Al II-lea drept la replică din partea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”

În urma publicării pe blogul nostru a articolului „Un director de Institut Național de Cercetare din România câștigă cât președintele SUA” s-a pornit o întreagă avalanșă în presă (unii citând sursa, alții plagiind), unde a fost luat la ochi salariul directorului general al INCDS „Marin Drăcea”. La câteva ore după publicare am primit un prim drept la replică, pe care l-am publicat aici, venit din partea Directorului Economic al instituției vizate, dl Anghel Anghel, deci nu din partea reprezentantului legal. Comentariile noastre, în urma primului drept la replică, le găsiți la finalul articolului de aici

Azi am primit un al doilea drept la replică, de această dată semnat de Directorul General (DG) al Institutului, dl Ovidiu Badea. Acesta este accesibil aici.

Față de cele de mai sus dorim să facem următoarele precizări:

a) întreaga discuție pe seama salariului DG al INCDS „Marin Drăcea”, precum și al oricărui alt DG de INCD nu ar mai lăsa loc la nicio interpretare dacă prevederile legale ar fi respectate în privința publicării declarației de avere și a celei de interese. Reamintim tuturor DG că în calitatea d-lor de funcționari publici au obligația legală de a-și încărca respectivele declarații cel puțin pe site-ul instituției pe care o conduc. În cazul de față, locul celor două drepturi la replică, și al răspunsurilor noastre ar fi putut fi luat de simpla prezență a celor două declarații pe site-ul INCDS „Marin Drăcea”, unde toată lumea ar fi văzut negru pe alb ce venituri a avut/are DG al acestei instituții publice și/sau dacă defalcarea salarială ar fi parte componentă din rapoartele anuale prezentate de INCD-uri. Nu ne-am fi încurcat în Ordine de ministru, BVC-uri, prime și pensionări. 

b) Afirmațiile noastre au fost facute în baza unui Ordin de ministru publicat în MoF si am dorit cu bună intenție să prezentăm opiniei publice aspecte din salarizarea personalului INCD-urilor din România. Am menționat titulatura corectă la începutul articolului original, i.e. drepturi salariale, apoi trecând la salariu brut. Nu considerăm că în prealabil ar fi trebuit să cerem un punct de vedere de la fiecare din cele aproape 50 de INCD-uri ale României, discutând pe baza unui text legal, cu rubrici clare; și credem că niciun ziarist nu ar fi avut o abordare de acest fel. Recunoaștem că nu am avut știință de existența acelei pensionări a fostului DG, care a „pompat” drepturile salariale de la rubrica respectivă. De asemenea, nu puteam intui că la pensionarea unui cercetător acesta poate primi o bonificație de 10 salarii brute în cuantum net. 

c) Apreciem clarificările făcute de către personalul de la INCDS „Marin Drăcea” și că au prezentat spre publicare detaliile salariale ale DG-ului oferind explicații atât nouă cât și presei din România, dar reiterăm: întreaga tevatură ar fi fost evitată dacă pe site-ul instituției sau pe portalul http://declaratii.integritate.eu/ apăreau declarațiile de avere și respectiv interese ale DG, așa cum cere legea. 

În încheiere, rămânem la concluzia că drepturile salariale maxime ale DG ai unor INCD-uri, deși sunt legale, nu reflectă performanța științifică acestor institute. Reiterăm pe această cale necesitatea unei evaluări riguroase a tuturor INCD-urilor de către un corp de experți internaționali, la pachet cu cea a Institutelor Academiei Române, Academiilor de Ramură, Universităților și altor centre de cercetare aflate în subordinea diferitelor ministere. Doar o astfel de evaluare ar putea duce la discutarea unor bonusuri de performanță pentru activitatea managerială a DG.

Stăm la dispoziția oricui pentru lămuriri suplimentare pe tema de mai sus și vă asigurăm că rămânem fideli motto-ului blogului nostru („Cercetarea românească – creșterea și descreșterea ei), în speranța abordării pe viitor și a capitolului de „creștere”. Din păcate realitatea prezentă este de la tristă înspre bacoviană. 

Un director de Institut Național de Cercetare din România câștigă cât președintele SUA + drept la replică

Vă rugăm să vă așezați și să puneți cafeluța cât mai departe de laptop.

Știre:  

„Conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat prin Ordinul nr. 337/2019 din 23 mai 2019 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 569 din 11 iulie 2019 drepturile salariale ale directorului general (DG) de la INCD ÎN SILVICULTURĂ „MARIN DRĂCEA” pentru anul 2019 totalizează 1.943.000 lei!” V-am prevenit să vă așezați și să puneți cafeaua departe de tastatură. Chiar și Donald Trump va scrie un tweet la aflarea veștii legate de cât câștigă „urmașul lui Dracula”. 

Să detaliem. Salariul lunar brut al acestui DG este de aproximativ 162.000 lei, din care după ce se plătesc toate dările îi intră în cont aproximativ 95.000 lei. Adică vreo 20.000 EUR/lună Vorba aia: „Bă, ej nebun?” Cu cifra aceasta pe masă vor zice unii: și ce mai vor, dom’le, cei Doi Mici și Ancul? Se tot plâng că nu e bine în cercetarea românească. Și ne vom întreba deodată cu ei: cum naiba de nu ne invadează toți cercetătorii americani, englezi și germani, dacă e așa bine la noi? Ah, credem că știm de ce! Pentru că li se cere diploma de Bac, numărul de la pantof și culoarea ochilor bunicului din partea mamei. Toate legalizate, evident. Pffff!

Oricum, acesta nu este singurul salariu care șochează, chiar dacă e singurului cu șapte cifre. Următoarele, cu câte șase cifre, nu sunt mai puțin strigătoare la cer. Puteți consulta lista completă aici. Drepturile salariale ale DG apar la punctul 13 din bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărui institut. Ca să nu parcurgeți cele peste 40 de anexe, aici este podiumul: 

  • Directorul general al INCD TURBOMOTOARE COMOTI BUCUREȘTI încasează anul acesta 868.000 lei, adică aproximativ 42.000 lei net/lună
  • Directorul general al INCD PENTRU SECURITATE MINIERĂ ȘI PROTECȚIE ANTIEXPLOZIVĂ-INCD INSEMEX PETROSANI  încasează 811.000 mii lei, adică aproximativ 39.500 lei net/lună,
  • Directorul general al INCD “DELTA DUNĂRII”-INCDDD TULCEA primește 661.000 lei, adică aproximativ 32.000 lei net/lună,  
  • Directorul general al INCD PENTRU ECOLOGIE INDUSTRIALĂ-ECOIND primește 580.000 lei, adică aproximativ 28.000lei net/lună.

