Se apropie momentul adevărului pentru dl ministru al cercetării, Lucian Georgescu

Recunoaștem că am pierdut șirul interviurilor și aparițiilor în mass-media ale dlui ministru Lucian Georgescu. În schimb ne plac cifrele și datele concrete.


Declarații
Dl Lucian Georgescu declara într-un:
Interviu acordat TVR la început de septembrie (minutul 15’ 00”) că pe anul în curs vom avea o execuție bugetară peste 100%, comparativ cu cea de „doar” 75% de anul trecut.
Interviu acordat Digi24 la început de septembrie  (minutul 1’ 20”) că nu se așteaptă la rectificare bugetară negativă, totul mergând foarte bine la MCI, existând cash-flow etc. La min 2’ 00” repetă faptul că anul trecut nu am cheltuit toți banii acordați cercetării și în 2017 va avea o execuție bugetară cu siguranță mai mare.


Fapte
Conform site-ului MCI bugetul actual al ministerului este de 1,42 mld lei, comparativ cu cel de 1,84 mld lei de anul trecut, iar execuția bugetară până la finele lunii octombrie a.c. este de 1,09 mld lei, comparativ cu 1,38 mld lei anul trecut.

<Later edit (11 decembrie): execuția bugetară până în 29 noiembrie a fost 1,14 mld lei, comparativ cu cea de 1,56 mld de anul trecut.>

Contrar așteptărilor dlui ministru, cercetarea a pierdut 318 milioane lei la rectificarea bugetară din septembrie, iar din bugetul de 1,42 mld cu care operează acum deducem că a pierdut și mai mult ulterior.

Visul de început de an, cu 2,01 mld lei + 482 milioane credite de angajament (conform legii 6/2017 a bugetului de stat) rămâne la stadiul de vis, crunta realitate riscând să se transforme într-un coșmar.


Continuă lectura „Se apropie momentul adevărului pentru dl ministru al cercetării, Lucian Georgescu”

Politica ușilor închise vs. „păsărică, mută-ți cuibul”

 M-am întors recent dintr-o vizită de lucru de două săptămâni la Universitatea din Groningen, Olanda, universitate de top 100 în lume (conform Academic Ranking of World Universities și THE World University Rankings).

În afara experienței mele de șapte ani în sistemul de cercetare din SUA (Universitatea Rutgers) am avut ocazia, după repatrierea din 2011, să „iau pulsul” sistemelor universitare/de cercetare din Elveția, China și Olanda în mobilități de șase luni, în cazul primei, două săptămâni pentru celelalte două și o scurtă incursiune de o săptămână în Franța.

La Universitatea din Groningen am dat peste o organizare inedită a spațiului, pe care am agreat-o imediat: sute de metri pătrați de birouri, fiecare cu câte două monitoare, într-un spațiu deschis, întins pe două etaje ale clădirii (acestea fiind destinate doar Departamentului de Genetică). Niciun cercetător, fie el șef de departament, doctorand, postdoctorand etc. nu avea birou propriu, așezându-se la unul din birourile disponibile la un moment dat. Dacă pleci mai mult de 15 min oricine altcineva îți poate lua locul. Ai la dispoziție o aplicație care în baza unui senzor de presiune montat sub birouri îți spune ce birou este liber/ocupat. De aici și analogia din titlu cu jocul copilăriei, „păsărică, mută-ți cuibul”.

Cât de frumos! 250 de oameni ai Departamentului de Genetică într-o continuă mișcare și implicit interacțiune. Vezi politica „open office” a departamentului. Interacțiunea este și mai mult facilitată de existența unui spațiu destinat socializării la o cafea, masa de amiază etc. Acest spațiu este dotat cu automate de cafea/ceai, produsele fiind gratuite. O investiție atât de mică, dar cu atâtea beneficii la nivelul bunei dispoziții/stării de spirit a cercetătorilor.

Câteva camere special amenajate asigură cadrul necesar pentru video-conferințe și/sau ședințe de grup, fără a-i deranja pe cei din jur, aflați la birourile din spațiul deschis. Aceste spații sunt folosite la capacitate maximă. Spre exemplu, fiecare student doctorand are de făcut o prezentare în fața colegilor o dată la trei săptămâni. Prezentările sunt fie în cadrul întâlnirilor de departament, fie a celor de grup de cercetare, fie sub forma Journal Club. Apropos de Journal Club: liderul de grup propune 6 articole științifice de ultimă oră pe care doi studenți doctoranzi le studiază și fac un rezumat pentru fiecare, toate fiind prezentate colegilor. Apoi se votează cele mai importante două, care vor fi prezentate în detaliu în cadrul unei întâlniri ulterioare de către cei doi studenți doctoranzi.

