Certificarea institutelor naționale de cercetare ale României – un bâlci pe banii contribuabililor

NOU:

În Monitorul Oficial din 24 iulie s-a publicat HOTĂRÂREA nr. 477 din 4 iulie 2019 privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltareÎn Monitorul Oficial. Nimic nou față de PHG-ul de care vă vorbeam acum o lună (vezi mai jos).

România are 95 de institute și 19 centre de cercetare în subordinea Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), Academiei Române (AR) și altor ministere (detalii aici și aici). Cele 44 din subordinea MCI trebuie să fie certificate conform legii pentru a beneficia de bani de la bugetul de stat. Certificarea se primește în urma unei evaluări cu experți mai mult sau mai puțin independenți și/sau competenți. Uneori e chiar mai comod să scoți din sertar niște rapoarte expirate și să le folosești la certificare (cum a fost cazul în 2016), pe principiul „nu contează, treaba să meargă”. Și uite așa, cele 44 de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare (INCD) papă anual 25% din bugetul MCI, adică vreo 450 milioane lei, fiind certificate pe hârtie, dar fără o evaluare riguroasă a randamentului pe care acestea îl au. 

Apropos, în octombrie 2018 Ministerul Finanțelor a desfășurat o inspecție economico-financiară la MCI pentru verificarea respectării măsurilor fiscal – bugetare, a prevederilor legale și a reglementărilor interne cu privire la înregistrarea rezultatelor programelor de cercetare dezvoltare finanțate din fonduri publice. Poate ne spuneți și nouă unde găsim concluziile acestei verificări, dar mai ales rezultatele programelor de cercetare… Că pe pagina oficială a MCI noi vedem numai zâmbete și strângeri de mână de pe unde se mai plimbă ministrul sau secretarii de stat. De pagina de Facebook nici nu mai zicem. Acolo se cenzurează comentariile incomode și aflăm cât de glorioasă este cercetarea românească (la fel ca și industria lui I.L. Caragiale, am adăuga noi).  

Revenind la certificare: Funeriu (ministrul educației) – Ciuparu (președinte ANCS, subordonat ministrului) au propus în 2011 un mecanism dual, finanțare de bază complementată cu cea de susținere a performanței, destinat nu doar INCD-urilor ci tuturor unităților de cercetare din România. Acesta nu a fost niciodată aplicat, termenul de implementare fiind constat prorogat până când anul trecut s-au enervat politicienii și au modificat legea cercetării prin eliminarea mecanismului. Tot Funeriu – Ciuparu au fost cei care nu au vrut să prade orzul pe gâște și au considerat necesar să evalueze mai întâi INCD-urile și să le certifice (sau nu) în funcție de performanța lor. În acest sens au fost elaborate normele metodologice pentru evaluarea şi clasificarea în vederea certificării a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare. 

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României (în 2011/2012) străinilor le-a fost permis accesul în INCD-urile românești cu scopul de a le evalua (mulți înghițind în sec la gândul că aceștia ne vor fura tehnologia dezvoltată pe plaiuri mioritice). Echipele de evaluare au fost formate din 5 persoane ce îndeplineau criterii minime de vizibilitate internațională și competență în domeniu. Fiind un prim exercițiu de acest fel au existat inevitabil stângăcii sau lucruri care nu au mers ca unse, dar un lucru este cert: pentru fiecare INCD s-a întocmit un raport de evaluare și s-a acordat un calificativ. Aceste rapoarte pot fi consultate aici, în dreptul datei de 07.01.2016, când au fost ele aprobate și folosite pentru recertificarea INCD-urilor. 

