini, conform pachetului de informații. Ulterior, dl Georgescu a hotărât că românii sunt cei mai tari și nu avem nevoie de câștigători ai premiului Nobel să vină să ne evalueze și să ne dea sfaturi. Așa că s-a trecut la evaluatori naționali, inclusiv pentru ședințele de panel care au hotărât câștigătorii acestei competiții. Iar despre aceste paneluri obscure avem ce povesti, dar un lucru e cert: nu știm cine le compune și „ce hram poartă”, dar taie și spânzură în orice competiție națională, modificând chiar punctaje finale (vezi comunicat Ad Astra, intitulat Înapoi în epoca „de aur” cu finanțarea proiectelor de cercetare). 

Înainte să terminăm cu ministeriatul dlui Ștefan să mai punem o bomboană: în 9 octombrie dl Ștefan lansează în dezbatere publică pachetul de informații aferent competiției Cooperare cu Agenția Universitară a Francofoniei. Ghiciți cine este propus ca operator de program? Institutul de Fizică Atomică (IFA), după modelul mai vechi, folosit de predecesorul Lucian Georgescu, în care Agenția Spațială Română gestionează competiții în cadrul proiectului DANUBIUS (detalii aici). 

Ministeriatul Hurduc

Preluând ștafeta la final de octombrie (punem ceva pariuri pe câte luni va dura prezentul ministeriat?) dl Hurduc a (i) lansat competiția de mai sus; (ii) semnat un memorandum prin care ALFRED primește 50 de milioane de lei;  (iii) lansat în dezbatere publică PHG şi Notă de fundamentare privind aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional finanţate din fondurile Ministerului Cercetării şi Inovării și ultimul, dar nu cel din urmă (iv) a lansat noul Program Nucleu, în cadrul căruia cercetătorii au avut la dispoziție două săptămâni termen să scrie proiecte pentru următorii patru ani, finanțate cu cel puțin 1,6 miliarde lei de la bugetul central. 

Să detaliem: 

  1. aici e simplu: toți francofonii sunt invitați să depună proiecte în această competiție, evaluarea acestora urmând a fi gestionată de Institutul de Fizică Atomică. Bonne chance à tous!
  2. Imediat după instalarea în fotoliul ministerial dl Șerban Valeca a promovat un HG (81/27.02.2017) de modificare a Strategiei Naționale de Cercetare. Știți voi, aceea la care au lucrat peste 1.000 de cercetători, ‘nșpe comisii și s-au cheltuit cel puțin 3,5 milioane de lei. Dl Valeca a hotărât că aceștia au greșit prin neincluderea în Strategie și a reactorului nuclear de la Mioveni, adică proiectul de suflet al d-lui, de pe vremea când era președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări de la Mioveni, cunoscut și sub acronimul ALFRED. Astfel, România are în prezent trei proiecte majore de infrastructură de cercetare, ELI-NP, DANUBIUS și ALFRED, ultimul fiind reactorul nuclear. (extras din articolul nostru de aici). Acest ALFRED primește 50 de milioane lei de la bugetul de stat, discreționar și fără nicio evaluare de impact sau fezabilitate. Comparați acest buget cu cel de 41 de milioane (suplimentat de la 35) alocat pentru finanțarea a 166 de proiecte postdoctorale destinate tinerilor cercetători. 
  3. Rămânând în sfera ALFRED, acesta se dorește a fi inclus în lista Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN). Pentru a se putea face asta s-a modificat rapid legislația din 2004 care prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. Despre restul IOSIN-urilor și modificările legislative făcute cu dedicație am scris aici.
  4. Nici aici nu prea e de comentat – fiind bună știrea pentru secțiunea de „no comment”, cifrele vorbind de la sine. Deci se dau aproximativ 1,6 miliarde lei de la bugetul de stat pe patru ani (cam 400 milioane intră în INCD-urile României anual) sub forma unei „competiții”. Pentru justificarea acestora în fața Curții de Conturi li se cere cercetătorilor români din INCD-urile patriei să scribălească ceva acolo, sub formă de obiective și rezultate estimate pe următorii patru ani, având timp de gândire fix două săptămâni. Repetăm: două săptămâni în care trebuie scrise proiecte în valoare de 1,6 miliarde lei, adică cam de 3x cât s-a investit până în prezent în Catedrala Mântuirii Neamului. 