În eșichierul doi mai există cațiva directori cu salarii de peste 400.000 lei/an. Media salariilor încasate de DG ai INCDurilor este de 342.000 lei/an

Motivați de aceste cifre ne-am gândit să căutăm, pentru noi doar – nu le făceam publice în acest articol, declarațiile de averi și interese de pe site-ul http://declaratii.integritate.eu/. Nu de alta, dar  DG de INCD-uri ocupă funcții publice, fiind numiți prin Ordine de ministru pentru mandate de patru ani, în baza unor contracte de management și a unor salarii negociate. Deci, am căutat ca să descoperim că cel puțin o parte dintre aceste declarații de averi și interese lipsesc de pe site-ul de mai sus

Înțelegeți că toate aceste sume, înainte să ajungă în Monitorul Oficial al României, au fost văzute de către Consiliile de Administrație ale INCD-urilor, cel puțin un director de direcție din minister, ceva secretar de stat, probabil, și de ministrul cercetării însuși, care le-a aprobat prin Ordin. Și desigur nimănui nu i s-a părut nimic suspect, nu s-au sesizat oamenii prin fața cărora au trecut, respectiv nu au luat nicio măsură.

Tot din aceste bugete de venituri și cheltuieli puteți calcula salariul mediu anual al personalului de cercetare pentru fiecare institut. Aveți grijă, că acestea nu mai sunt date pe an, iar unitatea de măsură nu mai este mii lei ci lei. Din calculele noastre reiese că în medie salariile directorilor generali sunt de 4,1 ori mai mari decât salariile medii ale personalului de cercetare în institutele pe care le conduc. Fruntaș este și aici DG al INCD ÎN SILVICULTURĂ “MARIN DRĂCEA” cu 22 salarii medii. Urmează DG al INCD TURBOMOTOARE COMOTI BUCUREŞTI cu 8,9 salarii medii, DG al INCD PENTRU SECURITATE MINIERĂ ŞI PROTECŢIE ANTIEXPLOZIVĂ – INCD INSEMEX PETROŞANI cu 8,8 salarii medii, DG al INCD PENTRU ECOLOGIE INDUSTRIALĂ – ECOIND cu 7,4 salarii medii, DG al INCD “DELTA DUNĂRII” – INCDDD TULCEA cu 5,9 salarii medii

Și dacă tot suntem la capitolul Topurilor, ne-am uitat și la cel al procentelor pe care le reprezintă salariile DG din totalul cheltuielilor de personal ale INCDurilor pe care le conduc.  

În acest caz câștigă INCD PENTRU PROTECŢIA MUNCII “ALEXANDRU DARABONT” unde salariul DG reprezintă 8,5% din totalul cheltuielilor de personal ale institutului. Urmează INCD PENTRU BIOTEHNOLOGII ÎN HORTICULTURĂ ŞTEFĂNEŞTI-ARGEŞ unde DG primește 7% din totalul cheltuielilor de personal, INCD PENTRU ENERGIE – ICEMENERG BUCUREŞTI unde DG primește 6,2%, INCD PENTRU SECURITATE MINIERĂ ŞI PROTECŢIE ANTIEXPLOZIVĂ – INCD INSEMEX PETROŞANI unde DG primește tot 6,2%.

Precizare: Nu în toate INCDurile salariile DG sunt exagerate, însă aceste excepții, deloc puține, te pun pe gânduri, în cel mai bun caz.

Oare ce fac oamenii aceștia ca să „merite” atâția bani? Este posibil ca DG ai INCDurilor să fie recompensați atât de bine pentru că ei apără interesele cercetătorilor atunci când MCI întârzie lansarea competiției Nucleu cu trei luni după  începutul anului oferindu-le acestora soluții cum ar fi să iși ia concediu fără plată pentru această perioadă? Sau poate semnează scrisori comune cu care se duc apoi la MCI și bat cu pumnul în masa ministrului cerând lansarea anuală de competiții de proiecte cu buget rezonabil și evaluate imparțial de către evaluatori internaționali. Glumim, desigur. Toate acestea nu se întâmplă.

Revenind în universul nostru, acum înțelegeți motivul pentru care indiferent câte tâmpenii face ministerul, indiferent câte lucruri merg greșit în cercetarea din România, că nu sunt competiții, că Nucleul întârzie, directorii INCD-urilor niciodată nu ies în față să critice ministerul sau pe ministrul cercetării! Păi de ce ar face-o? Scaunele lor sunt mai mult decât calduțe. Banii lor nu depind de competiții (ei nu trebuie să iși ia concediu fără plată nici dacă nu se lansează programul Nucleu) și nu este deloc în interesul lor să facă valuri riscând astfel să se trezească schimbați din funcție sau ca mandatul să nu le fie reînnoit.

Ah, era să uităm, anul trecut s-a constituit Consiliul Național al Directorilor Generali de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare (CNDG-INCD), de parcă nu mai mult de jumătate din Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare e reprezentat de DG et al. Da, membrii CCCDI sunt remunerați suplimentar salariului de bază. Și da, DG ai unor INCDuri sunt membri în Consiliile de Administrație ale altor INCDuri. Și da, Consiliile de Administrație primesc o sumă anuală cam la fel cu cea a DG (vezi punctul 12 al anexelor la OM 337/2019). 


Drept la replică – INCDS „Marin Drăcea”

La link-ul de aici redăm un drept la replică, semnat de directorul economic al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.


Later edit (ora 15:00):

Față de dreptul la replică de mai sus adăugăm următoarele: conform aliniatului II-1-b din Ordinul de Ministru 401/2018, drepturile salariale ale directorului general au totalizat anul trecut 1.077.000 lei. Așadar, acest INCD achită în doi ani peste 3 milioane de lei celor doi directori generali. De asemenea, ne întrebăm ce negocieri au avut loc astfel încât CCM-ul semnat în acest INCD să permită acordarea la pensionare a 10 salarii brute? De cele 12 salarii suplimentare pentru performanță nici nu mai zicem. Vă întrebăm doar dacă știți vreun INCD din România care să fi publicat în Nature/Science cu autor principal afiliat lor?