Repetăm: în ianuarie 2016 au fost scoase din sertar rapoartele întocmite de experții internaționali în 2011/2012 și au fost folosite la recertificarea INCD-urilor! Veți observa în josul paginii că șase INCD-uri au primit certificarea pentru doar trei ani, în baza calificativului slab primit la evaluare. Dacă rapoartele de evaluare din 2011/2012 ar fi fost aprobate la momentul respectiv, cele șase INCD-uri ar fi trebuit recertificate cel târziu în 2015. Mai mult, cele șase, luate ca exemplu, au primit în ianuarie 2016 recertificarea pentru trei ani. Deci cel târziu în ianuarie 2019 ar fi trebuit recertificate.

INCD-urile (inclusiv cele șase de mai sus) au cheltuit din 2011 încoace aproximativ 2,45 miliarde lei din bugetul național, luând în considerare un buget anual de 350 milioane pentru Programul Nucleu, destinat acestora (pentru anul în curs acesta este de aprox. 450 de milioane lei). 

Dacă nu v-am convins că avem de-a face cu un bâlci pe banii contribuabilului român să continuăm: pe ordinea de zi a Guvernului din 20 iunie a.c. (aici) era și un „Proiect de Hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare”. HG-ul nu a fost aprobat încă, dar textul PHG-ului se poate consulta aici. Elementele cheie ale acestui proiect de HG (PHG), prin comparație cu normele metodologice elaborate în 2011, pe care le considerăm un bun început pentru o evaluare riguroasă a INCD-urilor:

  • Din cei 37 de membri actuali ai Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI – entitate însărcinată cu organizarea procesului de evaluare) majoritatea (adică 19) sunt angajați ai INCD-urilor, doar 3 fiind în această postură în CCCDI 2011.
  • Cei 19 vor organiza, cu sprijinul colegilor, evaluarea propriilor INCD-uri și a INCD-urilor „rivale”, cu care se luptă pentru o „țeavă” cât mai mare racordată la bugetul Programului Nucleu.  
  • Limba de depunere a documentației în vederea evaluării va fi româna, spre deosebire de 2011, când a fost engleza. Cu toate acestea, în PHG apare menționat că „în cazul prezenţei în echipă a unui evaluator străin, documentaţia se realizează şi în limba engleză, iar prezentările în cadrul vizitei se vor face în limba engleză.” Ați reținut, da? Documentația se va face și în limba engleză, pentru a nu se încurca evaluatorii români în detaliile lingvistice ale unei limbi pe care se presupune că o stăpânesc.   
  • Echipele vor fi formate din minim 3 experți, spre deosebire de 2011, când erau minim 5. Conducătorul echipei era obligatoriu din străinătate în 2011, acum nefiind precizat acest lucru. Noi citim printre rânduri ceva de genul: dacă tot se întâmplă un accident și avem un străin în echipă, vom avea grijă să avem noi ultimul cuvânt.
  • Criteriile minime de eligibilitate pentru evaluatori, impuse în 2011, sunt istorie și la propriu și la figurat (de exemplu, nu mai regăsim în PHG prevederi de genul „au publicat ca autor principal articole care au fiecare un scor relativ de influenţă cel puţin egal cu 1 şi al căror scor relativ de influenţă cumulat este cel puţin egal cu 10 sau deţin cel puţin două titluri de proprietate industrială protejate cel puţin pe teritoriul unui stat membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”). Trăiască sintagma „vizibilitate internațională”, definită cum vor mușchii noștri!

După ce se va aproba HG-ul de mai sus va începe bâlciul evaluării INCD-urilor. De abia așteptăm să analizăm dacă va exista o corelație între calificativul primit de INCD-urile ce au reprezentanți în CCCDI și cei care nu au.

