Acum un an, Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) publica pe site-ul oficial un comunicat cu titlul „Progres în inovare recunoscut la nivel mondial. România a urcat pe Locul 42”. Se făcea referire la Global Innovation Index 2017 (GII) care arăta, într-adevăr, un salt de patru locuri față de 2016. Lucru lăudabil am zice, atâta doar că locul respectiv ne punea (din nou) la coada Uniniunii Europene, surclasând doar Grecia la acea vreme. Se spunea, de asemenea, cu emfază, că România a obținut un scor de „39,2 pe o scară de la 0 la 100” la capitolul „hotspoturile invenției”. Atâta doar că „Rep. Moldova a obținut 48,7 puncte, iar Kazahstan 58,1. Cu alte cuvinte, suntem în declin.” – extras din comunicatul Ad Astra ce cataloghează Raportul de final de an al MCI ca „între laudă de sine și fake news”.
Anul acesta Ministerul Cercetării publică un comunicat în care apelează la un alt clasament care vizează inovarea, cel realizat de Bloomberg, nu cel larg acceptat la nivel mondial – Global Innovation Index, realizat de experți ai Universității Cornell (SUA), INSEAD (The Business School of the World) și WIPO (World Intelectual Property Organization). Lista experților în domeniu care au participat la elaborarea documentului poate fi consultată în Anexa 5 a celui mai recent raport (2018).
Clasamentul Bloomberg include 60 de țări, în timp ce GII include 126, fiind deci mai comprehensiv și un etalon mai bun la nivel mondial. Chiar dacă în GII suntem în treimea superioară, tot la coada Uniunii Europene suntem, fiind surclasați chiar și de țări precum Republica Moldova, Vietnam și Ucraina.
De ce face Ministerul jongleria aceasta în privința clasamentelor? Pentru că în raportul GII din 2018 am căzut pe locul 49 (de pe 42), adică stăm chiar mai rău decât eram în 2016, an la care se raportau cei de la MCI anul trecut ca să arate cât suntem de tari.
Haideți totuși să ne uităm la rubricile relevante pentru cercetare și dezvoltare ale clasamentului realizat de Bloomberg. Doar două dintre cele șapte categorii sunt cu adevărat importante pentru a clasifica cercetarea și dezvoltarea dintr-o țară. Una este „R&D Intensity”, categorie în care ne aflăm pe locul 55 din 60 de țări, iar cealaltă este „Researcher Concentration”, categorie în care ocupăm fruntașul (Not!) loc 47/60. S-ar mai putea argumenta că încă o categorie este relevantă, anume „Patent Activity”, în care ocupăm locul 24, însă suntem rezervați în această privință. În notele de subsol este explicat că acea categorie include și patentele naționale (adică cele de la OSIM) motiv pentru care suntem rezervați în utilizarea ei cu scopul de a măsura inovarea în România. Știți foarte bine de avântul cu care românii participă la Salonul de Inventică de la Geneva … La fel de bună participare avem și când vine vorba de a completa formulare pentru brevete naționale, care colectează ulterior praful de cele mai multe ori. Vă provocăm să găsiți un brevet OSIM care să fi adus inventatorului 100.000 EUR câștig, adică să fi fost destul de valoros în industrie pentru a fi cumpărat de companii.
Deci, două categorii mari și late în care suntem pe locurile 55/60, respectiv 47/60. În ambele categorii suntem depășiți de țări precum Bulgaria, Serbia sau Croația, ca să ne referim doar la „țările vecine și prietene” din Europa Centrală si de Est.
Din punctul nostru de vedere, chiar și acest clasament realizat de Bloomberg arată că cercetarea, dezvoltarea și inovarea din România se situeaza undeva în colbul tobei de eșapament (cel puțin a UE).
Când veți lăsa bătutul cu pumnul în piept, laudele și naționalismele nefondate? De câte semnale de alarmă mai aveți nevoie pentru a înțelege că nu suntem deloc fruntași în acest domeniu, ci ne afundăm în prăpastie pe an ce trece? Cănd vă va fi clar că pe zi ce trece avem de recuperat tot mai mult, indiferent de clasamentul folosit?
PS: Puțină consecvență, vă rugăm, dragi meciști. Dacă pornim să ne dăm mari cu GII, atunci cu acesta să rămânem; nu tot schimbăm măsura, doar ca să crească producția la hectar.
Programul de guvernare actual, la fel ca toate cele de după guvernarea tehnocrată, prevede „Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual”.
Vă explicăm mai jos cum este de fapt vorba de o „creștere negativă” (că tot e asta formula preferată): -20%, -25% și -23% (după principiul matematic „Liviu Pop”) pentru cei 3 ani de guvernare (2017-2019).
Când actuala putere politică a preluat conducerea Guvernului tehnocrații alocaseră prin Legea Bugetului 2,17 miliarde lei cercetării și cheltuiseră efectiv la final de an 1,77 miliarde lei. Dacă vorbim de alocări bugetare, așa cum se vorbește în programul de guvernare, 30% creștere ar fi însemnat pentru 2017 un buget de 2,82 miliarde lei. În realitate în 2017 au fost alocați prin legea bugetului 1,72 miliarde, adică -20% față de alocarea din 2016. Cifra de 2,21 miliarde lei din grafic include și creditele de angajament de care a dispus Ministerul Cercetării prin legea bugetului (adică 487 milioane lei). Creditele de angajament reprezintă bani pe care Guvernul nu-i are dar le promite instituțiilor cu care are contract să-i dea înapoi din bugetul anului următor (2018). Cu toate acestea, execuția bugetară pe 2017 (i.e., cheltuieli la final de an), a fost mai mică decât banii alocați prin legea bugetului. Altfel spus, s-au utilizat credite de angajament, în timp ce banii lichizi nu au fost cheltuiți, întorcându-se la Ministerul Finanțelor. Folosirea acestor credite de angajament înseamnă că, spre exemplu, Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare s-au dus la bănci și au făcut împrumuturi, cu promisiunea că Guvernul le va da banii în 2018. Evident că dobânzile percepute de bănci nu au mai putut fi deduse din sumele primite în 2018 de la Guvern, constituind găuri în bugetul Institutelor.
Prin legea bugetului de stat pe 2018 s-au alocat cercetării 1,64 miliarde lei, adică -25% față de alocările din timpul tehnocraților și chiar mai puțin decât se alocase în 2017 (nu uitați, programul de guvernare prevede o creștere anuală cu 30% a alocărilor spre cercetare. Din cei 1,64 miliarde lei alocați, doar 1,4 miliarde lei au fost și cheltuiți anul trecut, aici fiind inclusă și plata creditelor de angajament din anul precedent (aproximativ 165 milioane lei). Deci bugetul efectiv cheltuit pentru activități de cercetare în 2018 a fost de 1,235 miliarde lei.
În proiectul de lege a bugetului de stat pe anul curent se prevede un buget pentru cercetare de 1,79 miliarde lei, adică -23% față de alocările din timpul tehnocraților.
De remarcat și faptul că execuțiile bugetare din 2017 și 2018 au fost identice, cu toate că pentru anul 2018 s-au cheltuit în realitate mai puțini bani (vedeți paragraful de mai sus), în timp ce PIB-ul a urcat constant – deci scăderea alocărilor bugetare pentru cercetare este și mai drastică în realitate.