În încheiere, cu toate aceste update-uri rămâne întrebarea de ce există aceste discrepanțe enorme între sumele totale încasate de DG de la diferite institute? Ce rezultate de excepție îi departajează?

Despre încurcarea descurcării ițelor de la ELI-NP (Laserul de la Măgurele)

România are în prezent trei infrastructuri majore de cercetare: ELI-NP (Laserul de la Măgurele), DANUBIUS-RI (un viitor hub pentru studiul sistemului Dunăre-Deltă-Mare) şi ALFRED (visul unui viitor Reactor Nuclear la Mioveni), Ministerul Cercetării alocând pentru acestea sume importante de bani; cel puțin 300 milioane lei, din care peste 2/3 sunt, sau au fost deja direcționate spre primul obiectiv. 

Lăsând la o parte (mai precis pe seama experților din domeniile respective) aspectele științifice ce au dus la desemnarea celor 3 ca purtătoare de stindard pentru cercetarea românească, ne-au atras atenția relatările din presă legate de ELI-NP. După cum se știe deja (inclusiv  din investigația Recorder de aici), există probleme legate de sursa de raze gamma care ar trebui să reprezinte una dintre componentele principale ale ELI-NP, alături de cei doi laseri de mare putere. 

În anul 2014 Consorțiul EuroGammaS (EGS) a câștigat licitația pentru această sursă, dar când a venit vremea să o instaleze au apărut problemele.
EGS spune că au făcut teste/măsurători și că structura clădirii ELI-NP nu respectă standardele din contract, motiv pentru care nu pot instala sursa gamma. (mai multe detalii  aici


Directorul institutului național care găzduiește laserul, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), spunea că au fost respectate standardele și că instalarea nu trebuie să depindă de clădire, fiind asemănătoare instalării unui pian (sic!). În plus, de ce atâta încredere în expertiza străinilor și nu în cea a corpului științific românesc pentru a stabili dacă e la boloboc șapa sau nu? 😉

Atâta doar că „pianul” s-a „instalat” în instanță. Adica EGS a dat în judecată IFIN-HH. Dacă vreți să urmăriți procesul, căutați pe portal.just.ro dosarul cu nr. 3896/93/2018 aflat pe rol la Tribunalul Ilfov. Aici sunt în joc € 67 milioane în mare parte bani din fonduri europene.


Cum rezolvarea cauzelor în instanță este de durată, ce s-au gândit cei de la IFIN-HH? Hocus POCus! Facem licitație pentru o altă sursă de raze gamma numită VEGA. De unde bani? Păi v-am zis: POCus, că nu prea au cum sa fie aceeași bani ca pentru prima sursă; pentru aceia există un proces în instanță. Au deschis licitația pe SEAP pentru € 49 milioane (detalii aici). (Apropos de POCus și POC-uri, vă recomandăm articolul nostru de blog „Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC” de aici)

Doar că a apărut o contestație, accesibilă pe pagina de web a ELI-NP.  Fișierul, parte din arhiva Sistem VEGA, poate fi vizualizat aici. Contestatarul este ușor de intuit chiar dacă are numele redactat, pentru că face referire la faptul că a fost câștigătorul contractului pentru sursa initială de raze gamma. Acesta cere Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să spună „Stop joc!” apelului pentru sursa VEGA.  

Contestația detaliază și motivele pentru care au dat anterior în judecată IFIN-HH: EGS contestă nulitatea declarației unilaterale de rezoluțiune a contractului pentru sursă de raze gamma, cere IFIN-HH să pună la dispoziția lor infrastructurile așa cum scrie în Caietul de Sarcini și Propunerea Tehnică, prelungirea termenelor de livrare pentru date ulterioare momentului în care clădirea va respecta parametri din actele menționate, respectiv returnarea penalităților de întârziere de ~ € 2.3 milioane. 

Și mai importantă este însă problema de fond: obiectul celor două proceduri de atribuire, cea din 2013 pentru Gamma Beam și cea din 2019 pentru sistemul VEGA, este același: sistemul VEGA se va instala în clădirea în care trebuia pus inițial sistemul Gamma Beam, energia fasciculelor de fotoni este aceeași pentru cele două sisteme, respectiv 19.5 Mev, specificațiile tehnice ale celor două fascicule sunt aceleași. În aceste condiții, dacă se face un alt sistem ca cel conceput de ei, dosarul nr. 3896/93/2018 rămâne parțial fără obiect, întrucât EGS oricum nu va mai putea obliga IFIN-HH să le pună la dispoziție facilitățile și infrastructura, respectiv nu vor mai avea pentru ce prelungi termenele de livrare (presupunând că vor avea câștig de cauză în instanță). De asemenea contestatarul spune că inițierea procedurii e nelegală pentru că eludează principiul transparenței. Asta pentru că noul sistem e la fel cu cel pentru care s-a făcut deja licitație în 2013, doar că sub un alt nume. 

Cum înțelegem noi situația? EGS spune că ei au făcut o sursă care este unică și concepută special pentru ELI. Dacă se face o altă sursă identică cu același scop, ei nu mai au ce să facă cu cea pe care deja au construit-o și pentru care ar trebui să încaseze cei € 67 milioane, adică ei pierd indiferent de rezultatul procesului. De asemenea, o parte dintre echipamente, care se află deja în Măgurele, zic ei, își vor pierde funcționalitatea și valoarea. De aceea ei cer ca până nu dă instanța un verdict în dosarul nr. 3896/93/2018 să fie suspendată procedura de atribuire pentru un sistem similar cu cel făcut de ei. În plus, se înțelege din cerere că ei deja au făcut munca dar nu au fost plătiți și deci prin urmare au dificultăți financiare. 

Pentru mai multe detalii aparute pe acest subiect, vă recomandăm și articolul apărut cu câteva săptămâni în revista Nature, de aici.

Câteva puncte din articol:  (i) datorită problemelor legate de sursa de raze gamma și anulării contractului cu EuroGammaS de către partea română, ELI-NP a fost scos de către celelalte țări din viitoarea entitate legală care va superviza proiectul ELI (n.r., partea română fiind una din cele 3 entități ale ELI) și va strânge anual câte €75 milioane necesare pentru funcționare. Este vorba despre un European Research Infrastructure Consortium (ERIC); (ii) Directorul general al ELI spunea: “We believe our Romanian colleagues will be able to resolve the issues and they will have the possibility to join the ERIC at that time.”

