Nici puciștii nu mai sunt ce-au fost – episodul Ecaterina Andronescu

August 2018:
„Nu am primit această propunere. Cum v-ați putea închipui după scrisoarea pe care am trimis-o? 110% sau cât vreți dvs peste 100% nu se va întâmpla să mi se propună funcția de ministru al Educației. Eu nu sunt de vânzare” – Ecaterina Andronescu pentru G4Media.

Noiembrie 2018:
Ecaterina Andronescu a fost votată în unanimitate de conducerea PSD pentru un al patrulea mandat de ministru al Educației, ultimul fiind în 2012.

Pe principiul „dacă nu curge, picură” Ecaterina Andronescu e în cărți pentru un nou mandat de ministru al Educației, după ratarea intrării în Academia Română. Despre ce cadou era dispusă dna Andronescu să facă academicienilor pentru a-i rezerva un loc călduț alături de d-lor v-am spus acum un an; asta pe lângă cel ocupat deja la Academia Oamenilor de Știință din România, alături de Ion Iliescu și alții.

La fel cum ne-am întrebat ce-l recomandă pe dl Șerban Valeca pentru funcția de ministru al Cercetării, când i se vehicula numele pentru un nou mandat, ne întrebăm și în cazul dnei Andronescu în prezent. La Cercetare nu ne-a fost dat să-l avem pe dl Valeca, primind în schimb un adept al călătoriilor în timp. Cu riscul de a sări din lac în puț și de această dată, îi oferim dlui președinte câteva motive să refuze nominalizarea:  

Prin OUG 92 din 18 decembrie 2012 dna Andronescu a luat la țintă Legea Educației Naționale (LEN) și a decis, printre altele, că:
i) maxim 8 studenți doctoranzi pentru un profesor este o cifră restrictivă, profesorii din universitățile românești putând lesne conduce 15-20, sau cât decide Senatul Universității, evident încasând câteva sute de lei lunar pentru fiecare dintre ei, pe lângă salariul de bază – vezi art. 167 modificat din LEN;
ii) rectorii universităților pot avea concomitent și funcții de conducere într-un partid politic – vezi art. 215 abrogat din LEN;
iii) proiectele de cercetare postdoctorală pot fi implementate și în cadrul universității care a acordat titlul de doctor, de parcă spațiul academic românesc nu este deja consangvinizat până în punctul apariției mutațiilor letale;
iv) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu făcea treabă bună (probabil că nu acredita universitățile „de curte”), astfel încât modul de alegere a conducerii acesteia a fost ras din temelii.

Profesional, dna Andronescu este departe de a excela. De fapt să fim mai preciși: până în 2011, când avea 63 de ani, fiind trecută de vârsta de pensionare, dna Andronescu era departe de a excela științific. Din acel moment însă, cercetarea d-ei a luat un avânt de nedescris, publicând un număr impresionant de articole în mai multe domenii diferite și contribuind la ridicarea cercetării românești pe înalte culmi de progres și civilizație. Pentru cititorii noștri mai tineri, puteți căuta ultima sintagmă pe Google pentru a înțelege mai mult.  

În 2011 d-ei a inclus informații eronate (ca să nu zicem altcumva) în propunerea proiectului de cercetare depus în cadrul unei competiții naționale. Vezi poziția 806 din lista de aici, unde este detaliat motivul pentru care aplicația i-a fost respinsă: „Articolul declarat in platforma de depunere on-line la pozitia 1, nu se regaseste in Web of Science. Scorul relativ de influenta cumulat pe toate articolele considerate eligibile nu este cel putin egal cu 2 (RIS = 0,93201). Directorul de proiect nu este autor principal (conform definitiilor din Pachetul de informatii) al articolului declarat in platforma de depunere on-line la pozitia 3.

Mai pe românește asta înseamnă că Prof. univ. Dr. Ecaterina Andronescu nu era în 2011 nici măcar la nivelul unui cercetător postdoctorand. Ca fapt divers vă spunem că atât cei doi „mici” cât și „ancul” erau eligibili să aplice în cadrul acelei competiții, unul din noi fiind chiar ocupat cu terminarea doctoratului pe vremea când dna Prof. univ. Dr. nu avea un minim de vizibilitate internațională în domeniul său. Acest lucru este dovedit și de faptul că numărul total de citări pe care le acumulase până în anul 2010, inclusiv, este de 67! Să recapitulăm. În toti anii de activitate până a trecut de vârsta de pensionare a acumulat 67 de citări.