Este musai să amintim și de începutul cu stângul al ministrului Hurduc, taxat printr-un comunicat dur al Asociației Ad Astra, în care se spune: „Spre marea noastră dezamăgire, imediat după nominalizare, domnul profesor a afirmat și susținut public o serie de fantezii pseudoştiinţifice privitoare la evoluţia speciilor, originea omului şi călătoria în timp. Astfel s-a expus ridiculizării publice şi riscă să compromită imaginea comunităţii ştiinţifice româneşti pe care o reprezintă.”

Ne oprim aici, în speranța că v-am adus ceva lumină în privința activității din 2018 a MCI și așteptăm cu nerăbdare raportul oficial al meciștilor, pentru a le pune în oglindă. 

Reciclarea cadrelor și cercetarea românească – episodul Dr. Șerban Valeca

Având în vedere demisiile celor doi miniști, pe care remanierea guvernamentală nu i-a mai prins în fotolii, coaliția aflată la putere caută prin dulapul cu naftalină nume noi  pentru portofoliile de la Educație și Cercetare. Se potrivește de minune aici o strofă din Glossa lui M. Eminescu:

„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece […]”

În pole-positions sunt Dr. Șerban Valeca la Cercetare și Dr. Daniel Breaz la Educație.

Dr. Valeca a mai fost la cârma MCI în prima jumătate de an 2017. Fiindu-i vehiculat numele pentru un viitor mandat considerăm de cuviință să analizăm realizările din timpul mandatului precedent care-l recomandă pentru unul nou.

 

La un Ctrl-F rapid printr-un fișier imaginar cu „realizări” nouă ne dă „not found”. Ba mai mult, dă și o eroare imediat mai jos: „File may be corrupt”. 

Am trecut deci la prelucrarea manuală a „realizărilor” din timpul mandatului dlui Dr. Șerban Valeca (ianuarie – iunie 2017):


  • Programul de Guvernare a fost în opinia d-lui cel care l-a obligat să intre cu cizmele în cele patru Consilii Consultative din subordinea MCI: al Cercetării Științifice (CNCS), cel Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI), de Etică (CNE) și cel pentru Transfer Tehnologic (CNTT). Componența acestora a fost complet schimbată la nici 4 luni de la numirea membrilor pentru un mandat de 4 ani. Vă veți întreba de ce, având în vedere că acestea sunt oricum consultative pentru ministru? Răspunsul: pentru ca prin pachetele de informații ale viitoarelor competiții, pe care aceste Consilii le întocmesc, să fie redusă drastic calitatea aplicanților, acestora fiindu-le permis să raporteze ca și „realizări” și premiile și medaliile de la Geneva (aspect despre care am mai povestit). În paralel cu MCI, și ministerul Educației a trecut la treabă, prin epurări în rândul membrilor CNATDCU (consiliul responsabil cu sanționarea plagiatelor), proces definitivat luna trecută, când au fost schimbați membrii vocali cu alții obedienți. 
  • poate cea mai nocivă „realizare” a mandatului Valeca-2017 a fost renunțarea la evaluatorii internaționali și folosirea exclusivă a celor români, implicit schimbarea limbii de depunere a proiectelor din engleză în română. Această măsură ne-a aruncat înapoi cu cel puțin o decadă în privința bunelor practici folosite în plan internațional în domeniul cercetării științifice. Despre asta nu mai povestim pentru că am făcut-o deja de destule ori, inclusiv în Nature. Pe scurt însă: suntem singurii din sistemele „vestice” de cercetare care nu permit accesul unor câștigători ai premiilor Nobel la evaluarea proiectelor de cercetare naționale, permițând însă unor aplicanți în competițiile naționale să fie și evaluator, sau soților să-și evalueze soțiile. 
  • nu a lansat nicio o competiție națională de proiecte. Prima și singura competiție națională de proiecte din cadrul Programului Național de Cercetare a fost lansată în toamnă, și a fost lovită de multiple scandaluri privind întregul proces, de la cele 3 zile de dezbateri publice asupra pachetului de informații, la modificări ale bugetelor proiectelor declarate câștigătoare, precum și ale timpului de implementare al acestora. 
  • nu a finalizat niciuna din competițiile naționale de proiecte lansate în 2016, acestea fiind contractate abia anul acesta, cu întârziere de mai bine de un an față de termenul stabilit. A fost nevoie de 3 miniștri ai actualei puteri la cârma MCI (deci nu putem da vina doar pe dl Valeca) pentru a finaliza toate cele patru competiții naționale de proiecte lansate de tehnocrați în 2016. Acestea au fost: Proiecte postdoctorale, Proiecte destinate formări de tinere Echipe, Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră și Proiecte de Cercetare Exploratorie.
  • mâna dreaptă a dlui Valeca a fost dl Dr. Lucian Georgescu, secretar de stat pe atunci, devenit ulterior ministru și reciclat ulterior în aceeași poziție de secretar de stat, pe care o ocupă în prezent. Dl Dr Georgescu este cel care la plecarea din minister a publicat un raport de activitate catalogat ca „între laudă de sine și „fake news” de către Ad Astra. Cu alte cuvinte dl Valeca a avut sfătuitori de nădejde, pe care probabil îi va avea și în noul mandat. Că deh, dacă aparatul merge, de ce să-l schimbi/repari?
  • programul ce asigura accesul cercetătorilor români la literatura de specialitate internațională (ANELIS+) a fost disfuncțional pe întreaga perioadă a mandatului. Cu alte cuvinte, acele reviste care permit accesul la conținut doar în baza unui abonament (adică majoritatea celor de top) erau inaccesibile românilor.
Ca o paranteză și fără vreo legătură cu Dl. Valeca, dintre aceste proiecte, niciunul nu este însă funcțional. Deocamdată, sperăm noi! Toate se poticnesc, cam ca și construcția autostrăzilor in România. Despre unul dintre acestea, proiectul DANUBIUS purtat de către ROSA prin spațiu pentru a fi aterizat ulterior înapoi în brațele celor de la MCI, v-am vorbit deja. Poate că ar fi cazul să dedicăm câteva articole în viitorul cât mai apropiat și celorlalte. Stay tuned! 