Comisia Europeană a încercat să medieze conflictul: (i) s-a agreat în această mediere că anularea contractului trebuie întoarsă, că IFIN-HH ar trebui să modifice clădirea așa cum cere EuroGammaS, iar aceștia să instaleze ulterior sursa. România nu a semnat aceste acte; (ii) EuroGammaS s-au oferit să modifice clădirea pe cheltuiala lor însă IFIN-HH nu acceptă; (iii) cei de la Comisia Europeană și miniștrii francez și italian i-au scris în aprilie ministrului cercetării din România, însă scrisoarea lor a rămas fără răspuns; (iv) Miniștrii fracez și italian au scris că în aceste condiții este dificil pentru cercetătorii din țările lor să continue colaborarea cu ELI-NP; (v) Directorul IFIN-HH ar vrea ca institutul să fie parte a ERIC doar cu laserii și fără sursă de raze gamma, însă șeful laserului din Cehia spune că scopul ELI nu a fost să facă cel mai puternic laser ci să aibă beamlines și arii experimentale. Hmm, să mai tragem o concluzie sugerată? 

Cum se va termina toată încurcătură asta și cine sunt vinovații?  Suntem și noi curioși. Sunt mulți bani în joc și cineva va deconta, iar persoanele ce vor fi găsite vinovate vor trebui trase la răspundere. Interesul și curiozitatea noastră sunt cu atât mai mari cu cât finanțarea sistemului românesc de cercetare este în cădere liberă (detalii aici), concomitent cu îndepărtarea de principiul alocării banilor din cercetare prin competiții naționale, preferându-se mai mult alocările directe. Nu contestăm nevoia sau dorința decidenților politici de a avea infrastructuri de cercetare „vârf de lance” în anumite domenii, dar modul în care alegem aceste vârfuri și implementarea ulterioară a proiectelor lasă de dorit.

În loc de Post Scriptum: Sperăm ca în urma acestor probleme să nu ajungem din nou la retorica: străinii, văzând cercetarea remarcabilă care se face în România, ne pun orice piedici pot pentru a ne tăia avântul și a ne fura ideile!

Certificarea institutelor naționale de cercetare ale României – un bâlci pe banii contribuabililor

România are 95 de institute și 19 centre de cercetare în subordinea Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), Academiei Române (AR) și altor ministere (detalii aici și aici). Cele 44 din subordinea MCI trebuie să fie certificate conform legii pentru a beneficia de bani de la bugetul de stat. Certificarea se primește în urma unei evaluări cu experți mai mult sau mai puțin independenți și/sau competenți. Uneori e chiar mai comod să scoți din sertar niște rapoarte expirate și să le folosești la certificare (cum a fost cazul în 2016), pe principiul „nu contează, treaba să meargă”. Și uite așa, cele 44 de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare (INCD) papă anual 25% din bugetul MCI, adică vreo 450 milioane lei, fiind certificate pe hârtie, dar fără o evaluare riguroasă a randamentului pe care acestea îl au. 

Apropos, în octombrie 2018 Ministerul Finanțelor a desfășurat o inspecție economico-financiară la MCI pentru verificarea respectării măsurilor fiscal – bugetare, a prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la înregistrarea rezultatelor programelor de cercetare dezvoltare finanțate din fonduri publice. Poate ne spuneți și nouă unde găsim concluziile acestei verificări, dar mai ales rezultatele programelor de cercetare… Că pe pagina oficială a MCI noi vedem numai zâmbete și strângeri de mână de pe unde se mai plimbă ministrul sau secretarii de stat. De pagina de Facebook nici nu mai zicem. Acolo se cenzurează comentariile incomode și aflăm cât de glorioasă este cercetarea românească (la fel ca și industria lui I.L. Caragiale, am adăuga noi).  

Revenind la certificare: Funeriu (ministrul educației) – Ciuparu (președinte ANCS, subordonat ministrului) au propus în 2011 un mecanism dual, finanțare de bază complementată cu cea de susținere a performanței, destinat nu doar INCD-urilor ci tuturor unităților de cercetare din România. Acesta nu a fost niciodată aplicat, termenul de implementare fiind constat prorogat până când anul trecut s-au enervat politicienii și au modificat legea cercetării prin eliminarea mecanismului. Tot Funeriu – Ciuparu au fost cei care nu au vrut să prade orzul pe gâște și au considerat necesar să evalueze mai întâi INCD-urile și să le certifice (sau nu) în funcție de performanța lor. În acest sens au fost elaborate normele metodologice pentru evaluarea şi clasificarea în vederea certificării a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare. 

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României (în 2011/2012) străinilor le-a fost permis accesul în INCD-urile românești cu scopul de a le evalua (mulți înghițind în sec la gândul că aceștia ne vor fura tehnologia dezvoltată pe plaiuri mioritice). Echipele de evaluare au fost formate din 5 persoane ce îndeplineau criterii minime de vizibilitate internațională și competență în domeniu. Fiind un prim exercițiu de acest fel au existat inevitabil stângăcii sau lucruri care nu au mers ca unse, dar un lucru este cert: pentru fiecare INCD s-a întocmit un raport de evaluare și s-a acordat un calificativ. Aceste rapoarte pot fi consultate aici, în dreptul datei de 07.01.2016, când au fost ele aprobate și folosite pentru recertificarea INCD-urilor. 

Repetăm: în ianuarie 2016 au fost scoase din sertar rapoartele întocmite de experții internaționali în 2011/2012 și au fost folosite la recertificarea INCD-urilor! Veți observa în josul paginii că șase INCD-uri au primit certificarea pentru doar trei ani, în baza calificativului slab primit la evaluare. Dacă rapoartele de evaluare din 2011/2012 ar fi fost aprobate la momentul respectiv, cele șase INCD-uri ar fi trebuit recertificate cel târziu în 2015. Mai mult, cele șase, luate ca exemplu, au primit în ianuarie 2016 recertificarea pentru trei ani. Deci cel târziu în ianuarie 2019 ar fi trebuit recertificate.