Îi apreciem totuși tenacitatea, pentru că în anii care au urmat, cu toate că a ocupat diferite funcții în stat, printre care si cea de ministru al Educației, a publicat cât nu publicase în toți anii precedenți. Oare să fie vorba de niște așa zise suveici de publicare în care a fost inclusă? Vă lăsăm pe voi să decideți analizând graficele de mai jos. Am comparat-o, folosind indicele Hirsch pe ultimii 15 ani, pe dna Andronescu cu Prof. univ. Dr. Marius Andruh, ambii activând în același domeniu.

Remarcăm o inflexiune a graficului în cazul dnei Andronescu în 2011, până când valorile erau apropiate de 0, urmate de o explozie și ulterior o plafonare, cu tendință negativă în prezent. Coincidență să fie oare acel punct? 

Dar ce ziceți de multitudinea de domenii în care activează dna Ecaterina Andronescu, de la chimie și știința materialelor, la știința mediului, neuroștiințe și culminând cu arte și umanioare? Prolifică, nu? Dle Prof Andruh, dar se poate așa ceva? Doar 2-3 domenii principale? Cum reușiți să atingeți Hirsch-ul acela de 40 și ceva doar cu atât?

Nu mai intrăm și în subiectul acuzațiilor de plagiat la adresa dnei Andronescu, detaliate pe www.integru.org, pentru că deja ne-am lungit suficient cu vorba. 

Domnilor guvernanți, hai serios, mai căutați un pic pe la naftalină sau pepiniera de cadre. Sau aveți ceva carte a recordurilor de partid în care se bat candidații pentru cât mai multe mandate de ministru avute? 

Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!

Art. 1, alin. 1, din legea de funcționare a Academiei Române (AR) (L752/2001) ne spune, fără drept de apel, că doar e lege: „Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.

Contrar textului de lege noi constatăm că înaltul for știițific al țării tinde să devină o formă fără fond datorită infiltrării printre membri a multor cercetători pe care rezultatele științifice nu îi recomandă, în vădit contrast cu membrii de valoare științifică incontestabilă.

În prezent, sunt în derulare în România 193 de Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), care constituie, alături de Proiectele Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), la crème de la crème a cerecetării românești actuale. Cu alte cuvinte, cei mai valoroși cercetători se bat într-o competiție națională pentru a primi un grant PCE, doar 2 din 10 fiind victorioși. Considerăm că printr-o comparație a calității științifice a celor 186* de câștigători PCE și respectiv a celor 165 de academicieni (membri titulari sau corespondenți) vom afla cât de „cel mai înalt” este forul național de consacrare științifică și culturală, Academia Română. Comparația este relevantă nu doar prin prisma numărului de cercetători comparați ci și prin prisma domeniilor în care aceștia activează, atât în cadrul competiției PCE cât și în cazul AR domeniile acoperind întregul palier dintre științele exacte și cele sociale și umaniste. 

Principalul indice scientometric utilizat pentru a cuantifica impactul producției științifice a unui cercetător în plan mondial este indicele Hirsch (indice H)**. O valoare de 5, spre exemplu, înseamnă că respectivul cercetător a publicat cel puțin 5 studii științifice, iar fiecare din acestea a fost citat de cel puțin 5 alți cercetători; adică rezultatele prezentate acolo au folosit altor 5 cercetători, aceștia construind mai departe pe baza lor. Pentru a ajunge la un indice H = 6, nu este suficient ca cele 5 lucrări să aibă câte 6 citări, ci este nevoie de 6 lucrări cu câte 6 citări și tot așa. 