Și ca să închei cu Universitatea din Groningen, limba engleză este la ea acasă. Cum altfel într-un mediu academic, mai ales într-o țară ca Olanda, unde șoferul de taxi și cel de autobuz sau vânzătoarea îți vorbesc o engleză cum mulți dintre absolvenții de facultate din România nu o fac.

În Elveția (Universitatea din Berna) săptămânal sunt ședințe de laborator (în limba engleză), „coffee break”-ul de ora 15:30 e sfântă, iar ușa șefului/liderului de grup e tot timpul deschisă (când se întâmplă să fie închisă, știi că are treabă importantă de făcut). După program sunt chiar campionate de töggeli, unde cercetătorii își mai descarcă nervii pe „al treilea reviewer”, pe vectorul de clonare care nu vrea să-i accepte segmentul de ADN, pe șef etc.

În China am vizitat 3 centre universitare din Hangzhou (Universitatea Zhejiang), Beijing (Universitatea Agricolă a Chinei) și Shanghai (o filială a Academiei de Știință a Chinei). La fel, ușa biroului liderului de grup era tot timpul deschisă, spațiile de lucru mari, deschise și ele, iar ședințele de grup erau în engleză.

Despre SUA doar atât vreau să spun: ușa șefului era de asemenea tot timpul deschisă, dar nu intrai să-l deranjezi pentru lucruri mărunte; pentru asta îi scriai un email, chiar dacă biroul lui era la 5 m de al tău. Îți răspundea el când își termina ideea din articolul pe care-l scria sau după ce trimitea grantul la competiția deschisă de NSF (National Science Foundation). Happy hour-urile erau și ele prezente, uneori chiar și sâmbăta, când se întâmpla ca jumătate din membrii laboratorului să fie la muncă.

Ahhh, ce viață dom’le! Pauze de cafea, ore vesele, câte un articol științific discutat din când în când, campionate de töggeli etc. Și totuși când mai fac și știință? De comparat cu ei la capitolul producție științifică nici nu poate fi vorba!

De ce oare? Păi să ne uităm un pic în jur. Vă scriu acest articol de la un birou cu numărul de inventar inscripționat cu vopsea uleioasă pe o latură. Numărul de inventar face trimitere la un institut de cercetare înființat în 1958. Dacă ies pe coridoarele întunecate, de care mă ferește o ușă închisă făcută din placaj (știți voi ușile acelea din blocurile făcute înainte de ’89…), mă lovesc de dulapuri de metal inscripționate cu aceeași vopsea uleioasă (poate chiar cu număr de inventar anterior momentului 1958), iar din când în când mai arde un neon pe care nu a apucat să-l stingă portarul (îmbrăcat în halat gri), pentru a face economie.

Este doar un exemplu, din păcate nu singular, despre cum stau lucrurile la noi. Mi se va spune că prea sună à la Bacovia toată povestea asta. Prea aduce a decrepitudine. Da, așa e, am exagerat intenționat, scoțând în evidență doar aspectele negative, denaturând probabil realitatea; realitate care include și perspective pozitive, pentru că altfel nu v-aș scrie de la acest birou. Viza de SUA e valabilă încă 8 ani, oricum.

Revenind la titlul articolului: în timp ce în vest și (atenție!) în est este încurajată internaționalizarea cercetării și o interacțiune cât mai strânsă între cercetători, noi folosim evaluatori autohtoni pentru proiectele de cercetare, care sunt scrise în limba română (vezi ultima competiție de proiecte organizată de MCI – PCCDI), ușile birourilor ne sunt închise (să nu ne tragă curentul, probabil), iar MCI lansează granturi pentru tinerii olimpici prin care vrea să-i lege de glie ani buni (minim patru) imediat după terminarea facultății, în loc să-i încurajeze să iasă din țară, să exploreze, să acumuleze cunoaștere și ulterior să-i încurajeze să se reîntoarcă.

