Contrastele din MCI privind gestionarea evaluării proiectelor naționale de cercetare. Episodul PCCDI vs. PD + TE

NOU: 26 ianuarie 2018

Aflăm că săptămâna aceasta începe contractarea Proiectelor complexe realizate în consorţii CDI (PCCDI). Printr-o informare apărută pe site-ul UEFISCDI ni se comunică practic că proiectelor declarate câștigătoare în primă fază li se va reduce bugetul cu ~ 30%, chiar dacă bugetul competiției a fost suplimentat cu ~ 75 milioane lei, se va prelungi perioada de implementare cu 3-8 luni, și se vor elimina procentele impuse, prin pachetul de informații, categoriilor de buget: proiecte componente, cecuri şi management.

La cele de mai sus noi am mai fi adăugat: având în vedere că evaluarea acestor proiecte s-a făcut cu experți evaluatori supercalificați, implicit cititori în stele, aceștia au fost în măsură să aprecieze inclusiv impactul pozitiv pe care l-ar avea diminuarea cu 30% a bugetelor și prelungirea perioadei contractuale. Bineînțeles, tot acești experți evaluatori și-au dat seama că banii tăiați de la cei fruntași, completați cu cele 75 de milioane suplimentare, vor ajunge să hrănească gurile flămânde ale celor care au căzut sub linie, dar nu mai jos de rata unitară de succes de 23% (nu 50, nu 40, ci 23%).

Dar stați un pic, nu evaluatorii au făcut aceste propuneri?! Pfff! O fi MCI, însuși?! Da, așa este! MCI le-a spus evaluatorilor „mulțumesc de efort”, ne descurcăm noi de aici, că doar avem noi pix în mână și putem da banii unde trebuie și cât trebuie.

Atenție! Tot MCI spune că nu mai contează ce procent aloci pe categoriile de buget. Cu alte cuvinte, limita de 5%, de exemplu, impusă pentru activități de management, poate fi umflată după bunul plac. Mai țineți minte când vă spuneam că ridicarea plafonului salarial la 50 EUR pe oră pentru cercetători va favoriza în primul rând managerii din cercetare?

Situația prezentă în „meciul” PCCDI vs PD + TE stă așa:

Buget total
PCCDI – 435 milioane lei
PD + TE – 85 milioane lei

Dată de depunere a proiectelor
PCCDI – 25 august 2017
PD + TE – 10 ianuarie 2017

Stadiul evaluării:
PCCDI – fază de contractare
PD + TE – evaluare în curs pentru PD și finalizată parțial pentru TE

Informarea privind contractarea PCCDI începe așa: „Având în vedere complexitatea procesului de evaluare…”

Cum explică MCI rapiditatea cu care s-a făcut evaluarea aceasta complexă, în timp ce evaluările pentru proiectele de tip Postdoc și Tinere Echipe (vezi bugetul lor comun comparativ cu cel al PCCDI) nu sunt finalizate încă, la mai bine de un an de la depunere?

Ceea ce face MCI cu aceste evaluări este o bătaie de joc la adresa segmentului tânăr din rândul cercetătorilor (nici nu mai pomenim ce este scris în programul de guvernare în privința modului în care aceștia vor fi stimulați, pentru că sunt clar vorbe în vânt, aruncate acolo din avânt propagandistic).

Din punctul nostru de vedere modificarea din mers, în repetate rânduri, a regulilor jocului în competiția PCCDI denotă fie amatorismul celor de la butoanele cercetării, fie reaua intenție de a direcționa banii discreționar. Pachetul de informații în baza căruia a fost deschisă această competiție a fost făcut ferfeliță în mers: nu s-a respectat calendarul, s-au dat bonificații la punctaje neprevăzute în acesta, s-au redimensionat perioadele de implementare, s-au diminuat bugete negociate în cadrul ședințelor de panel, s-au stabilit criterii suplimentare pentru evaluatori a.î. aceștia să poată fi și aplicanți în cadrul competiției, s-au eliminat procentele impuse categoriilor de buget etc.

Au fost 375 de proiecte depuse în cadrul competiției PCCDI. În prima etapă au fost înregistrate 117 contestații (2 soluționate pozitiv), iar în cea de-a doua 56 (nu se știe câte au fost admise). Vă lăsăm pe dvs. să calculați procentul directorilor de proiect care au contestat procesul de evaluare.