Am comparat deci indicii H (folosind ca sursă baza de date Scopus) ai câștigătorilor de granturi PCE cu cei ai membrilor AR. Rezultatul ne permite să spunem că Academia Română nu are dreptul să-și aroge titulatura de „cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală” pentru simplul motiv că nu are cu ce! Astfel: 

  • Media indicilor H ai câștigătorilor PCE este 14,8, comparativ cu doar 10 pentru membrii AR. Valoarea medianei conturează și mai bine diferența: 14 vs. 5,5. Valoarea medianei pentru AR confirmă faptul că printre academicieni se alfă unii cu un indice H foarte mare. Aceștia trag media în sus, dar chiar și așa aceasta tot este cu 33% mai mică decât cea a câștigătorilor PCE, un grup compact, reliefat de valorile similare ale mediei și medianei (Figura 1); 
  • 29% din membrii AR nu apar în baza de date Scopus, sau indicele H este nul, comparativ cu doar 3,7% în dreptul câștigătorilor PCE; 
  • Din cei 193 de câștigători PCE doar 7 sunt membri ai AR (din totalul de 165);
  • Cel puțin doi președinți de Secție, din cele 14 ale AR, nu ar fi putut măcar aplica pentru un proiect PCE, neîndeplinind criteriile minime de eligibilitate prevăzute în Pachetul de Informații. Nu am verificat eligibilitatea tuturor membrilor AR întrucât este un proces anevoios, dar din moment de șefii de secție nu trec pragul, putem specula asupra rezultatului.
Figura 1. Academicienii vs. câștigătorii PCE folosind indicii H ai acestora. Mediana este evidențiată în roșu.

 

 

 

 

 

 

 



Pe scurt:

  1. În România există la ora actuală cercetători net superiori membrilor Academiei Române prin prisma contribuțiilor și recunoașterii acestora în plan mondial.
  2. Majoritatea membrilor AR nu mai sunt competitivi nici măcar în plan național, valoarea operei științifice a unora dintre ei putând fi ușor contestată chiar de către un cercetător postdoctorand.
  3. Cu toate acestea aproape orice act normativ în domeniul educației și cercetării trebuie să treacă pe la AR, pentru un punct de vedere. Ca să nu mai zicem că prin recentele modificări legislative trebuie să fie emise puncte de vedere inclusiv de către Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), pe lângă cele de ramură. Pentru AOSR nici nu se pune problema să facem o analiză a calității membrilor, printre aceștia figurând și Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, sau Ecaterina Andronescu…Da, toți cei de mai sus au rente viagere plătite din banii contribuabilului român. 
  4. Ce autoritate pot avea academicienii României în luarea unor decizii privind politica de cercetare națională, atâta timp cât d-lor sunt departe de ceea ce înseamnă cercetarea de vârf în lume?

Am mai spus-o și o repetăm: avem nevoie de o nouă lege de forma: „Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.


* Doar 186 de câștigători întrucât 7 dintre câștigătoii PCE sunt membri ai AR.
** Nu spunem că un indice H mare este singurul și cel mai bun predictor al calității muncii unui cercetator și că garantează neapărat recunoașterea internațională a acestuia. Există aparent și cercetători cu index H mare (bazat pe articole la care au muncit onest) care nu cred in teoria evoluției și cărora li se pare mai logic ca noi „să ne tragem“ dintr-o civilizație venită din viitor. De asemenea, există cercetători care au un indice H foarte mare datorită prezenței lor în colaborari internaționale mari fără să fi muncit aproape deloc sau având o contribuție minimă, dar culegând roadele articolelor științifice rezultate, citările. Totuși, asta nu este cazul cel puțin pentru câștigatorii din cadrul competiției PCE, acestora cerându-li-se conform pachetului de informații să aibă și articole ca prim-autor sau autor corespondent.

Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării

Foto: Microsoft Research blog

În prezent sunt peste 1.600 de infrastructuri de cercetare în România. Lista lor poate fi consultată pe ERRIS. Vă dați seama ce luptă crâncenă trebuie să existe între acestea pentru a fi declarate „Instalație sau Obiectiv Special de Interes Național” (IOSIN) și astfel să fie mufate direct la bugetul MCI și eventual al fondurilor structurale de la UE. Doar 29 din cele 1.600 au în prezent statut de IOSIN. Lista lor este aici.