Ca să nu o mai lungim. Vrem să știm de ce sunt în stare INCD-urile patriei (și cele ale Academiei Române, dacă tot ne pornim)? Dacă da, atunci:

  1. Curtea de Conturi face un control la toate cele 95 de institute și 19 centre de cercetare din subordinea MCI, AR și altor ministere, acțiune finalizată cu un raport comprehensiv.
  2. Alcătuim un corp de experți după modelul propus aici, aliniatul 1.2. Ulterior îi lăsăm pe ei să organizeze evaluarea (raportul Curții de Conturi de mai sus va fi de folos), apelând la evaluatori străini (de exemplu, cei de la https://www.scienceeurope.org). Putem lua ca model evaluarea pe care Germania a făcut-o anul trecut (detalii aici) pentru „Helmholtz Association of German Research Centers”, rețea ce cuprinde aprox. 30.000 de cercetători (cât are România în total, în institute și universități). Și surpriză! (ar zice unii): nu au folosit experți nemți, ci 600 de experți internaționali, provenind din 27 de țări. După ce avem o evaluare la sânge a INCD-urilor reinstituim sistemul de finanțare de bază + finanțare de susținere a performanței. Doar așa vom investi eficient resursa bugetară limitată pe care o alocăm cercetării, nu evaluându-ne între noi și dându-ne calificative în funcție de cumetrii și interese.

Pentru cei curioși de problema INCD-urilor, inclusiv cum se repartizează bugetul prin Programul Nucleu, aici sunt câteva articole publicate de noi în ultimii 2 ani:
 
http://mic-mic-anc.ro/2018/02/22/abrambureala-cu-cei-448-milioane-lei-ai-contribuabililor-continua-la-ministerul-cercetarii/
 
http://mic-mic-anc.ro/2018/02/14/spirala-obscura-prin-care-circula-o-treime-din-bugetul-public-al-ministerului-cercetarii-si-inovarii/
 
http://mic-mic-anc.ro/2017/12/06/mii-de-cercetatori-fara-salariu-2018/
 
http://mic-mic-anc.ro/2017/10/23/un-sfert-din-bugetul-ministerului-cercetarii-si-inovarii-este-alocat-din-pix-in-baza-unor-rapoarte-de-evaluare-iesite-din-termenul-de-valabilitate/

9 comentarii la „Certificarea institutelor naționale de cercetare ale României – un bâlci pe banii contribuabililor”

  1. Salutari.
    In primul rand mersi pt articol. Ati scris lucruri despre care realmente nu stiam ca exista sau ca ar fi existat vreodata (de exemplu evaluarile cu participatie straina din 2012/2013).

    Totusi, din punctu meu de vedere evaluarile sunt aproape inutile, indiferent cine la face (poate pentru RO au sens, dar doar ca sa arate cat de cangrenat e sistemul si nimic mai mult).

    Cred ca problema cea mai mare este legata de modul in care se evalueaza proiectele, ce se intampla cu banii pe proiecte (daca ministerul binevoieste sa-i aloce) si cum se disemineaza rezultatele. Restul e o mare birocratie care mi se pare lipsita de sens, conusmatoare de bani si energie.

    M-am uitat pe mai multe evaluari facute de catre straini, cat si de catre romani. Presupunand ca evaluatorii straini sunt corecti, si ca evaluatorii romani sunt doar niste marionete/loaze care asculta de X sau Y, apar totsi mari semne de intrebare legate de cum au reusit acei evaluatori sa acorde note unor institute in doar cateva zile.

    De exemplu am vazut evaluari, sa zicem corecte, dar care sunt doar statistici. De exemplu numarul de doctori dintr-un institut, nr de publicatii, nr de brevete si inventii, samd. Aparent aceste criterii ar fi cele mai potrivite insa lucrurile nu stau chiar asa.