L-am întreba și noi pe dl Valeca, în lumina celor de mai sus, parafrazând un celebru comitet de selecție: „Cine vă recomandă? Unde v-ați calificat? Cu cine și la ce performanțe ați ajuns până acum?  Cu ce incepeți în noul Mandat la MCI?”. Nu ar fi mai util să vă concentrați energiile (nucleare) pe ALFRED și poate, să  ne demonstrați  utilitatea și motivul includerii acestuia în SNCDI 3? 

MCI confundă ceața cu lumina și dezinformarea cu adevărul în meciul cu Președinția

Săptămâna aceasta Președintele României a luat o poziție publică fermă împotriva proiectului de Ordonanță de Urgență care ar abroga legea cercetării avertizând „că cercetarea din România riscă să regreseze la nivelul anilor ’90”. Salutăm poziția Președintelui, cu toate că am așteptat astfel de poziții și anterior!

Din partea MCI nu e prima dată când trage perdele de fum în încercarea de a acoperi haosul din cercetare, de care sunt direct răspunzători. E destul să ne amintim de „fake-news”-urile incluse în raportul de activitate al ministrului Lucian Georgescu. Acum însă, aflați în ring cu Președintele, au luat-o rău pe arătură.

Meciul a început luni, 6 august, cu comunicatul de presă al Președinției. La două zile distanță MCI reacționează, ca „să facem lumină în instituția prezidențială, sau cum ar spune latinul ”Fiat lux!”.”, cum citim în primul paragraf al comunicatului MCI.

Sursa foto: http://villagechurchvinings.org

Cu cele 122 milioane pierdute la rectificare credem că cei din MCI ar trebui să fie cei mai atenți cu lumina, și chiar să stingă câteva becuri, pentru a face economie, nu? Sau veți recurge la metoda clasică: tăiem bugetele proiectelor în derulare, câștigate prin competiții naționale, ca să plătim factura la curent pe Str. Mendeleev, nr. 21-25? Iar ca să fim în ton cu cei de la MCI (meciști, de aici încolo) care iau „act cu surprindere de ”avertismentul” public, lansat de către președintele României”, constatăm și noi cu surprindere cât de repede reacționează MCI la comunicatele Președinției. Dacă s-ar mișca la fel de repede și cu lansarea competițiilor naționale de proiecte, evaluarea și contractarea lor și cheltuirea banilor care le sunt alocați prin legea bugetului …

Ne spun meciștii în comunicatul lor că OG 57/2002, cunoscută și ca legea cercetării, că aceasta a suferit numeroase modificări (25 zic ei, numerotate de la #M1 la #M25) în cei 16 ani de la adoptare. Toate aceste modificări nu v-au dat oare de gândit în sensul că trebuie o dezbatere mult mai largă pentru o nouă lege a cercetării, pentru a nu repeta greșelile? După ce logică funcționați? Dați un OUG acum (nici măcar OG), ca să facă lumină în cei 16 ani de modificări legislative?