Dar de fapt lucrurile nu stau chiar așa, neexistând nicio bătălie și chiar dacă ar fi, nu este crâncenă. Trebuie doar să ai o proptea de genul fost ministru al MCI, poate un secretar de stat, iar dacă ești mai mic, ceva membri prin comisiile care desemnează IOSIN-urile. Asta e politica „dâmbovițeană”, în contrast flagrant cu ce se întâmplă în vest sau chiar și la vecinii bulgari. Evident, contribuabilul român este cel care suferă, dar mai ales cercetătorii, aprox. 100 de milioane lei mergând anual spre IOSIN-uri și alte câteva milioane de euro, fonduri nerambursabile, fiind pe țeavă. 

Așa și-a ales și își alege România IOSIN-urile: în comisii obscure, în care conflictele de interes sunt la ele acasă, iar expertiza multor membri poate fi pusă serios la îndoială. Să rostești cumva „experți internaționali” în orice context, dar mai ales pentru evaluarea și ierarhizarea infrastructurilor de cercetare ar fi ca și cum ai fluiera în biserică în viziunea celor care conduc cercetarea românească. Evident, sub pretextul că noi nu ne vindem țara și că evaluatorii străini ne fură ideile de cercetare. Nu o vindem, doar ne împușcăm în picior prin risipa banului public pe infrastructuri de cercetare care probabil nici nu mai au valoare în prezent, ce să mai vorbim de perspectivă.  

Să ne uităm un pic cum fac alții în desemnarea infrastructurilor de cercetare și apoi revenim la noi. Aici puteți consulta roadmap-urile țărilor membre UE și al statelor asociate. Documentul din dreptul României nu a fost actualizat, se pare, dar o variantă nouă există din toamna anului trecut (vezi aici ordinul de aprobare a raportului final/roadmap-ului). Bulgarii au avut un panel de experți internaționali care au evaluat infrastructurile de cercetare și au concluzionat, printre altele, că există discrepanțe între răspândirea pe zone geografice a IOSIN-urilor lor. Cehii au avut pentru fiecare din cele șase paneluri câte doi experți internaționali și unul național. Olandezii au un comitet permanent de analiză a infrastructurilor de cercetare care face o analiză periodică (cinci ani) a acestora și recomandă alocarea fondurilor. Membrii acestui bord sunt cercetători de renume internațional, domeniul de expertiză și rezultatele acestora fiind menționate în dreptul fiecăruia. Ce fac norvegienii este utopic pentru România. Un punct cheie este însă „experți internaționali”, în țara în care corupția aproape că nu există. 

Și acum să înceapă distracția! Atâta doar că nu e de râs, ci de plâns. 

România are:

  • Stea în frunte, nefolosind experți internaționali.
  • Două liste de infrastructuri de cercetare: IOSIN-urile și Roadmap-ul. Prima mufată la bugetul central, a doua cu posibilitate de verificare din partea Comisiei Europene, inclusiv OLAF. Ghiciți cum se face repartizarea pe cele două liste 😉
  • Inclusă în lista IOSIN-urilor o „Instalație – pilot experimentală pentru separarea tritiului și deuteriului”, care este tot în stadiul „pilot” de cel puțin 14 ani încoace. 
  • 27 din cele 29 de IOSIN-uri actuale sunt în București – asta da repartizare geografică! Prin definiție IOSIN-urile trebuie să fie accesibile cât mai multor cercetători.
  • Un Roadmap al infrastructurilor de cercetare alcătuit de o comisie formată din 84 de experți, o parte din ei evaluându-și fără jenă propriile infrastructuri. Veți zice: sigur, dar s-au recuzat când a venit rândul lor. Ahaaa!
  • Un Proiect de Hotărâre de Guvern prin care se urmărește introducerea a încă 14 IOSIN-uri în listă. Din cele 14, trei vor fi la Pitești și una la Galați – asta apropos de ce vă spuneam mai sus cu proptele de genul ministru sau secretar de stat. Pont: foștii miniștri, Șerban Valeca și Lucian Georgescu, sunt din Pitești, respectiv Galați.

Să detaliem:

În România avem un roadmap cu infrastructuri de cercetare, cerut de Comisia Europeană pentru a ne ridica condiționalitatea ex ante pentru cercetare și astfel să deschidă robinetul câtorva sute de milioane de euro. Roadmap-ul a fost aprobat prin Ordinul 624/03.10.2017. 