    De ex, daca vrei sa publici intr-o revista internationala cotata la nivel inalat, sau sa aplici pt noi brevete si inventii, ai nevoie de destul de multi bani ca sa faci asta, iar institutele din RO intai se gandesc cum sa plateasca salariile si apoi la altele. Referitor la numarul de doctori, iarasi e o mare problema. Multi doctori, care sunt cu adevarat profesionisti, sunt plecati din tara si e f putin probabil sa revina inapoi. Nu vreau sa-i discreditez pe cei ramasi insa modul in care se acorda doctoratele pe plaiuri mioritice nu cred ca e cel mai coser mod posibil. Am colegi care au venit din mediul privat, deoarece unele institute nu au reusit sa faca fata proiectelor europene in care s-au angajat, si povestesc despre faptul ca trebuie sa-i ajute pe colegii care au deja un PHD si/sau sunt CSx sau IDTx etc. Apoi mai este o problema leagata de faptul ca a intelege cum functioneaza o institutie ar trebui sa “locuiesti” acolo o perioada mai mare de timp. Poate nu ai inteles pe deplin toate procesele organizatorice, poate nu ai acces la toata documentatia unei instututii pt ca unele sunt clasificate, poate, chiar daca esti o somitate in domeniul tau, nu ai calitati reale in a evalua obiectiv o institutie, samd.

    Deci, cu toate ca apreciez efortul vostru de a aduce la lumina lucruri noi, nu cred ca are sens pt ca nu acopera totul. Dupa mine, problema esentiala este faptul ca nu exista transparenta totala atunci cand se acorda niste bani pentru a realiza un proiect.
    De asemenea, criteriile de evaluare legate de faptul ca un director de proiect nu e PHD sau ca nu are nu stiu cate publicatii sau ca numarul de doctori dintr-un proiect nu e suficient sa realizezi proiectu este o mare tampenie. O persoana care depune un proiect trebuie sa aiba calitati de manager si sa aiba o viziune clara a ceea ce vrea sa faca. A avea un PHD e un plus, dar nu este niciodata o garantie ca esti persoana potrivita la locul potrivit.

    Dupa mine problema majora in tot ce inseamna fonduri de cercetare este legata de lipsa de transparenta si trasabilitate a banilor cheltuiti, plus marea lipsa de seriozitate in livrarea banilor pe care ministerul se angajeaza sa-i acorde.
    De exemplu, eu ca simplu cetatean, ar trebui sa stiu in orice moment unde si pe ce s-a cheltuit si ultimul banut pe proiectul X, al lui Y, de la institutul sau compania Z, ce vrea proiectul respectiv sa faca, ce a realizat la final, in ce industrie a fost aplicat rezultatul, ce am castigat eu (contribuabilul) de pe urma acelui proiect, samd.

    In concluzie, spuneti-mi cum si ce trebuie sa facem sa ne zbatem pentru a avea un sistem electronic in care nu este nici o tagada ca oamenii care depun proiecte de cercetare adevarate isi iau banii la timp si ca cetatenii pot sa vada in orice moment ce se intampla cu banii cheltuiti si ce s-a realizat. De asemenea, un sistem de voting/evaluare pe care oamenii sa-l acorde proiectelor si oamenilor implicati in acestea, in functie de impactul pe care il are asupra calitatii vietii acestora, intereselor lor etc. Deci, deciziile legate de cercetare sa se faca la nivel national si nu la nivel de birocrati in functii inalte.

    Daca nu v-a exista un sistem de genu asta, nu stiu ce sens mai are sa vorbim despre cercetare.
    Mersi.

    1. Marius, soluțiile la problemele ridicate de tine cred că se găsesc în articolul precedent de blog.
      Problema este cu implementarea soluțiilor și asta stă preponderent în mâna politicienilor. Spun preponderent pentru că dacă aceștia nu sunt presați de comunitatea științifică în direcția dorită, vor face ca până acum.

      1. Mihai, pe de-o parte, ce sens are sa certifici niste institute de cercetare cand nu ai un sistem corect dpdv politic? asta pe de-o parte, iar pe de alta, ce sens are sa certifici un institut in primul rand?