Ce putem face? Putem începe cu propunerile făcute în articolul nostru de blog „Costul performanței în cercetare: 70 de milioane euro anual”. În același timp ar fi de dorit să ne schimbăm mentalitatea prin îmbrățișarea principiului enunțat atât de bine de Louis Pasteur: “Science knows no country, because knowledge belongs to humanity, and is the torch which illuminates the world.”. Dar noi suntem preocupați la nivel de societate de problema „statului paralel”…

Academia Română va avea o nouă lege – se pregătește covorul roșu pentru Ecaterina Andronescu

În Senatul României se discută zilele acestea noua Lege a Academiei Române (AR), inițiată de Ecaterina Andronescu, care se pare că-și pregătește astfel covorul roșu de intrare (conform unei surse anonime) în „cel mai înalt for național de consacrare, de cercetare științifică și creație”.

Din punctul nostru de vedere această nouă lege nu ar avea nevoie de prea multe dezbateri, putând fi rapid adoptată sub forma:

”Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.

Însă cei 47 de senatori care au semnat proiectul de lege nu par a fi de acord cu noi, ei dorind să consolideze puterea acestui stat în stat, numit Academia Română, dându-i chiar dreptul de a elabora proiecte de acte normative. Merită să remarcăm cum în capul de tabel al expunerii de motive, numele dnei Ecaterina Andronescu tronează impunător, tehnoredactat, în timp ce timizii colegi de partid ai dumneaei nu au avut curajul să-și treacă („de mână”) numele decât după ce au lăsat câteva spații libere, preferând să se înghesuie la subsolul paginii doi.

Așadar, la ce bună o nouă lege a AR, o instituție rămasă parcă încremenită în timp? În acest sens remarcăm existența unui acord între AR și Ministerul Transporturilor prin care se asigură gratuitate pe tren (clasa I) academicienilor, în timp ce în prezent prețul biletelor TAROM este mai scăzut decât cel pentru transportul feroviar.

Din punctul nostru de vedere această lege este o bătaie pe umărul înțelepților academicieni din partea dnei Ecaterina Andronescu, al cărei H-index a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât al altora în 5, și care își caută astfel, legitim ar zice unii, consacrarea în înaltul for.

Permiteți-ne aici să facem o paranteză. Dânsa a aplicat la competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie din 2011, însă proiectul a fost respins în faza de verificare a eligibilității pentru că directorul de proiect nu îndeplinea criteriile minime. Este proiectul cu numărul 806 din listaCei care lucrează în științele naturii și științe exacte vă pot spune că acele criteriile minime au fost cât se poate de modeste chiar și pentru un cercetător mediocru. Nu vă faceți griji, pentru că în anii care au urmat, cu toate că a ocupat diferite funcții în stat – printre care si cea de Ministru al Învățământului, a publicat cât nu publicase în toți anii precedenți. Oare să fie vorba de niște așa zise suveici de publicare în care a fost inclusă?

Proiectul de lege statuează că AR va avea maxim 91 de membri titulari. Ne întrebăm pe ce bază s-a stabilit acest număr și ce relevanță are el pentru cercetarea științifică și creația din România? Probabil este un număr care permite decernarea de distincții și premii, conform art. 7, alin. b din proiectul de lege, astfel încât să nu bată la ochi că fac asta între ei, sau pentru persoane din anturajul d-lor…

Da, consangvinizarea este la ea acasă la AR. Cum altfel? Doar este un exponent al mediului academic din România, nu? Nu doar că se premiază între ei, ba legea le dă chiar dreptul să-și autoevalueze și să-și ateste institutele de cercetare din subordine. Acestor institute neevaluate independent li se dă, tot prin lege, dreptul de a concura la orice competiție națională de proiecte, unde concurează cu „muritorii de rând”: INCD-uri, Universități, ș.a., evaluate și certificate de evaluatori independenți (teoretic, cel puțin – vezi articolul nostru relaționat INCD-urilor).

„Muritorii de rând” vor privi de asemenea neputincioși cum dosarele de CS I și CS II le vor fi evaluate de CNATDCU, în timp ce „nemuritorii” din AR vor fi validați intern.

De asemenea, AR este bugetată consistent de la bugetul central (peste 375 milioane), în completarea veniturilor proprii.  Spre comparație, cele 49 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare ale României, unde lucrează aproximativ 10.000 din cei 15.000 de cercetători din sectorul public, au fost bugetate anul trecut cu aceeași sumă  (conform execuției bugetare pe 2016).