Cum experții internaționali nu au ce căuta în România pentru că noi le știm pe toate, am făcut o comisie, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri UE (SIPOCA27), care să stabilească infrastructurile de cercetare pe care le vom flutura în fața CE, ca să ne ridice condiționalitate. Să nu vină la noi niște laureați ai Premiului Nobel, că nu știu ei cum e pe aici și sigur nu au mâncat salam cu soia! 

După ce comisia de mai sus și-a făcut treaba, ne-am mai tras una, cam la două săptămâni după ce prima trecuse peste toate infrastructurile de cercetare ale României, cu scopul declarat, de a face roadmap-ul (în teorie, că practic intuim că nu au fost prea multe în mapă). Rolul noii comisii (unsă prin Ordinul 656/19.10.2017) a fost să vadă care infrastructuri de cercetare ar trebui mufate direct la bugetul MCI, adică să nu fie deranjate de birocrația cerută de UE; pe bună dreptate, având în vedere antecedentele României cu bani comunitari. Propunerile comisiei au stat la sertar un an, la dospit, iar acum sunt supuse aprobării prin Proiectul de Hotărâre de Guvern; vezi și nota de fundamentare. 

Pentru că propunerile prezente nu pușcă cu legislația … aceasta a fost schimbată. Concret, Ordinul nr. 3848/2004 privind aprobarea Criteriilor de selectare a instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național utilizate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare a fost abrogat de Ordinul nr. 677/27.08.2018. Două exemple de modificare: 

  1. ordinul din 2004 prevedea că pentru a putea deveni IOSIN, o instalație sau un obiectiv de cercetare trebuie să fie singular (vezi criteriile obligatorii). Acest criteriu obligatoriu nu ar fi permis includerea „Centrului de Tehnologii Avansate cu Laser CETAL” în PHG-ul prezent. De ce? Pentru că acest laser este de vreo 20x mai slab decât ce dorim să construim la ELI-NP, adică nu mai prea este „singular”. Da, ați ghicit, „singular” a fost scos de la criterii prin Ordinul din august a.c. 
  2. același ordin din 2004 prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca, propus în PHG-ul prezent pentru a fi inclus în lista IOSIN-urilor. De s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. E un proiect de viitor. Dacă ALFRED ar fi produs ceva ne-am fi așteptat să-l fi văzut inclus în competiția națională „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI”. Dar pentru că aici se cereau niște criterii minime de performanță dovedită, ALFRED nu avea ce căuta. Cu alte cuvinte: fraierii concurează la competiții naționale, ALFREDul care încă nu există taie linia și nu numai că este inclus în Strategia Națională de Cercetare (prin HG dedicat), dar intră curând și în lista IOSIN-urilor, să poată fi finanțat direct de la bugetul de stat. 

Dacă roadmap-ul a fost făcut după anumite cerințe ale CE, adică să apară infrastructuri de cercetare pe toate marile domenii ale cunoașterii, vă provocăm să identificați ceva din domeniul socio-uman în lista prezentă sau cea propusă de IOSIN-uri. Sau poate ceva din domeniul biologiei/științelor vieții? Pentru a doua provocare veți spune: Aha! Este o „Crescătorie de animale de laborator – ANIMALERIA –SPF”. Da este, atâta doar că aceasta ține de Institutul „Cantacuzino”, trecut între timp în subordinea MAPN, datorită bunei gestiuni de care a avut parte sub oblăduirea MCI… Întrebăm și noi: ce caută o structură a altui minister pe bugetul MCI? Apropos, bugetul IOSIN-urilor reprezintă cam cu 6% din bugetul MCI. Bine, am întreba și ce importanță națională are respectiva crescătorie și cât de accesibilă este cercetătorilor din întreaga țară? Dar nu ne băgăm acolo, lăsăm experții internaționali să o facă.

Nu, nu vom trimite aceste articol MCI-ului, în cadrul dezbaterii publice pe Proiectul de HG de mai sus (ar fi și interesant să primească propuneri de la doi mici și un anc). Sperăm însă că va veni momentul în care infrastructurile românești de cercetare vor fi analizate riguros și sistematic pentru a vedea care sunt cele cu adevărat performante și de perspectivă, în care să investim nu doar cele 100 de milioane anual, cum facem acum, ci atât cât merită, poate 200-300 milioane. Iar acel moment va trebuie neapărat să includă experți evaluatori internaționali, cum au făcut nu doar vecinii bulgari ci și cehii, norvegienii etc.