    2. Ok, am inteles: o sa vb cu Borcea pt proiecte, cu siguranta nu are phd dar are clar capabilitati manageriale si nu numai :)…stiti voi. Poate ca o sa publice si in Nature/Science/Cells/PNAS…

  2. Am lucrat aproape 40 de ani in cercetare si cunosc toate aspectele pozitive si negative acumulate in timp. Din pacate, acest domeniu nu a beneficiat de o reforma adevarata si o legislatie care sa impinga lucrurile catre progres si integrare mai rapida in circuitul european. In fata UE trebuie sa bifam ca avem cercetare, dar totul este formal. Daca toate institutele, cele 95+19 ar fi luate la cercetat in detaliu, din 2000 incoace ar iesi la iveala multe nereguli, angajari directe fara concurs, promovari pe alte criterii decat cele profesionale, lipsa de transparenta, lipsa unor specializari adecvate cu mersul economiei si lumii informatice, acreditari formale, influente politice, evaluari incorecte, etc. Chiar si evaluatorii externi au fost in fapt romani care activeaza in alte tari europene si care au stiut cine trebuie sa castige un proiect si nu cel care merita cu adevarat, consilii de administratie cu membrii din functionarii ministerului de resort si alte ministere, pentru un ban in plus, in loc din mediul universitar, firme si societati cu impact economic, etc. Dar au existat si exceptii, unde au fost realizate performante, dar foarte putine. Cercetarea trebuia dupa 1990 integrata in mediul universitar, dar nu s-a dorit acest lucru, pentru ca toate cadrele didactice sa nu isi piarda privilegiile si normele didactice. Poate peste 2 -3 generatii se va ajunge la o regandire a cercetarii, pana atunci mai este de asteptat si baltim in aceleasi ape tulburi.

  3. Cred ca este clar ca trebuie regandite toate institutele de cercetare din Romania. Lucrez la un institut care face parte din Academia Romana de 3 ani de zile. Daca mai adaug faptul ca mi-am dat si demisia dintr-o universitate care e considerata de top in Romania, pot sa zic faptul ca nu vad sa se schimbe ceva. Exista cateva idei pe care le consider principale. Nu as vrea sa generalizez dar se bazeaza pe situatia mea.
    1.) In universitati care is finantate destul de bine de la statul roman, e mult prea mult nepotism si mult prea multa incompetenta. Stiu situatii (chiar si a mea) in care daca muncesti mult esti pus la pamant. Criterii favorabile pentru oameni cu pile si cam atat.
    2.) O alternativa pentru tineri cercetatori e sa se angajeze la tot felul de institute fantoma, cum is cele din Academia Romana. Problema e ca un asistent cercetator are salariul minim pe economie. De exemplu, in Cluj e imposibil ca sa supravietuiesti din asa ceva. Indirect, asa am fost obligat eu sa ma angajez si la privat si sa merg in fiecare zi dintr-o parte in alta. Mai pot sa adaug si weekend-uri lucrate pentru cercetare.

    Cred ca cercetarea din Romania nu trebuie finantata mai mult cat timp nepotii, nepoatele si toate rudele celor din sistem raman acolo. Vad tot felul de sefi, directori si cercetatori CS I care au un salariu foarte mare si nu publica nimic. Si in universitati situatia e similara. Asta e un motiv pentru care multi tineri merg la privat si evita sistemul de stat. Aici nu e vorba de vrei sa faci cercetare vs. nu te intereseaza cercetarea. Demarcatia se face prin vrei sa lucrezi la stat vs. vrei sa lucrezi la privat.

    Ar trebuie sa se publice in fiecare an lista articolelor cu SRI, nu cu IF a fiecarui cercetator din tara. Sa fie penalizati cei care nu mai indeplinesc criteriile dupa ce au ajuns la un anumit grad. Intai trebuie sa se restructureze complet sistemul si apoi trebuie gandita finantarea.

