Academia Română va avea o nouă lege – se pregătește covorul roșu pentru Ecaterina Andronescu

În Senatul României se discută zilele acestea noua Lege a Academiei Române (AR), inițiată de Ecaterina Andronescu, care se pare că-și pregătește astfel covorul roșu de intrare (conform unei surse anonime) în „cel mai înalt for național de consacrare, de cercetare științifică și creație”.

Din punctul nostru de vedere această nouă lege nu ar avea nevoie de prea multe dezbateri, putând fi rapid adoptată sub forma:

”Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.

Însă cei 47 de senatori care au semnat proiectul de lege nu par a fi de acord cu noi, ei dorind să consolideze puterea acestui stat în stat, numit Academia Română, dându-i chiar dreptul de a elabora proiecte de acte normative. Merită să remarcăm cum în capul de tabel al expunerii de motive, numele dnei Ecaterina Andronescu tronează impunător, tehnoredactat, în timp ce timizii colegi de partid ai dumneaei nu au avut curajul să-și treacă („de mână”) numele decât după ce au lăsat câteva spații libere, preferând să se înghesuie la subsolul paginii doi.

Așadar, la ce bună o nouă lege a AR, o instituție rămasă parcă încremenită în timp? În acest sens remarcăm existența unui acord între AR și Ministerul Transporturilor prin care se asigură gratuitate pe tren (clasa I) academicienilor, în timp ce în prezent prețul biletelor TAROM este mai scăzut decât cel pentru transportul feroviar.

Din punctul nostru de vedere această lege este o bătaie pe umărul înțelepților academicieni din partea dnei Ecaterina Andronescu, al cărei H-index a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât al altora în 5, și care își caută astfel, legitim ar zice unii, consacrarea în înaltul for.

Permiteți-ne aici să facem o paranteză. Dânsa a aplicat la competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie din 2011, însă proiectul a fost respins în faza de verificare a eligibilității pentru că directorul de proiect nu îndeplinea criteriile minime. Este proiectul cu numărul 806 din listaCei care lucrează în științele naturii și științe exacte vă pot spune că acele criteriile minime au fost cât se poate de modeste chiar și pentru un cercetător mediocru. Nu vă faceți griji, pentru că în anii care au urmat, cu toate că a ocupat diferite funcții în stat – printre care si cea de Ministru al Învățământului, a publicat cât nu publicase în toți anii precedenți. Oare să fie vorba de niște așa zise suveici de publicare în care a fost inclusă?

Proiectul de lege statuează că AR va avea maxim 91 de membri titulari. Ne întrebăm pe ce bază s-a stabilit acest număr și ce relevanță are el pentru cercetarea științifică și creația din România? Probabil este un număr care permite decernarea de distincții și premii, conform art. 7, alin. b din proiectul de lege, astfel încât să nu bată la ochi că fac asta între ei, sau pentru persoane din anturajul d-lor…

Da, consangvinizarea este la ea acasă la AR. Cum altfel? Doar este un exponent al mediului academic din România, nu? Nu doar că se premiază între ei, ba legea le dă chiar dreptul să-și autoevalueze și să-și ateste institutele de cercetare din subordine. Acestor institute neevaluate independent li se dă, tot prin lege, dreptul de a concura la orice competiție națională de proiecte, unde concurează cu „muritorii de rând”: INCD-uri, Universități, ș.a., evaluate și certificate de evaluatori independenți (teoretic, cel puțin – vezi articolul nostru relaționat INCD-urilor).

„Muritorii de rând” vor privi de asemenea neputincioși cum dosarele de CS I și CS II le vor fi evaluate de CNATDCU, în timp ce „nemuritorii” din AR vor fi validați intern.

De asemenea, AR este bugetată consistent de la bugetul central (peste 375 milioane), în completarea veniturilor proprii.  Spre comparație, cele 49 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare ale României, unde lucrează aproximativ 10.000 din cei 15.000 de cercetători din sectorul public, au fost bugetate anul trecut cu aceeași sumă  (conform execuției bugetare pe 2016).

Exemplele pot continua, dar un lucru este cert: este bine să fi „nemuritor” într-o Românie în care cercetarea nu doar că este subfinanțată, dar și puținul care este se alocă în cea mai mare parte „din pix” și nu se bazează în nici un caz pe principiul „finanțarea urmează performanța”. Din contră: sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații) este la el acasă.