Dan Nica, un vizionar într-ale cercetării științifice, coleg cu dna Dăncilă în PE, lovește din nou!

România are cu ce se mândri în UE! Pe lângă faptul că o vom avea pe distinsa doamnă Viorica Dăncilă în fruntea Consiliului UE din 2019, îl avem în prezent și pe distinsul domn Dan Nica în funcția de raportor pentru programul cadru de cercetare al Uniunii, Orizont Europa, cu un buget de peste €100 miliarde. Da, este cel care propaga știri false în Parlamentul European (PE), în timpul audierii colegei sale, Dăncilă, în privința procentului de achitări în dosarele de corupție din România. 

V-am povestit într-un articol anterior cum în România se lansase deja Orizont Europa, în timp ce în restul UE acesta se va lansa în 2019. „Lansarea” din România s-a făcut în prezența dlui Dan Nica, prezentat ca „raportor al PE pentru Orizont Europa – Programul cadru pentru cercetare și inovare, reguli de participare și diseminare”. Din postura de cercetători și nu numai, regretăm profund că o persoană ca europarlamentarul român a ajuns să lucreze pe draftul programului Orizont Europa. Despre cum a fost desemnat ca raportor v-am povestit la finalul articolului anterior, dar ca principiu este vorba de o licitație între partidele din PE; nimic meritoriu deci. 

Google Translate pentru „legare de glie”

Săptămâna trecută dl Dan Nica a recidivat în PE, supărat tare pe chinezi, care, pare-se, ne fură banii din programele de cercetare finanțate de UE și se fac apoi nevăzuți. Concret, dl Nica era supărat că 80% din cercetătorii non-UE care câștigă granturi ERC (acestea reprezentând cireașa de pe tortul programului comun de cercetare al Uniunii) sunt chinezi și că aceștia își iau tălpășița după ce li se termină proiectul. Doamnele și domnii finuți de la ERC nu i-au spus în față că minte, nu s-au legat de CV-ului d-lui, și cu atât mai puțin de mustață. I-au trântit însă în față cifrele: din totalul de 8.564 de granturi acordate, doar 34 au fost câștigate de chinezi. Au mers un pic mai departe și i-au spus că cele 34 de granturi reprezintă (mai puțin de) 5% din totalul de 695 acordate unor cercetători non-UE, procent ce-i situează pe chinezi în urma americanilor, canadienilor, rușilor, indienilor și australienilor. Intuim că „finuții” de la ERC au pus toate cifrele pe tapet și au calculat și procentele pentru a se asigura că dl Nica nu folosește aceeași bază de calcul ca dl Liviu Pop, coleg de partid, pentru care 12 este mai mare decât 16 …

Vorbind în PE, dl Nica s-a folosit de argumentele „solide” de mai sus în privința cercetătorilor chinezi și a concluzionat că în viitorul program Orizon Europa trebuie să ne asigurăm că-i legăm pe aceștia și alți șmecheri ca ei de glia europeană. Evident, europarlamentarul nostru a avut de unde să se inspire, politica dâmbovițeană fiind o nesecată sursă; a se vedea cum Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) vrea să lege de glia strămoșească olimpicii români. 

Prin luarea de poziție de mai sus dl Nica copiază retorica promovată de Donald Trump cu „America First”, lansând principiul „Europe First”, deviind flagrant de la un alt principiu, atât de bine enunțat de Louis Pasteur: “La science ne connaît pas de pays, parce que la connaissance appartient à l’humanité, et elle est la torche qui illumine le monde.

Reacțiile din PE nu s-au lăsat așteptate. Astfel, vicepreședintele Comisiei Parlamentare pentru Industrie, Cercetare și Energie, dl Hans-Olaf Henkel, a spus despre propunerile românului că sunt ridicole, catalogându-le ca „o abordare masochistă a politicii științei”. Președintele ERC, dl Jean-Pierre Bourguignon, a reiterat importanța vitală a mobilității cercetătorilor, indiferent de naționalitate, în propagarea cunoașterii științifice la nivel global. Însăși misiunea ERC este aceea de a-i promova pe cei mai buni și creativi cercetători, de orice naționalitate. Pentru alte reacții vă îndreptăm spre articolul din Science Business. 