    Ganduri bune !
    Un vesnic asistent cercetator

  4. Va felicit pentru articol, care incerca sa puncteze problemele din sistemul de cercetare romanesc. In opinia mea nu cine face evaluarea INCD este important, ci ce se urmareste in final: restructurarea din temelii a sistemului sau spoirea celui existent. Parerea mea este ca cercetarea romanesca este intr-un puternic impa se confrunta cu doua deficiente majore : si
    1. Lipsa unei STRATEGII COERENTE, pe termen cel putin mediu, pentru cercetarea romaneasca. In Romania se fac cercetari in toate domeniile (vezi PN-urile), in coditiile in care fiecare tara isi are directii prioritare clare, in conformitate cu necesitatile si resursele acesteia. Astfel sint 50 de INCD-uri in toate domeniile posibile, finantate consistent de stat (vezi “Bugetul de venituri si chetuieli”), cu cercetatori platiti la nivel european si care de cel putin 20 ani produc hirtii numite articole. Toti fac cercetare “fundamentala” ca si cum Romania ar fi cel putin US si am fi la un pas de Nobel. Analizind bugetele INCD este evident ca toata finantarea este de la stat, fara ca acestea sa produca absolut, dar absolut nimic. Cu atitea INCD-uri nu am auzit de nicio tehnologie romaneasca elaborata si licentiata care sa valideze valoarea muncii de cercetare. Astfel de criterii ar trebui introduse in evaluare institutelor care se numesc de dezvoltare, nu numarul de articole fara valoare si brevete pe care nu da nimeni 2 bani. Raspunsul pe care l-am auzit de fiecare data, este ca acum nu mai exista industrie care sa sustina inteligenta din institute. Pardon, exista piata internationala: cite institute incerca sa valorifice rezultatele cercetarilor in afata tarii; niciunul. Pina in prezent s-au facut investitii consistente, s-au achizitionat echipamente de ultima generatie, s-au marit salarii la nivel europen si rezultate…..ZERO.
    Lipsa de viziune si implicit a unei strategii clare in CD face accesul la finantare pubica sa fie destinat exclusiv entitatilor publice. Programele POC si PN sint facute numai pentru protejarea INCD, deoarece nu exista o competitie corecta si deschisa cu companiile care fac R&D pe banii lor. Aceste doresc rezultate rapide si masurabile, nu dupa 2-3 ani, citeva articole in reviste obscure. Ca sa aiba acces la finantare companiile sint nevoite sa-si agate de picioare un institut sau universitate.
    2. A doua mare problema este CALITATEA CERCETATORILOR din sistemul de cercetare. Daca in trecut existau criterii de accedere in cercetare, in prezent sigurul criteriu este “pila”. Institutele de ceretare romanesti sint adevarate afaceri de familie, organizate pe clanuri, nu pe competente: neveste, soti, copii, nepoti, veri si toate gradele de rudenie le gasesti in intr-un institut. Si sa nu uitam amantele…. Te si miri cum familii intregi (10-15 persoane) sint asa de dotate pentru o singura disciplina. Si acum o intrebare: se poate face curatenie si restructurare in conditiile astea? Definitiv nu.

    In opinia mea singura solutie, care va curata sistemul este DESCHIDEREA sistemului de cercetare si cel universitar, asa cum se practica peste tot in lume. Nu neamurile sint rezolvarea!
    Atita timp cit cercetarea si invatamintul universitar sint din ce in ce mai putin capabile sa produca adevarate valori este clar ca trebuie singe proaspat indiferent de unde provine. Asta e soulutia la care au recurs si recurg toate, dar absolut toate tarile cu cercetare si invatamint competitiv.
    Pina sa inventam comisii de tot felul, CCCDI-uri, criterii gindite pentru interese individuale este necesara o vointa de fier ca in al 12 ceas sa facem o restructurare din temelii, pe baze moderne a unui sistem putred si neperformant: CERCETAREA ROMANEASCA.
    PENTRU ASTA NU TREBUIE SA INVENTAM NIMIC< TREBUIE SA COPIEM CE FAC ALTII.

Dă-i un răspuns lui Marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image