Pornind de la folosirea evaluatorilor cu afiliere în România, aflați inevitabil în conflict de interese (apropos, Ad Astra adună dovezi în acest sens în vederea unei noi acțiuni în instanță sau sesizări ale CNE), continuând cu modificări ale regulilor care au guvernat așa-zisa competiție și culminând cu diminuări ale bugetelor proiectelor declarate câștigătoare, ne întrebăm și noi dacă Prof Dr Tudor Oprea nu are dreptate în comentariul d-lui de la finalul acestui articol?

Și totuși, cum rămâne cu evaluările proiectelor de tip PD și respectiv TE? În privința celor din urmă la domeniul Chimie s-a întâmplat ceva care ne duce cu gândul la „vremurile bune”, când câștigătorii se știau dinainte, iar competițiile erau făcute de dragul de a fi făcute (ceva de genul evaluărilor programelor Nucleu). Așadar, la Chimie, dragi cititori, comisia de soluționare a contestațiilor a considerat că au toate atribuțiile și priceperea necesare să treacă peste notele date de cei 3 evaluatori independenți și ulterior de membrii panelului, a.î. să facă ei o listă finală „după chipul și asemănarea lor”. Mai multe despre aceasta în comunicatul Ad Astra.

Apropos de evaluările de la PD și TE, încă mai așteptăm răspuns din partea membrilor CNCS la scrisoarea noastră deschisă, în care solicitam lămuriri asupra modului în care au fost aleși evaluatorii, dacă aceștia au respectat criteriile minime impuse prin pachetul de informații al competiției, și cum s-a evitat conflictul de interese.

Good night, and good luck


Articolul inițial:

  • Ministerul Cercetării și Inovării are în prezent în desfășurare trei competiții majore de proiecte de cercetare, parte a PNCDI 3: PCCDI, PD și TE. Toate sunt parte a P1- Dezvoltarea sistemului național de CD, unul din cele patru mari programe ale PNCDI 3.

Câteva date despre cele 3 competiții:

Buget total
PCCDI – 360 milioane lei
PD + TE – 85 milioane lei

Posturi prevăzute în propunerile de proiecte
PCCDI – 26.151 (conform UEFISCDI)
PD + TE – 6.426 (am aproximat 2 posturi pentru un proiect PD și 4 posturi pentru unul TE)

Dată de depunere a proiectelor
PCCDI – 25 august a.c.
PD + TE – 10 ianuarie a.c.

Stadiul evaluării
PCCDI – rezultate preliminare afișate în 21 septembrie; dată estimată de finalizare a evaluării 26 septembrie a.c.
PD + TE – 64% și respectiv 75% din fișele individuale de evaluare alocate; dată estimată de finalizare a evaluării necunoscută. Continuă lectura „Contrastele din MCI privind gestionarea evaluării proiectelor naționale de cercetare. Episodul PCCDI vs. PD + TE”

PRCP, PCR, PCRP, Pile-Cunoștințe-Relații, Polymerase Chain Reaction și alte cele

De ani buni tot vedem prin presă câte un comunicat, luare de poziție, declarație etc. venite din partea PRCP – Patronatul Român din Cercetare și Proiectare. Deunăzi a apărut altul care spune în esență că e vai de capul nostru dacă reunificăm Ministerele Cercetării cu cel al Educației și că ce de lucruri (Not!) s-au realizat de când avem cele două ministere distincte.

Noi ne-am exprimat poziția față de acest subiect în articolul de aici. Pe scurt: „Ne îngrijorează viziunea ministrului actual care, într-un interviu recent, declara că tipul de cercetare pe care-l fac profesorii este diferit de cel pe care-l fac cercetătorii. Legătura organică dintre cercetare și educație pare a fi tăiată din start.

Dar totuși cine sunt și pe cine reprezintă cei din Patronatul de mai sus? Vă provocăm să găsiți site-ul web al d-lor, sau să ne indicați unde poate fi găsită lista membrilor și statutul. Singurul indiciu al existenței PRCP era până nu de mult disponibil aici, dar acum apare Page Not Found accesând link-ul. S-a ars până și sursa aceasta de informații privind PRCP! Putem intui care este statuatul actual și lista de membri ai acestui patronat apelând la Internet Archive unde am găsit statutul și lista de unități membre a PRCP din anul 2008.

Și totuși, comunicatele ies parcă din neant și, culmea, au impact în spațiul media și la nivelul decidenților politici.