Reacționăm și noi, Doi Mici și un Anc, prin prezentul articol, dorind să-i relatăm dlui Nica cum am furat noi trei banii americanilor, elvețienilor, nemților și olandezilor, luându-ne tălpășița de la aceștia imediat ce ni s-au terminat proiectele: 

  • Primul „Mic”, Octavian Micu, a tocat peste 100.000 de dolaride la americani în timpul doctoratului și apoi peste 150.000 de euro de la nemți, în timpul postdoctoratului.
  • Al doilea „Mic”, Mihai Miclăuș, a tocat câteva sute de mii de dolari de la americani.
  • „Anc”-ul nu s-a lăsat nici el mai prejos și a dat găuri similare olandezilor și elvețienilor. 

După ce am terminat treaba pentru care am fost plătiți, să vezi pățanie: am plecat! Cam cum au făcut chinezii dlui Nica. Ah, că am lăsat în urmă rezultatele studiilor noastre, de care beneficiază nu doar cercetătorii din țările pe care le-am vizitat, ci întreaga lume, asta nu mai contează. Ce contează în accepțiunea raportorului român este ca toți cei care vin în UE să nu mai plece de aici, să-i legăm de glie și pe ei, similar olimpicilor români. Ca și cum legându-i vei stoarce tot din ei, iar la plecare îi mai și scuturi să cadă tot din buzunare și să intre în economia UE. 

Dle Nica, procedând astfel dovediți că practicile și principiile fundamentale ale cercetării la nivel înalt în plan mondial vă sunt străine, rezumându-vă la a fi un exponent al politicii dâmbovițene promovate în prezent; un exemplu fiind folosirea evaluatorilor naționali în competițiile de proiecte de cercetare; că deh, noi nu ne vindem țara! Ne-am uitat un pic și pe CV-ul sumar al dvs., disponibil în spațiul online, să vedem ce vă recomandă în această postură de raportor pentru PE într-un domeniu precum cercetarea. Nu ne-am dat seama la ce universitate v-ați susținut doctoratul în 2005. Poate ne lămuriți. Am remarcat însă puterea de muncă de care ați dat dovadă, în paralel cu studiile doctoratle fiind și ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (2000-2004), printre altele. Da, știm că ați primit un premiu al Academiei Române (AR) pentru asta, dar despre Premiile AR vom discuta într-un articol ulterior.

Reciclarea cadrelor și cercetarea românească – episodul Dr. Șerban Valeca

Având în vedere demisiile celor doi miniști, pe care remanierea guvernamentală nu i-a mai prins în fotolii, coaliția aflată la putere caută prin dulapul cu naftalină nume noi  pentru portofoliile de la Educație și Cercetare. Se potrivește de minune aici o strofă din Glossa lui M. Eminescu:

„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece […]”

În pole-positions sunt Dr. Șerban Valeca la Cercetare și Dr. Daniel Breaz la Educație.

Dr. Valeca a mai fost la cârma MCI în prima jumătate de an 2017. Fiindu-i vehiculat numele pentru un viitor mandat considerăm de cuviință să analizăm realizările din timpul mandatului precedent care-l recomandă pentru unul nou.

 

La un Ctrl-F rapid printr-un fișier imaginar cu „realizări” nouă ne dă „not found”. Ba mai mult, dă și o eroare imediat mai jos: „File may be corrupt”. 

Am trecut deci la prelucrarea manuală a „realizărilor” din timpul mandatului dlui Dr. Șerban Valeca (ianuarie – iunie 2017):