Ca și în sistemul românesc de cercetare, în general, și în AR există o masă de cercetători de valoare incontestabilă, dar aceștia nu formează în prezent masa critică pentru a-și impune propria agendă; chiar dacă la ultimele alegeri pentru funcția de președinte al AR, dl Prof Viorel Barbu a avut susținerea a 60 din cei 125 de votanți.

În concluzie, AR suferă cronic de consangvinizare, iar în lipsa unui suflu tânăr, care nu poate veni decât printr-o reformă radicală de genul articolului unic de mai sus, va fi sortită mutațiilor detrimentale ce se vor acumula încet dar sigur conform legilor naturii. O a doua chimistă de talie internațională în rândurile AR nu va face altceva decât să accelereze procesul…

Ministerul Cercetării cenzurează comentariile incomode de pe pagina de Facebook oficială

Azi am fost din nou cenzurați pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării. Tot azi ne-au fost șterse toate comentariile anterioare, de pe postări mai vechi, incomode. Realitatea doare uneori … Speram însă să existe cale de dialog.

Comentarii de genul „FELICITĂRI! PTR CEEA CE FACEȚI !” au fost totuși păstrate 🙂

Pe pagina de facebook a MCI a fost publicată în 27 octombrie a.c. știrea „Brain return” prin abordare integrată: reglementare, soluții financiare inteligente, dezvoltare sustenabilă.”, cu link spre interviul acordat Agerpress de dl ministru Lucian Georgescu.

Am încercat să comentăm la respectiva postare, dar spre surprinderea noastră comentariile au fost cenzurate (mai întâi marcate ca spam și ulterior șterse). Comentariile pe care noi le consideram la obiectul discuției (în speță, fenomentul de „brain return” și afirmațiile din interviul cu dl ministru) vizau:

  1. Recenta mărire a plafonului salarial orar pentru cercetători. Arătam că  beneficiarii noilor prevederi legale nu vor fi cercetătorii autentici, cei care-și tocesc coatele prin laboratoare, mese de lucru, conferințe științifice, bibilioteci etc. ci managerii din cercetare, implicați în coordonarea a X proiecte de cercetare datorită funcțiilor pe care le dețin și nu neapărat performanței lor științifice. Includeam acolo link-ul spre articolul nostru, pentru mai multe detalii.
  2. Modul de selecție al resursei umane performante în vest, cu link spre articolul nostru.
  3. Experiența reintegrării în sistemul românesc de cercetare a unuia dintre noi, din nou cu link spre un articol de pe blog.

  • Într-o primă fază au fost vizibile două comentarii, rapid marcate ca și spam; erau link-urile spre punctele 2 și 3 de mai sus (pentru care nu avem captură de ecran). Am adăugat un al treilea comentariu, pentru care am făcut captura de mai jos, înainte ca și acesta să fie marcat ca și spam:

  • A urmat marcarea acestui al treilea comentariu ca și spam (de către administratorii paginii Ministerului, atenție! – a se vedea mai jos că doar noi și ei puteam vedea comentariul):

  • Ulterior au fost șterse complet cele 3 comentarii, nemaifiind vizibile nici de către noi, cei care am postat cu identitatea paginii noastre de Facebook:


  • Azi, 2 nov. 2017, am adăugat un nou comentariu, de această dată pe postul din 31 oct. a.c., unde subiectul principal îl constituia inovarea. Pe baza experienței anterioare, despre care am vrut să credem că a fost un accident, am făcut o captură de ecran:

 

  • Acesta ne-a fost șters rapid, iar ulterior am remarcat că toate comentariile noastre de pe posturi mai vechi au fost șterse:


Solicităm celor care administrează paginea oficială de Facebook a Ministerului să ne explice cum și de de ce au fost șterse comentariile? În speranața că acest act de cenzură nu a fost făcut cu acceptul conducerii MCI, solicităm tragerea la răspundere a celor responsabili.