Am stat totuși și ne-am gândit, poate găsim o logică pentru creșterile acestea negative. Și am găsit una, conformă cu principiul „Liviu Pop” din matematică: scade, dar de fapt crește. Alocările bugetare pe 2019 sunt de fapt cu 27% mai mari decât execuția aia amărâtă de 1,4 miliarde lei de anul trecut 😉
În concluzie, cercetarea primește din ce în ce mai puțin de la bugetul de stat, prin alocările din lege, pierdere potențată de creșterea PIB-ului. Dacă mai încercă să vă vândă cineva gogoși cum că este respectat programul de guvernare, arătați-le graficul de mai sus și procentele roșii din el.
PS: Atunci când ieși dintr-o groapă adâncă, fiecare pas mic în sus pare ceva excepțional, însă uitându-te la imaginea de ansamblu uneori realitatea e că te deplasezi ca melcul: un an un pas în sus, după ce anul trecut ai alunecat doi pași în jos.
În așteptarea reîntoarcerii din viitor a ministrului și secretarilor de stat de la Ministerul Cercetării și Inovării, precum și luând în considerare:
Proaspătul raport al UE (10 ian 2019) în privința cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, ce ne plasează pe un „onorant” loc 28 între statele membre;
Legea bugetului de stat (lipsă) pe 2019, cu efectele sale în cercetare, așa cum punctează Ad Astra.
Raportul pe 2018 al Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), pe care l-a întocmit Doi Mici și un Anc în locul ministrului (nu, nu am fost subcontractați pentru asta);
Pamfletul de final de an, unde constatam că „neaua se așterne agale peste cercetarea românească, favorizându-i hibernarea, iar meciștii (adică cei de la MCI) taie porcul și evaluează Programul Nucleu”.
Ne-am gândit să facem o proiecție pe 2019 și să arătăm unde se vor duce cele 1 – 1,5 miliarde de lei de la bugetul de stat.Dar ca să facem proiecții trebuie să aruncăm o privire în trecut și în prezent.
Trecutul :
Cei care conduc cercetarea românească de ani buni încoace nu pot cheltui puținul din punguța zvârlită lor de Ministerul Finanțelor an de an. Mai jos este un grafic comparativ preluat din comunicatul Ad Astra unde se observă alocările bugetare prin Legea Bugetului de Stat, execuția bugetului la final de an și cifrele fantasmagorice prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, sub formă de procent din PIB.
Majoritatea banilor din cercetare se alocă discreționar, doar un sfert din aceștia fiind alocați prin competiții naționale, mai mult sau mai puțin transparente.
România nu a făcut o evaluare riguroasă a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), a celor din subordinea Academiei Române (I-AR), precum și a Universităților, pe partea de cercetare, sau dacă am făcut un prim exercițiu în 2011, pentru prima categorie, nu ne-a plăcut ce am aflat și am preferat să ascundem rapoartele.
Prezentul:
Suntem țara din cadrul UE care alocă cel mai mic procent din PIB pentru cercetare – 0,5% din care Statul contribuie cu mai puțin de jumătate (punct care putea fi trecut și mai sus la „trecut”, având în vedere că asta se întâmplă de ani buni, cu mici variațiuni, interschimbând ultimul loc cu Malta, Cipru sau Bulgaria).
Nu avem buget de stat pe 2019, iar după ce acesta va fi aprobat vor trece săptămâni bune până se vor semna documentele între MCI și unitățile executive și încă câteva până vor intra primi bani în conturile instituțiilor de cercetare-dezvoltare din România. Și acest punct poate fi listat mai sus, la „trecut”, fiind deja o practică cu care ne-au obișnuit politicienii. Ciudat cum politicienii dau comandă cercetătorilor în timpul sărbătorilor de iarnă (27 decembrie) să scrie proiecte cu termen limită de depunere 5 ianuarie (vezi calendarul de aici aferent „competiției” Nucleu, din timpul domniei lui Lucian Georgescu), dar ei nu sunt în stare să facă un proiect de buget pe care pot lucra de când termină culesul strugurilor, până desfac șampania de 1 decembrie, de exemplu. Recent chiar, aceeași „competiție” Nucleu s-a lansat având termen de depunere două săptămâni, dar cu proiecte gândite pe 4 (patru) ani. Reformulăm deci întrebarea: stimați politicieni, dacă tot aveți atâta încredere în capacitățile noastre de proiecție bugetară și științifice, nu mai bine ne lăsați să ne gospodărim singuri și voi să vă vedeți pe mai departe de plimbările prin țară și străinătate, cu ale căror poze geme pagina de Facebook și website-ul MCI?
Schimbăm miniștri precum regina Marii Britanii mănușile în decursul unei zile.
Cireașa de pe tort: avem un ministru al cercetării care crede că oamenii vin din viitor și în același timp calcă în picioare teorii științifice.
Viitorul
Așa cum se observă în graficul de mai sus alocările și execuțiile bugetare sunt relativ constante de-a lungul anilor, deci nici pentru 2019 nu ne așteptăm la miracole, învârtindu-ne tot în jurul a 1,5 miliarde lei pe care îi va fi cheltuit MCI-ul la final de an, chiar dacă e posibil ca prin Legea Bugetului de Stat să primească inițial mai mult. Menționăm că pe lângă cele 1,5 miliarde alocate MCI, Academia Română primește, prin filă de buget, în jur de 400 milioane lei anual. Academia Oamenilor de Știință din România și alte asemenea căpușe mai ciupesc și ele câte un pic (10 milioane în cazul AOSR) din bugetul statului (că deh, cum să rămână dl Ion Iliescu doar cu pensie de fost președinte, iar Ecaterina Andronescu doar salariu de la UPB, cel de ministru, plus alte comitete și comisii din care face parte).
Când vorbim însă de alocări bugetare în cercetare ne referim în special la bugetul MCI, distribuit pe categorii de cheltuieli conform graficului de mai jos, care variază foarte puțin de la an la an.
Cheltuirea banilor are ca bază legală în principal legea cercetării (OG57/2002) și legislația secundară, cum e HG 924/2014 de aprobare a Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), sau HG 583/2015, de aprobare a Planului Național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (PNCDI). Atât e de secundară această legislație încât nici măcar Guvernului nu-i pasă de ea – vezi graficul de mai sus, cu alocările bugetare ca procent din PIB. Ca exemplu concret, Guvernul a alocat cercetării 0,14% din PIB, în condițiile în care HG 924/2014 prevedea 0,72% din PIB.
În acest context, în care Guvernul României nu-și respectă nici propria Strategie de Cercetare, ne întrebăm cum naiba va face față mandatului de 6 luni la Președinția Consiliului UE?! Și se pare că nu suntem singurii care se întreabă asta. Mai multe detalii în articolul Science|Business Can Romania deliver Horizon Europe? Kurt Deketelaere, președintele Ligii Europene a Universităților de Cercetare, ce reunește nume grele precum Oxford, Sorbona, Cambridge etc., nu se sfiește să-și declare temerea că „președenția româna va fi una ratată”.