În continuare suntem informați că intrarea în UE a României a cauzat „nu mai puțin de 15 modificări și completări (n.r., ale legii cercetării) care au încercat să alinieze legislația cu nevoile societăți și cu statutul de stat membru al UE.”. Mințiți sau sunteți prost informați, ambele opțiuni ridicând mari semne de întrebare asupra capacității MCI de a gestiona activitatea de cercetare din România. Doar OG 41/2015 are legătură cu intrarea României în UE (și din aceasta doar unul din cele 22 de articole). Ne-am uitat la cele 15 listate de dvs., respectiv cele de după momentul aderării (#M11 – #M20). Chiar și aceea a fost emisă la 7 ani după intrarea României în UE.

Consternarea apare pe chipul meciștilor când spun „Considerăm că este inadmisibil ca un act care reglementează un astfel de domeniu să nu fie aprobat decât după foarte mult timp.” Cu referire la OG nr. 6 /2011 care a fost aprobată cu modificări și completări abia după șapte (7) ani prin Legea nr. 222/2018”. Bine, dar efecte a produs, sau nu? Întrebăm pentru un prieten. Dar așa e! Este inadmisibil ce s-a întâmplat! Oare cine e de vină? Președinția, Doi Mici și un Anc, sau „reprezentanții cercetătorilor și ai mediului universitar care au reclamat Administrației Prezidențiale pericolul alterării calității actului de cercetare din România”? Nu domnilor! Voi sunteți cei responsabili de haosul din cercetare! Dacă nu puteți face asta, clipiți din ochi, faceți-ne un semn, să vă ajutăm. Lăsați frâiele cercetării în mâinile celor care știu cu ce se mănâncă cercetarea, în mâinile experților.

Se lamentează meciștii că președintele României a trimis la reexaminare legea de aprobare a OG nr. 41/2015 „pentru motive generale, neindicând în niciun mod temeinicia trimiterii spre reexaminare.”. Dar oare la Nota de fundamentare execrabilă pe care ați pus-o în dezbatere publică pentru noul proiect de OUG v-ați uitat? Reamintiți-ne, vă rugăm, care sunt motivele urgenței?

Cum meciștii se întreabă de „preocuparea reală a Administrației Prezidențiale cu privire la domeniul cercetării”, ne face să afirmăm, la rându-ne, că aprobarea unor OUG-uri ca cel aflat în dezbatere publică acum ne arată și nouă „preocuparea reală” a MCI, anume aceea de a aloca banul public după bunul plac, prin mecanisme netransparente, înlăturând prevederi dureroase pentru ei și tagma lor precum „Promovarea cercetătorilor se face ţinându-se seama, în principal, de performanţa ştiinţifică, confirmată la nivel naţional şi internaţional”. Da, această ultimă propoziție este scoasă din proiectul de OUG pus în dezbatere publică. O regretabilă greșeală, nu-i așa? O fi dat ceva subaltern delete, la fel cum a dat copy/paste de pe Wikipedia când am descoperit că România are un perpetuum mobile sub forma Pilei Karpen…

Fiat lux zicem și noi, dragii noștri guvernanți! Pentru că se pare că bâjbâiți prin textele legislative. Dacă tot vă legați de „art. 33* la alin (1) din OG nr. 57/2002 se prevede că: ”Unitățile (…) pot fi evaluate (…)”, iar la alin (8) al aceluiași articol se prevede că:  ”Unitățile (…) sunt evaluate”. ” hai să vă spunem cum stă de fapt treaba:

Art. 33* la alin (1) din OG nr. 57/2002 prevede într-adevăr că unitățile (…) pot fi evaluate, dar se referă la unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, per ansamblu. Aruncați vă rugăm o privire la articolele 6, 7 și 8, ca să vedeți care sunt acestea, dacă nu le știți.