Agenția Spațială Română (ROSA) coborâtă din ceruri în nămolul fertil al Deltei Dunării

Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare 2014-2020 (SNCDI 2014-2020) a României se bazează pe 3 piloni, unul dintre aceștia fiind «Leadership» regional la frontiera ştiinţei şi în tehnologie: străpungeri în domenii strategic. În cadrul acestuia, România implementează 3 proiecte mari: ELI-NP (zis și „Laserul de la Măgurele”), DANUBIUS-RI (zis și „Centrul Internațional de la Murighiol”), ALFRED (zis și „Reactorul de la Mioveni”); ultimul fiind introdus în SNCDI 2014-2020 prin HG anul acesta, în timpul mandatului de ministru al dlui Șerban Valeca, fiind un proiect inițiat de d-lui pe vremea când era președintele Consiliului Științific al Institutului de Cercetări de la Mioveni.

„Nămolul fertil” din titlu se referă la bani publici, mulți bani publici! Statul român s-a angajat să contribuie cu 150 milioane EUR la realizarea proiectului DANUBIUS (vezi detalii aici).

Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) implementează SNCDI 2014-2020 direct sau prin operatori de program, principalii fiind UEFISCDI, ROSA și IFA. Fiecare din cei 3 operatori are propria „felie” de gestionat în cadrul Planului Național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare 2014-2020, principalul instrument de implementare a SNCDI 2014-2020, în funcție de specificul fiecăruia.

Astfel, ROSA (Agenția Spațială Română) are misiunea de:

  • promovare a condițiilor favorabile desfășurării activității de cercetare-dezvoltare în domeniul spațial;
  • inițiere, coordonare și realizare de cercetării de bază și aplicative în domeniul spațial și aplicațiile în activități economice și sociale;
  • asigurare a prezenței active a României la acțiuni internaționale care conduc la progrese în domeniul spațial și la utilizarea în scopuri pașnice a Spațiului Cosmic;
  • reprezentare pe baza de mandate, a Guvernului României în relațiile care decurg din acordurile încheiate de Romania cu parteneri străini în probleme spațiale.

Recent, MCI a anunțat că a acordat ROSA coordonarea Competiției C1-2017 în cadrul Programului de cercetare, dezvoltare și inovare pentru sistemele fluvii, delte, mări – DANUBIUS, cu un buget de 26,5 milioane lei pentru anul în curs și 2018.

Din prezentarea proiectului: „DANUBIUS-RI will be a pan-European distributed research infrastructure supporting interdisciplinary research on large river-sea systems.”

Și acum vine întrebarea: ce caută ROSA în gestionarea proiectelor destinate implementării DANUBIUS, axat exclusiv pe cercetări ale ecosistemului Dunăre-Deltă-Marea Neagră?!

Din punctul nostru de vedere, cel mai în măsură/calificat operator de program pentru gestionarea implementării DANUBIUS ar fi fost UEFISCDI. În plus am mai remarcat și anterior că activitatea UEFISCDI este în mare măsură transparentă (deși poate fi mult îmbunătățită în sensul asigurării transparenței totale în alocarea banului public), spre deosebire de ROSA, unde listele evaluatorilor folosiți la proiectele gestionate de aceștia în ultima decadă au fost abia recent făcute publice în urma unei cereri de acces la informații de interes public formulate de către Ad Astra.

În continuarea acestei acțiuni ROSA a fost singura instituție care nu a dat curs solicitării în termenul legal, Ad Astra formulând o Reclamație Administrativă în acest sens. Detalii aici.

După publicarea, în cele din urmă, a listelor de evaluatori de către ROSA, am constatat existența unor conflicte grave de interese, din punctul nostru de vedere. Avem cel puțin două exemple în care Gheorghe Cercetărescu, soț al Mariei Cercetărescu, a fost evaluator în programul STAR, competiția C1, unde soția acestuia a câștigat un proiect. Preferăm să nu dăm numele și afilierea acestora, dar informațiile sunt publice și cei interesați le pot afla pe site-ul ROSA.

Observăm, de asemenea, că după lansarea de către ROSA a competiției de proiecte de mai sus, aceasta a reluat procedura de atribuire fără nicio explicație asupra motivelor eșecului în primă fază.

Toate acestea ne îndreptățesc să ridicăm semne de întrebare asupra oportunității și capacității ROSA de a gestiona competiții de proiecte în domeniul științelor vieții, cum este DANUBIUS. În egală măsură, ne întrebăm după ce criterii a fost aleasă ROSA ca operator de program în defavoarea UEFISCDI?