Ca o paranteză, mai mare, alocările bugetare ne plasează totuși pe primul loc în UE ca procent din PIB alocat cercetării de către Stat, cu 32%, în timp ce la polul opus se află state precum Danemarca (2%), Irlanda (5%) sau Marea Britanie (7%) – vezi pagina 4 a raportului recent publicat de UE. În statele date ca exemplu marea majoritate a banilor investiți în cercetare provin din mediul privat. Decidenții noștri politici vor defila probabil cu acest raport pe ecrane, la radio și presa scrisă, mândri că suntem statul cu alocarea bugetară cea mai mare din PIB. Dacă vor face asta vor da dovadă, pentru a nu știm câta oară, că nu au habar cu ce se mănâncă cercetarea. De ce? Pentru că o pondere mai mare a alocărilor de la bugetul de stat se traduce în sistem de cercetare neatractiv pentru mediul privat/de business, care nu investește în acesta. Iar acest loc fruntaș neonorant îl deținem cel puțin de 10 ani, conform raportului de mai sus. Și totuși, este foarte important ca statul să investească masiv într-o primă fază, pentru a pune în mișcare mecanismul instituțional cuplat cu cel de resursă umană care să facă sistemul de cercetare național atractiv pentru mediul privat. Să ne uităm un pic și peste ocean, unde SUA investea masiv fonduri federale în cercetare în anii 60, când ponderea acestora era dublă față de cea a mediului privat. Figura 4-4 a raportului National Science Board de aici (redată și mai jos) vă arată însă evoluția celor două componente de-a lungul anilor, în anii 80 mediul privat preluând deja prima vioară. De remarcat creșterea investițiilor federale în cercetare în anii ultimei crize financiare, compensând scăderea investițiilor din mediu privat. Chiar și acum SUA investește din bugetul federal relativ mult ca pondere din total, dar să nu uităm că SUA investește în cercetare procente bune peste media UE, iar cercetările militare sunt finanțate în principal de către Stat.
Revenind acum la oile noastre: ce vor face guvernanții cu cei 1,5 miliarde pe care le vom primi pentru cercetare în 2019?
Vor cheltui cam 400 milioane (din cele 1,6 miliarde rezervate pentru patru ani) pe Programul Nucleu. V-am povestit cum cercetătorii au avut la dispoziție două săptămâni să scrie proiecte pentru acești patru ani. Vă dați seama cum au sunat tastaturile în perioada aceasta… Iar despre Programul Nucleu și modul cum se bagă banii în el cu nemiluita v-am spus în articolul nostru Spirala obscură prin care circulă o treime din bugetul public al Ministerului Cercetării și Inovării. Pentru comparație, la nivelul UE, competițiile de proiecte sunt lansate cu minim 2 luni înainte de termenul limită de depunere, dar un termen de 6 luni este uzual. Dar deh, nu au ce să se pună ei cu românii, care conform ministrului vizionar al cercetării, dl Hurduc, au cei mai competenți cercetători în toate domeniile.
Felia din graficul de mai sus destinată Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN) va crește, pentru a face loc noilor infrastructuri propuse prin PHG-ul de anul trecut. Mai multe detalii găsiți în articolul nostru Haosul și interesele din jurul instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional în domeniul cercetării. Remarcăm însă că acest PHG nu a fost încă aprobat; probabil ca urmare a articolului nostru de blog 😉 Sau s-o fi gândit fostul ministru Valeca că e mai bine să-și trântească un memorandum guvernamental pentru a-și pune deoparte 50 de milioane pentru reactorul nuclear de la Mioveni (ALFRED, pentru cunoscători). * Cam așa merge, din păcate, treaba în România: se dau bani în stânga și-n dreapta fără o evaluare riguroasă a proiectelor și, mai ales, banii se alocă în mod discreționar. Spre comparație, bugetul alocat unui singur proiect (adică ALFRED) este cu 9 milioane mai mare decât cel alocat celor 166 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției naționale pentru postdoctoranzi.
ALFRED, este alături de ELI-NP și DANUBIUS-RI, unul din cele 3 mari proiecte de infrastructură pe care le are în prezent România. Toate branduite ca „de viitor” și „cu potențial” de premii Nobel. Între timp însă la ELI-NP aflăm că nu s-a instalat la timp fasciculul gamma, care practic pune pe butuci 3 din cele 5 direcții de cercetare ale proiectului, iar la orizont este procesul în desfășurare cu consorțiul ce trebuia să instaleze fasciculul, acesta acuzând partea română că nu a construit cum trebuie clădirea. Și asta în timp ce chinezii construiesc un laser ce-l va face pe al nostru numai bun de jucat cu pisicile pe perete, fiind de 10x mai puternic. Mai mult, Acad Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului ELI-NP, declara (min 2:50 aici) cu nonșalanță în urmă cu o lună că implementarea proiectului e la zi…* Toate cele 3 proiecte de infrastructură sunt finanțate în bună parte cu bani europeni (mai puțin ALFRED, unde pompăm bani publici pentru moment), dar contribuțiile României nu sunt de neglijat, numai pentru ELI-NP având alocați 300 milioane lei. Contribuția românească (cofinanțarea) la mecanismele de finanțare cu bani europeni este cam 4-5% din bugetul anual al MCI (FEN, în graficul-plăcintă de mai sus).
Dacă va găsi ministerul evaluatorii mult doriți, care să lucreze pro bono, se vor evalua și finanța proiectele mamut din cadrul Programul Operațional „Competitivitate” (POC) – Axa prioritară 1 (adică Cercetare), tot cu bani europeni. Am scris pe larg și despre acest mecanism în articolul Miliardele de lei pompate de UE în cercetarea românească se înfundă într-un POC. Pe scurt, acesta este ca un borcan cu miere pentru „urșii” din cercetarea românească. Iar urșii aceștia nu s-au mai lăsat păcăliți de vulpe și au găsit 168 de evaluatori (plus panelurile secrete) care au alocat 2,6 miliarde de lei pentru cele 200 de proiecte aflate în derulare. Prin comparație, 584 evaluatori au alocat 0,035 miliarde celor 135 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției Proiecte de cercetare postdoctorală. Ceva nu pușcă aici! Care să fie explicațiile? Veți zice probabil că au fost depuse puține proiecte în cadrul competițiilor de tip POC. Sau poate sunt foarte potenți științific cei 168 de evaluatori, acoperind cu expertiza lor o gamă variată de domenii. Da, probabil … * Apropos de evaluatori și munca pe gratis pentru Înalta Poartă ne-am întrebat și încă ne întrebăm cum gândește un ministru care cere asta? Pe de o parte MCI nu e în stare să-și cheltuie banii, dovadă stând execuțiile bugetare deficitare an de an, dar vine cu cerința asta. În plus, hai să fim serioși: proiectele românești nu sunt dintre cele mai atractive pentru a „fura idei” de la aplicanți, deci ce stimulent ar putea avea cercetătorii să facă asta pe gratis?!
Conform spuselor actualului ministru se va lansa o competiție națională nouă, destinată cercetătorilor tineri. Foarte bine! Asta ar trebui să se întâmple anual. Ultima competiție de acest gen a fost lansată în 2016 și au fost necesari cinci miniștri ai cercetării pentru a o finaliza, alături de altele 3, începute tot în „vremuri tehnocrate” (adică PCE, PCCF și PD). Noua competiție va fi lansată în cadrul PNCDI 3, principalul mecanism de implementare al SNCDI 3, unde este inclusă în cadrul Pilonului 1. Va fi interesant de văzut dacă MCI va alege UEFISCDI pentru a gestiona competiția sau se va alege dintre Agenția Spațială Română și Institutul de Fizică Atomică, având în vedere că Legea Cercetării (OG57/2002) a fost anul trecut special modificată pentru a scoate UEFISCDI în afara circuitului de împărțire a banilor de către UEFISCDI – probabil pentru că făceau o treabă bună (dar este loc de îmbunătățire, ca întotdeauna).