Alin (8) al aceluiași articol face referire la instituţiile din categoriile prevăzute la art. 7 lit. a) şi c)-e). V-ați uitat oare să vedeți care sunt acestea? Vă spunem noi: a) institute naţionale de cercetare-dezvoltare; c) alte institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice ori de drept public, inclusiv institutele de cercetare-dezvoltare cu personalitate juridică ale instituţiilor de învăţământ superior de stat acreditate; e)centre internaţionale de cercetare-dezvoltare, cu sau fără personalitate juridică, înfiinţate în baza unor acorduri internaţionale.

Este de la sine înțeles că acestea, prin importanța pe care o au, sunt evaluate, nu pot fi evaluate. Apropos, când le-ați evaluat ultima dată? În 2011-2012 cumva? Și ați folosit cumva rapoartele de evaluare în 2016? Vă ascultăm …

Continuând cu bâjbâiala juridică MCI ne informează că sunt două HG-uri ce nu i-ar lăsa, chipurile, să evalueze institute aflate în coordonarea aceluiași organism. Din nou, hai să vă ajutăm: HG nr. 1062/2011 face referire la prevederi ale OG nr.57/2002 care între timp au fost abrogate și/sau schimbate și privesc punctual normele metodologice pentru evaluarea şi clasificarea în vederea certificării a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare. Este deci firesc ca aceste norme să fie ancorate la forma actuală a OG nr.57/2002 la momentul în care sunt emise, cum e cazul HG nr. 97/2016.

La art. 43 din proiectul de OUG aflăm că tot ce mișcă în țara asta în materie de alocare a banului public în cercetare se va face în sistem competițional. Ce înțelegeți prin sistem competițional? Că se întrunește o comisie internă a MCI și triază 100 de proiecte înscrise în „competiție” și ulterior decide care sunt câștigătorii în baza unor criterii croite pentru cine trebuie? Una e să statuezi în lege sistem competițional și alta e să și aplici asta conform bunelor practici acceptate la nivel internațional. Să nu uităm, apropos de bunele practici, că ne-ați dus într-un con de umbră groasă prin încăpățânarea de a nu folosi evaluatori internaționali, imparțiali și de top, în competițiile naționale de proiecte.

Se mai zice în comunicatul MCI că sindicatele și patronatele, cu mic (fără anc) cu mare, au îmbrățișat propunerile din proiectul de OUG. Care sindicate, doamnelor și domnilor? Și care patronate? Cei care sunt apărătorii mediocrității în cercetare? Vă invităm să citiți articolul nostru de blog, legat de celebrul patronat din cercetare, populat în majoritate cu nulități științifice: „PRCP, PCR, PCRP, Pile-Cunoștințe-Relații, Polymerase Chain Reaction și alte cele”.

Iar de sindicate ce să mai zicem… vă ling din palmă, atâta timp cât le țineți robinetul deschis prin Programul Nucleu; și intenționați să faceți asta din plin prin noul OUG, fără o evaluare a performanței fiecărui INCD în parte și alocare ulterioară a banilor în concordanță cu aceasta.

Având de partea lor pe sindicaliștii și patronii de mai sus, meciștii se întreabă „în firescul acestei conversații virtuale: ”Cine sunt reprezentanții cercetătorilor și ai mediului universitar care au reclamat Administrației Prezidențiale pericolul alterării calității actului de cercetare din România?”. Nu ne arogăm nicidecum rolul de „reprezentanți”, dar sigur ne includem printre cei care fac tot ce pot să reclame colapsul cercetării românești nu doar președintelui României ci tuturor celor care ne ascultă și rezonează cu noi.

Și în sfârșit ajungem la una din principalele probleme: aflăm că dacă nu se aprobă OUG-ul „Acest lucru conduce, în mod cert, la bulversarea întregului sistem de cercetare cu grave consecințe atât asupra institutelor de cercetare, cât și asupra personalului de cercetare care funcționează la nivel național. Categoric, nu putem să nu ne întrebăm cine și-ar dori această finalitate, dar mai ales, de ce s-ar dori această finalitate?!”