Un sfert din bugetul Ministerului Cercetării și Inovării este alocat „din pix”, în baza unor rapoarte de evaluare ieșite din termenul de valabilitate

Mai țineți minte OUG 54/2017 prin care școlilor doctorale din România li s-a prelungit acreditarea până la 1 octombrie 2019? Cu alte cuvinte li s-a dat voie să scoată doctori pe bandă rulantă fără să fi trecut printr-un proces de evaluare sistematic, în urma căruia cele neperformante să fie închise, iar banii de la bugetul central să fie distribuiți pentru pregătirea doctoranzilor în raport cu punctajele obținute de fiecare Școală în parte, deci cu performanța acestora.

Ceva la fel de grav se întâmplă și la Ministerul Cercetării și Inovării (MCI), care are în subordine 49 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), în care muncesc aprox. 10.000 din cei 15.000 de cercetători din sectorul public; am aproximat 200 de angajați per INCD. În 2016 statul a investit în aceste INCD-uri 375 milioane lei (vezi execuția bugetară a ANCSI), iar pentru anul în curs este prevăzut un buget de aprox. 500 milioane lei (sursa: MCI).

Cele 500 milioane lei, adică ~ 25% din bugetul cercetării, se va investi în niște institute care au fost ultima dată evaluate în 2011/2012, adică în urmă cu mai bine de 5 ani. Cu alte cuvinte acești bani vor fi alocați în baza unor rapoarte de evaluare care nu mai sunt de actualitate, aspect asupra căruia revenim mai jos, prevederile legale obligând reevaluarea INCD-urilor la maxim 5 ani. Continuă lectura “Un sfert din bugetul Ministerului Cercetării și Inovării este alocat „din pix”, în baza unor rapoarte de evaluare ieșite din termenul de valabilitate”

– Să mărim plafonul salarial al birjarului, dar să-i dăm o mârțoagă la căruță, că noi oricum avem șofer la merțan

În ședința de Guvern din 11 octombrie s-a adoptat o Hotărâre care modifică plafoanele maxime orare pentru salariul cercetătorilor.

A vuit ulterior presa cum că cercetătorii primesc mai mulți bani la salarii, se vor lăfăii în bani de aici încolo, se va stopa „brain drain”-ul și bineînțeles România va fi pe cele mai înalte culmi ale cercetării mondiale. Scuzați sarcasmul, dar spuneți-ne că nu așa a fost prezentată știrea.

Să vă spunem cum stau de fapt lucrurile la firul ierbii, doi dintre noi fiind chiar angajați în sistemul public de cercetare românesc, deci cu risc iminent de îmbogățire din viitoarele contracte de cercetare:
„- Not!”

În România există 15.000 de cercetători angajați cu normă de cercetare în sectorul public (sursa: MCI), la care se adaugă cadre didactice din universități, care pe lângă norma didactică fac și cercetare. Cei 15.000 sunt angajați fie în institute naționale de cercetare și dezvoltare, fie în institute ale Academiei Române, fie la universități (relativ puțini în ultima categorie comparativ cu primele două).

Dl ministru Lucian Georgescu greșește când spune că în România „nimeni nu-și face salariul întreg de pe cercetare” (vezi minutul 12:14 din interviul de aici). Toți cei 15.000 de cercetători de mai sus își fac salariul întreg de pe cercetare, fiind pontați lună de lună pe proiectele pe care lucrează, cu numărul de ore aferent fiecărui proiect în parte.

Principalul instrument de implementare a Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 3 (SNCDI 3) este Planul National de Cercetare-Dezvoltare si Inovare 3 (PNCDI 3), aprobat prin HG 583/2015. Acesta prevede ca plafon maxim salarial pentru un Cercetător Științific gradul I (CS I)/ Profesor universitar (Prof) 4.300 euro pe lună, adică un net de aproximativ 3.600 euro pe lună (la calcularea salariului net am luat în considerare scutirea de impozit acordată veniturilor din proiecte de cercetare). Cu alte cuvinte atât ar putea încasa un CS I/Prof pe lună din banii publici rezervați pentru implementarea PNCDI 3. Ni se pare o sumă foarte bună, potențial încasabilă de un cercetător performant care atrage mai multe proiecte naționale și e pontant pe acestea lunar, proporțional cu numărul orelor lucrate în cadrul acestora.