Felia „Finanțarea proiectelor CDI”, din graficul-plăcintă de mai sus, va rămâne cel mai probabil la fel, chiar dacă deschiderea competițiilor naționale a devenit o raritate, iar atunci când se lansează, se alocă bugete consistente direcționate cum se cuvine, mai nou prin folosirea exclusivă a evaluatorilor români. Se ajunge astfel în situații precum: (i) competiția de „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI – PCCDI”, lansată în timpul ministeriatului Georgescu (2018), când li s-a permis aplicanților să fie și evaluatori, pachetul de informații al competiției a fost în dezbatere publică patru zile (în loc de 30, cât prevede legea), iar ulterior evaluării s-au modificat bugetele proiectelor câștigătoare, precum și termenele de implementare, prin prelungire. Un alt exemplu vine din timpul ministeriatului Burnete (2018), când s-a lansat; (ii) competiția „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI” în 13 iulie, cu termen de depunere până în 27. Iulie, luna când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li s-au dat două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei.
Din păcate acest punct șapte poate fi preluat mot-a-mot din pamfletul nostru de anul trecut: Fiecare lider de grup va avea minim un cerșetor în grupul de cercetare, acesta urmând să-l consilieze in obținerea finanțării. În mod obligatoriu 1/3 din cerșetorii angajați trebuie să aibă experiență internațională de minim un an, în corelație cu obiectivele cuprinse în Pilonul 2 al SNCDI 3: Excelenţă prin internaţionalizare. Experiența acestora la bătut cu pumnul în masa pentru mai mulți bani va constitui un plus la dosar.
În contextul celor 7 puncte de mai sus, care nu se doresc a fi exhaustive, să vă spunem ce am putea face însă cu cei 1,5 miliarde lei. Misiunea ne este ușurată de comunicatul Ad Astra din 22.08.2018. Pe scurt, dragi politicieni, ne-ați demonstrat că nu puteți gestiona banii din cercetare, sau nu vreți, pentru că e mai ușor să direcționați din pix banii cum vă convine, dar sigur nu pentru a încuraja performanța. Așa că dați cercetătorilor 50% din fondurile MCI și cu restul de 50% finanțați 15 ALFRED-uri, 30 de IOSIN-uri alese după chipul și asemănarea celor care le-au (auto)evaluat, lansați câte o competiție PCCDI anual, iar evaluatorii să încarce în platforma online și o declarație pe proprie răspundere cu acceptul soției/soțului.
Serios vorbind acum, Ad Astra vă spune că bugetul ăsta mic pe care-l aveți vă permite lansarea anuală a unei competiții de tip Post-doctorat (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Complexe Exploratorii (PCE), precum și lansarea unui program pe 3 nivele pentru atragerea în țară a resursei umane performante din cercetare din afara granițelor țării. Totul la numai 0,6 miliarde lei! Poftim, nici măcar nu vă cer 50% din bugetul MCI. Vă rămân bani și pentru Salonul de la Geneva de unde puteți veni încărcați de medalii, și eventual pentru „Conferința Anuală de la Băicoi”, în cadrul căreia vor fi supra-premiate Invențiile de la Geneva, de care vă aminteam în pamflet.
Lansarea anuală a celor 6 competiții de mai sus, și bugetarea lor multianuală (să nu se trezească cumva un ministru că îl lovește o criză bugetară interplanetară și să modifice din mers sumele), ar asigura o parte din mult dorita predictibilitate și stabilitate în sistem. În baza acestor scheme de finanțare cercetătorii tineri și-ar putea face planuri pentru carieră, iar cei din diaspora ar putea lua în serios posibilitatea de a se reîntoarce.
Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.
Salutări de final de an din partea celor Doi Mici și un Anc, pe numele lor Octavian MICu (nume de cod: „gaura neagră”), Mihai MIClăuș („cucuruzul”) și Lucian ANCu („bosonul”).
Cum neaua se așterne agale peste cercetarea românească, favorizându-i hibernarea, iar meciștii (adică cei de la MCI – Ministerul Cercetării și Inovării) taie porcul și evaluează Programul Nucleu ne-am gândit la câteva propuneri de HG-uri și OUG-uri pentru la anul, bineînțeles în concordanță cu Strategia Națională de Cercetare (SNCDI 3), despre care am vorbit mai pe larg aici.
Fiecare INCD să aibă grădina proprie de cucuruz, în concordanță cu Pilonul 3 al SNCDI 3, „Leadership” regional la frontiera ştiinţei şi în tehnologie: străpungeri în domenii strategice. Având parcele de cucuruz în toate cele aprox 50 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare, 70 de Institute ale Academiei Române și alte numeroase Institute din Universități și Academiile de Ramură, România va redeveni nu doar grânarul de odinioară al Europei, dar și cucuruzarul acesteia, cu producții la hectar nemaiîntâlnite încă de pe vremea lui Nea Nicu, căpătând astfel o dimensiune regională și de „leadership” în acest domeniu strategic.
Un al doilea PHG va viza încurajarea resursei umane din unitățile de cercetare, în fiecare din acestea urmând a se angaja ascuțitori de creioane (băgători de seamă sunt deja suficienți). Este foarte important ca ascuțitorii să fie oameni, nu mașini automate, acestea putând fi ușor hack-uite de agenturile străine. Astfel se evită furtul de informații prețioase din proiectele de cercetare scrise cu respectivele creioane, în limba română, de „cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile” pe care România îi are, conform spuselor actualului ministru al cercetării.
Toate găurile negre din institute vor fi denumite și clasificate in funcție de rata de înghițire a banilor publici. Cel puțin 10 dintre acestea vor purta numele miniștrilor care au semnat începerea sau finalizarea „competițiilor” din cadrul Programului Nucleu, care papă anual un sfert din bugetul ministerului.
Se va lansa „Conferința Anuală de la Băicoi”, în cadrul căreia vor fi supra-premiate Invențiile de la Geneva, deja încărcate cu medalii de la salonul respectiv. Invitat de onoare va fi Andreea Marin Bănică, care va primi și medalia pentru întreaga carieră, distinsă la Salonul de la Geneva din 2010 cu „medalia de aur pentru body-ul extensibil pentru copii”.
Dacă tot am ajuns la recunoașterea rezultatelor cercetării românești, este necesară înființarea unui INCD pentru studierea aprofundată a motoarelor cu apă și a celor cu „apă vie”. Brevetele obținute de pe urma invențiilor rezultate vor fi de interes pentru întreaga industrie auto, mai ales acum când cei de la marile concerne auto germane sunt nevoiți să își înșele cumpărătorii in privința normelor de poluare respectate de mașinile pe care le produc. De asemenea, este nevoie de brevetarea cât mai rapidă a unui flux capacitor 100% românesc. Pentru asigurarea necesarului de energie pentru funcționarea acestuia se poate folosi atât motorul cu apă cât și un perpetuum mobile de producție românească, detaliat aici.
Pentru ca România să rămână între țările cu cercetare de frontieră este necesară lansarea unei competiții de proiecte în parteneriat între institutele de biologie si ROSA. Este, de asemenea, necesară creerea unui IOSIN (Instalații și Obiective Strategige de Interes Național) care să se ocupe cu studierea tardigradelor. Acestea vor fi ulterior folosite de către ROSA pentru călătoriile interplanetare și, de ce nu, către alte universuri în oglindă. Chiar dacă vor apărea acuzații de plagiat, nu ar fi primele în acest domeniu de interes major.
Fiecare lider de grup va avea minim un cerșetor în grupul de cercetare, acesta urmând să-l consilieze in obținerea finanțării. În mod obligatoriu 1/3 din cerșetorii angajați trebuie să aibă experiență internațională de minim un an, în corelație cu obiectivele cuprinse în Pilonul 2 al SNCDI 3: Excelenţă prin internaţionalizare. Experiența acestora la bătut cu pumnul în masa pentru mai mulți bani va constitui un plus la dosar.