Categoric, nu putem nici noi să nu ne întrebăm cine naiba a tot prorogat la nesfârșit termenele Programului Nucleu, fără a face o evaluare a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare ale României? Să fie oare guvernanții? Acei guvernanți care la începutul acestui an au lăsat cercetătorii din INCD-uri fără salarii timp de 3 luni? Nu ne-o vindeți pe aia că fostul ministru e de vină. Implementați același program de guvernare, sunteți colegi de partid, ba mai mult, fostul ministru este acum secretar de stat în MCI. De ce nu ați făcut evaluarea INCD-urilor? De ce preferați să alocați „din pix” banii? Apropos, etapa a 4-a a Programului Nucleu din ce o mai achitați? Că tot vorbiți mai sus de  „bulversarea întregului sistem de cercetare cu grave consecințe atât asupra institutelor de cercetare”. Vi se pare că așa cum e merge strună?!

Apoi, a doua problemă spinoasă, căreia i se alocă un paragraf consistent din comunicat, este cea a punerii pe butuci a UEFISCDI. Deci asta vă doare, de fapt? Spuneți pe șleau. Nu mai vreți ca UEFISCDI să gestioneze 25% din fondurile MCI, majoritar transparent. Apropos, partea de 75% rămasă cât de transparent o gestionați? Domnilor, UEFISCDI ar trebui să gestioneze cel puțin 50% din fondurile MCI, ca unică unitate executivă a MCI, după o reorganizare a acesteia, în sensul asigurării transparenței totale a alocării banului public, precum și punerea acesteia sub o conducere aleasă prin concurs, din rândul cercetătorilor de top în plan internațional. Franța, Germania, Marea Britanie, Comisia Europeană – toate au o unitate executivă care alocă banul public prin competiții de proiecte. Vă este dor de CNMP? Sigur vă este dor, la fel și sfătuitorilor voștri de taină, sindicatele și PRCP. Pe vremea CNMP (2010 și înainte) era stabilitate și predictibilitate, în sensul că se știa când se lansează „competiția” națională de proiecte, precum și câștigătorii, în același timp. Nu luăm apărarea necondiționatăa UEFISCDI (unele explicații – sau lipsa lor – privind procesul de evaluare a proiectelor, mai ales în cadrul panelurilor, fiind neconvingătoare), dar spunem clar și răspicat că este singura unitate executivă cu potențial de a deveni un model de bune practici la nivel internațional. Nu uitați că Norvegia, țară unde corupția aproape că nu există, a ales UEFISCDI ca operator de program pentru EEA Grants – Proiecte Colaborative de Cercetare. Nu a ales nici ROSA, nici IFA, nici Organismul Intermediar din structura MCI. Ne întrebăm de ce?

Meciștii joacă tare mai departe și mint fără jenă spunând că „textul de lege în vigoare la această dată, respectiv art. 47 din OG nr.57/2002 cu modificările și completările ulterioare, este identic cu cel propus de noul act normativ.” Atât este de identic încât locul lui este luat de art. 39, din propunerea de OUG, care are 5 aliniate, în loc de cele 8 ale art. 47. Cuprinsul acestora nu este nici pe departe identic. Aliniatul 4 din OG 57 este șters. Acesta prevedea: „Autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare poate atribui direct Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării conducerea de programe prevăzute în Planul naţional.” Vă doare tare această UEFISCDI. Oare ce v-a făcut? Nu a dat banii cui trebuie? Sau nu destui?

Praful în ochi se așterne lin peste comunicatul MCI, întâmpinând însă o ultimă turbulență în cel din urmă paragraf, unde ni se spune că rolul consiliilor consultative este întărit și bine definit, eliminând suprapunerile existente la acest moment. Pentru a-i crede pe cuvânt dar și pe text, suntem ghidați spre art. 65-66 ale proiectului de OUG. Respectivele articole sunt în fapt aceeași Mărie, cu altă pălărie. Rolul consiliilor consultative nu se schimbă cu nimic, ele nu sunt întărite și rămâne la latitudinea ministrului pe cine numește ca membrii. În noua formulare, aceste consilii sunt „formate din cercetători (…)”. Pot fi cercetători științifici, sau nu, cititori în stele, numerologi etc.

Stimabili meciști, repetăm, dacă aveți nevoie de ajutor, clipiți.