Mai jos vom demonta neadevărurile incluse în ultimul comunicat PRCP (în font roșu), scris într-un limbaj de lemn, care pare neschimbat dinainte de revolutie, și care sună a strigăt de ajutor pentru menținerea status quo-ului actual privind păstrarea cercetării independentă de tina reprezentată de universități. Continuă lectura „PRCP, PCR, PCRP, Pile-Cunoștințe-Relații, Polymerase Chain Reaction și alte cele”

Habemus infrastructuri de cercetare! Habemus milioane de euro de alocat

România, prin Ministerul Cercetării și Inovării, a reușit la finele lunii noiembrie 2017 să îndeplinească cerințele Comisiei Europene (CE) pentru deblocarea fondurilor europene nerambursabile destinate infrastructurilor de cercetare.

Prin urmare, aprox. 400 milioane EUR vor fi disponibili pentru dezvoltarea acestui sector, conform declarațiilor dlui ministru, Dr. Lucian Georgescu.

Lucru îmbucurător, mai ales în contextul scăderii alocărilor bugetare pentru cercetare la nivel național. Dar să ne uităm un pic mai atent la procesul care a dus la ridicarea acestei condiționalități ex-ante pentru accesarea banilor comunitari… Continuă lectura „Habemus infrastructuri de cercetare! Habemus milioane de euro de alocat”

Scrisoare deschisă adresată membrilor Consiliului Național al Cercetării Științifice

Stimate domnule președinte al CNCS, Acad Simionescu Bogdan,
Stimați membri ai CNCS,

În data de 19.12.2017 am trimis o scrisoare deschisă dlui director UEFISCDI,  Prof. Dr. Adrian Curaj, prin care îi adresam unele întrebări relaționate procesului de evaluare al competiției „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente”. Răspunsul UEFISCDI poate fi accesat aici.

Pornind de la răspunsul UEFISCDI de mai sus, vă solicităm respectuos să clarificați pentru opinia publică modul în care s-a făcut validarea experților evaluatori. Mai precis, modul în care CNCS s-a asigurat că aceștia îndeplinesc criteriul minim de vizibilitate internațională prevăzut în Anexa 2 a Pachetului de Informații, aprobat prin Decizia președintelui ANCSI nr.  9411/01.11.2016, și care stă la baza desfășurării prezentei competiții. Acest criteriu prevede că un evaluator trebuia să aibă un minim de patru articole ca autor principal publicate în reviste de „zonă galbenă” sau „zonă roșie”, respectiv rute complementare pentru științele socio-umane.

De asemenea, vă rugăm să precizați modul în care s-a stabilit nota finală pentru cele 241 de proiecte (din totalul de 1.128) la care raportorii nu au fost prezenți în ședințele de panel (conform răspunsului UEFISCDI).

Așteptăm cu interes răspunsul dvs., în speranța asigurării unei transparențe totale a procesului de evaluare al acestei competiții naționale de proiecte.

Ne permitem să vă facem o sugestie în privința viitoarelor pachete de informații pentru competițiile coordonate științific de CNCS: acestea ar trebui să urmeze modelul ERC Grants, rezumat prin „Before the deadline of a call, the names of the Panel Chairs are published on the ERC website. Similarly, the names of Panel Members are published, however, after the evaluation process is concluded.” și detaliat aici.

Mulțumim anticipat pentru solicitudine.

Cu considerație,
Dr. Lucian Ancu
Dr. Mihai Miclăuș
Dr. Octavian Micu

Cercetătorul roman adoptă poziția ghiocelului ca să treacă „iarna”, dar cizma îl strivește

Articolul acesta nu este despre ce fac guvernanții, despre cum își bat joc și de sistemul de cercetare din Romania. Articolul acesta este despre cei 15 mii de cercetători și câteva zeci de mii de cadre universitare (cifre comunicate neoficial, la nivelul ministerelor neexistând o evidență clară și/sau publică) care accepta orice li se da fără să opună rezistenta. Trebuie să ne punem și întrebarea „De ce fac asta?”, dar lăsăm acest lucru pentru sfârșitul articolului.

Sa începem însă cu o „alta întrebare”: Pe când să ne așteptăm la reacții vehemente din partea comunității științifice românești? Continuă lectura „Cercetătorul roman adoptă poziția ghiocelului ca să treacă „iarna”, dar cizma îl strivește”