Patronatul din cercetare (PRCP) se va întâlni cu membrii de sindicat din asociația „Pile Cunoștințe si Relații” (PCR) pentru a cerceta din ambele perspective care este cel mai eficient mod de a aduce elogii conducătorilor iubiți. În urma discuțiilor se va redacta cel puțin un articol publicat într-o revistă „de casă” indexată ISI și un comunicat remis ministrului cercetării, de genul celui de aici; eventual încheiat cu „Sărumâna Conașule!”.
Îi propunem dlui Emil Constantinescu, nemulțumit de finanțarea oferită de Senatul României, să-și mute Institutul de Studii Avansate pentru Civilizația Levantului în subordinea BOR, aceasta din urmă urmând astfel să păstorească întregul Levant. În acest sens va fi redactată o OUG de modificare a Legii de înființare a Institutului. Aprobarea ulterioară a OUG în Parlament se va face prin lege organică, Monitorul Oficial în care va fi publicată urmând a fi sfințit cu trafaletul de către Preafericitul Daniel.
IFIN-HH, institutul gazdă a Laserului de la Măgurele (Laser, frate!), se mută și el la BOR, căci, la fel ca BOR, caută lumina și au descoperit particula lui Dumnezeu. Hotărârea 1367/2010 privind organizarea și funcționarea IFIN-HH va fi modificată prin Hotărârea 2x10PW/125GeV/2019. Fasciculul gamma al Laserului de la Măgurele (ELI-NP) va fi totuși instalat de către italieni după ce BOR va semna un supra-contract spiritual cu Papalitatea, consorțiul EuroGammS urmând a fi adus pe „calea cea dreaptă” de către aceasta.
În așteptarea bugetului MCI și creșterii promise de ministru, care poate lua și forma unei creșteri negative (folosind principiul matematic „Liviu Pop”), vă urăm Sărbători Fericite! și rămâne cum am stabilit: ne auzim și în 2019 pe blog pentru a discuta despre „Cercetarea românească – creșterea și descreșterea ei”!
Nicolae Hurduc, cu referire la ELI-NP (Laserul de la Măgurele), proiect care stagnează datorită unei acțiuni în instanță: E greu de înţeles de ce italienii refuză să instaleze echipamentele. Sunt nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti. Am fost şi am vizitat de câteva ori platforma de acolo. Au spus că nu e platforma dreaptă, au spus că scara nu e destul de largă pe unde au acces, dar nu aveau de cărat echipamente.
Doi Mici și un Anc: Având în vedere că bugetul de stat contribuie cu peste 300 de milioane lei la realizarea acestui proiect (ELI-NP), merităm o explicație mai amplă decât „scara nu este destul de largă”. Dacă dl ministru are intenția de a gestiona banii contribuabilului român transparent așteptăm de la d-lui o listă cu n puncte invocate de italieni pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către partea româneasca. Este neplauzibil că acel consorțiu, format din entități (inclusiv private) din Italia, Franța și Suedia a acționat în instanță IFIN-HH doar pentru „nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti”! De asemenea, dacă partea română se face vinovată de încalcări ale termenilor contractuali cu consorțiul EuroGammaS, dl ministru are datoria să ia măsuri împotriva celor responsabili de aceste probleme.
Ce este de făcut în situaţia asta?
Nicolae Hurduc: Există două variante. Fie italienii revin la poziţia normală de a continua activitatea şi a-şi finaliza instalarea echipamentelor […].
Doi Mici și un Anc: Cum să mai revină, din moment ce contractul a fost reziliat și este pe rol o acțiune în instanță în acest sens?
Ce se întâmplă în cazul în care italienii nu vor să aducă echipamentele? Riscă România să rămână fără laser?
Nicolae Hurduc: Să precizez un lucru: laserul funcţionează. E o altă componentă, un alt echipament. Laserul de mare putere este instalat, funcţionează, are o putere de 3 petawaţi. 10 petawaţi este puterea finală. Acest echipamente pentru fasciculul gamma sunt o altă componentă a programului. Şi este o noutate ştiinţifică. De aici pot apărea probleme pe plan mondial. Deci, cine reuşeşte să pună la punct acest sistem pentru prima dată are de câştigat un prestigiu la nivel mondial, şi este posibil ca aceste întârzieri să se datoreze şi acestor interese.
Doi Mici și un Anc: Trei dintre cele cinci direcții de cercetare de la ELI-NP se bazează pe această sursă de raze gamma. Dacă aceasta nu se mai realizează întrebăm și noi, din poziția de contribuabil român, în ce băgăm banii? 3/5 din direcțiile de cercetare ale ELI-NP dispar peste noapte. Ce rămâne? Asta ne duce din nou cu gândul la punctul precedent: cine este adevăratul responsabil pentru acest dezastru? Și apropos de cei 10 PW putere ai viitorului laser, chinezii au anunțat anul acesta că încep construcția unui laser de 100 PW putere. Deci explicați-ne vă rugăm, noi ce facem mai exact la ELI-NP, dacă fascicul gamma nu avem?!
Ce poate să facă partea română în aceste condiţii?
Nicolae Hurduc: Schimbăm partenerul. Cumpărăm acelaşi echipament de la altcineva. Furnizorul potenţial care ar putea fabrica acest echipament este în America. Evident că, fiind proiect european, s-a încercat finalizarea acestui sistem cu parteneri europeni, dar dacă nu merge există şi varianta de a achiziţiona acest echipamente de la parteneri americani.
Doi Mici și un Anc: Pe bune? Banii sunt cheltuiți, deci nu e atât de ușor să schimbăm partenerul. Mai plătește încă o data UE pentru același echipament? Sau daca nu plătește UE plătește România? Incompetența cui o plătește? În plus, din câte am aflat din presă, la licitația pentru construirea fasciculului gamma s-a depus o singură ofertă (cea a italienilor + colaboratorii lor). Cum de nu s-a cerut o ofertă și americanilor, dacă tot se știa de ei? Ce garanții avem că favorizarea unui consorțiu european nu a prejudiciat bugetul proiectului și implicit bugetul alocat de statul român? Dacă în loc de 66 milioane EUR am fi plătit doar 37 americanilor? România, participând cu 20% în proiectul ELI-NP, ar fi economisit 5,8 milioane EUR, adică 2/3 din bugetul competiției de proiecte de postdoctorat, unde sunt finanțate 166 de proiecte.
Riscă România să piardă bani?
Nicolae Hurduc: Eu cred că nu, pentru că nu este vina părţii române. […] nu e litigiu între Ministerul Cercetării din Italia şi Ministerul Cercetării din Italia. Este un conflict între două institute de cercetare.
Doi Mici și un Anc: Deja ați stabilit vina, cu toate ca EuroGammaS sunt cei care au intentat procesul. Puneți măcar puțin la îndoială posibilitatea ca lucrurile să stea altfel? IFIN-HH se află în subordinea MCI, conform Hotărârii 1367/2010, iar bugetul de venituri și cheltuieli îi este aprobat prin ordin al ministrului cercetării, conform art. 24 alin 2 din Legea Cercetării (OG57/2002). Implicit, dacă IFIN-HH va pierde în acest litigiu va fi direct afectat bugetul MCI, care va trebui să suporte pierderile. În plus, dacă mai cumpărăm o dată de la americani, de unde vor veni acei bani?
Ce ne puteţi spune despre bugetul Cercetării? Sunteţi multumit cu ce primiţi? A fost vehiculată vreo cifră pentru noul buget al Cercetării?
Nicolae Hurduc: Încă nu vă pot da o cifră.
Doi Mici și un Anc: Poftim?! Dar când ați preluat mandatul de ministru ce cifră ați cerut, pentru a vă putea pune în aplicare programul, pe care ne gândim că-l aveați bine structurat cel puțin în minte?