INCD-urile (inclusiv cele șase de mai sus) au cheltuit din 2011 încoace aproximativ 2,45 miliarde lei din bugetul național, luând în considerare un buget anual de 350 milioane pentru Programul Nucleu, destinat acestora (pentru anul în curs acesta este de aprox. 450 de milioane lei). 

Dacă nu v-am convins că avem de-a face cu un bâlci pe banii contribuabilului român să continuăm: pe ordinea de zi a Guvernului din 20 iunie a.c. (aici) era și un „Proiect de Hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare”. HG-ul nu a fost aprobat încă, dar textul PHG-ului se poate consulta aici. Elementele cheie ale acestui proiect de HG (PHG), prin comparație cu normele metodologice elaborate în 2011, pe care le considerăm un bun început pentru o evaluare riguroasă a INCD-urilor:

  • Din cei 37 de membri actuali ai Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI – entitate însărcinată cu organizarea procesului de evaluare) majoritatea (adică 19) sunt angajați ai INCD-urilor, doar 3 fiind în această postură în CCCDI 2011.
  • Cei 19 vor organiza, cu sprijinul colegilor, evaluarea propriilor INCD-uri și a INCD-urilor „rivale”, cu care se luptă pentru o „țeavă” cât mai mare racordată la bugetul Programului Nucleu.  
  • Limba de depunere a documentației în vederea evaluării va fi româna, spre deosebire de 2011, când a fost engleza. Cu toate acestea, în PHG apare menționat că „în cazul prezenţei în echipă a unui evaluator străin, documentaţia se realizează şi în limba engleză, iar prezentările în cadrul vizitei se vor face în limba engleză.” Ați reținut, da? Documentația se va face și în limba engleză, pentru a nu se încurca evaluatorii români în detaliile lingvistice ale unei limbi pe care se presupune că o stăpânesc.   
  • Echipele vor fi formate din minim 3 experți, spre deosebire de 2011, când erau minim 5. Conducătorul echipei era obligatoriu din străinătate în 2011, acum nefiind precizat acest lucru. Noi citim printre rânduri ceva de genul: dacă tot se întâmplă un accident și avem un străin în echipă, vom avea grijă să avem noi ultimul cuvânt.
  • Criteriile minime de eligibilitate pentru evaluatori, impuse în 2011, sunt istorie și la propriu și la figurat (de exemplu, nu mai regăsim în PHG prevederi de genul „au publicat ca autor principal articole care au fiecare un scor relativ de influenţă cel puţin egal cu 1 şi al căror scor relativ de influenţă cumulat este cel puţin egal cu 10 sau deţin cel puţin două titluri de proprietate industrială protejate cel puţin pe teritoriul unui stat membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”). Trăiască sintagma „vizibilitate internațională”, definită cum vor mușchii noștri!

După ce se va aproba HG-ul de mai sus va începe bâlciul evaluării INCD-urilor. De abia așteptăm să analizăm dacă va exista o corelație între calificativul primit de INCD-urile ce au reprezentanți în CCCDI și cei care nu au.

Ca să nu o mai lungim. Vrem să știm de ce sunt în stare INCD-urile patriei (și cele ale Academiei Române, dacă tot ne pornim)? Dacă da, atunci:

  1. Curtea de Conturi face un control la toate cele 95 de institute și 19 centre de cercetare din subordinea MCI, AR și altor ministere, acțiune finalizată cu un raport comprehensiv.
  2. Alcătuim un corp de experți după modelul propus aici, aliniatul 1.2. Ulterior îi lăsăm pe ei să organizeze evaluarea (raportul Curții de Conturi de mai sus va fi de folos), apelând la evaluatori străini (de exemplu, cei de la https://www.scienceeurope.org). Putem lua ca model evaluarea pe care Germania a făcut-o anul trecut (detalii aici) pentru „Helmholtz Association of German Research Centers”, rețea ce cuprinde aprox. 30.000 de cercetători (cât are România în total, în institute și universități). Și surpriză! (ar zice unii): nu au folosit experți nemți, ci 600 de experți internaționali, provenind din 27 de țări. După ce avem o evaluare la sânge a INCD-urilor reinstituim sistemul de finanțare de bază + finanțare de susținere a performanței. Doar așa vom investi eficient resursa bugetară limitată pe care o alocăm cercetării, nu evaluându-ne între noi și dându-ne calificative în funcție de cumetrii și interese.

Pentru cei curioși de problema INCD-urilor, inclusiv cum se repartizează bugetul prin Programul Nucleu, aici sunt câteva articole publicate de noi în ultimii 2 ani:
 
http://mic-mic-anc.ro/2018/02/22/abrambureala-cu-cei-448-milioane-lei-ai-contribuabililor-continua-la-ministerul-cercetarii/
 
http://mic-mic-anc.ro/2018/02/14/spirala-obscura-prin-care-circula-o-treime-din-bugetul-public-al-ministerului-cercetarii-si-inovarii/
 
http://mic-mic-anc.ro/2017/12/06/mii-de-cercetatori-fara-salariu-2018/
 
http://mic-mic-anc.ro/2017/10/23/un-sfert-din-bugetul-ministerului-cercetarii-si-inovarii-este-alocat-din-pix-in-baza-unor-rapoarte-de-evaluare-iesite-din-termenul-de-valabilitate/

Cât, cum și cui alocăm resursele sistemului național de cercetare? Prezent vs. perspective

Articolul de mai jos este semnat de unul dintre „Mici” (Mihai), cu feedback din partea noastră.
Cu mic, cu mare și cu anc ne însușim cele spuse de Mihai și vom detalia aspectele menționate de el la final (mai ales ocuparea posturilor în sistemul românesc de cercetare) în articolele comune viitoare.

Introducere:


  • Buget

România alocă în 2019 Ministerului Cercetării și Inovării (Minister, de aici încolo) 0,17% din PIB, identic cu procentul de anul trecut. Este cel mai mic procent din PIB alocat cercetării în ultimii 10 ani, fiind chiar mai mic decât cel alocat în perioada de criză economică (0,23% din PIB în 2009).

Figura 1. (preluată de aici) Evoluția procentului din PIB alocat Ministerului/ANCSI
  • Resursa Umană (RU)

Repartizarea resursei umane pe categorii de vârstă, în sectorul public de cercetare, nu are o distribuție piramidală, normală (și sănătoasă) în orice sistem bine dezvoltat, segmentul tânăr având o pondere insuficientă. Cu alte cuvinte nu avem baza de selecție pentru viitor. 