Exemplele pot continua, dar un lucru este cert: este bine să fi „nemuritor” într-o Românie în care cercetarea nu doar că este subfinanțată, dar și puținul care este se alocă în cea mai mare parte „din pix” și nu se bazează în nici un caz pe principiul „finanțarea urmează performanța”. Din contră: sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații) este la el acasă.

Ca și în sistemul românesc de cercetare, în general, și în AR există o masă de cercetători de valoare incontestabilă, dar aceștia nu formează în prezent masa critică pentru a-și impune propria agendă; chiar dacă la ultimele alegeri pentru funcția de președinte al AR, dl Prof Viorel Barbu a avut susținerea a 60 din cei 125 de votanți.

În concluzie, AR suferă cronic de consangvinizare, iar în lipsa unui suflu tânăr, care nu poate veni decât printr-o reformă radicală de genul articolului unic de mai sus, va fi sortită mutațiilor detrimentale ce se vor acumula încet dar sigur conform legilor naturii. O a doua chimistă de talie internațională în rândurile AR nu va face altceva decât să accelereze procesul…

Ministerul Cercetării cenzurează comentariile incomode de pe pagina de Facebook oficială

Azi am fost din nou cenzurați pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării. Tot azi ne-au fost șterse toate comentariile anterioare, de pe postări mai vechi, incomode. Realitatea doare uneori … Speram însă să existe cale de dialog.

Comentarii de genul „FELICITĂRI! PTR CEEA CE FACEȚI !” au fost totuși păstrate 🙂

Pe pagina de facebook a MCI a fost publicată în 27 octombrie a.c. știrea „Brain return” prin abordare integrată: reglementare, soluții financiare inteligente, dezvoltare sustenabilă.”, cu link spre interviul acordat Agerpress de dl ministru Lucian Georgescu.

Am încercat să comentăm la respectiva postare, dar spre surprinderea noastră comentariile au fost cenzurate (mai întâi marcate ca spam și ulterior șterse). Comentariile pe care noi le consideram la obiectul discuției (în speță, fenomentul de „brain return” și afirmațiile din interviul cu dl ministru) vizau:

  1. Recenta mărire a plafonului salarial orar pentru cercetători. Arătam că  beneficiarii noilor prevederi legale nu vor fi cercetătorii autentici, cei care-și tocesc coatele prin laboratoare, mese de lucru, conferințe științifice, bibilioteci etc. ci managerii din cercetare, implicați în coordonarea a X proiecte de cercetare datorită funcțiilor pe care le dețin și nu neapărat performanței lor științifice. Includeam acolo link-ul spre articolul nostru, pentru mai multe detalii.
  2. Modul de selecție al resursei umane performante în vest, cu link spre articolul nostru.
  3. Experiența reintegrării în sistemul românesc de cercetare a unuia dintre noi, din nou cu link spre un articol de pe blog.

  • Într-o primă fază au fost vizibile două comentarii, rapid marcate ca și spam; erau link-urile spre punctele 2 și 3 de mai sus (pentru care nu avem captură de ecran). Am adăugat un al treilea comentariu, pentru care am făcut captura de mai jos, înainte ca și acesta să fie marcat ca și spam:

  • A urmat marcarea acestui al treilea comentariu ca și spam (de către administratorii paginii Ministerului, atenție! – a se vedea mai jos că doar noi și ei puteam vedea comentariul):

  • Ulterior au fost șterse complet cele 3 comentarii, nemaifiind vizibile nici de către noi, cei care am postat cu identitatea paginii noastre de Facebook:


  • Azi, 2 nov. 2017, am adăugat un nou comentariu, de această dată pe postul din 31 oct. a.c., unde subiectul principal îl constituia inovarea. Pe baza experienței anterioare, despre care am vrut să credem că a fost un accident, am făcut o captură de ecran:

 

  • Acesta ne-a fost șters rapid, iar ulterior am remarcat că toate comentariile noastre de pe posturi mai vechi au fost șterse:


Solicităm celor care administrează paginea oficială de Facebook a Ministerului să ne explice cum și de de ce au fost șterse comentariile? În speranața că acest act de cenzură nu a fost făcut cu acceptul conducerii MCI, solicităm tragerea la răspundere a celor responsabili.