Eu doresc respectarea programului guvernamental, care spune că trebuie să creştem cu 30% bugetul faţă de anul trecut, deci pentru asta mă lupt acum.
Doi Mici și un Anc: Programul guvernamental, cu acea creștere de 30% față de anul trecut e o minciună gogonată. În 2017, când actuala coaliție a preluat puterea, aveați fix același program de guvernare și nu ați dat doi bani pe el. Astfel, execuția bugetară a anului 2017 a fost de 1,4 miliarde lei, comparativ cu 1,8 în 2016, iar cea din 2018 nu poate fi mai mare decât bugetul cu care operați în prezent, de 1,32 miliarde lei.
Spuneți-ne deci: la care cifră vă referiți când spuneți că veți crește bugetul cu 30% pentru cercetare? La cea de 1,32 miliarde din 2018, 1,4 miliarde din 2017 sau 1,8 miliarde alocare de tehnocrați cercetării?
Ce încredere să mai avem în aceste promisiuni, dacă cei patru miniștri anteriori, cu același program guvernamental pe masă, au eșuat lamentabil?
Prin legea bugetului de stat din 2019, intentionaţi să respectaţi strategia naţională de cercetare care prevede că, în 2019, procentul din PIB alocat Cercetării trebuie să fie 0.83%?
Nicolae Hurduc: Aici este o discuţie puţin mai amplă,
Doi Mici și un Anc: Nu este nicio discuție amplă. Respectați sau nu Hotărârea 929/2014, de aprobare a strategiei naţionale de cercetare care prevede că, în 2019, procentul din PIB alocat Cercetării trebuie să fie 0.83%? Un simplu „Da” sau „Nu” e suficient.
pentru că ceea ce se reproşează cercetării din România, la nivel guvernamental, este faptul că nu se regăsesc în practică rezultatele cercetării. Lucrul ăsta nu e valabil numai în România, ci la nivel european, pentru că în programul cadru Horizon Europe tocmai acest lucru se subliniază: o deplasare a cercetării fundamentale către cercetarea cu caracter aplicativ.
Doi Mici și un Anc: Fie probați afirmația de mai sus, fie o retractați. Noi citim aici că Horizon Europe va merge pe aceeași 3 mari piloni: Excelent Science, Industrial Leadership și Societal Challanges. Mai mult, în cadrul pilonului 1 (Excellent Science) „Support to basic research will remain a cornerstone of the Programme”. Să vă traducem: cercetarea fundamentală va rămâne de bază în noul Program.
Deci veţi ajunge la 0.83% din PIB pentru Cercetare?
Nicolae Hurduc: Nu ştiu, poate vom ajunge, […].
Doi Mici și un Anc: Pe cine să întrebăm? Sau dacă tot nu intenționați să respectați prevederile legale incluse în Hotărârea 929/2014, trădare să fie, dar să o știm și noi. Adică dați un HG sau OUG și modificați naibii cifrele acelea fantasmagorice, să nu ne mai amăgim/mințim singuri. Sau dă bine la public minciuna/ducerea cu preșul? Pe noi nu ne duceți, să știți – tocmai ne-am luat colțari pentru iarnă.
Dar ţinţa dumneavoastră este de?
Nicolae Hurduc: Ţinta mea este de minim 30% să cresc bugetul cercetării. Asta înseamnă 0,25%. Deci asta e ţinta minimă. Dacă voi reuşi sau nu..
Doi Mici și un Anc: De ce 0,25% și nu 0,27? Bănuim că sunt procente din PIB, nu? Sunt aceste cifre parte a unei strategii de relansare a cercetării sau doar le avansați „din burtă”? Apropos, o creștere cu 30% față de anul în curs ar însemna 0,182% din PIB, nu 0,25%. Bugetul de 1,32 miliarde cu care operează MCI în prezent reprezintă 0,14% din PIB.
Cum sprijiniţi cercetarea făcută de companii?
Nicolae Hurduc: Strategia ca ministerar fi de lansare a unor competiţii de proiecte care să favorizeze legăturile dintre industrie şi cercetare. Cum au fost, de exemplu, proiectele Brigde Grant anul trecut. […]
Doi Mici și un Anc: Ați făcut o evaluare ex post a acestor proiecte? Ce au produs? Mai merită să investim în această formulă sau mergem doar din inerție? Și când spunem evaluare ex post nu ne gândim la evaluarea „de formă” făcută probabil de un funcționar din cadrul ministerului, ci una „pe bune” cu evaluatori pe măsură. V-am sugera să-i contactați pe cei de la Romanian Business Leaders.
[…]
Sunteți mulțumit de cum funcționează institutele de cercetare în prezent?
Nicolae Hurduc: Sigur, unele funcționează mai bine, unele mai puțin bine, ca peste tot.
Funcționarea institutelor de cercetare la parametrii optimi evident că este legată și de partea de finanțare, pentru că performanțele în cercetare sunt legate de finanțare. […]
Doi Mici și un Anc: Și v-ați gândit să le faceți cadou de Moș Gerilă un Program Nucleu de 1,6 miliarde lei dându-le termen de depunere a proiectelor două săptămâni? Conform calendarului competiției, disponibil aici, proiectele au fost depuse în perioada 30 oct – 12 nov, iar peste câteva zile vom afla câștigătorii. Apropos, cum merge „evaluarea”? Punem în paranteză „evaluarea” pentru motivele detaliate aici, că numai competiție nu e, iar de evaluare nici nu se pune problema să semene cu așa ceva, fiind o simplă mascaradă menită să evite infringement-ul din partea UE pentru ajutor acordat întreprinderilor de stat.
[…]
La ce să se aştepte cercetătorii care vor să acceseze proiecte anul viitor?
Nicolae Hurduc: În momentul de faţă vom lansa în mod sigur o competiţie de proiecte pe bugetul pe care îl avem proiectat în momentul de faţă, fără creşterea pe care mi-o doresc eu, a unei competiţii care va fi destinată tinerilor, pentru că aici sunt cele mai mari probleme. […] În momentul de faţă sunt numai 15.000 de cercetători în România şi suntem interesaţi să creştem numărul de cercetători şi să-i înlocuim, să avem această resursă umană tânără care ne lipseşte.
Doi Mici și un Anc: Această veste este de bun augur, dar nu trebuie să lansați astfel de competiții la cincinale, ci anual, și nu doar pentru tineri cercetători, ci și pentru postdoctoranzi și cercetători experimentați. Ad Astra v-a și făcut niște calcule cu impactul pe buget pe care lansarea anuală a competițiilor pe cele 3 paliere l-ar avea.
Și încă un lucru: dacă tot lansați competiția și observăm că vă preocupă ce se întâmplă în Horizon Europe poate reușiți să și contractați proiectele câștigătoare în termen de 8 luni de la depunere, cum se face în vest. Precedentul nu arată tare bine pentru MCI, competiția de Tinere Echipe lansată în 2016 fiind încheiată abia la finele anului acesta, cu o întârziere de mai bine de un an, la cârma ministerului succedându-se cinci miniștri în acest interval.
Avem puţini cercetători, mai ales tineri, şi pentru că în ultimii ani au plecat foarte mulţi în străinătate. Cum intenţionaţi să opriţi exodul creierelor şi să-i aduceţi înapoi pe cei care au plecat?
Nicolae Hurduc: Prima problemă a fost rezolvată într-o anumită măsură, este problema salariilor. […] Însă, urmează acum să rezolvăm cea de-a doua problemă care este infrastructura, pentru că unul dintre motivele plecării este legat de echipamentele pe care lucrează.