Figura 2. Distribuția cercetătorilor din sectorul public pe categorii de vârstă
Sursa datelor: INS
  • Infrastructuri de Cercetare (IdC)

IdC-urile au multe redundanțe și nu sunt grupate în centre de excelență sau centre de servicii pentru comunitatea științifică. Două exemple: Academia Română are trei institute de cercetări socio-umane (la Tg. Mureș, Craiova și Sibiu), iar printre Instalațiile și Obiectivele Strategice de Interes Național (IOSIN) se află nu doar celebrul „Laser de la Măgurele” (ELI-NP) ci și un al doilea „laser de la măgurele” (având o putere de 10x mai mică decât primul). Asupra centrelor de servicii revin mai jos, dar este anormal ca în România să existe mai multe aparate de laborator de milioane de euro bucata, folosite la 10% capacitate, în loc să fie unul, folosit la capacitate maximă și dispunând de o resursă umană adecvată care să-l opereze.


Prezent și perspective:

  1. Buget – Cât alocăm și cât ar trebui alocat?

Ultimul raport de țară al Comisiei Europene (RIO 2019) reconfirmă faptul că suntem codașii UE în privința procentului din PIB alocat cercetării. Actuala guvernare nu a făcut decât să consolideze poziția de lanternă roșie. Procentul din PIB alocat Ministerului pentru anul în curs este cu un sfert mai mic decât cel alocat în 2009, în plină criză economică. Trecând peste declarațiile dlui ministru Hurduc, în care vorbea cu emfază despre bugetul de anul acesta, ca și cum ar fi o realizare faptul că a primit 0,17% din PIB, cât ar fi totuși necesar să alocăm Ministerului de resort? 

Ca fapt divers: în Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI) 2014-2020 (HG 929/2014) este propus un procent de 0,83% din PIB pentru anul în curs, ce include bugetul Academiei Române (470 milioane lei) și alte sume mai mici, în raport cu bugetul Ministerului (1,8 miliarde lei), gestionate de alte ministere (Ministerul Agriculturii, de exemplu, alocă aprox. 100 milioane activităților de cercetare din domeniu) sau academii de ramură. 

Procentul din PIB pe care Ministerul ar trebui să-l primească începând de mâineeste de 0,2% (detaliez mai jos), procent ce trebuie crescut an de an spre unul realist de 0,6% spre finele viitoarei SNCDI. Minim jumătate din acesta (0,1% din PIB, în primă fază) trebuie gestionat de experți în domeniu (NSB din SUA, CNRS din Franța, sau UKRI din Marea Britanie putând servi ca exemple), nu de Guvern. Acesta din urmă, prin Ministerul sau Autoritatea din Cercetare din subordinea unui viitor Minister al Învățământului Superior și al Cercetării Științifice ar urma să gestioneze cealaltă jumătate.

1.2 Buget– Cum alocăm cei 0,2% din PIB?

Îi lăsăm pe experți să ne răspundă, dar principiul care va guverna alocarea va fi transparența. Cum alegem experții? Luăm Cartea Albă a Cercetării concepută de Ad Astra în 2011 și o aducem la zi. Vom avea astfel o radiografie clară asupra calității cercetătorilor din România. Cu alte cuvinte, aplicăm filtrul „Vama Nădlac”, parafrazând un prieten, care spunea că majoritatea „savanților de renume mondial” din România își pierd valoarea imediat ce trec Vama Nădlac. Odată identificați cei mai buni, îi vom invita să ia parte (sau să facă propuneri) într-un nou Consiliu Național al Cercetării Științifice (nCNCS), cu un nou regulament, responsabilități și evident componență. nCNCS va avea obligatoriu personalitate juridică și va fi ordonator de credite. Acesta va gestiona jumătate din procentul ce-l primește Ministerul. nCNCS va aloca fondurile exclusiv în sistem competițional, limba de depunere a proiectelor va fi engleza, iar evaluatorii vor fi aleși „pe sprânceană”, preponderent din țările membre OECD (lăsând poarta deschisă celor naționali, atâta timp cât aceștia îndeplinesc standardele impuse și nu se află în conflict de interes). Unitatea executivă, aflată în subordinea directă a nCNCS, ce va distribui acești bani, va lua naștere prin reorganizarea actualei UEFISCDI și va funcționa după modelul ERCEA (Agenția executivă a European Research Council), aceasta din urmă rulând în prezent fonduri de aproximativ două ori mai mari decât execuțiile bugetare anuale ale MCI. Toți banii vor fi alocați transparent, informațiile privind competițiile, precum și rezultatele proiectelor finanțate, urmând a fi disponibile pe un site național, după modelul https://www.grants.gov.

1.3 Buget– Cui alocăm cei 0,2% din PIB?

Simplu: nCNCS va aloca 0,1% din PIB conform principiului „finanțarea urmează performanța”. De exemplu, nCNCS nuva aloca fonduri pentru deplasarea unei delegații la Salonul de Inventică de la Geneva. Aceste fonduri pot fi alocate din cealaltă jumătate, gestionată de guvernanți, aceștia decontând astfel costul politic al irosirii banului public. Tot guvernanții pot construi din „jumătatea lor” trei reactoare nucleare la Mioveni, după modelul ALFRED, sau continua finanțarea Programelor sectoriale în cercetare, unde ultima dată când am verificat era finanțat un proiect pentru monitorizarea căderii corpurilor făcute de om din atmosferă și impactul asupra vieții terestre. 

Lăsând gluma la o parte, Ministerul va trebui să asigure salariile de bază ale cercetătorilor din sistemul guvernamental de cercetare, inclusiv pentru cei aprox. 7.000 de cercetători din Institutele Naționale de Cercetare și Dezvoltare (INCD), nervii acestora fiind puși greu la încercare an de an, în funcție de bugetarea Programului Nucleu și virarea primei tranșe de bani. Nu este normal să existe discrepanțe între un cercetător din cadrul rețelei de institute ale Academiei Române (I-AR), care are salariul de bază asigurat, și un „INCDist”, lăsat în voia sorții (a se citi Program Nucleu și competiții naționale lansate mai mult în conformitate cu ce spune horoscopul zilei). Despre Academia Română, bugetul consistent pe care aceasta îl primește de la Stat și modul ei de funcționare într-un articol viitor.