Noile prevederi includ un plafon maxim orar de 50 euro pentru aceeași încadrare de mai sus. Asta înseamnă că în 21 de zile lucrătoare dintr-o lună un cercetător ar putea încasa 8.400 euro pe lună salariu brut, adică un net de aprox. 7.000 euro (din nou, luând în considerare scutirea de impozit). Asta în ideea că ar avea doar o normă întreagă. Dar legislația muncii îi permite mai mult de atât. Pentru 1,5 norme cercetătorul respectiv ar putea încasa 10.500 euro net; din bani publici, atenție!

În opinia noastră acest plafon este exagerat de mare, vine în contrast cu sărăcia din cercetarea românească și speculăm că poate duce la cheltuirea nejustificată a banului public. E destul să ne reamintim de pontajele pe multiple proiecte de tip POSDRU ale unor persoane și de scandalurile privind fraudarea fondurilor alocate prin acest program.

Din punctul nostru de vedere nu plafonul orar maxim este problema în cercetarea românească ci subfinanțarea acesteia prin alocările  bugetare reduse pentru competiții naționale. Prin analogie cu birjarul din titlul articolului, degeaba dai posibilitatea cercetătorului să se ponteze cu 50 euro pe oră dacă nu-i dai un buget îndestulător pentru proiecte sau mai rău (cazul actual) dacă nu-i dai posibilitatea să acceseze bani prin participarea la competiții naționale. Cu alte cuvinte, credem că adevărații beneficiari ai noilor prevederi legale nu vor fi cercetătorii autentici, cei care-și tocesc coatele prin laboratoare, mese de lucru, conferințe științifice, bibilioteci etc. ci managerii din cercetare, implicați în coordonarea a X proiecte de cercetare datorită funcțiilor pe care le dețin și nu neapărat performanței lor științifice. 

Să luăm ca exemplu un proiect PCE (tip de proiect-stindard al cercetării românești), cu buget maxim de 850 mii lei pentru 30 de luni. Dacă directorul de proiect își angajează doi postdoci cu normă întreagă și salariu net de 3.000 lei pe lună, ar avea nevoie de 320.000 lei doar pentru aceștia, la care se mai adaugă cel puțin salariul unui student doctorand și cei 25% pentru regie. Faceți și voi un calcul ce mai rămâne pentru salariul directorului de proiect după ce mai adăugați la cheltuieli și costurile reactivilor de laborator, deplasări, taxe de publicare, servicii cu terți etc. Sau calculați din câte proiecte ar trebui/ar putea să se ponteze un astfel de cercetător pentru a atinge plafonul respectiv. Pe scurt, degeaba mărim tariful orar dacă bugetul alocat proiectelor nu permite aplicarea lui.

Concluzia noastră este că acest plafon orar de 50 euro este o măsură neoportună, care va permite pontări ale aceleiași persoane pe un număr practic nelimitat de proiecte (atenție – în marea lor majoritate altele decât cele de tipul Postdoctorat, Tinere Echipe, respectiv Proiecte de Cercetare Exploratorie), în detrimentul calității cercetării prestate și ducând inevitabil la irosirea banului public.

Din punctul nostru de vedere o astfel de prevedere era utilă exclusiv pentru stabilirea plafoanelor aplicate proiectelor câștigate în competiții internaționale, nu și celor naționale, pentru care plafonul maxim actual, de 4.500 euro/lună ni se pare rezonabil. Sau se putea aplica această nouă prevedere exclusiv activităților de cercetare, nu și celor manageriale.

În prezent funcționează chiar o derogare de la plafoanele „limitative” ale HG 327/2003, prin care cercetătorii ELI-NP pot fi remunerați similar colegilor din UE. Această derogare putea fi extinsă tuturor proiectelor atrase prin Orizont 2020 și alte programe similare, dar nu generalizată pentru toate proiectele naționale, finanțate din bani publici.

În încheiere îndemnăm cititorul să consulte modelul general de contract pentru un grant Orizont 2020. Acesta a fost elaborat la nivelul UE tocmai ca urmare a inechităților existente la un moment dat la nivelul salariilor cercetătorilor din statele membre. El recomandă un tarif orar pentru un cercetător din România de 22 euro pe oră și ia în calcul costul vieții în fiecare țară în parte.

———————————————————

PS: o imagine reprezentativă pentru implicarea unui cercetător în multiple propuneri de proiect – a se vedea comentariul lui Mihai, de mai jos.