MCI împarte ovăzul celor 1600 de gâște producătoare de ouă poleite din cercetarea românească

România are 1.637 infrastructuri de cercetare, ce includ 22.673 echipamente, conform site-ului guvernamental https://erris.gov.ro/index.php (în 25 iulie, a.c.) Nu știe nimeni care este gradul de utilizare al acestora, rezultatele pe care le-au produs, care sunt cercetătorii performanți ce le operează și care dintre ei taie frunză la câini folosind un microtom, de exemplu.

Cu toate acestea, Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) este gata să împartă peste 500 milioane lei pentru „dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare”, subprogramul „Performanță instituțională”. Cine va lua banii aceștia? Cine treb… Pardon, acele instituții publice considerate „performante”, după criteriile stabilite aici. Intuim că în această categorie vor apărea Univ. din Galați, Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca etc. (pont: a se vedea de unde provin ultimii 3 miniștri de la cârma cercetării).

Să punem cele 500 milioane lei în perspectiva bugetului anual al MCI, care se situează constant sub 2 miliarde lei, cu 1.600 milioane lei pentru anul în curs, repartizați astfel, conform filei de buget:

Competiția prezentă se înscrie în „felia” galbenă. Dar dacă tot am ajuns aici, să vă spunem și că „felia” verde hrănește gurile celor aproximativ 45 de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare, despre care tot predicăm că nu au fost evaluate decât în 2011/2012 (pentru prima dată cu experți internaționali) și acum funcționează în baza rapoartelor expirate și pline de praf de atunci. „Felia” azurie merge spre proiectele pentru care nu de mult MCI căuta disperat evaluatori ce să muncească pro bono pentru evaluarea lor (ce trebuia făcută anul trecut, când ministerul nu a fost în stare să-și cheltuie toți banii, executând doar 81% din cât i s-a dat de la buget).

O altă perspectivă este cea a procentului din PIB (ca alocări bugetare din surse guvernamentale) pe care România îl alocă cercetării, adică cel mai mic la nivelul UE, de 3x mai mic decât media la nivelul uniunii, la concurență cu Cipru și Bulgaria; mai nou, sub „domnia” lui Viktor Orban, și vecinii maghiari se pregătesc să joace remi la aceeași masă cu noi (vezi Worrying changes in Hungary pentru detalii).

Revenind la oile noastre:

MCI pornește această competiție de proiecte naționale în luna iulie, când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li se dau două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei. Deci 8 milioane lei de pus pe hârtie, coerent și cu potențial maxim de valorificare a banului public, în DOUĂ săptămâni, să ne înțelegem.

Anul trecut, la fel: 436 milioane lei total pentru competiția „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte Complexe realizate în consorţii CDI” (PCCDI), maxim 7,5 milioane per proiect, termen de depunere ceva mai mare, e drept, o lună și un pic (cea mai mare parte în august). Despre asta am mai scris însă.

În Pachetul de informații al prezentei competiții se trâmbițează la capitolul „Scop” așa: susținerea proiectelor de dezvoltare instituțională pentru instituțiile de învățământ superior de stat acreditate și institutele de cercetare dezvoltare din România certificate, în vederea creșterii capacității și performanței instituționale, pentru a obţine cea mai mare valoare pentru banii investiţi în cercetare, prin concentrarea resurselor spre organizaţiile de cercetare publice.

Așadar să creștem capacitatea și performanța instituțională! În raport la ce? Păi la ce avem în prezent în acele instituții, zice MCI-ul, care enumeră și ce-i interesează din ograda fiecăreia. Astfel, în viziunea MCI îți demonstrezi performanța instituțională prin:

  • Premii ale Academiei Oamenilor de Știință din România– știți voi, aia în care primesc indemnizație de academician din banii noștri Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, foști și actuali parlamentari iubiți. Detalii aici. Fostului președinte Emil Constantinescu se pare că nu i s-a dat loc, dar i s-a dat Institutul Levantului. Sau poate o fi și el membru… Dacă aveți nervi să navigați pe pagina AOSR, poate ne ziceți și nouă – cu mulțumiri anticipate.
  • Premiile AOSR sunt puse în aceeași oală cu cele ale Academiei Române și Academiilor de Ramură. Multe pițule nu dăm nici pe Premiile Academiei Române, dar totuși … Nu contează cine a dat premiul, la kilogram să tragă, că putem ierarhiza instituțiile performante, nu uitați!
  • Premii internaționalecâștigate în sistem competitiv. Și aici unitatea de măsură e KILOGRAMUL. Premiile de la Geneva, despre care am mai vorbit, pot fi basculate aici!
  • Câte kilograme de maculatură a produs instituția în ultimii 4 ani, ca medie aritmetică. Adică nu contează că rezultatele cercetării au fost publicate sub forma unor articole științifice în reviste precum Nature, Science ș.a.m.d., ce contează e NUMĂRUL. Formula AS nu o includem la reviste eligibile?
  • Așadar cantitate nu calitate!