Ministerul poate cere ajutorul nCNCS pentru identificarea Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (IOSIN) și finanțarea lor, din același 0,1% primit de la buget. În prezent se alocă aprox. 450 milioane lei INCD-urilor, prin Programul Nucleu, 100 milioane lei IOSIN-urilor și alte 100 milioane spre organisme internaționale, subvenționarea literaturii științifice etc. După o evaluare riguroasă și o restructurare a INCD-urilor estimez că un buget de 600 milioane (din cele 1.000, reprezentând 0,1% din PIB) va fi suficient pentru finanțarea de bază a acestora, incluzând aici și salariile cercetătorilor. 

Sumarizând secțiunea 1.3: jumătate din buget va fi alocat în mod competitiv, proces supervizat de nCNCS, iar cealaltă jumătate, gestionată de Minister, va asigura finanțarea de bază a sistemului românesc de cercetare. 

2.1 RU – Cât?

Resursa umană de care dispunem în sistemul public de cercetare (conform INS) este de aprox. 32.000 de cercetători. Mai mult de jumătate din aceștia sunt angajați în universități, iar restul în cadrul INCDurilor, I-ARurilor, institutelor de cercetare din cadrul universităților și alte câteva institute din subordinea altor ministere. Nu detaliem aici, dar România este pe unul din ultimele locuri din UE atât în privința numărului de cercetători cât și a persoanelor cu titlul de doctor, ambele raportate la mia de locuitori.  În privința numărului de cercetători români din diaspora nu sunt date clare, dar numărul este estimat la 15.000. 

2.2 RU – Cum?

Sunt cel puțin două întrebări: cum stimulăm resursa umană să rămână în țară și cum o stimulăm să performeze? Nicidecum prin programe lansate cu mare tam-tam de actuala guvernare, prin care se ofereau stimulente financiare (relativ mici, între noi fie vorba) olimpicilor români cu condiția ca aceștia să rămână în țară după terminarea studiilor de licență/master și să presteze muncă „pe plantația mioritică”. Această cerință taie tânărului orice speranță de a ieși din țară și a experimenta alte sisteme de cercetare mature, „vestice”. Apropos, eu am plecat din România imediat după terminarea masterului și m-am întors șapte ani mai târziu cu un doctorat luat la una din cele mai puternice universități americane (Rutgers). La fel și colegul de blog, Octavian, întors în țară după doctorat în SUA și postdoc în Germania. Al treilea coleg de blog a bifat și el un doctorat în Olanda, imediat după studiile universitare, și studii postdoctorale în Elveția și SUA. 

Singura cale de a stimula resursa umană nu doar să rămână, ci să se și repatrieze (obiectivul pe termen lung fiind atragerea cercetătorilor străini, nu doar români din diaspora) este să creăm un sistem național de cercetare robust, înțelegând prin aceasta o infrastructură adecvată (despre care vorbesc mai jos), dar mai ales predictibilitate în alocarea competitivăa resurselor bugetare. Cum stimulăm resursa umană să performeze? Oferindu-i stabilitate. Astfel, cercetătorul trebuie să fie sigur că în fiecare an poate aplica cel puțin la o competiție națională cu o rată de succes de 15-20%. Dacă minim cinci ani de zile reușim să facem asta, am da un semnal puternic cercetătorilor că sistemul este funcțional și atractiv pentru ei, având resurse adecvate. 

2.3 RU – Cui?

Pentru a (re)construi fundația piramidei din figura 2, o importanță vitală o au proiectele de tip „Postdoctorat” (PD). Ultimele competiții de acest tip au fost lansate în 2012 și 2016. Ca să înțelegem ce a însemnat acest lucru pentru resursa umană tânără este destul să ne uităm la evoluția numărului de titluri de doctor acordate în România de-a lungul anilor (figura 3).

Figura 3. Număr de titluri de doctor acordate în România
Sursa datelor până în 2016 aici, iar ulterior aici.

Așadar, din 2012 până în 2016 s-au acordat 21.420 de titluri de doctor, iar în cadrul celor două competiții de tip „Postdoctorat” (PD) organizate în acest interval s-au finanțat 259 de proiecte. Nu doresc să explic aici toate motivele exploziei de titluri din perioada 2012 (nici nu am pretenția să le cunosc pe toate), dar programul POSDRU constituie principala explicație. Concluzia este că prin politici guvernamentale proaste România nu a reușit să-și folosească resursa umană tânără, școlită pe bani grei europeni, în cadrul POSDRU. Ba mai mult, a făcut tot ce-a fost posibil să o trimită la cules căpșuni, prin întârzierea evaluării proiectelor depuse, nelansarea de competiții noi, bugetare insuficientă pentru proiectele câștigătoare etc. 

Mă bucur să văd că actuala guvernare reușește „performanța” deschiderii unei competiții PD la mai bine de 2,5 ani de la preluarea puterii. Sper că nu va fi nevoie de încă 5 miniștri pentru a finaliza și evaluarea acesteia, cum a fost cazul precedent.

Pentru a aduce sânge proaspăt în celelalte categorii de vârstă din figura 2, o soluție ar fi atragerea de cercetători din afara țării, prin programe de tipul celor propuse de Asociația Ad Astra aici, sau  ERA Chairs, parte integrantă a Programului Cadru al UE (Orizont 2020 în prezent). În același comunicat, Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români de pretutindeni, avansează bugetul de 600 milioane lei ca fiind necesar anual pentru asigurarea unei minime predictibilități în cercetare, ce să permită unui tânăr cercetător să-și planifice cariera. Acest buget permite lansarea anuală a competițiilor de tip PD, Tinere Echipe (TE) și Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), destinate mai ales resursei umane deja aflată în România, precum și a trei competiții destinate atragerii cercetătorilor din afara țării, pe aceleași trei paliere: postdoctorat, cercetător independente tânăr și cercetător independent senior. Toate aceste șase competiții ar urma să fie organizate și supervizate de nCNCS. De cele 400 milioane rămase din procentul de 0,1% gestionat de acesta, ar urma să fie organizate anual competiții de tip Proiect Experimental Demonstrativ și Bridge Grants (sau similare), pentru transferul cunoștințelor la operatorii economici.  