Doi Mici și un Anc: Vă contrazicem! Există infrastructură multă și (încă) performantă care colectează praf. Vă sugerăm ca înainte să băgați bani (publici) cu nemiluita în echipamente noi, să aruncați o privire pe ERRIS și să faceți o evaluare a gradului de utilizare al echipamentelor pe care le avem deja (peste 23.000, conform platformei citate).
[…] Acum am să vă spun un lucru: nu plecarea este problema, ci întoarcerea lor. […] Deci, problema nu este plecarea, ci problema este întoarcerea. Trebuie să-i motivezi ca să să poată întoarce.
Doi Mici și un Anc: Din nou vă vine în ajutor Ad Astra, cu programul Tenure Track Romania care „Își propune atragerea în special a cercetătorilor români de valoare din diaspora (naționalitatea nu va constitui un criteriu eliminatoriu) prin oferirea unor stimulente financiare consistente pentru (re)integrarea în sistemul românesc de cercetare pe trei paliere: entry level (TTR-EL), experienced researcher (TTR-ER) și senior researcher (TTR-SR).” Găsiți la link-ul de aici inclusiv impactul bugetar al unui astfel de program.
Iată, Laserul de la Măgurele este un exemplu. Au venit cercetători în România, puţini e adevărat. Dar în condiţiile în care au la dispoziţie un echipament care e unic în Europa în momentul de faţă vin, şi vin şi cercetători din exterior să lucreze aici.
Doi Mici și un Anc: Iar pe surse, vă spunem ca unii deja pleacă de la ELI-NP. Oricum, dați-ne vă rugăm numele primilor cei mai buni 3 cercetători care s-au întors să lucreze la ELI-NP, pentru că suntem siguri că și publicul larg ar vrea să-i cunoască.
Care sunt primele măsuri pe care le luaţi să-i aduceţi înapoi?
Nicolae Hurduc: Partea de infrastructură, să încercăm să finanţăm achiziţiile de echipamente. Numai prin finanţare. Deci nu am cum să cresc nivelul de performanţă al echipamentelor decât cumpărând altele noi. Dacă nu există finanţare, nu se poate face acest lucru.
Doi Mici și un Anc: Repetăm, degeaba bagi banii într-un flex de 1000 W, dacă ai muncitori care știu lucra doar cu cel de 700 W. Cu alte cuvinte, puneți carul înaintea boilor și rezultatul e previzibil: intratul cu oiștea în gard.
De la 1 ianuarie 2019 România va prelua preşedinţia Consiliul Uniunii Europene. Care este strategia pe cercetare?
Nicolae Hurduc: Această întrebare mi s-a pus de mai multe ori până acum, a fost transmisă către minister de mai mulţi jurnalişti. Şi vreau să clarific nişte lucruri. De fapt, ce strategie adoptăm ca să obţinem pentru România cât mai multe lucruri? Asta este ideea de bază. Dar preşedinţia Consiliului UEi nu înseamnă că vom putea obţine în mod direct pentru România ceva, pentru că noi trebuie să fim neutri. Treaba noastră este să asigurăm acel consens între cele 27 de ţări pe problemele fundamentale. Spre exemplu, discut concret, în domeniul cercetării este programul Horizon Europe, care stabileşte parametrii de funcţionare, de finanţare a cercetării pe intervalul 2021 – 2027. Acest program implică o sumă totală de 100 de miliarde de euro în cei 6 ani.
Doi Mici și un Anc: Sunt 7, nu 6.
Evident, că fiecare ţară vrea să obţină cât mai mulţi bani, este un lucru firesc. România trebuie să aibă o poziţie neutră, nu are voie să spună nimic legat de interesele naţionale şi ea trebuie să realizeze consensul celor 28 de ţări, astfel încât Uniunea Europeană să funcţioneze din punct de vedere financiar. Dacă vreţi ca strategie a României, noi trebuie să valorificăm succesul domnului Dan Nica. Domnul Dan Nica a fost raportorul pe programul Horizon Europe şi a fost foarte contestat la un moment dat, pentru că el a încercat să ia apărarea ţărilor care nu sunt foarte puternic dezvoltate din punct de vedere ştiințific, ca performanţă. Deci, ţările din Europa de Est ca să spunem foarte concret. Şi a stârnit mari dezbateri la nivel de Parlament şi conflicte, pentru că ţările dezvoltate susţin ideea de excelenţă, iar ţările din Europa de Est şi-ar dori programe care să fie direcţionate parţial către Europa de Est. Domnul Dan Nica a reuşit să obţină un procent de 4%, nişte programe dedicate, să spunem, ţărilor din Europa de Est. Comisia Europeană a propus 1,8. Până la urmă, Parlamentul European a votat 4%, deci este un succes. Avem un volum de bani mai mare, care va fi direcţionat către ţările din Europa de Est. Şi noi trebuie să valorificăm acum acest avantaj obţinut în Parlamentul European, în sensul că putem discuta în Consiliu prioritar programele specifice.
În ianuarie anul acesta a fost adoptată hotărâre pentru privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2015 pentru aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015-2020. Astfel se spune că vor fi folosiţi în evalaurea proiectelor cei mai competenti cercetători în tematica propunerii. Avem în tara pe cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse?
Nicolae Hurduc: Eu zic că avem.
Avem în țară pe cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse? Nicolae Hurduc., ministrul cercetării: eu zic că avem
Doi Mici și un Anc: Puteți repeta, vă rugăm? Am înțeles bine că România are „cei mai competenţi cercetători în toate domeniile şi tematicile care pot fi propuse”?!?!?! #)$idss&(& ()*))^^$#HJGKLB%%$#%GRGFH$##G
Scuzați scrisul dezordonat de mai sus, dar tocmai am căzut sub masă când am citit asta și ne-am agățat de tastatură. Serios vorbind, dvs. CHIAR CREDEȚI ASTA? Că atunci trebuie să ne ținem bine pe poziții pentru toate Nobelurile ce ne vor lovi, inevitabil, fiind cei mai buni din lume în toate domeniile, nu?
Il rugăm pe stimatul ministru să ne prezinte metodologia folosită în procesul prin care a constatat că avem experți competenți în toate domeniile și tematicile.
Acest lucru este o dezbatere foarte amplă, dacă să aducem evaluatori externi sau nu. Există o mică problemă, pentru că evaluatorii externi nu-i putem plăti aşa cum sunt plătiţi de alte ţări. Nu avem bani suficienţi ca să-i atragem din punct de vedere financiar în evaluare.
Doi Mici și un Anc: Cum naiba spuneți că nu avem bani destui când MCI nu reușește să-și cheltuie bugetul alocat prin legea bugetului de stat? În fiecare an avem execuție bugetară deficitară, adică dăm bani înapoi la Ministerul Finanțelor.
Eu am văzut lista de evaluatori externi care au operat înainte de 2018 şi se regăseau printre ei persoane care erau în stagii postdoctorale. Deci aveau experienţă de 3-4 ani după ce şi-au terminat doctoratul.
Doi Mici și un Anc: Asta e vrăjeală ieftină! Uitați aici o analiză a evaluatorilor din cadrul ultimei competiții de Proiecte de Cercetare Exploratorie, care arată clar că aceștia au fost superiori directorilor de proiecte participanți în competiție. În unele domenii (ca de ex. fizică) cercetătorii trec chiar și prin 3-4 stagii postdoctorale de câțiva ani până să iși găsească poziții permanente. O bună parte dintre ei au CV-uri mult mai bune decât majoritatea covarșitoare a celor care conduc cercetarea româneasca.