Nu ne este clar dacă la nivelul MCI s-a auzit de raportare la numărul de cercetători ai unei instituții. Adică produci kilograme de ce vrei tu, și ești performant, dar nu ar trebui să le ponderezi cu mărimea sursei ce le generează? E tot una dacă ai un Nobel la 100 de cercetători sau unul la 1.000?!

De asemenea, în cele DOUĂ săptămâni rezervate depunerii propunerilor de proiecte, trebuie redactat și Planul de Dezvoltare Instituțională 2018-„20.20”. Dacă se întâmplă ca cel vechi să-ți fi expirat sau să fie aproape de expirare, ai noroc, dai copy/paste din cel nou. Dacă e valabil și pe 2019, când ar trebui să tragi linie și să vezi cum mergi mai departe, ghinion, îl faci acum, cum poți, dar să-ți iasă maxim 10 pagini A4, Times New Roman 11, spațiere la un rând.

La capitolul 3.2 din Pachetul de informații al competiției cititorul va găsi criteriile de evaluare ale propunerilor de proiecte, defalcate pe țâșpe categorii. Atâta doar că nu scrie nicăieri CÂT reprezintă acestea din nota finală. Cu alte cuvinte, categoria Premii Nobel (totale, nu la suta sau mia de cercetători) poate avea o pondere de 10% din nota finală, în timp ce Premiile de la Geneva vor avea 20%; asta va decide expertul evaluator.

Pentru „a obţine cea mai mare valoare pentru banii investiţi în cercetare” se va apela la savanți de renume mondial (laureații Premiilor Nobel vor fi menajați pentru această competiție – vezi detalii aici), care vor evalua propunerile, cântând în struna MCI (a.k.a., Înalta Poartă). Astfel, cele 500 de milioane ale contribuabilului român se vor sifona unde treb… La naiba! Tot completează auto-correct-ul ăsta! Am vrut să zicem că cele 500 de milioane vor fi distribuite corect, spre instituțiile publice performante, fie ele universități de pe malul Dunării sau din codrii Bucovinei, fie institute naționale „laser, frate!”, sau poate Institutul Levantului. Le urăm succes tuturor!

La final, să vă spunem și propunerea noastră pentru „a obţine cea mai mare valoare pentru banii investiţi în cercetare”: La cum arată cele două figuri de mai sus România nu prea își permite să prade ovăzul pe gâște. Iar 500 milioane lei reprezintă mult „ovăz”.

Să dăm deci cele 500 milioane lei instituțiilor publice din România, sub forma unei competiții naționale, obligâdu-le să dezvolte din acești bani grupuri de cercetare competitive. Cum? Cerându-le să recruteze cercetători (români sau nu) de top în plan internațional cărora să le ofere granturi de 8 milioane lei (cât e gata MCI să dea prin prezenta competiție), coroborat cu facilități de (re)inserție în mediul academic românesc pentru aceștia, inclusiv contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. A se vedea pentru referință programul „1000 de talente” (Thousand Talents Plan) prin care China și-a readus practic acasă o bună parte din cercetătorii școliți la marile universități americane, dar a atras și cercetători de altă naționalitate. Pentru ca un cercetător să fie eligibil trebuie să nu fi fost angajat în România în ultimii trei ani.

Cele 500 de milioane ar ajunge pentru mai bine de 60 de astfel de granturi. Un bun punct de pornire pentru recrutarea celor 60 de cercetători ar fi pagina Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare ajunsă la a III-a ediție. Cele 60 de grupuri de cercetare nou create s-ar încadra perfect în scopul programului de stimulare a performanței instituționale. Ar fi și un criteriu pentru a ierarhiza instituțiile publice de CDI din România, în funcție de cât sunt de atractive pentru personal înalt calificat. Sau pentru MCI sunt mai importante în întocmirea ierarhiei premiile Academiei Oamenilor de Știință din România și medaliile de la Salonul de la Geneva?