Nu pot încheia discuția despre resursa umană fără să ating și subiectul plagiatelor. Cum văd eu soluția pe scurt: achiziția celui (sau celor) mai avansat(e) soft(uri) anti-plagiat àscanarea tuturor tezelor din ultimii 30 de ani (dacă sunt pe suport letric, convertire prealabilă în format electronic) àîn funcție de setările de scanare, toate tezele ce trec de 7-10% asemănare cu bazele de date utilizate intră în filtrul 2, mai amănunțit, dar tot automatizatàdacă procentul se păstrează peste 7, teza este analizată în amănunt de experți numiți de un nou CNATDCU (reorganizat după un regulament elaborat de nCNCS) àpentru tezele la care plagiatul se confirmă se trece la retragerea titlului de doctor și recuperarea eventualului prejudiciu în instanță (de exemplu, sporul de doctorat de 15% din salariu). 

3.1 IdC – Cât?

Pentru a afla de câte infrastructuri de cercetare dispune România este destul să accesăm pagina https://erris.gov.ro. Acum sunt listate aproximativ 1.700 de IdC-uri, cumulând 23.563 echipamente mari. Numărul este unul impresionant, dar din experiența proprie și din discuții cu mulți alți colegi, o bună parte din ele colectează praful în prezent, gradul de utilizare al lor fiind în cel mai optimist scenariu de 25% (repet, doar din auzite, dar cu valoare de exit-poll).

România are deci nevoie de o concentrare a infrastructurilor de cercetare, dar nu în sensul localizării Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (IOSIN) în perimetrul Bucureștiului, cum este acum, ci în sensul organizării de centre de servicii pentru comunitatea științifică. În domeniul meu de exemplu, al genomicii-geneticii, nu este nevoie să ai în țară 5 secvențiatoare de ADN de ultimă generație, cumpărate cu câte 1 milion de euro fiecare. E destul să ai unul, unde cercetătorul să-și trimită probele de laborator și să primească datele brute. În mod similar, apropos de exemplul de mai sus, al celor 3 institute ale Academiei Române din domeniul socio-uman, întreb și eu în calitate de plătitor de taxe: de ce le finanțăm pe toate de la bugetul central? Are România nevoie de toate 3? Sau de ce nu avem unul din cele 3 în Moldova?

3.2 IdC – Cum?

Cum s-a constituit ERRIS (Registrul Infrastructurilor de Cercetare din România)? Orice entitate de cercetare ce dorește să acceseze bani publici printr-o competiție trebuie să-și înscrie infrastructura de cercetare pe ERRIS. Dar, din toate cele 1.700, în urma unei întâlniri de taină a unor „experți” aflați în vădit conflict de interes, au fost alese o parte, ce constituie în prezent IdC-urile din roadmap-ul infrastructurilor de cercetare. Acest roadmapa fost cerut de CE pentru ridicarea condiționalității ex-ante pentru cercetare și pomparea ulterioară a peste 200 milioane euro în IdC-urile alese. Detalii despre toată povestea cu roadmap-ul găsiți în scrisoarea Asociației Ad Astra spre comisarii europeni C. Moedas și C. Crețu de aici.

O a doua întâlnire de taină a altor „experți” (sau aceeași, nu se știe) s-a concretizat într-un proiect de HG prin care este dublat numărul Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național. 

3.3 IdC – Cui?

Răspunsurile la întrebările și problemelor ridicate în secțiunile 3.1 și 3.2 vor veni în urma unei evaluări independente a infrastructurilor de cercetare, proces organizat de nCNCS. Ulterior, trebuie să trecem la restructurare și finanțarea celor utile. În acest efort de evaluare este imperios necesar să includem Institutele Academiei Române (ce nu au fost niciodată evaluate independent; acum ele sunt evaluate intern) și Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare. Nici în privința INCD-urilor lucrurile nu stau prea roz. Acestea au fost evaluate pentru prima dată în 2011/2012 cu experți internaționali, iar rezultatele nu au prea fost pe placul guvernanților. Anul acesta se pornește o a doua evaluare, după reguli de joc stabilite de CCCDI, unul din consiliile consultative din subordinea MCI. Pronosticul meu: toate INCD-urile vor primi calificativele A și A+ pentru a continua să fie mufate la bugetul din ce în ce mai consistent alocat „din pix” prin Programul Nucleu. 

Dacă vrem cu adevărat să știm ce avem în ogradă și să cheltuim ulterior banul public în mod responsabil și cu profit, este necesară angajarea unui corp de evaluatori străini (de exemplu, de la https://www.scienceeurope.org) care să facă o analiză obiectivă a sistemului național de cercetare, cu accent pe modul și gradul de folosință al infrastructurilor de cercetare. Putem lua ca exemplu evaluarea pe care Germania a făcut-o anul trecut (detalii aici) pentru „Helmholtz Association of German Research Centers”, rețea ce cuprinde aprox. 30.000 de cercetători (repet, atât are România în total, în institute și universități). Și surpriză! (ar zice unii): nu au folosit experți nemți, ci 600 de experți internaționali, provenind din 27 de țări. Haideți deci să lăsăm deoparte dâmbovițenismele și să recunoaștem că nu avem de unde să scoatem evaluatori naționali pentru treaba asta, ca magicianul cu iepurașii din pălărie; sau poate vrem să facem o treabă de mântuială, care să colcăie a conflicte de interes sau lipsă de expertiză relevantă în plan internațional (vedeți criteriul „Vama Nădlac”)… 

Concluzii:

  • România trebuie să treacă la o bugetare de bază a cercetării prin intermediul Ministerului;
  • Un corp de experți în domeniu (nCNCS) va gestiona minim jumătate din bugetul cercetării în mod competitiv, transparent și conform principiului „finanțarea urmează performanța”;
  • Resursei umane trebuie să i se asigure stabilitate și predictibilitate în finanțare, iar segmentul de tineri cercetători trebuie stimulat;
  • Infrastructura de cercetare trebuie evaluată independent și ulterior reorganizată.

Ar fi foarte multe de detaliat (posturile permanente din cercetare, finanțarea multianuală a proiectelor de cercetare, atitudinea cercetătorului român, gestionarea fondurilor europene etc.) dar am încercat să fiu cât mai succint. Le voi aborda în editorialele următoare.