Și nu uitați, că „înainte de 2018” înseamnă și 2017, anul în care colegul dvs. dl Lucian Georgescu a pecetluit folosirea evaluatorilor naționali în competițiile de proiecte. Acest lucru a dus la situația extrem de gravă în care cercetătorii ce au aplicat în cadrul competiției de Proiecte Complexe realizate în Consorții CDI (PCCDI) au putut și evalua în cadrul aceleiași competiții. Mai mult, au fost cazuri de cercetători care au fost atât evaluatori cât și câștigători de proiect în aceeași competiție, respectiv soț evaluator și soție câștigătoare (sau invers). Detalii aici.
Sigur, el lucra într-o universitate mare, dar în momentul când îl pui să evalueze un proiect de tipul Idelor Complexe, care presupune un consorţiu format din universităţi importante sau centre de cercetare din România, nu are experienţa necesară ca să evalueze un astfel de proiect. Nu cei mai buni din exterior pot fi atraşi în aceste evalurări, Vă spun sincer sunt şi argumente pro şi contra pentru evaluarea externă.
Din cele pro este neutralitatea. Evident că un cercetător care lucrează în România are anumite legături, anumite centre universitare pe care le cunoaşte mai bine sau mai puţin bine şi întotdeuana există această suspiciune că evaluatorii români vor favoriza o universitate, un institut de cercetare în raport cu altele. Asta e problema, care nu este foarte reală de cele mai multe ori.
Doi Mici și un Anc: Dle ministru, atâta timp cât România trântește ușa în nas laureaților premiilor Nobel și nu le permite să evalueze proiectele românești noi zicem că avem o mare problemă. Și am scris despre asta și în Nature, în speranța că atunci când veți sta la masă cu străinii care vor fi citit scrisoarea noastră aceștia să vă tragă de mânecă și să vă explice cum stă treaba cu evaluarea la ei în țară.
[…] Legat de cercetarea în domeniul nuclear, aţi semnat de curând un memorandum prin care ALFRED, un sistem inovativ bazat pe tehnologia reactorilor rapizi răciți cu plumb de generatie 4, primeşte 50 de milioane de lei. Vreţi să includeti acest sistem în lista Instalaţiilor şi Obiectivelor Speciale de Interes Naţional. Dar o astfel de instalaţie trebuie să prezinte să prezinte capabilităţi demonstrate pe parcursul anilor în activităţi de cercetare dezvoltare. Care sunt aceste capabilităţile demonstrate pe parcursul anilor de ALFRED?
Nicolae Hurduc: Aici discuţia este foarte interesantă şi mă bucur că aţi deschid subiectul, ca să vă faceţi o ideea despre ce înseamnă cercetare în domeniul nuclear. Austria spre exemplu, care a deţinut preşedinţia Consiliului UE înaintea noastră, este un adversar al energeticii nucleare. Dosarele legate de energia nucleară au refuzat să le discute, timp de 6 luni au fost în sertar. La sfârşitul preşedinţiei le-au dat drumul, le-au pus în discuţie şi urmează să le preluăm noi. Deci noi suntem o ţară care avem energie nucleară şi trebuie să privim puţin înainte. Ce urmează să se întâmple în lume în ceea ce priveşte resursele energetice. Noi suntem tentaţi, şi aşa trebuie, să trecem pe energie verde, să încercăm să obţinem energia prin surse neconvenţionale sau prin surse nucleare, care dacă sunt bine controlate şi ele pot fi o sursă interesantă de energie. Noi nu vom putea asigura.. dacă vom înlocui maşinile cu maşini electrice, cele care funcţionează cu motoare convenţionale, dacă vom trece încălzirea în case, consumul casnic totul pe energie electrică, noi nu vom putea face faţă cu ceea ce avem noi la dispoziţie – sistemele hidroelectrice, hidrocentralele – prin energie solară, eoliană nu vom putea asigura acest consum de energie în următorii 10 ani. Şi atunci trebuie să avem o sursă – un plan B – deci o sursă suplimentară de energie, care nu este alta din păcate decât energia nucleară. Aceşti reactori de generaţia 4 sunt sisteme mult mai sigure din punct de vedere al modului de funcţionare şi al deşeurilor, deşeurile sunt mai puţin periculoase decât ale celorlalte reactoare. Noi investim în momentul acesta în cercetarea nucleară ca să fim pregătiţi peste 10 ani cu o altă variantă de surse de energie.
Doi Mici și un Anc: Să ne lămurim. Ați răspuns pe lângă subiect, sau ați evitat un răspuns direct. Ați fost întrebat de capabilităţile deja demonstrate pe parcursul anilor în activităţi de cercetare dezvoltare!!! Imediat după instalarea în fotoliul ministerial dl Șerban Valeca a promovat un HG (81/27.02.2017) de modificare a Strategiei Naționale de Cercetare. Știți voi, aceea la care au lucrat peste 1.000 de cercetători, ‘nșpe comisii și s-au cheltuit cel puțin 3,5 milioane de lei. Dl Valeca a hotărât că aceștia au greșit prin neincluderea în Strategie și a reactorului nuclear de la Mioveni, adică proiectul de suflet al d-lui, de pe vremea când era președinte al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări de la Mioveni, cunoscut și sub acronimul ALFRED. Astfel, România are în prezent trei proiecte majore de infrastructură de cercetare, ELI-NP, DANUBIUS și ALFRED, ultimul fiind reactorul nuclear. Acest ALFRED primește 50 de milioane lei de la bugetul de stat, discreționar și fără nicio evaluare de impact sau fezabilitate. Comparați acest buget cu cel de 41 de milioane (suplimentat de la 35) alocat pentru finanțarea a 166 de proiecte postdoctorale destinate tinerilor cercetători.
Mai mult, ALFRED va fi inclus în lista Instalațiilor și Obiectivelor Speciale de Interes Național (IOSIN). Pentru a se putea face asta s-a modificat rapid legislația din 2004 care prevedea că un IOSIN trebuie „să prezinte capabilități demonstrate pe parcursul anilor și perspectivă de utilizare în activități de cercetare-dezvoltare”. Așadar, era necesară nu doar o activitate prealabilă demonstrată dar ȘI de perspectivă. Aceste prevederi s-ar fi bătut cap în cap cu ALFRED-ul fostului ministru, Șerban Valeca. De ce s-ar fi bătut cap în cap? Pentru că ALFRED nu există și nu a demonstrat încă nimic. Despre restul IOSIN-urilor și modificările legislative făcute cu dedicație am scris aici. Incet, incet tot bugetul cercetarii abia o sa acopere colectia de Obiective Speciale de Interes National, iar pentru restul cercetatorilor se va apela probabil la fondul de rezerva.
Așa că vă spunem din nou că ne-am luat colțari și nu ne puteți duce cu preșul.
Ce notă daţi cercetării din România?
Nicolae Hurduc: E foarte greu. Nici nu cred că se poate da o astfel de notă pentru că sunt domenii şi domenii de cercetare. Sunt domenii pe care suntem de nota 9 sau de nota 10. Sunt domenii pe care suntem de nota 7 sau poate chiar mai jos de 7.
[…]
Doi Mici și un Anc: Noi vă sugerăm ca înainte să dați o notă cercetării să faceți o evaluare a acesteia. Nu dați note „din pix”, la fel cum împărțiți și cea mai mare parte a bugetului MCI. Evaluați Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, Institutele Academiei Române, universitățile (pe partea de cercetare, inclusiv școli doctorale), și institutele Academiilor de ramură, apoi mai vorbim; pe concret, nu pe vise și impresii.