  • Programul de Guvernare a fost în opinia d-lui cel care l-a obligat să intre cu cizmele în cele patru Consilii Consultative din subordinea MCI: al Cercetării Științifice (CNCS), cel Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI), de Etică (CNE) și cel pentru Transfer Tehnologic (CNTT). Componența acestora a fost complet schimbată la nici 4 luni de la numirea membrilor pentru un mandat de 4 ani. Vă veți întreba de ce, având în vedere că acestea sunt oricum consultative pentru ministru? Răspunsul: pentru ca prin pachetele de informații ale viitoarelor competiții, pe care aceste Consilii le întocmesc, să fie redusă drastic calitatea aplicanților, acestora fiindu-le permis să raporteze ca și „realizări” și premiile și medaliile de la Geneva (aspect despre care am mai povestit). În paralel cu MCI, și ministerul Educației a trecut la treabă, prin epurări în rândul membrilor CNATDCU (consiliul responsabil cu sanționarea plagiatelor), proces definitivat luna trecută, când au fost schimbați membrii vocali cu alții obedienți. 
  • poate cea mai nocivă „realizare” a mandatului Valeca-2017 a fost renunțarea la evaluatorii internaționali și folosirea exclusivă a celor români, implicit schimbarea limbii de depunere a proiectelor din engleză în română. Această măsură ne-a aruncat înapoi cu cel puțin o decadă în privința bunelor practici folosite în plan internațional în domeniul cercetării științifice. Despre asta nu mai povestim pentru că am făcut-o deja de destule ori, inclusiv în Nature. Pe scurt însă: suntem singurii din sistemele „vestice” de cercetare care nu permit accesul unor câștigători ai premiilor Nobel la evaluarea proiectelor de cercetare naționale, permițând însă unor aplicanți în competițiile naționale să fie și evaluator, sau soților să-și evalueze soțiile. 
  • nu a lansat nicio o competiție națională de proiecte. Prima și singura competiție națională de proiecte din cadrul Programului Național de Cercetare a fost lansată în toamnă, și a fost lovită de multiple scandaluri privind întregul proces, de la cele 3 zile de dezbateri publice asupra pachetului de informații, la modificări ale bugetelor proiectelor declarate câștigătoare, precum și ale timpului de implementare al acestora. 
  • nu a finalizat niciuna din competițiile naționale de proiecte lansate în 2016, acestea fiind contractate abia anul acesta, cu întârziere de mai bine de un an față de termenul stabilit. A fost nevoie de 3 miniștri ai actualei puteri la cârma MCI (deci nu putem da vina doar pe dl Valeca) pentru a finaliza toate cele patru competiții naționale de proiecte lansate de tehnocrați în 2016. Acestea au fost: Proiecte postdoctorale, Proiecte destinate formări de tinere Echipe, Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră și Proiecte de Cercetare Exploratorie.
  • mâna dreaptă a dlui Valeca a fost dl Dr. Lucian Georgescu, secretar de stat pe atunci, devenit ulterior ministru și reciclat ulterior în aceeași poziție de secretar de stat, pe care o ocupă în prezent. Dl Dr Georgescu este cel care la plecarea din minister a publicat un raport de activitate catalogat ca „între laudă de sine și „fake news” de către Ad Astra. Cu alte cuvinte dl Valeca a avut sfătuitori de nădejde, pe care probabil îi va avea și în noul mandat. Că deh, dacă aparatul merge, de ce să-l schimbi/repari?
  • programul ce asigura accesul cercetătorilor români la literatura de specialitate internațională (ANELIS+) a fost disfuncțional pe întreaga perioadă a mandatului. Cu alte cuvinte, acele reviste care permit accesul la conținut doar în baza unui abonament (adică majoritatea celor de top) erau inaccesibile românilor.
Ca o paranteză și fără vreo legătură cu Dl. Valeca, dintre aceste proiecte, niciunul nu este însă funcțional. Deocamdată, sperăm noi! Toate se poticnesc, cam ca și construcția autostrăzilor in România. Despre unul dintre acestea, proiectul DANUBIUS purtat de către ROSA prin spațiu pentru a fi aterizat ulterior înapoi în brațele celor de la MCI, v-am vorbit deja. Poate că ar fi cazul să dedicăm câteva articole în viitorul cât mai apropiat și celorlalte. Stay tuned! 

L-am întreba și noi pe dl Valeca, în lumina celor de mai sus, parafrazând un celebru comitet de selecție: „Cine vă recomandă? Unde v-ați calificat? Cu cine și la ce performanțe ați ajuns până acum?  Cu ce incepeți în noul Mandat la MCI?”. Nu ar fi mai util să vă concentrați energiile (nucleare) pe ALFRED și poate, să  ne demonstrați  utilitatea și motivul includerii acestuia în SNCDI 3?